Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 657/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 657
Ședința publică din 29 mai 2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B, împotriva sentinței civile nr. 312/CA/18.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantele intimate, prier, și pârâții intimați Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea acesteia.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș, sub nr-, reclamanții, și funcționari publici în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Înalta CURTE DE Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea primilor patru pârâți la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție B și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico - financiare și administrative ale celorlalte instanțe judecătorești pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 1 noiembrie 2007 actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora; obligarea acordării, în continuare, către reclamanți a acelorași drepturi salariale cu cele prevăzute în lege pentru funcționarii publici din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție B până la elaborarea unui sistem nediscriminatoriu de salarizare; obligarea pârâților să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinței, a sumelor datorate reclamanților; obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara să emită noi decizii de încadrare în funcții și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Cărțile de muncă ale reclamanților, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanții, sunt funcționari publici în cadrul departamentului economico - financiar și administrativ din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara.
Potrivit art. 125 aliniatul 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea juridică, " Înalta Curte de Casație și Justiție, curțile de apel, tribunalele au în structură câte un departament economico - financiar și administrativ, condus de un manager economic".
Reclamanții au menționat că recrutarea și atribuțiile managerului economic, indiferent dacă funcționează la Înalta Curte de Casație și Justiție B ori la celelalte instanțe, sunt reglementate unitar în articolele 126 - 128 ale Legii nr. 304/2004. De asemenea și ceilalți funcționari publici din cadrul departamentului economico - financiare și administrative sunt recrutați și au aceleași atribuții, indiferent dacă funcționează la Înalta Curte de Casație și Justiție ori curți de apel sau tribunale (art. 126 aliniatul 4, art. 130 aliniatul 2 ).
S-a precizat în cererea de chemare în judecată că consilierii din cadrul Birourilor de informare și relații publice, indiferent dacă sunt încadrați la tribunale, curți de apel ori Înalta Curte de Casație și Justiție, îndeplinesc aceleași atribuții, respectiv cele prevăzute de art. 78 și 79 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
Reclamanții au învederat că deși desfășoară activitatea în cadrul unor departamente cu atribuții similare (indiferent de gradul de jurisdicție al instanței, activitatea departamentului are același conținut) beneficiază de o salarizare diferită, discriminatorie, față de cea prevăzută pentru aceeași categorie de personal, dar care funcționează la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, începând cu data de 1 noiembrie 2004, salarizarea funcționarilor publici din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost stabilită în Anexa 1 nr.OUG 82/2004 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, în timp ce funcționarii publici din cadrul celorlalte instanței au fost salarizați conform Anexei 3.
Ulterior, aceeași situație discriminatorie, prin înscrierea unei categorii în Anexa 1 și a celeilalte în Anexa 3, s-a perpetuat, conform nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, nr.OG 6/2007 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2007.
Reclamanții au arătat că activitatea pe care o desfășoară nu cunoaște diferențieri, toate departamentele economico - financiare și administrative îndeplinind aceleași atribuții prevăzute unitar în art. 127, 130 aliniatul 2 din Legea nr. 304/2004 (oricând un funcționari public de la oricare instanță judecătorească s-ar putea transfera într-un post similar la Înalta Curte de Casație și Justiție, fără a i se solicita mai multe condiții de îndeplinit decât cele pe care deja la îndeplinea). Reclamanții au învederat că discriminarea a fost constatată și prin Hotărârea nr. 262 din 21 iunie 2007 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, astfel că se impune înlîturarea ei. De altfel, odată constatată discriminarea, repararea prejudiciului creat este obligatorie potrivit art. 2 aliniatul 11 din nr.OG 137/2000, precum și a celorlalte norme arătate mai sus.
În drept au fost invocate prevederile Codului Muncii, prevăzute de CEDO.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 litera a din Legea nr. 146/1997, coroborate cu prevederile art. 285 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003, cu modificările și completările ulterioare.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar o serie de înscrisuri și anume: Hotărârea nr. 262/21 iunie 2007 Consiliului Național de Combatere a Discriminării, deciziile de încadrare în funcție publică deținută pentru fiecare dintre reclamanți, practica juridică.
Legal citat, pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat în acord cu prevederile art. 118 Cod procedură civilă, întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
În cuprinsul întâmpinării s-a arătat că în cazul admiterii cererii să se dispună ca să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Pârâtul menționează că în speță sunt aplicabile dispozițiile nr.OG 137/2000 iar competența aparține Judecătoriei Timișoara. S-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât prin nr.OG 2/2006 au fost adoptate reglementări care precizează că funcționarii publici din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt salarizați în mod diferit față de funcționarii publici din cadrul altor instanței judecătorești, inexistând situație comparabilă între această categorie de funcționari și funcționarii publici din cadrul celorlalte instanței judecătorești.
