Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 659/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr. 659
Ședința publică din 29 mai 2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 192/CA/18.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat, pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios B și Inspectoratul Județean al Poliției județului T,având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtului recurent, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, admiterea în principal a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și admiterea excepției inadmisibilității acțiunii.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș - secția contencios administrativ - sub nr. 7802/30/22.10.2007 reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T, și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, obligarea pârâților la plata sumei de concediu cuvenite pe anii 2004, 2005, și 2006 conform art. 37 punctul 2 nr.OG 38/2003 precum și a sporului de fidelitate pe anul 2005 prevăzut de art. 6 din nr.OG 38/2003, sume actualizate în raport cu rata inflației și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare acordării drepturilor solicitate.
În motivarea acțiunii, se arată că prin art. 37 punctul 2 din nr.OG 38/2003, s-a prevăzut că polițiștii au dreptul la plecarea în concediul de odihnă la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar de la data intrării în vigoare a nr.OG 38/2003, reclamantul nu a beneficiat de această dispoziție legală, aceasta fiind suspendată odată cu intrarea în vigoare.
Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate reține că acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pe anii 2006.
Referitor la plata sporului de fidelitate se arată că acesta este stabilit prin art. 6 din nr.OG 38/2003, iar pentru anul 2005 fost suspendat în baza art. 2 aliniatul 1 din nt.OUG 118/2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu au existat întrucât plata sporului a fost reluată în 2006 iar dispozițiile de suspendare nu conține vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 37 punctul 2 din nr.OG 38/2003, art. 41 aliniatul 2 din Constituția României.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul s-a opus la admiterea acțiunii, arătând că dispozițiile art. 37 aliniatul 2 teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prevederile art. 9 aliniatul 7 din Legea nr. 507/2003, până la 31.12.2004 și prin art. 8 aliniatul 7 din Legea nr. 511/2004, până la 31.12.2004, până la 31.12.2004, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr. 38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
S-a mai arătat că bugetul a fost aprobat prin Legea nr. 379/2005, care la art. 5 aliniatul 5 menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004 - 2006 în bugetul nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plăți.
Totodată, pârâtul Aaf ormulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cu motivarea că potrivit nr.HG 208/2005, bugetul de stat este gestionat de iar în ipoteza admiterii acțiunii, acesta trebuie să vireze sumele necesare efectuării acestor plăți, însă câtă vreme reclamantul a fixat cadrul procesual prin chemarea în judecată a MN. pentru alocarea sumelor necesare plăților pretinse, instanța a apreciat că nu se poate proceda ca efect al admiterii acțiunii, și la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul MI.- fiind incompatibilă calitatea de pârât, direct obligat că aceea de chemata în garanție.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul Tas olicitat conexarea cauzei la dosarul nr- al Tribunalului Timiș, însă la termenul din 18.02.2008, reprezentantul pârâtului față de renunțarea la judecarea cererii în dosarul nr-, conform încheierii de ședință din 29.01.2008, atașată la fila 30 dosar fond, pe fondul cauzei, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând că dispozițiile art. 37 aliniatul 2 teza I din nr.OG 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prevederile art. 9 aliniatul 7 din Legea nr. 507/2003, până la 31.12.2004 și prin art. 8 aliniatul 7 din Legea nr. 511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr. 38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
S-a mai arătat că bugetul a fost aprobat prin Legea nr. 379/2005, care la art. 5 aliniatul 5 menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004 - 2006 în bugetul A nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plăți.
Câtă vreme dispozițiile legale de suspendare au fost date cu respectarea Constituției României, instanței de judecată îi revine doar rolul de a constata existența acestor dispoziții fără a se putea pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea lor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar prin T în baza mandatului nr. -/7.11.2007, s-a opus la admiterea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a, întrucât nu are calitate de ordonator principal de credite, atribuțiile privind salarizarea sau acordarea altor sume fiind exclusiv în sarcina instituțiilor în care își desfășoară activitatea reclamantul. A invocat totodată excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2004 iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 192 din 18 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepțiile.
A luat act de renunțarea la judecată a reclamantului în dosar nr-.
A admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Ministerul Economiei și Finanțelor B prin T și Inspectoratul Județean de Poliție al Județului
A obligat pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și T la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anii 2004, 2005,2006 inclusiv și a sporului de fidelitate pe anul 2005, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, care au fost redistribuite către ordonatorul terțiar de credite T, în vederea calității acestora către reclamant.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
A obligat în solidar pârâții A ȘI T la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei, reprezentând onorariu avocațial.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a instanța nu a contestat faptul că neavând calitatea de ordonator principal de credite nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâți, nu-l vizează direct, dar această calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul A și a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă și
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că, dispozițiile art. 91 indice 1 din Legea nr. 215/2006, prevăd competența instanțelor de contencios administrativ în cauzele ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici, iar trimiterea la instanța de contencios - administrativ, este o trimitere la aplicarea Legii nr. 554/2004.
Cu toate aceste, prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, privind procedura prealabilă, nu sunt aplicabile în speță, întrucât acestea vizează situația în care o persoană se consideră vătămată într-un drept al său, sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral. Deci, nu în toate situațiile în care se stabilește competența instanței de contencios administrativ, este necesară și îndeplinirea procedurii prealabile, ci doar în cazul existenței unui act administrativ vătămător așa cum este definit actul administrativ la art. 2 litera c din Legea nr. 554/2004, nu și în cazul refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri sau a tăcerii autorităților sau instituțiilor publice, textul de lege referindu-se la vătămarea produsă printr-un act administrativ unilateral.
Ca atare în speță, în lipsa uni act administrativ unilateral, reclamantul nu avea obligația parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, aflându-se în fapt în fața unei tăceri a instituțiilor publice, astfel încât, instanța a respins excepția invocată de
Pe fondul cauzei, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată este întemeiată, iar pe cale de consecință a fost admisă pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează:
Reclamantul, conform susținerilor acestuia și a scriptelor depuse la dosarul cauzei, adeverința nr. 29844/14.02.2008, emisă de - T are calitatea de angajat și își desfășoară activitatea profesională ca și funcționar public civil cu statut special în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 360/2002.
Conform art. 1 aliniatul 1 din Legea nr. 360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și caa tare îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999, inclusiv ale art. 9 din Legea nr. 215/2006 de modificare a Legii nr. 188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o competență a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art. 37 aliniatul 2 teza I din nr.OG 38/2003, privind salarizarea și ale drepturi cuvenite polițiștilor, prevede că "la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Este adevărat, că dispozițiile art. 37 aliniatul 2 teza I din nr.OG 38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art. 9 aliniatul 7 din Legea nr. 507/2003 s-a suspendat până la 31.12.2004, prin art. 8 aliniatul 7 din Legea nr. 511/2004 până la 31.12.2005 și prin art. 5 aliniatul 5 din Legea nr. 379/2005 a fost suspendată până la 31.12.20906.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art. 37 aliniatul 2 teza I din nr.OG 38/2003, nu există câtă vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale.
Concluzionând că obligațiile cuprinse în nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificările prin Legea nr. 353/2003, precum și cele ale Legii nr. 511/2004 și 379/2005, au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite a decis că în aplicarea art. 37 aliniatul 2 teza I nr.OG 38/2003, prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004 - 2006.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța a reținut că reclamantul, în aceeași calitate de funcționar public cu statut special - agent de poliție, beneficiază de prevederile art. 6 din nr.OG 38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurată, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat că, prin dispozițiile art. 2 aliniatul 1 din nr.OUG 118/2004, aprobată prin Legea nr. 28/2005, pentru anul 2005, s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art.6 din nr.OG 38/2003, dar nu se poate considera că drepturile stabilite prin art. 6 din nr.OG 38/2003, nu există, câtă vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt în vigoare, în prezent nemaifiind suspendată aplicarea acesteia, iar pe de altă parte, aceste dispoziții nu au fost declarate neconstituționale. Pe de altă parte, plata sporului de fidelitate a fost reluată pentru anul 2006.
Dispozițiile art. 6 din nr.OG 38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu. ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existența lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs T, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă în esență, următoarele:
Se invocă lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, deoarece, pe de o parte, între reclamant și Ministerul Economiei nu există absolut nici o relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de altă parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Rolul acestuia din urmă este de a răspunde la elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată potrivit art. 16 - 30 din Legea nr. 500/2002 modificată, privind finanțele publice.
Astfel, art. 18 aliniatul 2 litera b și art. 28 litera e din Legea nr. 500/2002 modificată, privind finanțele publice prevăd că:"Art. 18 - 2) Guvernul asigură: - b) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, în cadrul termenului limită prevăzut de prezenta lege;"
e) propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;-"
Ministerul Internelor și Reformei Administrative - prin reprezentantul său legal, este ordonator principal de credite bugetare, la fel și Ministerul Economiei și Finanțelor și ca urmare, în ceea ce privește sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal ale angajaților, nu poate fi obligat la plată un alt ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Economiei, pentru salariații unor instituții bugetare de stat care sunt cuprinse în bugetul unui alt ordonator principal de credite bugetare.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților are în exclusivitate numai Ministerul Internelor și Reformei Administrative, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel în aceste relații.
Raportat și la dispozițiile art. 18 aliniatul 2 litera b și art. 28 litera e din Legea nr. 500/2002 modificată, privind finanțele publice, numai Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
În acest context, conform art. 7 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, aceștia aveau obligația să formuleze o cerere pe procedura administrativă și să solicite acordarea drepturilor sale direct de la angajator.
Recursul este neîntemeiat.
Re Referitor la excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor B, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată, și aceasta pentru că toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr. 500/2002 conținând prevederi care obligă Ministerul Economiei și Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credite.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține din analiza sistematică a dispozițiilor art. 91 și 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art. 89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată.
În consecință, Legea nr. 188/1999, se aplică prioritar, în raport de reglementarea cu caracter general prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 aliniatul 1.pr.civ. să respinge ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B prin reprezentant T, împotriva sentinței civile nr. 192/CA/18.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - LIBER
GREFIER,
. 18.06.2008
Dact./ 2 ex./24.06.2008
Prima instanță: Tribunalul Timiș - Judecători,
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia
