Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 851/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--07.05.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.851
Ședința publică din 18.09.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr.189 din 18.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după, văzând că la dosar a fost formulată cerere de judecată în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Timiș - secția contencios administrativ - sub nr.8209/30/02.11.2007 reclamantul a solicitat in contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului si Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, obligarea paraților la plata primei de concediu cuvenită pe anii 2004, 2005 si 2006 conform art. 37 pct 2 OG 38/2003 precum și a sporului de fidelitate pe anul 2005 prevederile. de art.6 OG 38/2003, sume actualizate în raport cu rata inflației și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare acordării drepturilor solicitate.
În motivarea acțiunii, se arată că prin art.37 pct.2 din OG nr.38/2003, s-a prevăzut că polițiștii au dreptul, la plecarea în concediul de odihnă la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar de la data intrării în vigoare a OG nr.38/2003, reclamantul nu a beneficiat de această dispoziție legală, aceasta fiind suspendată odată cu intrarea în vigoare.
Chiar daca a fost suspendat, nu se poate reține că acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența. A considera astfel, ar contravenii prev.art.53 din Constituția României și art.1 din Protocolul din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale. Pe de altă parte art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care și concediul de odihnă plătit iar potrivit art. 53 restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o si fără a aduce atingere existenței dreptului.
De asemenea se mai arată ca potrivit art. 38 din Codul muncii salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la aceste drepturi sau limitarea lor este lovită de nulitate. Se mai invocă totodată decizia nr. XII /5.02.2007 a Jc are a stabilit că polițiștilor li se cuvine prima de concediu pe anii 2004-2006.
Referitor la plata sporului de fidelitate se arată că acesta este stabilit prin art 6 OG 38/2003, iar pentru anul 2005 fost suspendat în baza art 2 al.1 OUG 118/2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu au existat întrucât plata sporului a fost reluata în 2006 iar dispozițiile de suspendare nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate.
In drept, cererea s-a întemeiat pe disp. art.37 pct.2 si art 6 din OG nr.38/2003, art.41 al.2 Constituția României.
Prin întâmpinarea depusa la dosar pârâtul A s-a opus la admiterea acțiunii, arătând ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev.art.9 al.7 din nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 din nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituționala prin Decizia nr.38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arată că bugetul Aaf ost aprobat prin nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prev. imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze in cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004-2006 în bugetul A nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plați.
Totodată, paratul Aaf ormulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor, cu motivarea ca potrivit HG nr. 208/2005, bugetul de stat este gestionat de F, iar în ipoteza admiterii acțiunii, acesta trebuie să vireze sumele necesare efectuării acestor plăti.
Prin întâmpinarea depusă la dosar paratul IPJ Tas olicitat constatarea lipsei calității procesuale pasive începând cu 15.07.2000 arătând că de la această dată reclamantul nu a mai avut raporturi de serviciu cu IPJ T activând în altă structură din cadrul MIRA, respectiv, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatricularea Vehiculelor T, structură constituită la nivelul Jud.T, în subordinea Instituției Prefectului Jud.
Pe fondul cauzei, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând că disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev.art.9 al.7 din nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 dinL.nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arată că bugetul RA a fost aprobat prin nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prev.imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004-2006 în bugetul A nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plați.
vreme dispozițiile legale de suspendare au fost date cu respectarea Constituției României, instanței de judecata îi revine doar rolul de a constata existenta acestor dispoziții fără a se putea pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea lor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar F prin DGFP T în baza mandatului nr.138.471/21.10.2007, s-a opus la admiterea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a F, întrucât nu are calitate de ordonator principal de credite, atribuțiile privind salarizarea sau acordarea altor sume fiind exclusiv in sarcina instituțiilor în care își desfășoară activitatea reclamantul.
Prin sentința civilă nr.189 din 18.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a IPJ T și a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Ministerul Economiei si Finanțelor B prin DGFP A obligat pârâtul Ministerul Internelor si Reformei Administrative la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anii 2004, 2005, 2006 și a sporului de fidelitate pe anul 2005, sume ce urmează a fi actualizate în raport cu rata inflației la data plații efective. A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, care vor fi redistribuite către persoana juridică în care își desfășoară reclamantul activitatea, în vederea achitării acestora. A respins cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative. A respins acțiunea față de pârâtul T ca fiind făcută împotriva unei persoane juridice, care nu are calitate de pârât.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a F, instanța nu contestă faptul că neavând calitatea de ordonator principal de credite F, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și că atare dispoziția de plata instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâți, nu-l vizează direct, dar această calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul MIRA si a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă și
vreme reclamantul a fixat cadrul procesual prin chemarea în judecată a pentru alocarea sumelor necesare plaților pretinse, instanța a apreciat că nu se poate proceda ca efect al admiterii acțiunii, și la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul MIRA, fiind incompatibilă calitatea de pârât, direct obligat, cu aceea de chemată în garanție.
Ca atare în speță, în lipsa unui act administrativ unilateral, reclamantul nu avea obligația parcurgerii procedurii prealabile prev.de art.7 din Lg.nr.554/2004, aflându-se în fapt în fața unei tăceri a instituțiilor publice, astfel încât, instanța a respins excepția invocată de
În schimb, susținerea pârâtului IPJ T privind lipsa calității procesuale pasive raportat la faptul ca reclamantul este angajat la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor T, structură constituită la nivelul Jud.T, în subordinea Instituției Prefectului Jud.T, este întemeiată, situație probată cu adeverința nr.72597/10.01.2008, aflată la 24 din dosar, împrejurare față de care excepția lipsei calității procesuale pasive, a fost admisă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată este întemeiată, iar pe cale de consecință va fi admisă pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează:
Reclamantul, conform susținerilor acestuia și a scriptelor depuse la dosarul cauzei, are calitatea de angajat și și-a desfășurat activitatea profesională ca și funcționar public civil cu statut special în conformitate cu art.1 din nr.360/2002 în perioada 15.07.2000-1.04.2005 în cadrul Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanei al Jud.T, iar din data de 1.04.2005 până în prezent în cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea a Vehiculelor T, structură constituită la nivelul Jud.T, în subordinea Instituției Prefectului Jud.
