Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 668/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 668/
Ședința publică din 30 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tăbăltoc Dan Mircea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 3: Obreja
Grefier -
S-au luat în examinare recursurile introduse de reclamantul și de pârâtul Penitenciarul Iași împotriva sentinței civile nr. 431/CA din 05.06.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 23 noiembrie 2009, susținerile prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 30 noiembrie 2009.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursurilor de față;.
Prin sentința civilă nr. 431/CA/din 5 iunie 2009, Tribunalul Iașia admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Iași, pe care 1-a obligat să plătească reclamantului contravaloarea indemnizație, pentru incapacitate temporară de muncă, pentru perioada 1-7 februarie 2006, în condițiile legii, respingându-se ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligarea pârâtului la plata despăgubirilor de 0,1% pe zi întârziere, precum și cererea de acordarea cheltuielilor de judecată.
Prin aceeași hotărâre, a fost admisă excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect investirea cu formulă executorie a prezentei hotărâri, precum și excepția autorității de lucru judecat, respingându-se ca inadmisibil capătul de cerere aferent acțiunii principale și cererea reclamantului, formulată în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Iași, în ceea ce privește sumele de bani reprezentând norma de hrană și indemnizația de comandă, pentru existența autorității de lucru judecat.
Pentru a se pronunța astfel,prima instanțe a reținut că reclamantul a chemat în judecată pe pârât, solicitând ca acesta să fie obligat să-i plătească o sumă de aproximativ 1.543 lei, cuvenita din salariu aferent lunii februarie 2006 și despăgubiri de 0,01% pe zi întârziere, începând cu data de 05.03.2006 (dată la care trebuia să primească solda întreagă) și până la data plății efective a restului din solda rămas neplătit, precum și investirea cu formula executorie a hotărârii ce se va pronunța în cauză.
Constatând că hotărârea pronunțată în primă instanță nu poate fi investită cu formulă executorie mai înainte ca aceasta să fi rămas irevocabilă, și că cererea de investire cu formulă executorie este inadmisibilă în această fază procesuală, precum și faptul că sumele de bani reprezentând norma de hrană și indemnizația de comandă au fost acordate reclamantului prin decizia nr. l54/CA din 7 mai 2007 Curții de APEL IAȘI, prima instanță a găsit întemeiate excepțiile ce s-au ridicat, drept pentru care acestea au fost admise.
In ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamantul a fost pensionat începând cu data de 1 februarie 2006, dar că încunoștințarea celor interesați cu privire la încetarea raporturilor de muncă a intervenit la data de 10.02.2005 și că, în perioada cuprinsă între data de 13.02.2006 și data de 28.02.2006, s-a procedat la predarea funcției, de către reclamant, care, în intervalul 1 februarie 2006 - 7 februarie 2006, s-a aflat în concediu medical.
Raportându-se la cele hotărâte prin sentința civilă nr.150 din 17 ianuarie 2007 Tribunalului Iași și respectiv prin decizia nr. 154/CA din 7 mai 2007 Curții de APEL IAȘI, prima instanță a reținut că pârâtul nu a achitat integral reclamantului contravaloarea indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada 1 februarie 2006 - 7 februarie 2006, în condițiile în care, prin sentința nr.150/2007 a Tribunalului Iași, acestuia i s-a acordat doar indemnizația de conducere și contravaloarea normei de hrană, pentru perioada 8.02.2006 - 28.02.2006, și că indemniza pentru incapacitatea temporară de muncă nu a făcut obiectul acelei cauze.
Reținând că solda la care reclamantul avea dreptul se compune, conform art. 3 din Legea nr. 138/1999, din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv, că, potrivit art.42 din același act normativ, cadrele militare în activitate primesc, pe timpul cât se află în incapacitate temporară de muncă, soldele lunare și celelalte drepturi bănești avute, și că, conform art. 44 din citata lege, la trecerea în rezervă cadrele militare primesc solda lunară până la sfârșitul lunii în care a avut loc schimbarea poziției de activitate, la care se adaugă termenul legal pentru predarea funcției, prima instanță a apreciat că reclamantul nu a primit integral drepturile salariale, și că el este îndreptățit a încasa contravaloarea întregii indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, pretenții ce nu au făcut obiectul acțiunii soluționate prin hotărârile anterior menționate.
Tribunalul a considerat de asemenea că, din punct de vedere matematic, justețea pretențiilor salariale ale reclamantului este evidentă, în raport de textele de lege citate, din interpretarea cărora a concluzionat că reclamantul trebuie să încaseze pentru luna februarie, o sumă de bani egală cu cea care a fi primit-o dacă nu ar fi intervenit pensionarea lui și că, scăzând din cuantumul soldei pe care reclamantul trebuia să o încaseze pe luna februarie 2006, dacă nu s-ar fi, pensionat, suma ce s-a plătit benevol sau silit de către pârât, se obține o diferență de bani pe care reclamantul o mai are de primit și pentru care se justifică, în parte, pretențiile deduse judecății.
Procedând la o "analiză logica" a calculului sumelor plătite reclamantului, în mod benevol, sau în baza deciziei de. 154/7.05.2007, prima instanță a constatând că pârâtul a exclus perioada 01.02.2006 - 07.02.2006de la calculul drepturilor ce se cuvin reclamantului, că luna februarie 200 are 20 de zile lucrătoare, că reclamantului i-au fost luate în calcul doar 15 zile lucrătoare, fiind excluse, cu rea credința, 5 zile lucrătoare, din intervalul 10.02.2006 - 07.02.2006, calculul trebuind să includă însă și perioada în care reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, pentru care Curtea de. APEL IAȘIa acordat doar norma de hrană și indemnizația de conducere, considerente pentru care acțiunea a fost admisa în aceste limite, respingându-se cererea de acordarea despăgubirilor de 1% pe zi întârziere pe motiv că reclamantul nu are dreptul dea primi despăgubiri materiale mai mari decât cuantumul salariului (soldei).
Împotriva acestei sentințe au introdus recurs reclamantul și pârâtul Penitenciarul Iași.
Reclamantul critică hotărârea primei instanțe pe motiv că nu s-a ținut cont de faptul că solda pe care trebuia să o primească în luna februarie 2007 trebuia să fie egală cu cea plătită în luna ianuarie 2006, acordându-i-se doar J din bani și nici aceea integral, deoarece s-a exclus indemnizația de conducere, că, prin decizia nr.154 din 07.05.2007, Curtea nu s-a pronunțat că are dreptul la întreaga soldă, că pârâta nu a introdus indemnizația de comandă în calcul soldei lunare, că termenul de indemnizație pentru incapacitate de muncă nu se regăsește în cuprinsul Legii iac. 138/1999 și că cererea de acordare de despăgubiri era justificată, atâta timp cât statul s-a folosii de banii ce i se cuveneau, reiterându-se cererea de investire cu formulă executorie a deciziei ce se va pronunța.
Pârâtul Penitenciarul Iași critică sentința Iribunalului I pe motiv că în mod greșit nu a fost primită excepția autorității de lucru judecat și pentru cererea de acordare a drepturilor aferente perioadei 1 - 7 februarie 2006, din moment ce, în anul 2006, reclamantul nu a solicitat doar indemnizația de comandă (componentă a soldei lunare) și norma de hrană, ci toate drepturile considera de el a fi cuvenite pentru luna februarie 2006, drepturi asupra cărora s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă; prin întâmpinare, intimatul-recurent solicitând respingerea recursului promovat de reclamantul-recurent.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate de părți și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Anterior anului 2004, reclamantul-recurent a funcționat în calitate de cadru militar în sistemul penitenciar, aflat în subordinea Ministerului Justiției, moment în care a avut loc o schimbare a statului său juridic, ca urmarea intrării în vigoare a Legii nr. 293/2004, act normativ care, la art. 72, stabilește că, pe data intrării în vigoarea a legii, gradele militare ale personalului din penitenciare vor fi echivalate cu gradele profesionale, cu menținerea drepturilor câștigate anterior.
În baza acestui act normativ, ce a intrat în vigoare la data de 30 septembrie 2004, reclamantul-recurent a dobândit calitatea de funcționar public cu statut special, ale cărui drepturi sunt cele enumerate la art. 34 din Legea nr.392/2004, devenit art. 36, în urma republicării legii în Monitorul Oficial nr. 628 din 22.09.2009.
Întrucât Raportul de.serviciu ce a existat între părțile aflate în litigiu a încetat anterior datei intrării în vigoare, a nr.OG 64/2006, ca urmare a pensionării reclamantului, era absolut necesar ca prima instanță să stabilească, pentru aflarea adevărului în prezenta cauză, pe bază de probe concludente, care au fost drepturile salariale la care funcționarul public cu statut special avea dreptul, după data numirii în funcția publică creată prin aplicarea Legii nr. 293/2004 și respectiv care au fost drepturile salariale încasate în luna anterioară emiterii ordinului de încetare a raportului de serviciu, avându-se în vedere și prevederile art. 79 (art. 86 în actuala redactare) din citata lege.
Această verificare, ce trebuia realizată prin compararea actului de numire în funcția publică cu statul de funcțiuni șj respectiv cu statul de plată aferent lunii ianuarie 2006, se impunea cu atât mai mult cu cât, din înscrisurile aflate la filele 19-20 din dosarul de fond, nu rezultă decât trei elemente de salarizare, și anume solda lunară, sporul DGP și norma de hrană, în condițiile în care, la art.36 din Legea nr. 293/2004, se stabilește că salariul lunar este compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, el cuprinzând "salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit " în timp ce la art. 3 din Legea nr. 138/1999 se arată că, pentru cadrele militare în activitate, solda lunară este compusă din "solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comanda, gradații și indemnizația de dispozitiv" elemente de salarizare ce trebuiau clar determinate și cuantificate, pentru perioada în litigiu, pe baza actelor administrative, prin care s-a stabilit nivelul soldei, urmând ca apoi, pe baza lor, să se stabilească ce se datora, pe fiecare element de salarizare în parte, ce s-a plătit și ce a rămas de plătit reclamantului, pentru perioada anterioară întocmirii fișei de lichidare, ce fost înregistrată sub nr. 12019 din 1 martie 2006.