Pârâtul a precizat că situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul legalității.
Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a
În drept au fost invocate prevederile art. 115 - 118 Cod procedură civilă.
Legal citat, prin Taf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii formulate. În considerentele întâmpinării pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a întrucât acesta nu are calitatea de ordonator principal de credite el răspunzând doar de elaborarea bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, astfel cum rezultă din prevederile art. 18 aliniatul 2 litera b și art. 28 litera e din Legea nr. nr. 500/2002. S-a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii față de el, motivând în esență că nu are calitate procesuală pasivă, față de prevederile art. 28 din nr.OG 137/2000, având calitatea de expert în domeniul discriminării pentru a-și expune punctul de vedere cu privire la discriminarea sesizată.
În drept au fost invocate prevederile art. 115 Cod procedură civilă, art. 16 - 20, art. 27 din nr.OG 137/2000.
Reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinările formulate de către pârâți, în cuprinsul căruia au solicitat, în esență admiterea acțiunii și respingerea excepțiilor formulate.
Totodată reclamanții au menționat că au renunțat la judecata în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
În ședința din data de 18.03.2008 instanța a unit excepțiile invocate de către pârâți cu fondul cauzei, în baza art. 137 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 312 / A din 18.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a admis acțiunea formulată de către reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, acesta din urmă citat pentru opozabilitate, și în consecință:
A obligat pârâții Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție B și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico - financiare și administrative ale celorlalte instanțe judecătorești pentru perioada 1 noiembrie 2004 - 1 noiembrie 2007 actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora.
A obligat pârâții menționați la acordarea, în continuare, către reclamanți a acelorași drepturi salariale cu cele prevăzute în lege pentru funcționarii publici din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție B până la elaborarea unui sistem nediscriminatoriu de salarizare.
A obligat pârâții și Ministerul Justiției să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinței, a sumelor datorate reclamanților.
A obligat pârâta Curtea de Apel să emită noi decizii de încadrare în funcții și pârâtul Tribunalul Timiș (Biroul Personal) să efectueze mențiunile corespunzătoare în Cărțile de muncă ale reclamanților și intervenientei.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
În privința excepției de necompetență materială a Tribunalului, instanța apreciază că, față de prevederile Legii nr. 554/2004 și Legii nr. 188/1999 este competentă să judece prezenta acțiune, având ca obiect acordarea drepturilor bănești, care a fost respinsă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a, instanța nu a contestat faptul că neavând calitatea de ordonator principal de credite, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamanți și ca atare dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâți, nu-l vizează direct, dar această calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul Ministerului Justiției a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă și Ca atare este cel care coordonează acțiunile ce sunt de responsabilitatea Guvernului cu privire la pregătirea legilor de rectificare a bugetului la propunerea ordonatorilor principali de credite. Prin urmare instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice.
Instanța a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile întrucât prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 reprezintă dreptul comun în materie care nu se aplică în situația specială a reclamanților, cărora li se aplică dispozițiile corespunzătoare statutului de funcționar public.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul departamentului economico - financiar și administrativ a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Salarizarea funcționarilor menționați se face conform nr.OUG 82/2004. Deși potrivit art. 125/128 din Legea nr. 304/2004 organizarea și funcționarea departamentelor economico - financiare și administrative din cadrul instanțelor judecătorești este uniforma pentru tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, salarizarea funcționarilor din departamentele economico - financiare ale tribunalelor este diferită. Funcționarii publici din cadrul sunt salarizați conform Anexei 1 nr.OUG 82/2004 în timp ce funcționarii publici din cadrul departamentului economico - financiar și administrativ a Tribunalului Timiș sunt salarizați la un nivel inferior, potrivit Anexei 3 la actul normativ menționat. Această situație s-a perpetuat prin nr.OUG 92/2004 pentru anul 2005, nr.OG 2/2006 și nr.OG 6/2007.
Instanța a constatat că diferențierea privind salarizarea funcționarilor publici din departamentul economico - financiar și administrativ al Tribunalului este inechitabilă și discriminatorie.
Potrivit art. 6 aliniatul 2 din Codul Muncii (raportat la art. 1 aliniatul 2 ), pentru toți salariații se garantează retribuție egală pentru muncă și pregătire profesională egală.
Prin aplicarea acestui criteriu discriminatoriu de salarizare se încalcă flagrant art. 20 din Constituția României, art. 6 aliniatul 2 din Codul Muncii, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și o serie întreagă de norme comunitare în materia raporturilor de muncă și drepturilor salariale (Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale; Cartea social europeană revizuită).
Relevantă în speța de față și obligatorie pentru instanța de judecată națională (art. 46 din CEDO) este practica CEDO în materie.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de art. 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și compatibile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă "trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă"(, 18 februarie 1991, Fredin c/Scalambrino c/Italie, 22 octombrie 1996 parag. 31,28 septembrie 1995 Scalambrino c/Italie, 22 octombrie 1996 autres c/, parag. 75).
Faptele de discriminare sunt combătute și interzise de art. 7 aliniatul 1 litera b din Decretul nr. 212/1974 pentru ratificarea Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice. Toate actele normative menționate ocrotesc dreptul la munca și la asigurarea unei remunerații egale, pentru munca de valoare egală, excluzând discriminarea, astfel că în baza art. 20 din Constituția României trebuie avute în vedere cu precădere aceste dispoziții internaționale.
În același sens, Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, stabilit că " un tratament diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și autorităților publice". De asemenea, prin decizia nr. 135 din 5 noiembrie 1996 publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea Constituțională a reținut că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite".
În sensul considerentelor mai sus, menționate s-a pronunțat și prin hotărârea nr. 262/21.06.2007 (fila 8 dosar fond ).
Reținând cele menționate văzând și prevederile legale incidente în cauză, instanța a admis acțiunea reclamanților, precum și intervenția în interes propriu formulată de către.
În consecință, instanța a obligat pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Ministerul Economiei și Finanțelor Publice la plata către reclamanți și intervenientă a drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție B și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico - financiare și administrative ale celorlalte instanța judecătorești, pentru perioada 1 noiembrie 2004 - l noiembrie 2007 actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora; a obligat pârâții menționați la acordarea, în continuare, către reclamanți, a acelorași drepturi salariale cu cele prevăzute în lege pentru funcționarii publici din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție B până la elaborarea unui sistem nediscriminatoriu de salarizare; a obligat pârâții și Ministerul Justiției să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinței, a sumelor datorate reclamanților.
Instanța a obligat pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș să emită noi decizii de încadrare în funcții și să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă ale reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs T în reprezentarea B și pârâtul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă B, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, pârâtul B invocă următoarele:
Rolul este de răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea nr. 500/2002, modificată privind finanțele publice, potrivit art. 16 - 30.
Potrivit art. 18 aliniatul 2 litera b și art. 28 litera e din Legea nr. 500/2002, modificată privind finanțele publice, prevede că - 2. Guvernul asigură-
B) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptarea Parlamentului, în cadrul limită prevăzut de prezenta lege".
Totodată arată că în conformitate cu art. 28 "elaborarea bugetelor, proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, pe baza: -
E) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;-"
Ministerul Public este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel încât pentru sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal, în ceea ce privește pe angajații Ministerului Public, nu poate fi obligat la plată un alt coordonator de credite, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin urmare, consideră ca atribuții privind salarizarea sau acordarea de alte sume o au instituțiile în cadrul cărora funcționează ca angajat reclamantul.
Învederează instanței că și Ministerul Public are calitate de ordonator principal de credite prin urmare Ministerul Economiei și Finanțelor B nu poate fi obligat la plata către salariații altor instituții care au calitate de ordonatori principali de credite.
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B invocă următoarele:
Hotărârea judecătorească a instanței de fond este nelegală, deoarece hotărârea atacată a fost pronunțată față de părți ce nu au fost legal citate.
Astfel, reclamanții au stabilit cadrul procesual chemând în judecată, în calitate de pârâți, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor, la termenul din 14 februarie 2008 reclamanții renunțând la judecată față de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Cu toate acestea, prin sentința civilă nr. 312 CA din 18.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul cu numărul - s-a admis acțiunea reclamanților față de Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției.
Instanța de fond a respins în mod netemeinic și nelegal excepția necompetenței materiale, în speță fiind aplicabile prevederile art. 27 aliniatul 1 din ordonanța de Guvern nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri șir4estabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
Prin urmare, această sintagmă fixează cadrul procesual și stabilește în competența judecătoriei soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ.
În această situație, acțiunea reclamanților fiind o acțiune în pretenții, se impune a fi timbrată la valoare.
