Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 840/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Legea nr.188/1999-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIAL, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.840

Ședința public din data de 7 mai 2009

PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Dana

Judector - -

Judector -

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Județean B, cu sediul în municipiul B,--3, județul B împotriva sentinței nr.68 din 14 ianuarie 2009, pronunțat de Tribunalul Boto șani. reclamant fiind.

La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic -, pentru pârâtul - recurent Consiliul Județean B, lips fiind reclamanta - intimat.

Procedura de citare a fost legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei, dup care, instanța constatând c nu mai sunt cereri de formulat declar recursul în stare de judecat și acord cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic -, pentru recurent solicit admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat și pe cale de consecinț respingerea acțiunii formulate de reclamant.

Dup deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de faț, constat:

Prin cererea înregistrat pe rolul Tribunalului Boto șani - secția comercial, contencios administrativ și fiscal la data de 15.08.2008, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean B, obligarea acestuia la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25 % din salarul tarifar de încadrare, pentru perioada 8.09.2005 1.04.2007, sum ce va fi actualizat cu indicele de inflație la data plții efective.

În motivarea acțiunii reclamanta a artat c aceste sporuri sunt prevzute de art. 29 din Legea nr. 188/1999, modificat, c prin OG92/2004 sporurile au fost suspendate pentru perioada 2004 - 2006, îns nu au fost abrogate, trebuind a fi acordate dup încetarea perioadei de suspendare.

Mai arat reclamanta c anterior introducerii acțiunii a solicitat prin procedur prealabil acordarea acestor drepturi, îns solicitarea a fost refuzat.

În drept a invocat Constituția României, Legea nr. 53/2004, Legea nr.188/1999 și Legea nr.554/2004, iar în susținerea acțiunii a depus la dosar înscrisuri.

Pârâtul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiat și în temeiul art. 242 Cod procedur civil soluționarea cauzei și în lipsa sa.

Prin sentința nr.68 din 14 ianuarie 2009 Tribunalul Boto șani - secția comercial, contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulat de reclamanta.

A obligat pârâtul s acorde reclamantei, suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de baz și suplimentul corespunztor treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de baz, pentru perioada 8.09.2005 - 1.04.2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plții efective.

Pentru a hotrî astfel, prima instanț a reținut urmtoarele:
Temeiul legal al drepturilor salariale pretinse prin acțiune îl constituie disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 modificat, care - în forma actual - prevede c salariul funcționarului public este compus din salariul de baz, sporul de vechime în munc, suplimentul postului și suplimentul corespunztor treptei de salarizare.

Ori, aceast componenț a salariului a fost introdus prin art. 13 din Titlul III - Reglementri privind funcția public și funcționarii publici - din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale dispozițiile art. 29 din Legea nr. 188/1999 și care, prin art. 25 din aceeași lege, a prevzut data aplicrii acestui text de lege, respectiv data de 1.01.2004.

În ce privește efectul suspendrii sporurilor respective prin nr.OG 92/2004 și nr.OG 2/2006, pentru perioada 2004-2006, instanța constat c acestea nu au fost abrogate, reintrând de drept în vigoare la data încetrii perioadei de suspendare, conform dispozițiilor art. 64 aliniat 2 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativ.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul.

În motivarea recursului acesta a artat c art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 nu stabilește în mod imperativ și neechivoc alctuirea salariului funcționarilor publici, ci se folosește sintagma "au dreptul". Deci prin articolul menționat nu se instituie o obligație pentru ordonatorul de credite, iar potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale nicio cheltuial public nu poate fi angajat, ordonat și pltit dac nu este aprobat potrivit legii și nu are prevederi bugetare. Or, în lipsa unor prevederi exprese în legile anuale de salarizare, cererea reclamantei nu este întemeiat și nici nu poate fi soluționat.

Dac pentru salariul de baz și sporul de vechime, cuantumul este stabilit prin acte normative care reglementeaz anual sistemul de salarizare al funcționarilor publici, pentru suplimentul postului și suplimentul corespunztor treptei de salarizare nu exist un act normativ care s instituie obligația acordrii acestor suplimente, în condițiile în care orice cheltuial bugetar trebuie efectuat în baza unui act normativ.

Suspendarea pe perioada 2004 - 2006 prin lege special a aplicrii dreptului echivaleaz cu inexistența dreptului pe perioadele determinate respective întrucât potrivit art. 7 alin.3 din decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctiv "dac dreptul este sub condiție suspensiv sau cu termen suspensiv prescripția începe s curg de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".

Recursul este nefondat.

Analizând hotrârea recurat, prin prisma actelor și lucrrilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, curtea constat neîntemeiat recursul.

Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfșurat funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baz, sporul de vechime în munc, suplimentul postului, suplimentul corespunztor treptei de salarizare".

De principiu, o norm legal, o dat reglementat, trebuie s produc efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, s aib doar caracter formal.

Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Aprarea Drepturilor Omului și Libertților Fundamentale "Orice persoan fizic sau juridic are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate public și în condițiile prevzute de lege și de principiile generale ale dreptului".

Drepturile reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunztor treptei de salarizare sunt drepturi de creanț și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția European a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate public pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul, în condițiile art. 1082 cod civil, corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiunea inițial, respectiv pentru perioada 8.09.2005 - 1.04.2007.

Cât privește suspendarea aplicrii dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, corect a reținut instanța de fond c, msura suspendrii s-a dispus cu înclcarea dispozițiilor constituționale ce reglementeaz drepturile persoanelor încadrate în munc.

Suspendarea aplicrii acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.

Faț de aceste aspecte, constatând legal și temeinic hotrârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedur civil, curtea va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECID E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean B, cu sediul în municipiul B,--3, județul B împotriva sentinței nr.68 din 14 ianuarie 2009, pronunțat de Tribunalul Boto șani, reclamant fiind.

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public din data de 7 mai 2009.

Președinte, Judectori, Grefier,

Red. GM

Dact.

2 ex./11.05.2009

Jud. fond

Președinte:Mitrea Muntean Dana
Judecători:Mitrea Muntean Dana, Artene Doina, Galan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 840/2009. Curtea de Apel Suceava