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componentă a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor, prevede ca "la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu legal cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu".
Este adevărat, că disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat până la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 până la 31.12.2005 și prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendată până la 31.12.2006.
Nu s-a reținut susținerea reclamantului că aceste suspendări contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituita României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 și nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiată prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu există câta vreme dispozițiile legale ce-l consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate căar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel în ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
Pe de altă parte, raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în OG nr.38/2003, rep.
În acest sens s-a pronunțat și JBp rin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr XII/5.02.2007 publicată în din 30.10.2007 în care a reținut ca potrivit art 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând că obligațiile cuprinse în OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin L 353/2003, precum și cele ale L 511/2004 si 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite, Jad ecis că în aplicarea art.37 al.2 teza I OG 38/2003,prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004-2006.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța a reținut că reclamantul în aceeași calitate de funcționar public cu statut special-agent de poliție, beneficiază de prev.art.6 din OG nr.38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurata, polițiștilor li se acorda un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat că, prin disp.art.2 al.1 din OUG nr.118/2004, aprobată prin nr.28/2005, pentru anul 2005, s-a suspendat aplicarea disp.6 din OG nr.38/2003, dar nu se poate considera că drepturile stabilite prin art.6 din OG nr.38/2003, nu există, câtă vreme dispozițiile legale ce-l consacră, sunt în vigoare, în prezent nemaifiind suspendată aplicarea acesteia, iar pe de altă parte aceste disp. nu au fost declarate neconstituționale. Pe de altă parte, plata sporului de fidelitate a fost reluată pentru anul 2006.
Disp.art.6 din OG nr.38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existența lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Apoi, art.20 din Constituția României, prevede că disp. constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
În același timp, art.2 pct.1 din declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din această normă internațională, se statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
In plan intern, art.5 din CM, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza de naționalitate, etnie, limbă religie, categorie socială ori apartenența la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Totodată, alin.2 al art.2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de al.1 față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere sunt adecvate și necesare.
De altfel, pentru realizarea unui serviciu stabil, profesionist, transparent, eficient si imparțial, aceasta și în interesul instituției publice, activitatea profesională desfășurată de către reclamant care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, trebuie apreciată în mod just și corect printr-o interpretare extensivă, logică a normelor și prevederilor legale incidente în cauză, în condițiile în care atât stabilirea cât și plata drepturilor și prestațiilor pecuniare datorate acestuia, urmând a se face și în sprijinul realizării satisfacției normelor juridice cuprinse inclusiv în nr.188/1999,rep.
Or, prin neacordarea primelor de vacanță și sporului de fidelitate, funcționarilor publici civili cu statut special, categorie profesională distinctă, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu și această măsură nu poate fi apreciată că ar avea un scop legitim atâta timp cât prin ea nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar respectiva categorie profesională este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale.
Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea în mod succesiv, a aplicării dispozițiilor art.6 si art.37 al.2 din OG nr.38/2003 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative nr.743/2001, nr.631/2002, nr.507/2003, nr.511/2004, nr.28/2005 și nr.380/2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantului la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anii 2004,2005,2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, motiv pentru care in temeiul art.6, art.37 al.2 din OG nr.38/2003, raportat la art.1,art.8, art.10 si art.18 din nr.554/2004, acțiunea a fost admisă urmând ca sumele să fie actualizate cu rata de inflație în raport de disp.art.1094 și art.1088 civil, impunându-se repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea pârâtei Ministerul Economiei și Finanțelor B, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive a și a respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție.
În motivarea recursului arată că instanța de fond a dispus în mod eronat, nelegal și neîntemeiat admiterea în parte a acțiunii reclamanților, obligarea și a Ministerului Economiei și Finanțelor să plătească reclamantului primele de concediu pe anii 2004, 2005 și 2006, actualizate la data plății cu indicele ratei de inflație și sporul de fidelitate pe anul 2005.
Invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a ca pârât și chemat în garanție deoarece, pe de o parte, între reclamant și nu a existat absolut nici o relație de serviciu sau de muncă, iar pe de altă parte, nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Rolul este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată potrivit dispozițiilor art.16-30 din Legea nr.500/2002, modificată, privind finanțele publice, reglementări legale care erau în vigoare pentru perioada la care se face referire în acțiune, conchide recurentul.
Referitor la lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor B, Curtea apreciază ca fiind întemeiată, în condițiile în care pârâtul de față nu are nici un fel de atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului, ci doar Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministerul Economiei și Finanțelor B, și ca urmare, în ceea ce privește sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal ale angajaților nu poate fi obligat la plată un alt ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru salariații unor instituții bugetare de stat care sunt cuprinse în bugetul unui alt ordonator principal de credite bugetare.
Ca o consecință a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor B, Curtea va omite analizarea celuilalt motiv de recurs invocat de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E:
Admite recursul declarat de pârâtul B, împotriva sentinței civile nr.189 din 18.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul, împotriva pârâtului MEF
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
- -
Red./14.10.2008
Tehnored./14.10.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecători,
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Mircea Ionel Chiu
