Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 744/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția de contencios Administrativ și Fiscal

Decizia nr. 744/ Dosar Nr-

Sedința publică din 11 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu

- - - - JUDECĂTOR 3: Georgeta președinte secție

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin împotriva sentinței civile nr. 580 /CA din 08.09.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 04 noiembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de11 noiembrie 2008.

CURTEA:

Asupra recursurilor de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 580/CA/8.09.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01 - 11.03.2005 și, in consecință, s-a respins ca fiind prescrisă acțiunea reclamanților, L, -, -, G, in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului și Ministerul Economiei și Finanțelor.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și excepția inadmisibilității cererii de chemare in garanție.

S-a admis in parte acțiunea formulată de reclamanții:, -L, -, -, -, -, -, G, -, - in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative; Inspectoratul de Poliție al Județului și Ministerul Economiei și Finanțelor și, in consecință:

Au fost obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului să plătească reclamanților sumele reprezentând sporul de fidelitate, începând cu data de 12.03.2005 până la data de 31.12.2005 actualizate cu rata inflației și dobânda legală aferentă până la data plății.

S-a admis in parte acțiunea formulată de reclamanții: -, -, in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative; Inspectoratul de Poliție al Județului și Ministerul Economiei și Finanțelor și, in consecință:

A fost obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului să plătească reclamanților sumele reprezentând sporul de fidelitate, începând cu data de 12.03.2005 până la data de 30.11.2005, actualizate cu rata inflației și dobânda legală aferentă până la data plății.

S-au respins restul pretențiilor formulate de reclamantul in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului și Ministerul Economiei și Finanțelor.

S-a admis cererea reclamanților, L, -, -, G, privind obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la virarea către Ministerului Internelor și Reformei Administrative a fondurilor necesare plății sumelor stabilite prin prezenta hotărâre precum și cererea de chemare in garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative si, in consecință:

A obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare plății sumelor stabilite prin prezenta hotărâre.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că: dispozițiile art. 6 din nr.OG 38/2003 stabilesc că "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne ". Cuantumul efectiv al sporului de fidelitate a fost stabilit prin ordine ale Ministrului Internelor și Reformei Administrative, in funcție de vechimea funcționarilor publici cu statut special,respectiv prin Ordinul 132/09.02.2004, modificat prin Ordinul nr. 1076/02.12.2005.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

În dezvoltarea motivelor de recurs Ministerul Economiei și Finanțelor arată că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantului și cererea de chemare în garanție deoarece nu sunt întrunite condițiile art.60 - 63 din Codul d e procedură civilă, între cele două ministere nu există nici o obligație de garanție, iar chemarea în garanție nu poate fi admisă în cadrul acțiunilor personal nepatrimoniale și nici în cazul litigiilor de muncă.

Între reclamanți și chematul în garanție nu există raporturi de muncă,iar finanțarea nu se poate face pentru un alt ordonator principal de credite.

Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative în motivele de recurs arată că în mod greșit a fost acordată și dobânda legală.

Recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative sunt nefondate.

Prima instanță în mod corect a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B deoarece recurentul, în baza dispozițiilor art. 19 lit. a din Legea nr. 500/2002 și a art. 42 alin. 1 din Legea nr. 511/2004, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat în baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.

Ministerul Internelor și Reformei Administrative are sarcina de a aviza bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor subordonate în calitate de ordonator principal de credite. Ca atare, fiecare din cele două ministere au atribuții specifice dar, în același timp au obligația de a asigura, fiecare, resursele necesare angajatorului în vederea efectuării plăților restante către reclamant.

Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie să aibă în vedere la elaborarea proiectului de buget și aceste sume cuprinse în hotărârile judecătorești, astfel că acesta nu a fost obligat să plătească drepturile bănești angajaților Inspectoratului de Poliție al Județului B, ci să aloce sumele necesare îndeplinindu-și atribuțiile ce-i revin conform Legii nr. 500/2002.

Cauza în speță este un litigiu patrimonial care nu se desfășoară în sfera raporturilor de muncă reglementate de codul muncii, ci în cea a raporturilor de serviciu reglementate de Legea nr. 360/2002 și Legea nr.188/1999.

Pe fondul cauzei se constată că potrivit art. 6 din OUG nr. 38/2003, pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personalul contractual, polițiștilor și se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne. Rezultă că dreptul la sporul de fidelitate s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor prerogativelor de a pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani.

Dreptul la sporul de fidelitate pentru anul 2005, acesta a fost suspendat conform dispozițiilor art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004.

Textele prin care a fost suspendată plata sporului de fidelitate pentru anul 2005 nu mai sunt în vigoare dar se constată că legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece dreptul la sporul de fidelitate nu a fost înlăturat ci îngrădit, atingând chiar existența dreptului. Cenzurarea legalității acestor suspendări revine, potrivit art.29 alin.1 din Legea 47/1992, instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.

Ca atare, instanța este chemată să analizeze legalitatea normelor de suspendare mai sus arătate, putându-se reține că acestea contravin prevederilor art.16, 41 și 53 din Constituția României, neputându-se suspenda, retroactiv, un drept câștigat sub imperiul OG nr.38/2003.

Sporul de fidelitate reprezintă un drept de remunerare care face obiectul raporturilor de serviciu dintre angajator și reclamant, iar acest drept, atâta timp cât a fost prevăzut de lege, nu poate fi restrâns sau îngrădit pe motivul existenței unor prevederi bugetare sau a lipsei fondurilor necesare, deoarece s-ar afecta inclusiv dreptul la muncă al reclamanților.

Referitor la recursul declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative se constată că

Prima instanță în mod corect a obligat pârâtul la plata dobânzilor legale aferente debitului principal la data plății efective a acestuia, deoarece, dobânzile sunt daune interese moratorii și reflectă prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării la termen a obligației de plată a unei sume de bani.

Creditorul nu este obligat să facă dovada că prin întârziere la executare i s-a cauzat un prejudiciu în cazul obligației de a da o sumă de bani, întrucât lipsa de folosință a sumei provoacă creditorului un prejudiciu constând în cuantumul dobânzilor legale datorate pe perioada întârzierii la executare.

Deci, dobânzile sunt datorate din momentul scadenței fiecărei sume lunare și până la plata efectivă a acesteia.

sumei cu rata inflației reprezintă un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv suferit, în vreme ce dobânda legală reprezintă beneficiul nerealizat. Actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești, în vreme ce dobânda este prețul lipsei de folosință.

Ca atare, actualizarea este o formă de intervenție legală asupra creanței care se produce de drept iar dobânzile, ca daune interese moratorii, reflectă prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării la termen a obligației de plată a unei sume de bani. Astfel, în mod corect prima instanță a dispus în baza art.1082 - 1084 cod civil actualizarea sumelor reprezentând prima de concediu cu rata inflației și de asemenea corect a dispus acordarea și a dobânzilor legale calculate până la plata efectivă a sumelor.

Față de aceste considerente Curtea va respinge recursurile, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 580/CA/8.09.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi,11.11.2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - - -

Grefier

Red. /12.11.2008

Dact. 28.11.2008/ 2 ex.

Jud. Fond:

Președinte:Comșa Marcela
Judecători:Comșa Marcela, Silviu Gabriel Barbu, Georgeta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 744/2008. Curtea de Apel Brasov