Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 850/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 850

Ședința publică de la 09 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Apostu Dr.- - - președinte secție

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna Garoafa, sat Ciușlea, județul V împotriva sentinței nr.409 din 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul V prin consilier juridic, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind reclamantul, și intimații, și Ministerul Economiei și Finanțelor

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este la primul termen, motivat, timbrat, reclamantul a depus la dosar precizări scrise, după care;

Reprezentantul intimatei V depune întâmpinare la dosar și precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul intimatului V, pentru considerentele în fapt și în drept invocate pe larg și prin întâmpinare, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursul în Contencios Administrativ Fiscal;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată:

Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vrancea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ Fiscal - reclamantul, a chemat în judecată Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului V pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să fie obligați să îi recunoască dreptul la primele de concediu pentru perioada 2001-2003, cu plata corespunzătoare a drepturilor bănești reprezentând aceste prime actualizate și a dobânzilor legale.

În motivarea cererii a arătat că este angajat al din anul 1990, că, în perioada 1.01.2001-24.08.2002 a avut calitatea de funcționar public cu statut militar iar, începând cu această dată, de funcționar public cu statut special.

A mai arătat că, deși avea dreptul la prima de concediu de odihnă pentru perioada 2001-2003, conform prevederilor art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999, aceasta nu i s-a acordat, ca urmare a suspendărilor succesive prin acte normative.

Pentru a nu fi discriminat în raport cu alți funcționari publici a solicitat, în baza prevederilor nr.OUG146/2007, recunoașterea dreptului și obligarea la plata primelor restante.

Legal citat, pârâtul Vaf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.

Pe fond, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că dreptul polițiștilor la prima de concediu s-a născut la data de 1.-1.2004, odată cu intrarea în vigoare a nr.OG38/2003, cu modificările și completările ulterioare.

A chemat în garanție și pentru a suporta pretențiile reclamantului, în situația în care acestea vor fi admise.

Prin sentința civilă nr.409/16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ Fiscal, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative B - pentru acordare drepturi bănești - prima de concediu pentru perioada 2001-2003 și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a - formulată de

Pentru a pronunța această sentință s-a avut în vedere următoarele:

Potrivit art.60 din nr.OG38/2003 dispoziția acestei ordonanțe a intrat în vigoare la 1.01.2004, rezultă că la această dată s-a născut dreptul reclamantului la prima de concediu.

În acest sens a decis și prin recurs în interesul legii - Decizia XII/5.02.2007.

Împotriva sentinței nr.409/16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ Fiscal, în termen legal a formulat recurs reclamantul criticând sentința instanței de fond sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată de reclamant.

Prin motivarea recursului, reclamantul-recurent a învederat instanței că prin Decizia nr.XXIII/12.12.2005 a Secțiilor Unite - pronunțată într-un recurs în interesul legii, magistraților le-au fost acordate aceste drepturi, deci și polițiștilor le sunt recunoscute.

A mai învederat că suspendarea unui drept nu înseamnă stingerea acestuia.

Recursul este nefondat.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, se constată că prima instanță a efectuat o justă apreciere a probelor dosarului pronunțând o sentință temeinică și legală.

Corect a reținut instanța de fond că în conformitate cu nr.OG38/2003 dreptului reclamantului la indemnizația de concediu s-a născut la 01.01.2004 atunci când a intrat în vigoare actul normativ de mai sus.

Potrivit Deciziei XII/5.02.2007 pronunțată de B - în recursul în interesul legii a decis că în aplicarea art.37 alin.2-teza I - din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor aprobată cu modificări prin Legea nr.353/2003, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006.

Decizia de mai sus, potrivit art.329 alin.3 Cod proc.civilă este obligatorie și ca urmare se constată că bine a reținut prima instanță cu dreptul la prima de concediu pe perioada 2001-2003 nu se cuvine reclamantului.

Față de cele de mai sus, văzând și art.312 Cod proc.civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva sentinței nr.432 din 25 iunie 2008 - pronunțată de Tribunalul Vrancea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ Fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna Garoafa, sat Ciușlea, județul V împotriva sentinței nr.409 din 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 09 2008.

Președinte,

Dr.

Judecător,

Judecător,

Grefier,

- -

Red.VS/26.01.2009

Tehno ZE/26.01.2009

ex.2

Fond:

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu, Mariana Trofimescu, Vasile Susanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 850/2008. Curtea de Apel Galati