Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 661/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 661
Ședința publică din 29 mai 2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice prin T împotriva sentinței civile nr. 191/18.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat A, pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios B și Inspectoratul Județean al Poliției județului T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 191/18.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a IPJ T și Consiliul Local
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A din T, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Ministerul Economiei si Finanțelor B prin DGFP
A obligat pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Instituția Prefectului Jud.T, la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anii 2004, 2005, 2006 și a sporului de fidelitate pe anul 2005, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plații efective.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, care vor fi redistribuite către persoana juridică în care își desfășoară petentul activitatea, în vederea achitării acestora către reclamant.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
A respins acțiunea față de pârâții T și Consiliul Local T, ca fiind făcută împotriva unor persoane juridice, care nu au calitate de pârât, fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin art.37 pct.2 din OG nr.38/2003, s-a prevăzut că polițiștii au dreptul, la plecarea în concediul de odihnă la o prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar de la data intrării în vigoare a nr.OG38/2003, reclamantul nu a beneficiat de această dispoziție legală, aceasta fiind suspendată odată cu intrarea în vigoare.
Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate reține că acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pe anii 2006. considera astfel, ar contravenii prev.art.53 din Constituția României și art.1 din Protocolul din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Pe de altă parte art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care și concediul de odihnă plătit iar potrivit art. 53 restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și fără a aduce atingere existenței dreptului.
De asemenea se mai arată că potrivit art. 38 din Codul muncii salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la aceste drepturi sau limitarea lor este lovită de nulitate. Se mai invocă totodată decizia nr. XII /5.02.2007 a Jc are a stabilit că polițiștilor li se cuvine prima de concediu pe anii 2004-2006.
Referitor la plata sporului de fidelitate se arată că acesta este stabilit prin art. 6 OG 38/2003, iar pentru anul 2005 fost suspendat în baza art. 2 al.1 OUG 118/2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu au existat întrucât plata sporului a fost reluată în 2006 iar dispozițiile de suspendare nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul A, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev.art.9 al.7 din nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 din nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.38 / 25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arată că bugetul Aaf ost aprobat prin nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prev. imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004-2006 în bugetul A nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plați.
Totodată, pârâtul Aaf ormulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cu motivarea că potrivit HG nr. 208/2005, bugetul de stat este gestionat de F, iar în ipoteza admiterii acțiunii,acesta trebuie să vireze sumele necesare efectuării acestor plăți.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul IPJ Tas olicitat constatarea lipsei calității procesuale pasive, arătând că reclamantul nu a mai avut raporturi de serviciu cu IPJ T, fapt atestat și prin acțiunea introductivă, activând în altă structură din cadrul MIRA, respectiv, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor T, structura constituită la nivelul Jud.T, în subordinea Instituției Prefectului Jud.
Prin întâmpinarea depusă la dosar F prin DGFP T în baza mandatului nr.-/23.11.2007, s-a opus la admiterea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a F, întrucât nu are calitate de ordonator principal de credite, atribuțiile privind salarizarea sau acordarea altor sume fiind exclusiv în sarcina instituțiilor în care își desfășoară activitatea reclamantul, iar pe fondul cauzei arată că acțiunea este nefondată, întrucât drepturile bănești solicitate, adică prima de concediu și spor de fidelitate, au fost suspendate în mod succesiv prin legile bugetare anuale.
Instituția Prefectului jud.T a depus întâmpinare, prin care invocă, lipsa calității procesuale pasive, arătând ca este doar ordonator terțiar de credite, iar pe fondul cauzei, faptul că plata drepturilor bănești solicitate, au fost suspendate în fiecare an prin legea bugetară și deci, conform art.64 al.3 din nr.24/2000, prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ, ori a disp.suspendate, poate face obiectul unui act normativ sau a unei disp.exprese cu aplicare de la data expirării suspendării.
Consiliul Local Taf ormulat și depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Jud.T, din cadrul Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei, unde reclamantul a deținut calitatea de angajat până la data de 01.04.2005 se află în subordinea Consiliului Jud.T, potrivit art.6 al.1 din OUG nr.84/2001.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a F, instanța nu a contestat faptul că neavând calitatea de ordonator principal de credite F, nu putea fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâți, nu-l vizează direct, dar această calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul MIRA și a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă și
Apoi, câtă vreme reclamantul a fixat cadrul procesual prin chemarea în judecată a pentru alocarea sumelor necesare plaților pretinse, instanța a apreciat că nu se poate proceda ca efect al admiterii acțiunii, și la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul MIRA, fiind incompatibilă calitatea de pârât, direct obligat, cu aceea de chemat în garanție.
De asemenea, a fost respinsă excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de Instituția Prefectului Jud.T, întrucât probele cauzei: adeverința nr.72597/10.01.2008 emisă de MIRA, confirmă faptul că, reclamantul începând cu data de 1.04.2005 și în prezent este angajat în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Jud.T, din cadrul Instituției Prefectului Jud.T, acesta fiind și ordonator terțiar de credite, adică, există interes din partea reclamantului de a se judeca în contradictoriu cu persoana juridică, despre care pretinde că i-a încălcat un drept salarial ce decurge din raportul de serviciu cu această instituție.
In schimb, susținerea pârâtului IPJ T privind lipsa calității procesuale pasive raportat la faptul că reclamantul este angajat la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor T, structură constituită la nivelul Jud.T, în subordinea Instituției Prefectului Jud.T cât și cea a Consiliului Local T, conform căruia reclamantul a avut calitatea de angajat până in anul 2005 la Serviciul de Evidenta Informatizata a Persoanei Jud.T, din cadrul Direcției Generale de Evidenta Informatizata a Persoanei, aflat în subordinea Consiliului Jud.T în raport de prev.art.6 din OUG nr.84/2001, este întemeiată, situația în fapt fiind probată cu adeverința nr.72597/10.01.2008, aflată la 21 din dosar fond, împrejurare față de care excepția lipse calității procesuale pasive a celor doi pârâți, a fost admisă, deoarece, legea procesuală română, definește noțiunea de pârât ca fiind cea deținută de către persoana fizică sau juridică despre care reclamantul pretinde că i-a încălcat sau nu i-a recunoscut dreptul sau interesul său și care urmează să răspundă pentru fapta sa, ceea ce în pricină nu s-a dovedit de către reclamant, în sensul că s-ar afla în raportul de serviciu cu cei doi pârâți.
Pe fondul cauzei, tribunalul a apreciat ca acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată este întemeiată, iar pe cale de consecință admis-o pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează:
Reclamantul, conform susținerilor acestuia și a scriptelor depuse la dosarul cauzei - adeverința 4/2001, este întemeiată, situația în fapt fiind probată cu adeverința nr.72597/10.01.2008, aflată la 21 din dosar fond, împrejurare față de care excepția lipsei calității procesuale pasive a celor doi pârâți, a fost admisă, deoarece, legea procesuală română, definește noțiunea de pârât ca fiind cea deținuta de către persoana fizică sau juridică despre care reclamantul pretinde că i-a încălcat sau nu i-a recunoscut dreptul sau interesul său și care urmează să răspundă pentru fapta sa, ceea ce în pricină nu s-a dovedit de către reclamant, în sensul că s-ar afla în raportul de serviciu cu cei doi pârâți.
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componentă a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor, prevede că "la plecarea în concediul de odihna, polițistul primește o primă de concediu legală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat pana la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 pana la 31.12.2005 si prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendată până la 31.12.2006.
Nu se poate reține, susținerea reclamantului că aceste suspendări contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituția României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 si nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiată prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu există câtă vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existența lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel în ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
Pe de altă parte, raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bune-i credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în OG nr.38/2003, rep.
În acest sens s-a pronunțat și JBp rin decizia de admitere a recursului în interesul Legii nr. XII/5.02.2007 publicată în din 30.10.2007 în care a reținut că potrivit art. 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând că obligațiile cuprinse in OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin L 353/2003, precum și cele ale L 511/2004 si 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite, Jad ecis că în aplicarea art. 37 al.2 teza I OG 38/2003,prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004-2006.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța reținut că reclamantul în aceiași calitate de funcționar public cu statut special-agent de politie, beneficiază de prev.art.6 din OG nr.38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurată, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat ca, prin disp.art.2 al.1 din OUG nr.118/2004, aprobată prin nr.28/2005, pentru anul 2005, s-a suspendat aplicarea disp.6 din OG nr.38/2003, dar nu se poate considera că drepturile stabilite prin art.6 din OG nr.38/2003, nu există, câta vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt în vigoare, în prezent nemaifiind suspendată aplicarea acesteia, iar pe de altă parte aceste disp. nu au fost declarate neconstituționale. Pe de altă parte, plata sporului de fidelitate a fost reluată pentru anul 2006.
Disp.art.6 din OG nr.38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existența lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Apoi, art.20 din Constituția României, prevede că disp.constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu declarația universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
În același timp, art.2 pct.1 din declarația Universală a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din această normă internațională, se statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru munca egală.
În plan intern, art.5 din CM, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede că " prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială ori apartenență la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Totodată, alin.2 al art.2 din același act normativ stabilește că " sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de al.1 față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere sunt adecvate și necesare.
De altfel, pentru realizarea unui serviciu stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, aceasta și în interesul instituției publice, activitatea profesională desfășurată de către reclamant care implica exercitarea prerogativelor de putere publică, trebuie apreciată în mod just și corect printr-o interpretare extensivă, logică a normelor și prevederilor legale incidente în cauză, în condițiile în care atât stabilirea cât și plata drepturilor și prestaților pecuniare datorate acestuia, urmând a se face și în sprijinul realizării satisfacției normelor juridice cuprinse inclusiv în nr.188/1999,rep
Or, prin neacordarea primelor de vacanță și sporului de fidelitate, funcționarilor publici civili cu statut special, categorie profesională distinctă, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu și aceasta măsura nu poate fi apreciată că ar avea un scop legitim atâta timp cât prin ea nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar respectiva categorie profesională este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale.
Așa fiind, instanța apreciază că, suspendarea în mod succesiv, a aplicării dispozițiilor art.6 si art.37 al.2 din OG nr.38/2003 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative nr.743/2001, nr.631/2002, nr.507/2003, nr.511/2004, nr.28/2005 si nr.380/2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantului la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anii 2004,2005,2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, motiv pentru care în temeiul art.6, art.37 al.2 din OG nr.38/2003, raportat la art.1,art.8, art.10 si art.18 din nr.554/2004, acțiunea a fost admisă conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar sumele au fost actualizate cu rata de inflație în raport de disp.art.1094 și art.1088 civil, impunându-se repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamant. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, considerând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Tas olicitat admiterea recursului ca temeinic și legal, modificarea sentinței civile nr. 191/18.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive ca pârât a Ministerului Economiei și Finanțelor sau ca și chemat în garanție; respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative; referitor la acțiunea promovată de reclamant în sensul constatării prematurității sau a inadmisibilității acțiunii reclamantului sau respingerii acțiunii ca neîntemeiată, precum și respingerea eventualelor cheltuieli de judecată solicitate în recurs.
În motivarea recursului se susține următoarele:
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de T invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a a ca pârât sau ca și chemat în garanție deoarece pe de o parte, între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nici o relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de altă parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Se invocă excepția de prematuritate precum și inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile conform dispozițiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe fondul cauzei se susține faptul că dreptul la prima de concediu a fost suspendat prin acte normative succesive, iar recunoașterea lui pentru perioada 2004, 2005, 2006, înseamnă de fapt aplicarea retroactivă a art. 38 aliniatul 2 din Legea nr. 188/1999, ceea ce este neconstituțional.
Se concluzionează că: nu a existat temei legal pentru a acorda primele de concediu pe anii 2004, 2005 și 2006 deoarece în acești ani a fost suspendată prin lege aplicarea prevederilor art. 34 aliniatul 2 din Legea nr. 188/1999 conform art. 64 aliniatul 2 din Legea nr. 24/2000 republicată, această suspendare înseamnă că dispoziția suspendată nu a fost în vigoare și deci în acești ani nu a fost prevăzut de lege dreptul la primele de concediu. Ni există temei legal pentru a acorda în prezent primele de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, la data de 1 ianuarie 2007 expirat perioada de suspendare și au reintrat în vigoare de drept prevederile art. 34 aliniatul 2 din Legea nr. 188/1999, dar ele nu pot fi alocate retroactiv pentru anii 2004, 2005 și 2006, ci numai pentru viitor, conform art. 15 aliniatul 2 din Constituția României republicată.
Recursul este neîntemeiat.
Asupra excepțiilor invocate, Curtea reține următoarele:
Relativ la lipsa excepției calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Și aceasta pentru că toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat Legea nr. 500/2002, conținând prevederi care obligă Ministerul Finanțelor Publice de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține din analiza sistematică a dispozițiilor art. 91 și 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat, că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art. 89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de legea nr. 554/2004 modificată.
În consecință, Legea nr. 188/1999 republicată, fiind o lege cu caracter special se aplică prioritar, în raport de reglementarea cu caracter general prevăzută de legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă recursul de față ca neîntemeiată, în baza dispozițiilor art. 312 aliniatul 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor B, împotriva sentinței civile nr. 191/18.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2008.
PT.PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - LIBER
aflat în concediu de odihnă
semnează,
PREȘEDINTE SECȚIE,
GREFIER,
Red. /7.07.2008
Tehnoredact. HC./ 2 EX./10.07.2008
Prima instanță: Tribunalul Timiș - Judecător,
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia
