Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 849/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 849/2008
Ședința publică de la 03 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent COMISARIATUL JUDEȚEAN S AL GĂRZII NAȚIONALE DE MEDIU, împotriva sentinței civile nr. 2401/07.12.2007, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul cu nr-, privind și pe reclamantul, chematul în garanție COMISARIATUL GENERAL AL GĂRZII NAȚIONALE DE MEDIU și pe chematul în garanție MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentului, consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că reprezentanta recurentului depune la dosar precizare de recurs, însoțită de dovada achitării taxelor de timbru aferente recursului, în sumă de 2 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
La întrebarea instanței, reprezentanta recurentului arată că prin scriptul intitulat Precizare de recurs nu se invocă aspecte noi, modificatoare a recursului, având în fapt valoarea unor note de ședință.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată, precizând că indicele de inflație nu mai poate greva suma de 1382 lei, sumă care de altfel include acest indice.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2.401 din data de 07.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a admis, în parte, acțiunea reclamantului împotriva pârâtului COMISARIATUL REGIONAL C AL GĂRZII NAȚIONALE DE MEDIU și a chemaților în garanție COMISARIATUL GENERAL AL GĂRZII NAȚIONALE DE MEDIU B și pârâtul MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE B, aceștia fiind obligați, în limita competențelor prevăzute de lege să plătească reclamantului suma de 1.785,37 lei, reprezentând prima de vacanță aferentă anului 2006, sumă actualizată în raport cu indicele de inflație de la data plății efective.
Totodată, a fost respinsă excepția invocată de chematul în garanție MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE.
Prin aceeași hotărâre au fost obligați pârâtul și chemații în garanție la 4,3 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în privința excepțiilor invocate de chematul în garanție Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, că acestea sunt neîntemeiate, respingându-le ca atare.
Astfel, instanța a constatat că reclamantul a sesizat Tribunalul Sălaj cu o acțiune având ca obiect un raport se serviciu al funcționarului public și care, în temeiul art. 109 din Legea nr. 188/1999 se soluționează de către instanța de contencios administrativ în complet de 2 judecători, astfel cum s-a stabilit prin pct. 15 al Legii nr. 161/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În privința excepției referitoare la lipsa calității procesuale pasive invocată de același chemat în garanție, instanța a apreciat că atâta timp cât acesta are obligația de a pregăti fila de buget pentru Garda Națională de Mediu, susținerile sale sunt neîntemeiate.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul este funcționar public, iar în temeiul art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2003, intrată în vigoare la data de 1.01.2004, s-a stabilit în favoarea funcționarilor publici dreptul de a beneficia la plecarea în concediu de o primă de vacanță egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu, iar aceste dispoziții legale au fost suspendate succesiv prin legile anuale ale bugetului de stat.
A mai constatat instanța de fond că dreptul la plata primei de vacanță este un drept născut în condițiile legii, fiind un drept câștigat și nu poate fi anulat prin legile bugetului de stat, iar potrivit art. 53 din Constituție, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesar, măsura trebuind să fie proporțională cu situația care a determinat-o și să nu aducă atingere dreptului.
În virtutea acestor dispoziții, instanța de fond a apreciat că reclamantul este îndreptățit a beneficia de prima de vacanță, astfel că acțiunea acestuia a fost admisă așa cum a fost promovată.
În final, pârâtul și chematul în garanție au fost obligați, în limita competențelor prevăzute de lege să plătească reclamantului suma de 1.785,37 lei, reprezentând prima de vacanță aferentă anului 2006, sumă ce va fi actualizată în raport cu indicele de inflație de la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul COMISARIATUL JUDEȚEAN S al GĂRZII NAȚIONALE DE MEDIU, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului și respingerea în totalitate a obligației privind plata cheltuielilor de judecată admise în favoarea pârâtului Comisariatul Regional C și a chemaților în garanție.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul critică hotărârea instanței de fond referitoare la acordarea drepturilor salariale reprezentând prima de vacanță pentru perioada 2006 în favoarea reclamantului sub aspectul aplicării eronate a disp. nr.OG 38/2003, deoarece reclamantul este funcționar public, comisar al Gărzii Naționale de Mediu și nicidecum polițist, iar restrângerea exercițiului dreptului pretins de reclamant este o măsură necesară, determinată de faptul că nu a fost prevăzut de către Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile în fila de buget pentru Garda Națională de Mediu pe anul 2006.
