Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 709/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--28.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 709
Ședința Publică din 7 mai 2009
PREȘEDINTE: Belicariu Maria
JUDECĂTOR 2: Dascălu Maria Cornelia
JUDECĂTOR 3: Pokker
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în nume propriu și în numele Autorității Naționale a Vămilor B împotriva sentinței civile nr. 818/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 30.04.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.818/04.11.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada respins excepția necompetentei materiale a Tribunalului Arad, a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor B și a obligat pârâta să acorde reclamantei sporul de 15% din salariul de bază începând cu 1.09.2007 și în continuare; a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.10 alin.2 teza a II-a din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, modificata si completată, deoarece Tribunalul ca si instanță de contencios administrativ, a fost învestit cu judecata cauzei in temeiul art.113 coroborat cu art. 117 din Legea nr.188/1999, dată fiind calitatea de funcționar public a reclamantei care urmărește obținerea unor drepturi salariale.
Astfel, în temeiul art.2 alin.1 pct.1 lit.c Cod procedură civilă, prima instanță a respins excepția de necompetentă materiala invocată de către parata Autoritatea Națională a Vămilor
Prima instanță a reținut că, potrivit art.14 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007, funcționarii publici care posedă titlul științific de "doctor" beneficiază de un spor pentru titlul științific de 15% din salariul de bază, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul științific respectiv, care se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat acordarea acestuia.
Din răspunsul dat de către profesorul universitar doctor, conducătorul lucrării de doctorat a reclamantei,intitulata " Sistem informatic pentru conducerea activității vamale ", reiese ca domeniul pentru care reclamanta a obținut titlul științific de doctor are legătura cu activitatea organelor vamale, la toate nivelurile, atât de conducere cat si de execuție, deoarece in realizarea actului de luare a deciziilor, in orice fel de activitate economica, deci si in domeniul vamal, statistica are un rol fundamental. Prin ea, se cuantifica, se centralizează si se actualizează toate fenomenele observate - indici, coeficienți, serii cronologice etc. Totodată, statistica interpretează si analizează prin metode statistico-matematice specifice informațiile economice, pe care le pune la dispoziția factorului de conducere, managerul, pentru ca acesta sa ia decizii fundamentate științific si in plina cunoștința de cauza.
Corelând răspunsul specialistului consultat de instanță cu fisa postului pe care reclamanta îl ocupa in cadrul Direcției Județene pentru Accize si Operațiuni Vamale A, Tribunalul Arada apreciat că reclamanta este îndreptățita sa beneficieze de sporul de 15% din salariul de baza întrucât își desfășoară activitatea intr-un domeniu pentru care a dobândit titlul științific de "doctor".
Instanța de fond a admis prin urmare acțiunea promovata de reclamanta in contradictoriu cu parata Autoritatea Naționala a Vămilor B, a obligat parata să recunoască și să plătească reclamantei sporul de 15% din salariul de baza pentru titlul științific de "doctor", începând cu data de 1 septembrie 2007, iar în baza art.274 Cod procedură civilă a obligat parata la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecata constând in onorariul avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în nume propriu și în numele Autorității Naționale a Vămilor B solicitând, în principal, admiterea recursului, admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Arad, casarea sentinței atacate și reținerea cauzei spre soluționare, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în mod greșit a fost învestit Tribunalul Arad în soluționarea cauzei în primă instanță, de vreme ce în cauză este pârâtă o autoritatea centrală, respectiv Autoritatea Națională a Vămilor, fiind astfel incidente dispozițiile art.3 alin.1 Cod procedură civilă, care atrag competența materială a Curții de Apel.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că domeniul pentru care reclamanta a obținut titlul științific de doctor are legătură cu activitatea vamală iar activitatea pe care o desfășoară reclamanta nu ar avea legătură cu sistemul informatic pentru conducerea activității vamale, cu activitatea de statistică vamală de prelucrare a datelor rezultate din cuantificarea fenomenelor observate la care face referire domnul profesor doctor.
Analizând atribuțiile din fișa postului contestatoarei se poate observa că per ansamblu atribuțiile sale constau în controlul operațiunilor vamale, nedesfășurând o activitate științifică de observare a fenomenelor economice și de statistică vamală conform domeniului în care a obținut titlul de doctor.
Activitatea de statistică vamală se desfășoară în cadrul autorității vamale în serviciul specializat în acest sens. La nivelul Autorității Naționale a Vămilor funcționează Direcția de Tehnologia Informației, Comunicații și Statistică Vamală, la nivelul direcților regionale pentru accize și operațiuni vamale funcționează serviciul tehnologia informației, comunicații și statistică vamală, iar la nivelul direcțiilor județene activitatea de statistică vamală și de informatizare a activități vamale se desfășoară în cadrul Compartimentului Informatizare.
Mai arată că prin adresa nr. 60219/30.10.2007 Autoritatea Națională a Vămilor și-a exprimat disponibilitatea de acordare a sporului solicitat cu condiția mutării contestatoarei în cadrul serviciului specializat în domeniul respectiv în cadrul compartimentului informatizare.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea excepției necompetenței materiale, dat fiind că sesizarea Tribunalului Arads -a făcut în virtutea calității sale de funcționar public, respectiv inspector superior vamal în cadrul Direcției Județene de Accize și Operațiuni Vamale A din cadrul Autorității Naționale a Vămilor.
Pe fondul cauzei, instanța reclamantă a reiterat argumentele redate în acțiune.
La termenul din 12.03.2009, intimata, prin apărător, a invocat "lipsa calității procesuale a recurentei pârâte Direcția Regională Vamală T, arătând că nu există vreun mandat de reprezentare a pârâtei V, fără vreun mandat expres recursul fiind formulat de către o persoană fără calitate procesuală.
Analizând cu prioritate excepția de necompetență materială a Tribunalului Arad, precum și excepțiile invocate de către intimată, pe care Curtea le-a calificat, în raport de motivele invocate, ca fiind excepția lipsei calității procesuale de recurentă și excepția calității de reprezentat a T, se constată că excepția lipsei calității procesuale a Te ste întemeiată, iar celelalte două excepții sunt neîntemeiate.
În mod corect Tribunalul Arada respins excepția necompetenței materiale în raport de dispozițiile art.113 și art.117 din Legea nr.188/1999, raporturile de serviciu ale reclamantei fiind cele care atrag competența tribunalului. Cum aceste raporturi sunt stabilite cu A, apare ca fiind nejustificate motivele de recurs, vizând competența, nefiind incidente dispozițiile art.3 pct.1 Cod procedură civilă.
Excepția lipsei calității procesuale este întemeiată raportat la împrejurarea că hotărârea atacată a fost pronunțată într-un litigiu în care recurenta T nu a fost chemată în calitate de pârâtă, astfel încât nefiind parte litigantă, nici nu avea posibilitatea declarării recursului, motiv pentru care excepția urmează a fi admisă și recursul declarat de această parte urmează a fi respins ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală.
Cât privește excepția lipsei calității de reprezentare, Curtea o apreciază ca fiind neîntemeiată, la dosarul cauzei aflându-se adresa nr.74582/19.12.2008 emisă de Autoritatea Națională a Vămilor B, prin care aceasta împuternicește T să formuleze în numele și pentru B, cale de atac împotriva sentinței civile nr.818/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad.
Prin urmare, această excepție urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Cât privește recursul declarat de recurenta pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor B prin reprezentat T, Curtea, analizându-l prin prisma motivelor invocate cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, care impun analizarea cauzei sub toate aspectele, apreciază că acesta este întemeiat, urmând a-l admite, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Din chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta are calitate de funcționar public cu statut special în cadrul Direcției Județene de Accize și Operațiuni Vamale A, raportul de serviciu existând cu această autoritate, așa cum de astfel rezultă și din Decizia nr.2647/01.11.2000 a, prin care reclamanta a fost numită funcționară în cadrul Direcției Regionale A, precum și din Ordinul de Serviciu nr.97/01.11.2007, emis de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiunii Vamale A ( filele 24-27 dosar recurs).
Pronunțând hotărârea doar cu participarea în calitate de pârâtă a B, și fără stabilirea cadrului procesual corect, deși art.129 alin.4 Cod procedură civilă impunea punerea în dezbaterea părților și a acestui aspect, Tribunalul Arada pronunțat o hotărâre greșită, fiind incidente în cauză motivele de recurs prevăzut de art.304 pct.5 și 9 Cod procedură civilă.
Cum A nu a fost citat în fața instanței de fond și cum în etapa procesuală a recursului nu se poate schimba cadrul procesul existent în fața primei instanțe, pentru a asigura totodată dublul grad de jurisdicție și față de această instituție, în cadrul căreia funcționează reclamanta, se impune admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Arad care va cita și
Curtea, față de soluția ce urmează a fi pronunțată, nu va mai analiza celelalte critici formulate în cadrul cererii de recurs, luând totodată act că nu se impune acordarea cheltuielilor de judecată, nefiind incidente dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, niciuna dintre părți nefiind considerată căzută în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale a recurentei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
Respinge excepția lipsei calității de reprezentat a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale
Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor B împotriva sentinței civile nr. 818/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la ribunalul Arad.
Respinge recursul declarat de recurenta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Red./25.05.2009
Tehnored./01.06.2009/2 ex
Președinte:Belicariu MariaJudecători:Belicariu Maria, Dascălu Maria Cornelia, Pokker