Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 743/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 743/
Ședința publică din 23 Iunie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales în com. nr.174, jud.H împotriva sentinței nr.141/28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, fiind timbrat cu câte 2 lei și 0,15 lei timbre judiciare anulate la dosar.
Față de actele și lucrările dosarului, văzând și invocarea disp.art.242 pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr.141 din 28.01.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Harghitas -a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului pentru petitul relativ la obligarea acestuia de a include în bugetul local pe 2009 indemnizației de dispozitiv, excepție invocată de instanță din oficiu; și s-a respins acțiunea reclamanților formulată împotriva pârâtului Primarul com., județul
În considerentele hotărârii atacate s-a reținut că reclamanții au solicitat instanței obligarea pârâtului la plata indemnizației de dispozitiv, în cuantum de 25 %, începând cu data de 01.12.2005, sume actualizate cu rata inflației la datra plății efective; la plata acestei indemnizații în continuare, după pronunțarea sentinței și să includă în bugetul pe anul 2009 sumele necesare plății acestora, precum și consemnarea în carnetul de muncă a acestei indemnizații, petite motivate de împrejurarea că, prin Ordinul MAI nr. 496/2003, aceștia sunt îndreptățiți la acordarea acestei indemnizații.
Prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici cu începere de la 01.12.2005, că într-adevăr aceștia și-au întemeiat pretențiile pe Ordinul MAI nr. 496/2003, dar că acesta vizează prin prisma Legii nr. 138/1999, o altă categorie decât cea a reclamanților, chiar dacă după anul 2000 instituția în care funcționează reclamanții a trecut în subordinea MAI.
S-a mai arătat că, chiar soluția de respingere a acțiunii formulate de reclamanți nu ar fi una discriminatorie, în condițiile în care nu încalcă disp. art. 14 din CEDO, și nici prin prisma art. 6 alin. 1 din CEDO, dată fiind practica unitară a Curții de Apel Târgu Mureș, și mai ales statuările Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit cărora simple diferențe jurisprudențiale sunt inerente oricărui sistem de drept.
De asemenea, reclamanții nu au un "bun" în sensul art. 1 din Protocol, dată fiind jurisprudența instanței ultime competente în materie.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal reclamanții, criticând hotărârea atacată ca nelegală, potrivit art. 304 pct. 4, 7 și 8 Cod procedură civilă, fără a motiva însă separat aceste temeiuri de drept. S-a arătat în fapt că, Ordinul în cauză, nr. 496/2003, a uniformizat sistemul de acordare a veniturilor salariale a personalului din cadrul acestui minister, și că sporul solicitat reprezintă 25% din salariul de bază al fiecăruia, fără însă ca acest act normativ să diT. între administrația publică centrală și cea locală.
S-a mai arătat că orientarea Curții de Apel nu leagă judecătorul pricinii, susținând în acest sens că, potrivit art. 16 alin. 1 din Constituție, este garantată egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților, fără discriminări, ceea ce în cauză nu este îndeplinit întrucât este evidentă salarizarea diferită a reclamanților în raport cu celelalte categorii care beneficiază de acest spor.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Instanța reține că reclamanții sunt funcționari publici, în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei.
Această instituție publică funcționează, respectiv primăria, ca o instituție subordonată consiliului local, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001 republicată:"Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale."
Din cele de mai sus rezultă că, în fapt, Primăria este o instituție publică ce funcționează strict în subordinea administrației publice locale, mai exact în subordinea consiliului local.
Aceasta înseamnă că întreaga activitate, organizarea și funcționare a acestei structuri funcționale este în sarcina consiliului local, ca administrație publică locală, iar cadrul reglementar, inclusiv în ce privește salariații, funcționari publici sau personal contractual, este prevăzut prin acte normative emise de consiliul local, cu excepția, desigur, a acelor acte normative în care sunt prevăzute drepturile, inclusiv cele salariale, și obligațiile specifice funcționarilor publici prin actele normative comune funcționarilor publici.
Cu alte cuvinte, este evident că un ordin al ministrului administrației și internelor, ce conduce o autoritate a administrației publice centrale, nu poate avea incidență în ce privește funcționarii publici al unei instituții publice subordonată altei autorități publice constituționale.
Nici dispozițiile Legii nr.138/1999 nu pot fi aplicate funcționarului public in cauză, întrucât art.1 din acest act normativ determină sfera salariaților cărora li se aplică dispozițiile acestei legi, printre ei nefiind prevăzuți funcționarii publici ori personalul contractual ce-și desfășoară activitatea la autorități ale administrației publice locale.
Or, chiar constituțional reglementările privind administrația publică centrală sunt prevăzute separat de cele privind autoritatea publică a administrației publice locale - administrația publică centrală este prevăzută la art. 116 - 119 din Constituție, iar administrația publică locală la art. 120 - 123 din Constituție.
Este de principiu că orice act administrativ, cum este și Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de ministrul administrației și internelor, nu se aplică decât sferei persoanelor față de care acest act are incidență și în raport cu care este să nască, să modifice sau să raporturi juridice. În acest sens, Legea nr. 554/2004 definește la art. 2 lit. c actul administrativ ca fiind acel "act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii, care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice".
Or, executarea legii la care se referă Ordinul nr. 496/2003 este Legea nr.138/1999, lege care nu se aplică funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul administrației publice locale (aici se au în vedere și instituțiile publice subordonate administrației publice locale).
De altfel, art. 47 din Legea nr. 138/1999 prevede imperativ că "Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege.",ceea ce conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere, prin dispozițiile Legii nr.138/1999, ca sfera salariaților și a drepturilor salariale să fie doar în raport cu angajații din ministerele și instituțiile centrale, excluzând, astfel, administrația publică locală ca și instituțiile publice subordonate acesteia.
Așa cum s-a arătat mai sus, actul administrativ invocat, respectiv Ordinul nr.496/2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor nu poate avea aplicabilitate în legătură cu sporul de dispozitiv, funcționarul public în cauză neavând nici un raport juridic de serviciu sau de muncă cu Ministerul Administrației și Internelor.
În al doilea rând, aici nu poate fi vorba de o discriminare directă (art. 2 alin. 1 din Ordonanța nr. 137/2000 rep.) sau indirectă (art. 2 alin. 3 din Ordonanța nr. 137/2000) pentru simplul motiv că nu este vorba de restrângerea, excluderea, etc. funcționarului public de la acordarea dreptului salarial în cauză tocmai pentru că dreptul în cauză nu este prevăzut de lege, așa cum cere expres art. 2 alin. 1 din Ordonanța nr. 137/2000. De altfel, nici celelalte criterii nu se regăsesc în situația concretă în care se află funcționarul public în raport cu dreptul salarial solicitat.
În consecință, în baza art.312 al.1-3 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul, va modifica în tot hotărârea atacată și va admite acțiunea formulată de reclamant, urmând să dispună anularea actului administrativ atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de, și, toți cu domiciliul ales în com. nr.174, jud. H împotriva sentinței nr.141/28.01.2009 a Tribunalului Harghita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la 23 Iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Nemenționat
fiind în concediu semnează
președintele instanței
Grefier,
fiind în concediu
semnează prim grefier
Red.
Dact. Sz.
21 iulie 2009
2 exemplare
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