Hotărârea cuprinde motive contradictorii, având în vedere că, pe de o parte, instanța de fond respinge excepția necompetenței materiale a instanței invocată de recurentul pârât, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, considerând că obiectul acțiunii vizează diferențe salariale rezultate din raporturi de muncă pentru care competența materială de soluționare ar aparține tribunalului, iar pe de altă parte, motivarea soluției date este întemeiată pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Această constatare a instanței cu privire la existența unei discriminări ar fi atras după sine, în mod logic admiterea excepției, întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 27 aliniatul 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
Prin urmare, această sintagmă fixează cadrul procesual și stabilește competența judecătoriei în soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ.
Se mai susține că și reclamanții au formulat acțiunea lor în disprețul normelor legale conținute în Ordonanța de Guvern nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, care la art. 4 prevede că "Salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției, și, după caz, de gradul pr5ofesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivelul central sau local, potrivit anexelor nr. 2- 6".
Se apreciază că diferențierea făcută de legiuitor în cadrul legislației privind salarizarea funcționarilor publici este mai mult decât firească având în vedere că la nivel central activitatea desfășurată presupune atât activitatea privind nivelul central, respectiv cel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și supravegherea și coordonarea activității parchetelor de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, în timp ce activitatea funcționarilor publici din cadrul parchetelor de pe lângă tribunale, așa cum sunt reclamanții, presupune doar supravegherea operațiunilor care privesc activitatea unei singure unități de parchet de pe lângă tribunal, precum și a unităților subordonate respectiv parchetele de pe lângă judecătoriile arondate.
Prin urmare, susținerilor intimaților reclamanți în sensul că menținerea salariilor de încadrare avute are caracter discriminatoriu, sunt nereale, în cauză, nefiind aplicabile dispozițiile art. 2 aliniatul 2 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, modificată și completată prin Ordonanța de Guvern nr. 77/2003, aprobată prin Legea nr. 27/2004.
Se apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2007 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 486 din 27 decembrie 2006, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 aliniatul 2 din Legea nr. 500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 aliniatul 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art. 47 "creditele bugetare aprobate la u capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Asupra recursurilor de față, Curtea reține următoarele:
Privitor la recursul declarat de, Curtea reține că toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr. 50/2002 conținând prevederi care obligă Ministerul Economiei și Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credit din acest punct de vedere fiind justificată și cererea de chemare în garanție.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține din analiza sistematică a dispozițiilor art. 91 și 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art. 89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată.
În consecință, Legea nr. 188/1999, se aplică prioritar, în raport de reglementarea cu caracter general prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
Relativ la recursul declarat de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curt4e de Casație și Justiție B, Curtea reține următoarele:
Prin sentința recurată, din eroare, prima instanță i-a menționat în calitate de pârâți Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara, eroare care însă a fost îndreptată ulterior prin încheierea civilă nr. 312/CA 18.03.2008 DATĂ ÎN Camera de Consiliu în dosarul nr-.
Neîntemeiată este și susținerea recurentei potrivit căreia competența materială de soluționare a cauzei de față revine judecătoriei în sensul dispozițiile art. 27 aliniatul 1 din nr.OG 137/2000, în condițiile în care reclamanții au calitatea de funcționari publici, iar obiectul litigiului dedus judecății îl constituie revendicarea unor drepturi bănești, situație în care competența materială revine instanței de contencios administrativ, în speță fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999.
Pe fondul cauzei, Curtea apreciază că prima instanță a dispus în mod nelegal, plata drepturilor bănești pretinse, dat fiind că prevederile art. 4 din nr.OG 6/2007, stabilește o diferențiere a salariului de bază în funcție de diferite criterii și anume, în funcție de categoria, de clasă, și după caz, de gradul profesional al funcției publice, cât și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea.
Or, în această situație, Curtea apreciază că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 2 aliniatul 2 din nr.OG 137/2000, neputând fi considerată drept discriminatorie diferența de salarizare efectuată în baza unor criterii obiective, întrucât în caz contrar s-ar ajunge la o uniformizare a tuturor categoriilor de salarii, ceea ce este inadmisibil.
Față de cele ce preced, Curtea urmează să admită recursurile formulate, iar în baza dispozițiilor art. 304 punctul 9.pr.civ. raportat la art. 312 aliniatul 1.pr.civ, urmează să modifice sentința atacată și să admită recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor B reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, împotriva sentinței civile nr. 312/CA din 18.03. 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea în contencios administrativ pronunțată de reclamantele, și în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă B, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor B reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, împotriva sentinței civile nr. 312/CA din 18.03. 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea în contencios administrativ pronunțată de reclamantele, și în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă B, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - LIBER
GREFIER,
Red./17.06.2008
Tehnoredact. /2 ex./20.06.2008
Prima instanță: Tribunalul Timiș - Judecători și
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia
