Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 763/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 763/CA/2008

Ședința publică de la 04 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iosif Morcan

JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.612/CAF/2.04.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța având în vedere că reclamantul recurent solicită judecarea cauzei în lipsă și raportat la actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.

- CURTEA DE APEL -

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr.612/CAF/2.04.2008, pronunțată de către Tribunalul Alba Secția Comercială și de Contencios Administrativ, a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al comunei și Primarul comunei.

Pentru a se pronunța această sentință s-a constatat că reclamantul a efectuat procedura prealabilă conform Legii nr.554/2004, art.7 înaintând cererea nr.5849/28.12.2007 și nr.5850/28.12.2007 prin care reclamantul a solicitat Consiliului comunei și respectiv Primarului comunei să dispună alocarea, calcularea și plata drepturilor bănești reprezentând indemnizația în cuantum de 25% din salariul de bază conform ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr.496/2003 începând cu data de 30.01.2005 și în continuare, sume actualizate cu coeficienții ratei inflației de la data scadenței și până la data plății efective. Prin Hotărârea nr.5/2008, Consiliul local a respins proiectul de hotărâre inițiat de către primarul comunei prin care s-a solicitat acordarea sporului de dispozitiv, iar Primarul comunei nu a comunicat nici un răspuns.

Analizându-se actele și lucrările dosarului instanța de contencios administrativ a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr- reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunța instanță să dispună: anularea hotărârii nr.5/2008 adoptată de Consiliul local al comunei, obligarea pârâților Consiliul local al comunei și Primarul comunei la alocarea, calcularea și plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând indemnizația lunară de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 11.10.2005, obligarea pârâtului Primarul comunei să dispună serviciului competent consemnarea în carnetul de muncă al reclamantului a indemnizației de dispozitiv retroactiv începând cu data de 11.10.2005.

La data de 29.01.2008 Primarul comunei a inițiat un proiect de hotărâre prin care a solicitat Consiliului Local adoptarea unei hotărâri privind acordarea indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu luna februarie 2005 pentru funcționarii publici, personalul contractual din aparatul propriu de specialitate al Primarului, primarului și viceprimarului comunei.

În cadrul ședinței ordinare din data de 5.02.2008 Consiliul local a adoptat Hotărârea nr.5 prin care a dispus respingerea proiectului de hotărâre inițiat de primar cu privire la acordarea indemnizației de dispozitiv.

Reclamantul a considerat această hotărâre ca nelegală față de dispozițiile punct 9.2 și punct 31.1 din Ordinul MAI nr.496/2003 care specifică faptul că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice". De asemenea la punctul 30.1 din ordin se definește personalul civil îndreptățit la acordarea sporului de dispozitiv ca fiind: funcționarii publici și personalul contractual din MAI.

Ordinul MAI nr.496/2003 invocat de reclamant are într-adevăr caracterul unui act normativ însă el are forță juridică inferioară legii astfel că prin acesta nu se poate modifica o lege și nici nu se pot acorda mai multe drepturi decât însăși legea recunoaște unei anumite categorii profesionale.

Indemnizația de dispozitiv este prevăzută de art.13 din Legea nr.138/1999 care nu vizează însă personalul civil din administrația publică, obiectul acesteia fiind limitat la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.

Administrația publică locală nu face parte din structura Ministerului Administrației și Internelor, iar Primăria este o structură ce funcționează în cadrul autorității publice locale, În acest caz, refuzul organelor locale de a acorda indemnizația de dispozitiv nu reprezintă o discriminare față de personalul care-și desfășoară activitatea în cadrul instituțiilor publice prevăzute de Legea nr.138/1999 republicată.

În consecință refuzul manifestat de Consiliul Local de a aproba proiectul de hotărâre prin care Primarul a solicitat acordarea indemnizației de dispozitiv este legal și justificat de faptul că reclamantului nu-i sunt aplicabile dispozițiile legii nr.138/1999 care reglementează indemnizația de dispozitiv.

Potrivit disp.art.14 lit.c pct.6 din OUG nr.63/2003 Ministerul Administrației și Internelor are doar atribuția de a iniția proiecte de acte normative privind salarizarea funcționarilor publici și nicidecum de a emite ordine în acest sens, astfel că prin ordinul nr.496/2003 MAI și-a depășit în mod evident competența, iar instanța nu poate dispune obligarea pârâților la acordarea unor drepturi stipulate de acest act normativ.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, anularea hotărârii de consiliul local nr.5/5.02.2008 și pe cale de consecință,

- obligarea pârâților la alocarea, calcularea și plata drepturilor bănești reprezentând indemnizația lunară de dispozitiv de 25% din salariul de bază, prevăzută de Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.496/2003,începând cu 30.01.2005, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței indemnizației și până la data plății efective,

- obligarea pârâtului, primarul comunei, să dispună serviciului competent consemnarea în carnetele de muncă ale reclamantei a indemnizației de dispozitiv retroactive începând cu data de 30.01.2005.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată că prin ordinul MAI nr.496/28.07.2003, se uniformizează sistemul de acordare a veniturilor salariale, personalului care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister, prin comasarea celor două domenii-cel al internelor și cel al administrație publice.

Față de reglementările anterioare aplicabile materiei salarizării funcționarilor din administrația publică, ordinul mai sus menționat, aduce elemente de noutate, reașezând salarizarea funcționarilor publici și personalul contractual care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, după normele care anterior reorganizării Ministerului Administrației și Internelor erau aplicabile doar salariaților din domeniul internelor.

Astfel, personalul din administrația publică, urmează a beneficia de o indemnizație lunară de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază.

Acest drept este reglementat de pct.9.2 și 31.1 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003, astfel "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".

În continuare la pct.30.1 din ordin, se prevede că "prin personalul civil în sensul prezentului ordin se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor".

Începând cu data de 1.08.2003, în baza Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr.496/28.07.2003 (contrasemnat de ministrul delegat pentru administrație publică) a fost stabilită o indemnizație lunară de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

Ordinul în discuție a fost comunicat către toate prefecturile din teritoriu cu mențiunea că de indemnizație de dispozitiv lunară beneficiază tot personalul, mai puțin prefectul și subprefectul.

consiliilor locale și județene la sfera administrației publice nu poate fi tăgăduită, aceasta fiind stabilită de normele constituționale, de Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală republicată, Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, modificată și completată, Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, Legea nr.199/1997 privind ratificarea Cartei Europene a autonomiei locale.

În prezent OUG nr.30/2007 organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, care a abrogat OUG nr.63/2003 conține aceleași reglementări, respectiv Ministerul MAI are competențe, între altele în domeniul funcției și funcționarului public, respectiv personalului contractual din administrația publică.

Astfel, conform art.1 alin.2 lit.d Ministerul Internelor și Reformei Administrative exercită atribuții cu privire la funcția publică și funcționarii publici, în continuare la art.3 alin.1 lit.a, pct.1 și 4 Ministerul Internelor și Reformei Administrative monitorizează programele de reformă și restructurare a administrației publice centrale și locale, îndrumă și sprijină autoritățile publice locale și aparatul de specialitate al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale, după cum împreună cu autoritatea publică locală colaborează la realizarea unor programe, așadar dreptul de reglementare și pentru autoritatea publică locală derivă din lege și nu poate fi tăgăduit sau înlăturat pe calea unei interpretări excesive, prin ignorarea chiar a prevederilor constituționale.

Constituția României tratează la capitolul V administrația publică atât administrația publică locală cât și Instituția Prefectului ceea ce creează premiza unui regim unitar de reglementare.

Mai mult, art.1,2 din Legea nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare este consacrat principiul egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminărilor fiind garantate și exercitarea drepturilor economice (lit.e).

În transpunerea în practică a acestui principiu,m orice autoritate publică are obligația legală de a reglementa în sensul asigurării și realizării efective a egalității de tratament și de șanse. În acest context, trebuie analizat Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.496/2003, care creează un sistem unitar de acordare a unor drepturi salariale și în domeniul administrației publice locale.

Analizând recursul declarat sub aspectul motivelor invocate se constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse.

Indemnizația de dispoziție este prevăzută de art.13 din Legea 138/1989 care nu vizează însă personalul civil din administrația publică, obiectul acesteia fiind limitat la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.

Rațiunea instituirii acestei indemnizații speciale, după cum rezultă din chiar denumirea ei, este determinată de natura specifică a atribuțiilor și sarcinilor de serviciu ale militarilor, care fac necesară prezența acestora în unitate sau pe teren în misiuni speciale și după orele de program, ceea ce nu este cazul la funcționari publici și personalul contractual din cadrul administrației publice.

Susținerea reclamantului în sensul că art.47 din Legea nr.138/1999 recunoaște dreptul acestuia de a primi indemnizația de dispozitiv este eronată întrucât în art.1 din acest act normativ nu este menționat și Ministerul Administrației Publice ci doar Ministerul d e Interne și chiar după reorganizarea celor două ministere în baza OUG nr.63/2003 nu a avut loc o contopire a acestora, fiind păstrate în continuare structurile specifice în domeniul administrației publice respectiv în domeniul ordinii și siguranței publice (art.11 din OUG nr.63/2003).

Administrația publică locală nu face parte din structura Ministerului Administrației și Internelor, iar Primăria este o structură ce funcționează în cadrul autorității publice locale.

Ordinul nr.496/2003 invocat de reclamant are într-adevăr caracterul unui act normativ însă el are forță juridică inferioară legii astfel că prin acesta nu se poate modifica o lege și nici nu se pot acorda mai multe drepturi decât însăși legea recunoaște unei anumite categorii profesionale.

Potrivit dispozițiilor art.14 lit.e pct.6 din OUG 63/2003 are doar atribuția de a iniția proiecte de acte normative privind salarizarea funcționarilor publici și nicidecum de a emite ordine în acest sens.

Față de considerentele mai sus expuse instanța în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefundat.

Pentru aceste motive,
În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.612/CAF/2.04.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 04 Iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- --co

semnează președ.

Curții de Apel

Grefier,

- -

Red.Ci

Dact./ex.2/25.08.2008

Jud.fond.,

Președinte:Iosif Morcan
Judecători:Iosif Morcan, Gabriela Costinaș, Ioan Cibu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 763/2008. Curtea de Apel Alba Iulia