Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 812/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. 5227/--08.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 812
Ședința publică din 26 mai 2009
PREȘEDINTE: Dascălu Maria Cornelia
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER -
JUDECĂTOR 3: Belicariu Maria
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul recurent Sindicatul salariaților din cadrul Consiliului Județean A în reprezentarea membrilor de sindicat, G, eontina, A, C, a, G, a, Pragai, a, a, a, Vieza, a, s HG, A, a, Atila, și pârâții recurenți Consiliul Județean A și Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor A, împotriva sentinței civile nr. 324 din 23.02.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă în reprezentarea recurentului Sindicatul iar în reprezentarea pârâtului recurent Consiliul Județean A se prezintă consilier juridic după dezbateri dar nu înainte de ridicarea ședinței, lipsă fiind pârâta recurentă Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului formulat de aceste, modificarea în parte a sentinței recurate pentru motivele arătate în scris și respingerea recursurilor declarate de pârâtele recurente, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită respingerea recursului formulat de reclamantul recurent și admiterea recursurilor declarate de consiliul Județean A și cealaltă pârâta recurentă.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 16.12.2008 reclamantul Sindicatul Salariaților din cadrul Consiliului Județean A "" în numele membrilor de sindicat, G, A, -, -, -, C, -, -, G, -, -, -, -, -, -, A, -, salariați ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor A, a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Județean A și Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor A solicitând obligarea acestora la plata drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art. 31 alin. 1 lit. c)-d) din Legea 188/1999, actualizate cu rata inflației până la data plății efective, pentru perioadele arătate în Anexa 1 și Anexa 2 la acțiune, precum și obligarea pârâtei la a înscrie aceste drepturi în Carnetele de muncă ale reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 324 din 23 01.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul SINDICATUL SALARIAȚILOR DIN CADRUL CONSILIULUI JUDEȚEAN A "", în numele membrilor săi de sindicat, a fost obligat pârâtul Consiliul Județean să plătească reclamanților precizați în anexa 1 la acțiune (8-11) respectiv pârâta Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor A reclamanților precizați în anexa 2 (fila 12) despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pentru perioadele menționate în cele 2 anexe - până la zi, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective precum și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
A fost respinsă acțiunea cu privire la stabilirea cuantumului sporurilor la 25% pentru fiecare, din salariul de bază și a fost obligat pârâtul Consiliul Județean A să plătească reclamanților suma de 7750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul instituțiilor pârâte și au formulat prezenta acțiune întrucât începând cu luna aprilie 2004 până în prezent, după distincțiile făcute în cele două Anexe atașate acțiunii, nu au beneficiat de drepturile salariale la care aveau dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (după republicarea legii devenind art. 31 alin. 1)" pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. c și d au fost suspendate în perioada 01.01.2004-30.12.2006 în baza art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art.48 din OG nr. 2/2006 aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin Legea nr. 251/2006, art. 13, pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999, prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la plata sporului reprezentând, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a fost introdus prin art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004 iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a înlăturat existența pentru anii 2004-2007.
Este neîndoielnic că prin art. 29 din Legea 188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 4 componente enumerate limitativ, respectiv salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Este la fel de relevant că reclamanții au un drept recunoscut și ocrotit de Legea nr. 188/1999. Ca atare, este evident și de necontestat faptul că legiuitorul, prin norma legală pe care își întemeiază reclamanții cererea, a recunoscut funcționarilor publici un astfel de drept salarial precum suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pornind de la izvorul însuși al dreptului invocat este incontestabil că ceea ce legea a reglementat este corect și obligatoriu a fi respectat și de către angajator, acesta având obligația legală de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
În aplicarea principiului că norma legală trebuie aplicată în sensul în care legiuitorul a edictat-o și nu în sensul înlăturării acesteia, instanța apreciază că întrucât reclamanții nu au primit până în prezent de la apariția actului normativ sporurile solicitate, acest drept tinde să fie lipsit de conținut, ceea ce contravine în mod vădit principiului enunțat în condițiile în care o normă legală reglementată, trebuie să producă efectele fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor, ca acestea să aibă doar caracter formal lipsit de conținut.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare reprezintă un drept de creanță și prin urmare, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la convenția menționată.
Ca atare, dreptul subiectiv al reclamanților fiind recunoscut de legiuitor printr-o normă legală dincolo de competența constatatoare a instanței de judecată, instanța a reținut că reclamanții și beneficiază de aceste drepturi salariale reglementate în art. 29 din Legea 188/1999 alături de celelalte sporuri și drepturi salariale.
Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25% instanța a reținut ca inadmisibilă cererea reclamanților și a dat eficiență Deciziei nr. 820/2008 a Curții Constituționale care a statuat că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Instanța de judecată nu s-a putut pronunța cu privire la stabilirea cuantumului acestor sporuri întrucât nu are nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege și cu privire la care legea nu reglementează modalitatea de calcul cu atât mai mult cu cât salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici și nicidecum în mod arbitrar de către instanțele judecătorești. acestor drepturi salariale exced competenței legale cu care este investită instanța de judecată.
Ca urmare, instanța a apreciat că cererea reclamanților este în parte întemeiată, aceștia fiind îndreptățiți la plata dreptului salarial reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, respingând însă acțiunea reclamanților în ceea ce privește procentul de 25% din salarul de bază, ca fiind lipsită de temei legal.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul SINDICATUL SALARIAȚILOR DIN CADRUL CONSILIULUI JUDEȚEAN A "", în numele membrilor de sindicat, pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN A și pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR A,
Pârâtul recurent Consiliul Județean Aas olicitat admiterea recursului formulat de acesta, modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul pronunțării unei hotărâri prin care să se respingă acțiunea introductivă și solicitările colaterale ce decurg din acțiune.
Își susține punctul de vedere din instanța de fond, considerând în continuare că, suplimentele invocate și solicitate nu se regăsesc în actele normative care reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, fapt pentru care nu se poate justifica solicitarea procentului de 25%, soluție agreată și de instanța de fond, invocându-se Decizia nr. 820/2008 a Curții Constituționale, potrivit căreia instanțele judecătorești nu au competența să anuleze lori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin recursul declarat de pârâta recurentă Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor A, s-a solicitat admiterea recursului declarat iar în rejudecare, modificarea în tot a sentinței primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamant.
În motivarea recursului se apreciază că prima instanță nu și-a îndeplinit în mod corect obligațiile care îi revin pentru corecta soluționare a cauzei, instanța de fond nu a interpretat corect normele legale invocate și probele pe care a fost întemeiată acțiunea.
Solicită să se constate că acțiunea reclamanților este netemeinică și nelegală, raportat la faptul că, în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de Urgență nr. 92 din 10 noiembrie 2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 și Ordonanței nr. 2 din 12 ianuarie 2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare au fost suspendate, astfel, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor A nu a făcut decât să respecte actele normative în vigoare, neachitând aceste sporuri.
Reclamantul recurent Sindicatul salariaților din cadrul Consiliului Județean A în reprezentarea membrilor săi, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se modifice în parte hotărârea atacată în sensul admiterii acțiunii și cu privire la cuantumul de 25 % pentru suplimentul postului și 25 % pentru suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În motivarea recursului se arată că în mod corect a apreciat prima instanță că acțiunea reclamanților este întemeiată, aceștia fiind îndreptățiți la plata drepturilor de natură salarială reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Cert este că există drepturi bănești ce se cuvin funcționarilor publici, reglementate în mod expres prin Legea nr. 188/1999 care însă nu sunt puse în aplicare iar scuza folosită de autorități este tăcerea legii, respectiv inacțiunea legiuitorului sau a executivului în cerea ce privește stabilirea cuantumului drepturilor.
Cuantumul acestor drepturi este determinat de aprecierea subiectivă a reclamanților, necontestată de pârâtă, confirmată de practica judiciară. În lipsa cuantificării dreptului, hotărârea judecătorească nu poate fi pusă în executare ceea ce înseamnă că, indirect, o prevedere legală va fi lipsită de orice efect.
Mai arată că este de observat că intimatele pârâte nu au contestat acest cuantum și nici nu au propus un altul, apărarea acesteia referindu-se exclusiv la legalitatea și temeinicia dreptului în sine și că practica instanțelor de judecată este contradictorie având în vedere că există hotărâri judecătorești irevocabile care acordă acestei drepturi în cuantumul de 25 %, hotărâri judecătorești irevocabile care recunosc drepturile salariale dar care resping cuantumul de 25 % și hotărâri judecătorești irevocabile care resping aceste drepturi.
Pentru corectarea unor asemenea situații s-a pronunțat și prin diverse decizii pronunțate în interesul legii.
Respectarea dreptului fiecărui cetățean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică implică obligația firească a autorității care a generat acordarea discriminatorie a sporului la care s-a făcut referire, de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați ce a fost lipsită de echivalentul acelui spor în perioada în care dispozițiile ce îl reglementau erau în vigoare.
Or, în ipoteza adoptării unei soluții contrare, în sensul prezentului recurs în interesul legii, care, potrivit dispozițiilor art. 329 din Codul d e procedură civilă ar produce efecte numai pentru viitor, s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art.23 din Legea nr. 56/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
Analizând recursurile prin prima motivelor invocate de către recurenți, cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea le apreciază ca fiind neîntemeiate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Din examinarea hotărârii instanței de fond, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare, pe perioada în care reclamanții a avut calitatea de funcționar public.
Prima instanță a reținut în mod corect că dreptul reclamanților la suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare este reglementat prin art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici. Împrejurarea că prin nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006, s-a dispus suspendarea aplicării acestor dispoziții legale pentru anii 2004 - 2006, nu înseamnă că s-a dispus și înlăturarea acestui drept, așa încât în mod corect prima instanță a apreciat că suspendarea în două rânduri succesive a aplicării dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei dispoziții legale.
În spiritul celor reținute de prima instanță și, așa cum rezultă fără echivoc din interpretarea dispozițiilor art.31 alin 1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, trebuie observat că cele două suplimente fac parte integrantă din salariul cuvenit pentru activitatea desfășurată, norma juridică menționată folosind sintagma "salariu compus dinsuplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare." A nega dreptul la aceste suplimente ar echivala cu o atingere adusă salariului din care acestea fac parte, în condițiile în care nici un act normativ nu le-a abrogat.
În plus, în confirmarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Timiș și a interpretării date textului legal mai sus menționat, se situează și considerentele Deciziei nr. XIV/18.02.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, decizie care, chiar dacă se referă la un alt drept al funcționarilor public decât cel dedus judecății din prezentul dosar, se impune a fi menționată. Astfel, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin urmare, având în vedere această argumentație juridică, inclusă într-o decizie pronunțată în recursul în interesul legi, precum și împrejurarea că art. 31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 nu prevede aceste drepturi în mod condiționat, Curtea apreciază că drepturile solicitate de către reclamanți nu pot avea un caracter formal, fiind necesar a fi recunoscute de vreme ce au fost prevăzute de lege.
Această concluzie se impune chiar și în lipsa reglementării procentului în care trebuie acordate, neindicarea de către legiuitor a acestor procente nefiind de natură a suprima dreptul legiferat.
Mai mult decât atât, ele au fost reconfirmate și prin actul normativ special care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici, respectiv OG nr.6/2007 care, la art. 48 stipulează că dispozițiile ordonanței se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, iar în cadrul fiecărei anexe prevede că personalul menționat în cadrul acestora beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. Așadar, apar ca neîntemeiate susținerile recurentilor pârâți potrivit cărora actul aplicabil nu ar fi Legea nr.188/1999, ci actul normativ ce reglementează drepturile salariale.
Rezultă din cele expuse, că motivele de recurs invocate de pârâți sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul prevederilor art.312 pct.1, din Codul d e procedură civilă, instanța va respinge recursurile acestora ca nefondate.
Cât privește recursul reclamanților, prin sindicat, Curtea reține că sunt pertinente observațiile primei instanțe potrivit cărora este atributul exclusiv al administrației de a executa în concret dispozițiile cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999, instanța neavând, în lipsa unui act emis sau adoptat de către autoritatea administrativă care să stabilească cuantumul celor două suplimente, puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale, deoarece s-ar substitui puterii executive, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României.
Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr.820/2008, necompetența instanțelor de judecată de a înlocui dispozițiile legale cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Decizia nr.820/2008 a Curții Constituționale este obligatorie pentru instanțele judecătorești potrivit dispozițiilor art.147 din Constituția României, de la data de 16.07.2008, când a fost publicată în Monitorul Oficial. În același sens sunt și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr.1325/04.12.2008, care de această dată se referă la întreg conținutul actului normativ ce reglementează prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Rezultă din cele expuse că motivele de recurs invocate de reclamanți sunt de asemenea neîntemeiate, astfel că, în temeiul prevederilor art.312 alin 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge și acest recurs, menținând sentința tribunalului ca temeinică și legală și luând totodată act că nu se impune a acorda cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de reclamanții recurenți prin Sindicatul salariaților din cadrul Consiliului Județean A și pârâții recurenți Consiliul Județean A și Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor A, împotriva sentinței civile nr. 324/23.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
- -
Red. /25.06.2009
Tehnodact /2 ex./ 25.06.2009
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător a
Președinte:Dascălu Maria CorneliaJudecători:Dascălu Maria Cornelia, Claudia, Belicariu Maria