Susține pârâtul că legile care guvernează acordarea primelor de vacanță salariaților bugetari sunt legi bugetare și sunt guvernate de principiul anualității bugetului de stat, principiu care se aplică atât actului legislativ denumit buget, cât și componentelor sale care subsumându-se întregului, adică bugetului în ansamblul lui, nu poate fi separat de acesta.
Totodată, pârâtul a mai precizat că prima de vacanță aferentă anului 2006 fost calculată până la sfârșitul lunii septembrie și actualizată în raport cu rata dobânzii de referință și indicele de inflație de la data plății efective, suma corectă fiind 1.785,37 lei, iar suma neafectată de indicele de inflație este de 1.382,00 lei, astfel încât suma nu mai poate fi actualizată cu alt indice de inflație calculat la suma prevăzută, deoarece acest indice este deja introdus în suma de 1.785,37 lei, astfel încât se impune corectarea acesteia.
În drept pârâtul a invocat disp. nr.OG 2/2006, Legea nr. 188/1999, nr. 440/2005 privind reorganizarea și funcționarea, nr.OUG 33/2001 și art. 300 - 302.pr.civ.
Prin scriptul intitulat "Precizare de recurs" înregistrat la data de 26.03.2008 ( 16, dosar) pârâtul nu invocă aspecte noi, modificatoare a recursului, susținând în totalitate recursul astfel cum a fost formulat.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Dreptul funcționarului public la plata sumei anuale cu titlu de primă de concediu de odihnă recunoscut de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată în anul 2007 pe perioada 2001-2006 este recunoscut expres prin dispozițiile OUG nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006. Că este așa rezultă fără echivoc atât din preambulul actului normaztiv mai sus citat, unde se arată în mod expres că:
bugetare din perioada 2001-2006, impuse anual de organismele financiare internaționale, nu au permis acordarea primelor de concediu de odihnă, prevederile din actele normative prin care au fost aprobate fiind suspendate prin legi bugetare anuale succesive și acte normative anuale de salarizare.
Prin majoritatea hotărârilor instanțelor de judecată ordonatorii de credite au fost obligați să acorde primele de concediu de odihnă pentru perioada cât acestea au fost suspendate. În acest sens s-a pronunțat inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție Secțiile Unite prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 și Decizia nr. LXXVII din 5 noiembrie 2007.
Neacordarea primelor de concediu de odihnă pentru perioada aferentă anilor în care au fost suspendate ar conduce la obligarea ordonatorilor de credite de a achita, în temeiul unor hotărâri ale instanțelor, atât sumele aferente, actualizate, cât și cheltuielile de judecată, ceea ce ar conduce la sporirea efortului bugetar.
Cât și din prevederile art. 1 unde se în mod expres că:
1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006.
(2) Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1): funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Prin urmare, în ceea ce privește dreptul reclamantului în calitatea sa de funcționar public al recurentei cu privire la plata primei de concediu de odihnă aferentă anului 2006 recursul se vădește a fi nefondat, instanța de fond făcând o analiză justă și corectă a dispozițiilor legale pertinente incidente în materie.
În ceea ce privește însă determinarea și determinabilitatea sumei acordate efectiv cu acest titlu Curtea reține următoarele:
Din economia cererii introductive de instanță Curtea reține că reclamantul a solicitat ca pârâtul să fie obligat la plata efectivă a sumei de bani cu titlu de primă de concediu de odihnă aferentă anului 2006, reactualizată în funcție de rata inflației și afectată de dobânda legală până la data plății efective a prețurilor de consum.
Instanța de fond a stabilit că reclamantul este îndreptățit la suma de 1.785,37 lei cu titlu de primă de vacanță aferentă anului 2006 la care se adaugă suma corespunzătoare din operațiunea de reactualizare în raport cu indicele de inflație de la data plății efective.
Curtea observă însă că suma forfetară în valoare de 1.785,37 lei este rezultatul valorii actualizate la sfârșitul lunii septembrie 2007aplicată la suma de 1.382,00 lei, această din urmă sumă reprezentând suma aferentă lunii în care s-a efectuat concediul.
Așa cum rezultă din scriptul depus la dosar instanței de fond ( 25) suma aferentă lunii în care s-a efectuat concediul de odihnă în anul 2006 este de 1.382,00 lei calculată conform art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată în anul 2007.
Actualizarea sumei restante de plată a primei de concediu de odihnă care are ca și natură juridică o componentă din salariu se poate face exclusiv cu rata indicelui de inflație. Că este așa rezultă fără echivoc și din dispozițiile art. 5 alin. 1 din OUG nr. 146/2007, conform cărora: Primele de concediu de odihnă plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele de inflație publicat în luna în care se face plata față de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Național de Statistică.
Așa fiind, reclamantul este îndreptățit la prima de concediu de odihnă calculată conform art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 și care conform calculului efectuat de aparatul de specialitate al recurentului este în cuantum de 1.382,00 lei la care se adaugă suma ce rezultă din operațiune de actualizare cu indicele de inflație publicat în luna în care se face plata față de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Național de Statistică.
Curtea reține că reclamantul nu este îndreptățit să obțină și dobânda legală calculată la suma aflată în debit pentru următoarele considerente:
Dobânda legală exprimă echivalentul valoric al pagubei cauzată creditorului obligației executate cu întârziere și are aplicabilitate în situația în care obligația constă într-o obligație de a da o sumă de bani.
Întârzierea în executarea obligației de a da o sumă de bani, justifică instituirea obligației de plată a unor daune interese sub forma daunelor moratorii.
Acesta este de altfel și sensul art. 1088 al. 1.civ.
Rata inflației exprimă o sumă compensatorie ce reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat debitorului în situația executării cu întârziere a obligației de a da o sumă de bani, motiv pentru care, neexecutată la scadență, obligația a suferit o degradare valorică ca urmare a devalorizării monetare.
În esență, atât dobânda legală cât și rata inflației urmăresc acoperirea prejudiciului suferit de creditorul obligației de a da o sumă de bani, executată cu întârziere de către debitor.
Ele se suprapun și acordate concomitent conferă creditorului o dublă reparație, în mod nejustificat.
Întârzierea executării obligației de a da o sumă de bani generează devalorizarea monetară care poate fi acoperită prin acordarea ratei inflației pe intervalul dintre scadență și executarea propriu-zisă. Tot așa și dobânda legală este cea care acoperă prejudiciul creat creditorului unei obligații executate cu întârziere de a i se plăti o sumă de bani. monetară este acoperită și de dobânda acordată. Suma compensatoare acordată nu trebuie să determine o îmbogățire a creditorului ci trebuie să permită acoperirea integrală a prejudiciului suferit în urma întârzierii în executare.
Așa fiind, sub aceste aspecte, hotărârea instanței de fond este greșită, deoarece acordă reclamantului o dublă reparație pentru același unic prejudiciu, respectiv riscul devalorizării monetare generat de executarea cu întârziere a obligației de plată.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 20 alin.3 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare corelate cu dispozițiile OUG nr. 146/2007, Curtea va admite recursul declarat de pârâtul COMISARIATUL JUDEȚEAN S al GĂRZII NAȚIONALE DE MEDIU, succesor în drepturi al COMISARIATULUI REGIONAL C, împotriva sentinței civile nr. 2.401 din 07 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o va modifica în parte, în sensul că va obliga pârâtul și chemații în garanție COMISARIATUL GENERAL al GARZII NAȚIONALE DE MEDIU B și MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE B să plătească reclamantului suma de 1.382 lei reprezentând primă de concediu de odihnă aferentă anului 2006 actualizată în raport cu indicele de inflație de la data plății efective.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul COMISARIATUL JUDEȚEAN S al GĂRZII NAȚIONALE DE MEDIU, succesor în drepturi al COMISARIATULUI REGIONAL C, împotriva sentinței civile nr. 2.401 din 07 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă pârâtul și chemații în garanție COMISARIATUL GENERAL al GARZII NAȚIONALE DE MEDIU B și MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE să plătească reclamantului suma de 1.382 lei reprezentând primă de concediu de odihnă aferentă anului 2006 actualizată în raport cu indicele de inflație de la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
Red.
Dact./3 ex./16 aprilie 2008
Jud.fond:-
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar
