Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 745/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativi Fiscal
Decizia nr. 745/ Dosar --
Sedința publică din 11 noiembrie2008
PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - JUDECĂTOR 3: Georgeta președinte secție
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul și pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Făgăraș împotriva sentinței civile nr. 96/AF din 08.09.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect anulare act control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 04 noiembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de11 noiembrie 2008.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față
Constată că prin Sentința civilă nr. 96/AF/8.09.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Făgăraș și Direcția Generală a Finanțelor Publice brașov; au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 2893 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, conform chitanței seria T S 3B nr. -/18.08.2007, s-a respins petitul referitor la anularea actelor administrative fiscale emise în momentul achitării taxei de primă înmatriculare, respectiv a chitanței seria T S 3B nr. -/18.08.2007; s-a respins cererea privind acordarea dobânzii legale și cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Legea 571/2003, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări in România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată in cauza Weigel vs. fr (C-387/01) in 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare in condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară sau in străinătate, dar care sunt deja înmatriculate in România.
Dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, in lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date in cauzele /Enel și.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea -. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă in Codul Fiscal prin Legea 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legea 343/2006, prin OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele,inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate ( cele cu handicap, misiuni diplomatice etc. ),cât și scutiri de la plata taxei ( in cazul vehiculelor istorice, etc. ). Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări in România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
De reținut este faptul că taxa in discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate in România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare, și reînmatriculate in România, după aducerea acestora in țară.
In aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană in scopul reînmatriculării lor in România,in situația in care acestea au fost deja înmatriculate in țara de proveniență, in timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja in România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere in acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și in lumina cărora instanța apreciază că dispozițiile art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Codul Fiscal fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, in caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are in proprietate.
Deși nu s-a pus in discuție posibilitatea reclamantei de a contesta plata taxei de primă înmatriculare, este evident că, față de dreptul oricărei persoane de a avea acces la instanță, reglementat atât de dispozițiile art. 21 al. 1 din Constituție,cât și de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamanta are această posibilitate prin formularea prezentei acțiuni.
Reclamantul s-a adresat pârâților pentru a obține restituirea taxei plătite, cereri care i-au fost respinse, prin emiterea unor adrese in care s-a precizat că nu există temei legal pentru restituire. Ne aflăm in acest fel in prezența unui refuz nejustificat de restituire, având in vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.
Deși nu îmbracă forma unor decizii sau dispoziții, adresele emise de pârâte reprezintă modalitatea de soluționare a plângerii prealabile, urmată de reclamant, conform dispozițiilor art. 7 din. 554/2004.
Faptul că taxa de primă înmatriculare nu trebuia achitată este dovedit și de faptul că în prezent, prin dispozițiile nr.OUG 50/2008 a fost abrogat art. 214 ind. 1 din. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, in temeiul dispozițiilor art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 Cod fiscal care încalcă dispozițiile art. 90 ( 1 ) din Tratat, instanța va admite cererea privind restituirea sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare, obligând pârâta să procedeze in acest sens.
Cu privire la cererea de anulare a chitanței Seria - -. -/18.08.2007, instanța a respins această cerere întrucât chitanța nu reprezintă decât dovada efectuării plății, neconstituind un act administrativ fiscal așa cum este definit de art. 2 lit. c din. 554/2004 sau de art. 41 din nr.OG 92/2003, de natură să stabilească, să modifice sau să drepturi sau obligații fiscale.
A fost respinsă cererea privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată având in vedere pe de o parte faptul că plata taxei a fost benevolă, pârâtul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B neavând nicio culpă in încasarea acestei taxe, iar, pe de altă parte, faptul că, deși contrară normelor comunitare, taxa de primă înmatriculare era prevăzută de dispozițiile Codului Fiscal. De altfel, cuantumul cheltuielilor de judecată constând in onorariu de avocat este exagerat față de obiectul cauzei care nu este complex.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Făgăraș criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul arată că netemeinic și nelegal s-au respins cele două petite subsidiare nesocotindu-se importante principii ale dreptului civil. Consideră că nu are relevanță faptul că taxa s-a achitat voluntar, astfel nu ar fi avut posibilitatea să-și înmatriculeze mașina.
Organul fiscal a refuzat în mod expres să-i restituie taxa încasată, adresele 15174/16.05.2008 a Administrației Finanțelor Publice Făgăraș și nr. 21949 din 23.05.2008 a Direcției Generală a Finanțelor Publice B sunt acte administrative care trebuie anulate. Referitor la dobânzi legale și cheltuieli de judecată arată că pârâtele au fost puse în întârziere înainte de formularea cererii de chemare în judecată deci față de prevederile art. 1084 și 1082 cod civil și art. 274 Cod procedură civilă acestea trebuiau acordate.
În drept își întemeiază cererea pe prevederile art. 299 și urm. și art. 304/1 Cod procedură civilă.
II. Direcția Generală a Finanțelor Publice arată în motivarea recursului său următoarele:
Instanța de fond în mod greșit a dispus, obligarea pârâtului la restituirea taxei de primă înmatriculare deoarece pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat reclamantul avea obligația achitării taxei de primă înmatriculare în România, potrivit art. 2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Această prevedere legală a fost respectată de către reclamant la data înmatriculării autoturismului în România.
Solicitarea ulterioară de restituire a acestei taxe adresată de către reclamant Administrației Finanțelor Publice Municipiul Făgăraș nu este întemeiată și nu are suport legal, întrucât pe de o parte acesta nu este concretizată printr-un act administrativ fiscal în înțelesul art. 41 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, iar pe de altă parte legiuitorul nu reglementează posibilitatea restituirii acesteia.
Instanța de fond, analizând art. 2141, trebuia să rețină faptul că plata acestei taxe are un caracter imperativ de la care nu se poate deroga decât în condițiile stabilite de către legiuitor, respectiv potrivit art. 2143, text de lege în care reclamantul nu se încadrează.
Legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei speciale de primă înmatriculare, organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi în cazul de față, sens în care cererea reclamantului nu este întemeiată. Având în vedere faptul că taxa de primă înmatriculare este stabilită în mod expres de către legiuitor, organele fiscale au pus în mod corect și legal în practică dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, act normativ care nu reglementează posibilitatea restituirii acestuia.
Invocarea prevederilor art. 148 alin. 2 din Constituția României și ale art. 90 din Tratatul de aderare a României la CE nu are relevanță în cauza de față având în vedere faptul că taxa de prima înmatriculare este reglementată pe baza unui act normativ cu caracter special.
Opinia formulată de Comisia Europeană față de taxa specială auto nu a fost în sensul eliminării acesteia, ci a recomandat reașezarea acesteia pe bază de alte principii, respectiv pe paza principiului "poluatorul plătește".
Recurenta a precizat că potrivit art. 11 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență"
Având în vedere regimul juridic instituit de legiuitor față de această taxă însușită de această dată de către Comisia Europeană, este evident că obligația ei va subzista și ulterior în cazul reclamantului de față, întrucât aceasta în noua sa formă nu mai contravine Tratatului Comunității Europene și nici Constituției României.
Pe baza noului act normativ se va face practic o compensare între cuantumul taxei achitate în prezent și taxa de poluare ce va trebui achitată, restituindu - se diferența dacă este cazul conform prevederilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, sens în care interesul reclamantului de a se soluționa favorabil această acțiune devine parțial.
Referitor la recursul reclamantului, Direcția Generală a Funcționarilor Publici B arată că nu se poate aplica dobânda legală față de prevederile art. 14 alin.2 din Legea 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor este instituție bugetară, dobânda se poate da doar prin intervenția legiuitorului acesta reprezentând o constrângere pentru debitor să-și realizeze obligația. de asemenea apreciază că sumele solicitate ca și cheltuieli de judecată sunt exagerat de mari față de obiectul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate și dispozițiile art. 304/1 Cod procedură civilă Curtea apreciază recursul reclamantului ca parțial fondat, iar recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Făgăraș ca nefondat.
Corect instanța de fond a constatat că taxa de primă înmatriculare percepută reclamantului este nelegală, fiind în contradicție cu prevederile art. 90 alin. 1din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și a dispus restituirea acestei taxe.
Prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
Această taxă, stabilită de art. 2141din Codul fiscal este percepută doar în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, nu și pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare.
Curtea constată că, în aceste împrejurării, nu se aplică în mod uniform principiul "poluatorul plătește" și nici nu se respectă prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauzele reunite C-290/05 și C 333/2005 în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, . Nâdasdi -es - Regionalis, respectiv Hona Nemeth -es - Regionalis - a arătat următoarele:
În sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries ).
În ceea ce privește impozitarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care seaflă deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,Weigel).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel) Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
In scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât cel în cauză cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în acea țară și cărora, pentru acest scop, Ie-a fost deja aplicată această taxă. ( În speță se analiza situația Ungariei ).
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în țară înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea Europeană de Justiție a observt că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care să facă acele diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu).
În contextul sistemului taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare".
Faptul că pe parcursul soluționării litigiului intrat în vigoare OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule nu afectează nelegalitatea taxei de primă înmatriculare.
Compensarea nu este posibilă atâta timp cât nu este stabilită o creanță a recurentei pârâte împotriva reclamantei având ca obiect taxa de poluare. Prin compensație se sting dacă două obligații reciproce până la concurența celei mai mici. În prezent doar creanța reclamantei este certă, lichidă și exigibilă, recurenta pârâtă nu deține o creanță față de aceasta.
Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe apreciată ca nelegală pârâtelor. Acestea i-au răspuns prin adresele nr. 15174/16.05.2008 Administrația Finanțelor Publice Făgăraș și respectiv nr. 21949/23.05.2008 Direcția Generală a Funcționarilor Public B că nu-i pot înapoia taxa, ea fiind prevăzută de o prevedere legală în vigoare și l-au " îndrumat " să se adreseze Tribunalului Brașov. Aceste adrese nu sunt acte administrativ fiscale în sensul art. 41 din OG92/2003 republicată. Actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea,modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Prin cele două adrese nu s-au stabilit sau modificat obligații fiscale.
De fapt singurul act administrativ fiscal este actul prin care s-au calculat / stabilit taxele datorate. Acesta nu s-a materializat însă printr-un înscris distinct. Chitanța, corect s-a reținut de către tribunal, reprezintă dovada plății acestor taxe.
Prima instanță a dispus restituirea taxei achitate. Potrivit art. 1084 Cod civil creditorul are dreptul de a dobândi " pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit ". În speță reclamantul are dreptul să i se restituie suma achitată ca taxă de primă înmatriculare și dobânda legală la aceasta de la data la care a solicitat restituirea acesteia conform prevederilor art. 1088 Cod civil ( 29.02.2008).
Față de motivul de recurs privind neacordarea cheltuielilor de judecată, Curtea va avea în vedere prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
Reclamantul a câștigat procesul, iar pârâtele " au căzut în pretenții". S-au solicitat la prima instanță acordarea acestor cheltuieli și s-au depus documente justificative. Tribunalul a respins cererea de acordarea cheltuielilor de judecată motivat de faptul că taxa a fost prevăzută de lege, iar onorariul de avocat este prea mare.
Curtea constată că se poate refuza acordarea cheltuielilor de judecată doar în situația prevăzută de art. 275 Cod procedură civilă, acest articol nu este aplicabil în speță. Conform art. 274 alin.2 Cod procedură civilă nu se pot micșora cheltuielile cu taxa de timbru, taxa de procedură etc. La alin.3 se arată că judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților dacă constată că sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Coroborând aceste prevederi legale rezultă că se impune admiterea în parte cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată. Curtea va dispune obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată constatând în taxe de timbru și timbru judiciar achitate și 300 lei onorariu avocațial apreciind că suma pretinsă este nepotrivit de mare raportat la valoarea sumei ce se solicită a fi restituită ( valoarea pricinii), la complexitatea cauzei precum și poziției pârâtelor ( chiar Administrația Finanțelor Publice Făgăraș l-a îndemnat să se adreseze Tribunalului Brașov ).
Pentru considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct.9 și art. 304/1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B declarat în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Făgăraș și să admită în parte recursul reclamantului.
Va modifica în parte sentința civilă atacată în sensul obligării pârâților și la plata dobânzii legale de la data formulării cererii de restituirea taxei și până la plata efectivă și la plata parțială a cheltuielilor de judecată efectuate la judecarea fondului cauzei. Va menține dispozițiile sentinței privind restituirea taxei și respingerea petitului privind anularea celor două adrese.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă
În recurs s-au efectuat cheltuieli cu taxele de timbru și timbru judiciar și onorariu avocațial. Față de admiterea în parte a recursului declarat, văzând și " valoarea pricinii " și munca depusă de avocat ( nu a depus întâmpinare la recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice și nici note scrise ) prevederile art. 274 alin.2 și 3 Cod procedură civilă se vor acorda cheltuieli de judecată în sumă de 315,50 lei ( 25,50 lei taxă timbru și timbru judiciar; 40 lei cheltuieli de transport conform decontului și 250 lei onorariu avocațial).
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva Sentinței civile nr. 96/AF/8.09.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâtele Administrația Finanțelor Publice Făgăraș și Direcția Generală a Finanțelor Publice B să restituie reclamantului suma de 2893 lei la care se adaugă dobânda legală calculată la această sumă de la data de 29.02.2008 și până la data plății efective și de asemenea obligă pârâtele la plata către reclamant a sumei de 350 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale la fond.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Făgăraș împotriva aceleiași sentințe.
Admite în parte cererea recurentului reclamant și în consecință:
Obligă recurenta pârâtă Direcția generală a Finanțelor Publice B să plătească recurentului reclamant suma de 316 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Respinge restul pretențiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11.11.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Grefier
Red. /12.11.2008
Dact./21.11.2008/ 3 ex.
Jud. Fond:
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Silviu Gabriel Barbu, Georgeta