Aceeași analiză comparată era necesară și pentru a se stabili pentru care din drepturile salariale solicitate s-au pronunțat hotărâri irevocabile și dacă ceea ce se solicită prin acțiunea de față a mai făcut sau nu obiectul judecății, având în vedere și confuzia pe care acesta o creează reclamantului atunci când susține că drepturile recunoscute prin sentința civilă nr. 150/17.01.2007 Tribunalului Iași și decizia nr. 154/CA din 07.05.2007 a Curții de APEL IAȘI nu i-au fost plătite integral.
Chiar dacă s-ar fi putut accepta faptul că, la data promovării prezentei acțiuni, reclamantul nu a cunoscut care anume drepturi salariale i-au fost acordate, în mod voluntar, de către pârât și pe ce perioadă acestea au fost calculate, după data de 8 mai 2009, când 1onel a solicitat acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de precizările depuse de Penitenciarul Iași, sub nr. X/32146//06.05.2009, nu mai exista nici o justificare pentru a nu se cere reclamantului să-și precizeze acțiunea în condițiile în care, prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția autorității de lucru judecat.
Clarificarea pe deplin a situației de fapt se impunea și ca urmarea faptului că, prin modul confuz și lipsit de acuratețe juridică în care reclamantul și-a formulat cererile, nu este posibil să se stabilească ce au "omis" instanțele atunci când au pronunțat sentința nr.150 din 17.01.2007 și respectiv decizia nr. 15A/CA din 07.05.2007, care era calea de urmat într-o astfel de situație, dacă ne aflăm în fața unui refuz de executare a hotărârilor anterioare ale instanțelor de contencios administrativ, pentru care ar fi trebuit să se urmeze procedura prevăzută de art. 24 din Legea nr. 54/2004, sau dacă este vorba de o cerere cu un obiect total diferit de cel al acțiunii ce a fost soluționată prin sentința nr. 150/17.01.2007 a Tribunalului Iași, simplul fapt că reclamantul nu a primit solda aferentă lunii februarie 2006 la nivelul celei primite la nivelul lunii ianuarie 2006 neputând lăsa loc unei "analize logice a calculului sumelor plătite", astfel cum a procedat Tribunalul impunându-se verificări punctuale, pe fiecare element ce sta la baza calculului drepturile bănești, a sumelor cuvenite, a sumelor plătite, a sumelor acordate prin hotărârile pronunțate, clarificări funcție de care urma să se rezolve și excepția ridicată de către pârât.
Ca atare, constatând că situația de fapt nu a fost corect și pe deplin stabilită și că pricina nu va putea fi soluționată, decât după ce reclamantul va preciza, în mod clar, care sunt sumele pe care le pretinde de la pârât, cu arătarea semnificației acestora pe fiecare element de salarizare în parte și a perioadei pe care consideră că drepturile trebuie să-i fie acordate, cu arătarea drepturilor ce consideră că nu-au fost corect determinate prin sentința nr. 150/2007 și prin decizia nr. 154/2007 și a faptului dacă aceste hotărâri au fost valorificare și a modului în care au fost ele executate, cu detalierea componenței sumei de 1.543 lei, pe care o pretinde prin acțiunea da față, funcție de care să se poată stabili dacă au fost urmate procedurile legale corespunzătoare și dacă prezenta cerere are valoarea unei sesizări diferite de cea care a făcut obiectul dosarului nr. 12938/2006, Curtea, având în vedere și necesitatea administrării de noi probe, pentru clarificarea situației de fapt și de drept, în temeiul art. 312 alin.3 Cod procedură civilă, va admite recursurile ambelor părți, în sensul casării hotărârii atacate și a reținerii cauzei în vederea rejudecării ei în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul introdus de reclamantul și de pârâtul PENITENCIARUL IAȘI împotriva sentinței civile nr. 431/CA/05.06.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o casează.
Reține cauza în vederea rejudecării ei în fond.
Fixează termen de judecată la data de 18 ianuarie 2010, pentru care se vor cita părțile. Irevocabilă.
Pronunțata în ședința publică din 30 noiembrie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - G - -- -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
21.12.2009
Tribunalul Iași - jud.
Președinte:Tăbăltoc Dan MirceaJudecători:Tăbăltoc Dan Mircea, Gheorghe Aurelia, Obreja
