Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 758/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 758
Ședința publică din 25 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Mirela Budiu Eleonora Gheța
- - - Președintele secției
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ S, împotriva Sentinței civile nr. 2312 din 17 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, -, -, -, și, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul intimat - personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Reclamantul intimat - personal depune la dosar întâmpinare pentru toți intimații și în anexă o decizie a Curții de Apel Suceava pronunțată în materie.
Având în vedere că reclamantul nu are procură de reprezentare pentru ceilalți reclamanți înțelege să-și susțină singur interesele.
Întrucât intimatul - arată că nu mai are alte cereri de formulat curtea, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părții prezente cu privire la recurs.
Reclamantul intimat - personal solicită respingerea recursului promovat de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă S ca fiind netemeinic și nelegal și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Consideră că atâta timp cât recurenta nu contestă procentul de 25% acesta se poate acorda. Recunoaște că nu există prevederi legale în sensul prevederii vreunui spor, dar fiind normă imperativă apreciază că se poate acorda. Totodată apreciază că ar fi într-o situație de discriminare/inechitate față de practica altor instanțe.
CURTEA:
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2312 pronunțată la data de 17 octombrie 2008 în dosar nr- al Tribunalului Sălaja fost admisă acțiunea reclamanților, -, -, -, și împotriva pârâtului INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ S și în consecință a fost obligat pârâtul la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantum de câte 25% pentru fiecare din acestea începând cu 25.09.2008 până la zi precum și la înscrierea acestor drepturi în carnetul de muncă.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că reclamanții sunt salariații pârâtului Inspectoratul Teritorial d e Muncă S, având calitatea, necontestată în cauză, de funcționari publici.
Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prin art.31 alin.1 lit.c) și d) (în vechea numerotare art.29 alin.1 lit.c și d ) stabilește expres că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază
b) sporul pentru vechime în muncă
c) suplimentul postului
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare
Pentru perioada 2004 - 2006, plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost succesiv suspendată, prin nr.OG92/2004 și nr.OG2/2006.
Art.38 din Legea nr.53/2003 prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Ca urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, sporurile în discuție nu puteau fi anulate prin actele normative sus menționate.
Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanților la aceste sporuri.
Astfel cum arată și Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea (decizia nr.XXIII/2005).
Suspendarea instituită prin nr.OG92/2004 și apoi nr.OG2/2006 și-a încetat efectele la data de 1 ianuarie 2007, prin art.XIII din Legea nr.251/2006.
Din cele de mai sus, rezultă că nu există vreun impediment legal pentru ca reclamanții să beneficieze de drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, refuzul pârâtului de a onora aceste drepturi fiind nelegal.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea recursului modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
În susținerea celor solicitate recurentul arată că în mod greșit instanța a admis în parte acțiunea obligând pârâtul ITM să plătească despăgubiri reprezentând drepturi salariale respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare întrucât și reclamanții au beneficiat de toate drepturile cuvenite în materia funcției publice și funcționarilor publici respectiv salariu de bază, spor pentru vechime în muncă, prime și alte drepturi salariale, precum și de concediu de odihnă astfel cum au fost prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.
Mai arată recurentul că într-adevăr potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.188/1991 (după republicare art.31 alin.1) prevede că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază,. suplimentul postului; suplimentul gradului, însă dispozițiile au fost suspendate iar potrivit aceluiași act normativ salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind salarizarea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, prevederi care statuează doar că sistemul de salarizare cuprinde salarii de bază, sporuri, premii, stimulente și alte drepturi.
Tot astfel, arată recurentul că obligația plății nu poate fi reținută deoarece gestiunea salarizării se asigură de ordonatorul principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și numărul de posturi, legea bugetară nu a prevăzut sume pentru acordarea suplimentului și în aceste condiții ITM are obligația de a respecta drepturile actelor normative neavând facultatea de a îndeplini alte obligații ce nu îi incumbă.
Pe de altă parte se arată de recurent obligația plății nu poate fi reținută nici din perspectiva Legii nr.500/2002 ce instituie obligativitatea de a fi angajate doar cheltuieli aprobate potrivit legii bugetare și nici a Legii nr.188/1999 și actelor normative în vigoare în materia salarizării funcționarilor publici deoarece nu reglementează modalitatea de acordare suplimentului postului respectiv a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimații au solicitat respingerea recursului fundamentat pe aceea că Legea nr.188/1999 îndreptățește la acordarea suplimentelor solicitate, fără nici o condiționare; suplimentul constituie un drept de remunerare a muncii, nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică potrivit prevederilor constituției.
Analizând argumentele aduse prin recursul promovat în raport cu actele dosarului cu normele juridice pe care s-a fundamentat soluția atacată, Curtea reține următoarele:
Actul normativ pe care se fundamentează demersul introductiv respectiv Legea nr.188/1999 prin dispozițiile art. 29 actualmente art. 31 lit.c și d prevede că funcționarul public are dreptul pe lângă salariul de bază și la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Din norma enunțară rezultă că dreptul la plata suplimentului s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului activ al raportului născut să efectueze o prestație pozitivă, respectiv de a da o sumă de bani cu titlu menționat.
Privit din această perspectivă, se observă că deși acest drept a existat pur și simplu, a fost refuzată acordarea, în considerarea că dispozițiile invocate au fost suspendate. Atare susțineri nu pot fi reținute ca motiv al neacordării celor instituite de lege cu privire la dreptul acordat, cunoscut fiind că dispozițiile afectate de suspendarea reintră, în vigoare la expirarea duratei pentru care a fost dispusă suspendarea conform dispozițiilor Legii nr. 24/2000. Pe de altă parte, nu trebuie omis că legea circumstanțiază instituția suspendării actului normativ numai de situațiile speciale. Ori, aceste situații speciale nu au existat, context în care o astfel de măsură, în raport cu dispozițiile ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, este nelegală. În acest sens se reține că prin Codul muncii se prevede imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări, limitări, ele fiind apărate împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz, arbitrariu,
Tot astfel, prin art. 41 și art. 53 din Constituție se prevede că salariații au dreptul la protecție socială a muncii ce prevede și concediul de odihnă plătit, că retragerea unor drepturi poate fi dispusă, dacă este necesar, iar măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o nediscriminatoriu, fără a se aduce atingere existenței în sine a dreptului.
Cu alte cuvinte este interzisă limitarea, îngrădirea drepturilor ce afectează însăși esența acestuia, fiind un drept derivat dintr-un raport de muncă, un drept câștigat el nu poate fi îngrădit prin actele invocate de către pârâtă. Prin urmare, reclamanții fiind funcționari publici sunt îndreptățiți la recunoașterea dreptului instituit de dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, iar din această perspectivă există legi legale se impune doar a se recunoaște dreptul vizând suplimentul.
Desigur, se susține de recurentă că, în condițiile legii bugetare, cheltuielile se angajează în anumite limite care nu pot fi depășite și ca atare din perspectiva legii bugetare nu pot fi acordate, că orice modificare trebuie justificată și cerută de ordonatorul de credite. Atare susțineri, nu pot fi primite întrucât cuprinderea unor sume în buget nu le poate fi imputată recurenților, entitatea-recurentă având obligația statuării cu privire la bugetul de stat, inclusiv sub aspectul solicitării virării de sume. Pe de altă parte, instituția rectificării bugetare este funcțională și impune în sarcina entităților implicare pentru a cuprinde în proiectele de buget sume neprevăzute, respectiv sume stabilite ca drepturi prin dispozițiile aplicabile funcționarilor publici sau sume ce ar rezulta din hotărâri judecătorești, pentru a se evita astfel efectuarea unor cheltuieli neaprobate.
În plus, nici susținerile rezultate din invocarea dispozițiilor referitoare la suspendare nu pot fi reținute ca argument al modificării soluției atacate întrucât suspendarea nu înlătură dreptul în esența lui, ci a avut ca efect amânarea plății dreptului, fără a-l afecta în substanță.
Cu toate acestea susținerile recurentului referitor la modalitatea de reglementare respectiv a procentului propriu-zis solicitat a fi acordat sunt întemeiate întrucât nu există vreo dispoziție legală care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins. Instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât recunoașterea unei atare prerogative ar încalca principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Curtea nu poate nega recunoașterea dreptului invocat de către reclamanți, dar nu poate proceda la cuantificarea, individualizarea lui în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluționa litigiile aplicând legea.
Acordarea procentului de 25 % prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, pe temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens sau ca urmare a faptului că pârâtele nu ar fi contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificată.
Atât acordarea dreptului cât și a procentului concret este justificată, în principal, pe baza principiului legalității.
Procentul de 25 % nu este prevăzut de o normă legală, astfel încât nu se poate face aplicare principiului menționat anterior.
Revine autorităților cu prerogative în materie de legiferare să cuantifice, să definească noțiunea și valoarea suplimentului postului, precum și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Legile fiind adoptate de către Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, îi revine prerogativa organizării executării legilor, scop în care emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară și aoa plica cât mai corect. Evident că hotărârea de guvern nu are calitatea, în nici un caz, de a crea drept.
Puterea judecătorească nu are dreptul de a interfera în activitatea de legiferare. Recunoașterea dreptului reclamanților derivând din prevederile art. 31 din Legea nr. 189/1999 în prezenta procedură constituie premisa exercitării unor proceduri judiciare ulterioare prin care reclamanții să invoce fie răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanțelor pentru prejudiciul ce li s-a cauzat ca urmare a adoptării unei legi neclare, fie premisa angajării răspunderii autorităților cărora legea fundamentală le-a recunoscut competențe în materie de legiferare.
Reclamanții vor putea solicita celor două foruri competente inițierea demersurilor potrivit prerogativelor lor de a legifera corespunzător dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa încât acesta să poată fi clar individualizat și să fie posibilă aplicarea corectă a legii.
Curtea nu poate ignora deciziile pronunțate de către Curtea Constituțională prin care se statua că dispozițiile din nr.OUG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care permit instanțelor să creeze drept, să legifereze pentru a înlătura consecințele unei discriminări rezultând din activitatea legislativă.
Câtă vreme legea în discuție este întunecată, instanța nu putea săvârși o denegare de dreptate refuzând în tot recunoașterea dreptului invocat de reclamanți.
Față însă de considerentele de fapt și de drept anterior expuse se găsește însă în imposibilitatea de a cuantifica valoarea acestor drepturi întrucât nu există o lege prescrisă în acest sens, iar din această ultimă perspectivă susținerile primei instanțe sunt greșite.
Așadar față de cele menționate în temeiul art. 304.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, modificată hotărârea în sensul admiterii în parte a acțiunii și în consecință va fi obligată pârâta să recunoască reclamanților în funcție de data angajării, dreptul la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.04.2004 și până la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ S împotriva Sentinței civile nr. 2312 din 17 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în sensul că: admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, și în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ S și în consecință:
Obligă pârâtul să recunoască reclamanților, în funcție de data angajării, dreptul la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, începând cu data de 01.04.2004 și până la zi.
respinge restul capetelor de cerere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Mirela Budiu Eleonora Gheța
- - - - - -
GREFIER
Red.//3 ex./03.03.3009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu Eleonora Gheța
