Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 658/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr. 658
Ședința publică din 29 mai 2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 169/CA/12.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, pârâtul intimat Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios B și pârâtul intimat Inspectoratul Județean al Poliției Județului T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la rolul Tribunalului Timiș, sub nr-, la data de 23.10.2007 reclamantul a chemat în judecată Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Jude4țean de Poliție al Județului T și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței obligarea la plata primei de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, cuvenite pe anii 2004,2005, 2006, conform art. 37 punctul 2 din Ordonanța nr. 38/30 ianuarie 2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003 publicată în nr. 65/02.02.2002, precum și actualizarea cu rata inflației de la data nașterii acestor drepturi și până la data efectuării plății, la plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea polițiștilor, în sumele cuvenite pentru anul 2005, actualizate cu rata inflației, precum și alocarea de către Ministerul Finanțelor Publice a fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate.
În motivare reclamantul a arătat că prin art. 37, punctul 2 din nr.OG 38 din 30 ianuarie 2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003 - privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, s-a prevăzut că la plecarea polițiștilor în concediul de odihnă, aceștia primesc o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Astfel, deși în baza acestui text, în anul 2006, reclamantul trebuia să beneficieze de prima de vacanță, aceste drepturi nu i-au fost acordate, așadar de la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului ce reglementează salarizarea polițiștilor nu a beneficiat (cu excepția anului 2007) de prevederile referitoare la plata primei de vacanță aceasta fiind suspendată, odată cu intrarea în vigoare a acesteia.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, reclamantul a arătat că, în conformitate cu art. 6 din nr.OG 38/30.01.2003 aprobată prin Legea mr. 353/2003 în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, doine publică și siguranță națională reclamantul beneficiază de un spor de fidelitate de până la 20 % (în funcție de vechime) din salariul de bază. Aceste drept i-a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 aliniatul 1 din Ordonanța de Urgență nr. 118/28.11.2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat. Aceste considerente sunt întărite de faptul că plata sporului a fost reluată în anul 2006. Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 aliniatul1 din nr.OUG 118/2004 prin care a fost suspendată pe anul 2005 aplicarea art. 6 din nr.OG 38/2003 nu conține vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006.
La data de 28.11.2007 pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor; inadmisibilitatea cauzei și pe fond, respingerea cauzei formulată de reclamant ca netemeinică și nelegală.
În apărare, pârâtul a arătat că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea nr. 500/2002, modificată privind finanțele publice, potrivit art. 16-30.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel încât pentru sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal, în ceea ce privește pe angajații Ministerului Internelor și Reformei Administrative, nu poate fi obligat la plată un alt ordonator de credite, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor. Atribuții privind salarizarea sau acordarea de alte sume o au instituțiile în cadrul cărora funcționează ca angajat reclamantul. S-a arătat că și Ministerul Internelor și Reformei Administrative are calitate de ordonator principal de credite prin urmare Ministerul Economiei și Finanțelor B nu poate fi obligat la plata către salariații altor instituții care au calitate de ordonatori principali de credite.
S-a apreciat că prezenta cerere de chemare în judecată este inadmisibilă, întrucât nu s-au respectat prevederile art. 7 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare reclamantul avea obligația să îndeplinească procedura prealabilă prevăzută de actul normativ mai sus menționat. În condițiile în care această procedură prevăzută de actul normativ nu este îndeplinită, pârâtul a considerat că acțiunea promovată de reclamant este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei pârâtul a arătat că, consideră eronată și neîntemeiată solicitarea reclamantului cu privire la admiterea plății primei de vacanță, pentru perioada 2004, 2005 și 2006, actualizată cu rata inflației precum și sporului de fidelitate pentru perioada 2005. Potrivit art. 2 aliniatul 1 din nr.OG 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative, aprobată prin Legea nr. 28/2005 se apreciază: "în anul 2005 se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 6 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobare cu modificări și completări de Legea nr. 353/2003. Conform art. 56 din Legea nr. 24/2000, republicată privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative" după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, abrogarea, completarea, republicarea, Suspendarea sau altele asemenea".
Pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, invocând excepția litispendenței față de faptul că dosarul de față are același obiect și părți cu dosarul nr-, în care calitate de reclamant are Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul A - Biroul Teritorial Timiș, din care face parte și.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere că aplicarea art. 37 aliniatul 2 teza I din nr.OG 38/2003, pe care reclamantul își întemeiază pretențiile, a fost suspendată prin Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004, Legea nr. 379/2005 (legile bugetului de stat pe anii 2004 - 2006). În consecință, nici bugetele aprobate pentru Ministerul d e Interne nu au inclus sumele solicitate de reclamant.
Pârâtul apreciază că nu poate fi obligat la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată deoarece acest lucru ar avea ca rezultat încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în actele normative menționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite a se în cadra în cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare, în anexele la legile bugetare.
Cu privire capătul 2 al cererii, privind sporul de fidelitate, pârâtul Tas olicitat și respingerea acestuia, invocând art. 6 din nr.OG 38/2003 - privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative, reprezentant prin Direcția Generală Juridică, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat, referitor la capătul 1 al cererii de chemare în judecată că aceasta este neîntemeiată și vădit nelegală sens în care a solicitat respingerea acesteia.
Totodată același pârât a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând ca, în cazul în care este admisă acțiunea reclamantului, să fie obligat cel chemat în garanție prin aceeași hotărâre să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele solicitate de reclamant.
Bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor astfel că, în ipoteza admiterii acțiunii chematul în garanție trebuie să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării acestor plăți, instituția pârâtă fiind finanțată integral de la bugetul de stat.
Prin sentința civilă nr. 169/ CA din 12.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților Inspectoratul de Poliție al Județului T, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin
A obligat pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului T și Ministerul Internelor și Reformei Administrative la plata în solidar a primei de concediu cuvenită pe anii 2004 - 2006, actualizată cu rata inflației de la data nașterii acestor drepturi și până la data efectuării plății și la plata sporului de fidelitate pe anul 2005, actualșizat cu rata inflației.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare în vederea efectuării plății.
A obligat în solidar pârâții la 500 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția de litispendență invocată de pârâtul T, instanța având în vedere principiul disponibilității în procesul civil, a luat act de manifestarea de voință a reclamantului, în sensul judecării pe cale separată a prezentului dosar.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a instanța nu a contestat faptul că, neavând calitatea de ordonator principal de credite, ministerul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare, dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâți nu-l vizează direct, însă această calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul Aas umelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca hotărârea de față că-i fie opozabilă și
Câtă vreme reclamantul a fixat cadrul procesual prin chemarea în judecată a pentru alocarea sumelor necesare plăților pretinse, instanța apreciază că nu se poate proceda ca efect al admiterii acțiunii, și la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul, fiind incompatibilă cu calitatea de pârât.
Pe fond, acțiunea reclamantului este întemeiată și a fost admisă, pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează:
Reclamantul a formula prezenta acțiuni în calitate de polițist angajat al Secției Regionale de Poliție Transporturi T, în cadrul
Instanța a apreciat că, suspendarea aplicării dispozițiilor art. 37 aliniatul 2 din nr.OG 38/2003, nu echivalează că abrogarea acestei prevederi legale și că efectul Legii nr. 379/2005 a fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamanților la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anul 2006, motiv pentru care în temeiul art. 37 aliniatul 2 din nr.OG 38/2003, art. 1 art. 10 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea a fost admisă conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar suma a fost actualizată cu rata inflației în raport de dispozițiile art. 1094 și art. 1088 Cod civil, impunându-se repararea integrală și echitabilă a prejudiciului suferit de către reclamanți.
Pentru cel ce al doilea capăt de cerere s-a reținut că în conformitate cu art. 6 din nr.OG 38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională reclamantul a beneficiat de un spor de fidelitate de până la 20 % (în funcție de vechime) din salariul de bază. Acest drept i-a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 aliniatul 1 din Ordonanța de Urgență nr. 118/28.11.2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat. Aceste considerente sunt întărite de faptul că plata sporului a fost reluată în anul 2006. Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 aliniatul 1 din nr.OUG 118/2004 prin care a fost suspendată pe anul 2005 aplicarea art. 6 din nr.OG 38/2003 nu conține vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006. Dacă s-ar considera astfel, s-ar contraveni art. 53 din Constituție cât și date prin art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădirea nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în anul 2005, pentru când exercițiul luat a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Văzând toate cele prezentate supra s-a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, iar în baza art. 274 aliniatul 1 Cod procedură civilă, au obligat pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Nu s-a putut reține excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, câtă vreme dispozițiile din legea contenciosului administrativ au caracter general față de dispozițiile speciale enunțate supra art. 37 aliniatul 2 și art. 6 din nr.OG 38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003, reținute în justificarea acțiunii, sens în care este incident principiul de drept conform căruia specialul derogă de la general.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs T în reprezentarea B, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă următoarele:
Se invocă lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor menționându-se că rolul acestuia este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea nr. 500/2002, modificată privind finanțele publice, potrivit art. 16 - 30.
Ministerul Administrației și Internelor este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel încât pentru sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal, în ceea ce privește pe angajații Ministerului Administrației și Internelor, nu poate fi obligat la plată un alt coordonator de credite, respectiv Ministerul Economiei și Internelor.
Prin urmare, consideră ca atribuții privind salarizarea sau acordarea de alte sume o au instituțiile în cadrul cărora funcționează ca angajat reclamantul.
Învederează instanței că și Ministerul Administrației și Internelor are calitate de ordonator principal de credite prin urmare Ministerul Economiei și Finanțelor B nu poate fi obligat la plata către salariații altor instituții care au calitate de ordonatori principali de credite.
Recursul este neîntemeiat.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor B, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată, și aceasta pentru că toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr. 500/2002 conținând prevederi care obligă Ministerul Economiei și Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credite din acest punct de vedere fiind justificată și cererea de chemare în garanție.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține din analiza sistematică a dispozițiilor art. 91 și 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art. 89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată.
În consecință, Legea nr. 188/1999, se aplică prioritar, în raport de reglementarea cu caracter general prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 aliniatul 1.pr.civ. să respingă ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul T în reprezentarea împotriva sentinței civile nr. 169/2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - LIBER
GREFIER,
Red./19.06.2008
Dact. HC./ 2 ex./25.06.2008
Prima instanță: Tribunalul Timiș - Judecători,
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia
