Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 773/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 773/2008
Ședința publică din 24 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinarea recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr. 3647din 20.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimații, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, ARHIVELE NAȚIONALE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 17.03.2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei o cerere, pentru comunicarea motivelor de recurs din partea intimatei Arhivele Naționale.
Curtea, în urma deliberării, verificând procesul-verbal de comunicare a citației, potrivit cărei rezultă că, o dată cu citația i-a fost comunicat și un exemplar din motivele de recurs, apreciază ca fiind neîntemeiată cererea formulată de către intimata Arhivele Națională și o respinge și constatând că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA:
deliberând, reține că:
Prin sentința civilă nr. 3647 din 20 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureșa fost admisă acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, ARHIVELE NAȚIONALE pentru DIRECȚIA JUDEȚEANĂ A ARHIVELOR M și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M și au fost obligați pârâții să achite reclamantei drepturile bănești reprezentând prima de concediu pentru perioada 2001-2006 inclusiv, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Totodată, a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale a pârâtei de rangul 2.
În final, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE împotriva MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B acesta fiind obligat să asigure fondurile bănești necesare plății sumelor acordate reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta este funcționar public în cadrul Direcției Județene M, instituție fără personalitate juridică, a Arhivelor Naționale.
Potrivit art. 109 din Legea 188/1999 republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanței de contencios administrativ, fără a se face distincția între calitatea de persoană juridică sau nu, a instituției publice cu care funcționarul se află în raporturi de serviciu.
Tribunalul a considerat că subunitățile fără personalitate juridică, în speță direcțiile județene ale Arhivelor Nationale, au capacitate administrativă și pot sta în judecată și singure, astfel că excepția de necompetentă invocată de Arhivele Nationale a fost respinsă ca neîtemeiată, iar obligarea la plată s-a făcut în raport cu instituția care a stabilit raporturi de serviciu pentru reclamant, Arhivele Naționale pentru direcțiile județene ale acestora, solidaritatea între debitori trebuie să rezulte din lege sau din conventie, ceea ce în spetă nu există.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în calitate de ordonator principal de credite, a fost obligat să asigure fondurile necesare pentru plata sumelor pretinse împreună cu chemata în garanție întemeiat pe disp. art. 21 din Legea nr. 500/2002 modificată privind finanțele publice.
În ceea ce privește fondul acțiunii, tribunalul a reținut că acordarea drepturilor salariale intitulate "prime de vacanță, așa cu au fost ele prevăzute în art. 34 alin. 2 din Legea 188/1999 republicată, privind Statutul funcționarilor publice, a fost suspendată în perioada 2001 - 2006, ultima suspendare fiind dispusă prin art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 având ca obiect bugetul de stat pe anul 2006.
Legea bugetului de stat pentru anul 2007 nr. 486/2006 publicată în Monitorul oficial nr. 1043/29.12.2006 nu conține nici o prevedere legală prin care să se fi suspendat acordarea drepturilor salariale prevăzute de art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Dreptul la prima de vacanță a fost recunoscut de Legea nr. 188/1999, dar a devenit actual abia la 01.01.2007 când a expirat orice suspendare dispusă anterior.
Cu privire la suspendarea actelor normative, tribunalul a reținut că această procedură este prevăzută de art. 64 (1) din Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, iar la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare - în speță art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 reintră în vigoare.
Instanța de fond a apreciat că esențial pentru soluționarea cauzei este faptul că a fost suspendată "aplicarea" art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, ceea ce nu înseamnă nicidecum anularea dreptului recunoscut de lege pe perioada cât a durat suspendarea. Pe perioada de suspendare a dreptului la prima de vacanță a fost suspendat și dreptul la acțiune care renaște la expirarea suspendării. Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Împrejurarea că OG nr. 2/12.01.2006 modificată, privind reglementarea drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006 nu prevede în cuprinsul art. 23 și prima de vacanță, nu poate fi interpretat ca o abrogare a dispozițiilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 modificată care prevede acordarea primei de vacanță, iar prevederile art. 63 din Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă definesc noțiunea de abrogare.
Din textul mai sus expus, tribunalul a reținut că dispozițiile vizate de abrogare trebuie determinate expres ceea ce nu s-a întâmplat cu art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 modificată, care este considerat în vigoare și aplicabil reclamantei, ca de altfel tuturor funcționarilor publici.
In legătură cu o eventuală abrogare tacită tribunalul a reținut că OG nr. 2/2006 are un inferior Legii nr. 188/1999 republicată privind Statutul Funcționarilor Publici care în conformitate cu art. 73 (3) pct. "j" din Constituție este o lege organică. Printr-o ordonanță de guvern, chiar dacă a fost aprobată prin Legea nr. 417/2006, nu se poate abroga tacit o lege organică.
În altă ordine de idei, rezultă din prevederile OG nr. 2/2006 (art. 44) că dispozițiile acesteia se completează cu prevederile din Legea nr. 188/1999 republicată, ceea ce înseamnă că nu a existat intenția legiuitorului de a scoate din vigoare prevederile art. 34 al. 2 din Statutul Funcționarilor Publici, devenită art. 35 alin. 2 după republicarea din Monitorul Oficial nr. 365/29.05.2007. astfel, în conformitate cu prevederile art. 44 din nr.OG 2/2006: "Prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, epublicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar. "
În ceea ce privește o posibilă prescripție extinctivă privind dreptul la acțiune pentru ceea ce excede perioadei de 3 ani calculați de la data introducerii acțiunii, în urmă, tribunalul a considerat că acordarea drepturilor în litigiu a fost suspendată neîntrerupt și continuu începând cu nr.OUG 33/2001 art. 3 al. 1 care a stipulat că: "aplicarea prevederilor art. 33 al. 2 se suspendă până la 1 ianuarie 2002".
Ulterior, legile bugetului, adoptate anual, au suspendat acordarea primelor de concediu până la 31.12.2006. Nu se poate însă deduce intenția legiuitorului că, la expirarea anului financiar pentru care s-a adoptat legea bugetului să fi încetat suspendarea acordării drepturilor la prima de concediu pentru anul care a trecut, cu consecința de a se naște dreptul la acțiune. Legea bugetului, imediat următoare anului expirat, suspendă acordarea drepturilor la prima de vacanță pentru anul care a făcut obiectul reglementării situație în care există o continuitate în suspendarea acordării primei de vacanță, pe toată perioada 2001-2006, chiar dacă ea a fost făcută prin mai multe acte normative succesive, iar la expirarea ultimei suspendări se naște dreptul la acțiune pentru toată perioada cât a durat suspendarea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE M solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerea acțiunii formulată de reclamantă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, în fapt, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat pârâților și Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitate de chemat în garanție, obligarea la plata primelor de concediu aferente anilor 2001 - 2006, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata integrală a acestora.
Chematul în garanție a considerat sentința atacată nelegală pentru următoarele motive:
Astfel, Curtea Constituțională a verificat constituționalitatea actelor normative cu referire la măsura de suspendare a aplicării dispozițiilor legale privind acordarea primei de concediu stabilind că acestea sunt legale, pronunțându-se în aceste sens prin Decizia nr. 547/07.12.2004 publicată în Of. nr. 203/10.03.2005.
Prin decizia de mai sus se consideră că este atribuția legiuitorului să dispună suspendarea aplicării unui act normativ sau a unei dispoziții dintr-un act normativ, acest eveniment legislativ fiind expres reglementat de lege tocmai pentru a nu aduce atingere drepturilor sau libertăților persoanelor. Dispozițiile invocate de reclamantă nu privesc drepturi fundamentale ale cetățenilor statuate de Constituție, prima de concediu este un drept salarial suplimentar, care nu este prevăzut de Constituție, ci a fost reglementat cu scopul îmbunătățirii vieții salariaților, în măsura în care resursele financiare ale bugetului permit aceasta, dispozițiile art. 53 din Constituție nefiind relevante. Dispozițiile art. 53 din Constituție stabilesc condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Ele au în vedere însă drepturile și libertățile fundamentale înscrise în cap.II al titlului II din Constituție, nu și alte drepturi. Cele cuprinse în dispozițiile art. 3 alin. 2 din nr.OUG 33/2001, art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, art. ll alin. 7 din Legea nr. 507/2003 se referă la beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și prima de concediu, ceea ce nu constituie un drept constituțional fundamental care nu ar mai putea fi modificat sau anulat. Astfel, legiuitorul este în drept să acorde aceste drepturi, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Prevederea într-un act normativa dreptului unor categorii de personal salarizat de a beneficia de anumite prime, sporuri sau adaosuri la salarii sau indemnizații de bază, în speța de față prima de concediu, nu reprezintă titlu constitutiv de drept de proprietate privată, care este garantat și ocrotit conform prevederilor art. 44 alin. 1 și 2 din Constituție. O asemenea prevedere legală are semnificația acordării unor drepturi salariale suplimentare, care pot da naștere la un drept de creanță, atât timp cât prevederea legală este în vigoare și aplicabilă, nu este suspendată aplicarea ei și nu este abrogată. La fel, prin Decizia nr. 414/17.07.2005 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 50 alin. 2 din nr.OUG 177/2002, ca fiind neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004, actele normative în vigoare, referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării în concediul de odihna, precum și a celor ale art. 32 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, se suspenda până la data de 31 decembrie 2004.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005, prevederile din actele normative în vigoare, referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării în concediul de odihna, precum și a celor ale art. 32 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, se suspenda pana la data de 31 decembrie 2005.
Potrivit prevederilor art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005, aplicarea prevederilor art. 37 alin. 2 teza 1 din nr.OG 38/2003 se suspendă la data de 31 decembrie 2005.
Curtea Constituțională a verificat constituționalitatea actelor normative cu referire la măsura de suspendare a aplicării dispozițiilor legale privind acordarea primei de concediu stabilind că acestea sunt legale, pronunțându-se în aceste sens prin Decizia nr. 38/25.01.2005 publicată în Of. nr. 221/2005.
Conform Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevederile art. 37 alin. 2 teza 1 din G nr. 38/2003 s-au aflat, de la data la care trebuiau să intre în vigoare - 01.01.2004, în stare de suspendare și nu puteau produce efecte juridice, iar perioada de suspendare succesiva a prevederilor de mai sus nu s-a încheiat la data de 31.12.2005, deoarece conform art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006: "prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă la 31 decembrie 2006".
Față de prevederile de mai sus, chematul în garanție a considerat ca neîntemeiată solicitarea cu privire la acordarea primelor de concediu, acestea constituind un beneficiu în plus acordat față de drepturile bănești stabilite pentru această categorie de salariați bugetari.
Analizând recursul declarat de către chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Prin prevederile art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001 și ulterior prin legile anuale ale bugetului de stat, respectiv art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/ 2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 precum și art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004, dispozițiile legale amintite mai sus au devenit inaplicabile, ulterior anului 2002, fiind prevăzute suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare.
După cum în mod corect a reținut instanța de fond,suspendarea exercițiului dreptuluinu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanților la aceste prime.
Prin urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative amintite anterior.
Prevederile art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii iar dreptul la concediul de odihnă plătit face parte din această categorie; conform art. 53 din același act normativ, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
În speță, însă, se poate conchide că suspendarea succesivă la plata primei de vacanță nu echivalează cu înlăturarea dreptului la aceasta ci doar cu suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare, dreptul la plata primei fiind îngrădit în mod nepermis.
Înalta Curte de Casație cu prilejul soluționării recursului în interesul legii (decizia nr. XXIII/2005) a statuat că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care exercițiul lui a fost suspendat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea; se susține, de asemenea, că prelungirea valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ar fi de neconceput și inadmisibil.
Prescripția extinctivă a fost instituită de legiuitor ca o măsură de sancționare a creditorului care nediligent și care nu își realizează drepturile în termenul prevăzut de lege. În speță, însă, reclamanților nu li se poate imputa o stare de pasivitate, prevederile legale arătate anterior privind suspendarea exercitării dreptului la primele de concediu vizând implicit și suspendarea mijloacelor legale pentru realizarea acestuia.
Alegațiile referitoare la lipsa calității procesuale pasive a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, raportat la faptul că în cadrul litigiilor de muncă nu sunt admisibile cererile de chemare în garanție întrucât dreptul muncii are un caracter specific, raportul dintre pârât și chematul în garanție nefiind unul de dreptul muncii pentru a putea fi justificată o astfel de cerere, astfel încât între Ministerului Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu există o obligație de garanție nu pot fi primite având în vedere că instituția chematului în garanție nu este una specifică dreptului muncii iar raporturile dintre partea care consideră că poate cădea în pretenții și partea care poate fi obligată în această ipoteză este una de drept comun.
Cât privește critica chematului în garanție, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR privind modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție a acestuia, se poate observa că obiectul cererii viza doar asigurarea întocmirii proiectului de buget și alocarea de fonduri necesare plății sumelor de bani cu titlu de drepturi salariale reprezentând prime de vacanță pentru ipoteza că pârâta va cădea la rândul ei în pretenții.
În consecință, Curtea reține că cererea de chemare în garanție a fost soluționată în mod corect astfel încât acest motiv de recurs nu este întemeiat și nici să conducă la reformarea hotărârii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de chematul în garanție ca fiind nefondat, iar în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1.pr.civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 și la dispozițiile legale enunțate anterior îl va respinge și va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 3647 din 20 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER
- - - - G - - -
Red.
Dact./3 ex.26.03.2008.
Jud.fond.,.
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu
