Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 88/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 88
Ședința publică din 9 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
GREFIER. - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul G împotriva pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor B, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului iar în reprezentarea pârâtei B, consilier juridic.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și depune concluzii scrise.
Reprezentanta pârâtei, solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 13/99/14.01.2007, reclamantul Gas olicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor B, pârâtă, anularea:
- Ordinului nr. 8829/17.11.2006 înregistrat la. A sub nr. 18781/21.11.2006, privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea și desfășurarea examenelor pentru numirea în funcțiile vacante existente în statul de funcții al - aparat propriu și structuri subordonate la data de 01.01.2007.
- actului administrativ intitulat "preaviz" și emis de Autoritatea Națională a Vămilor sub nr. 63955/38/24.11.2006.
- actului administrativ subsecvente, inclusiv a examenului organizat în baza Ordinului nr. 8829/17.11.2006.
De asemenea, solicită obligarea pârâtei la plata prejudiciilor materiale cauzate reprezentând salariile de care a fost privat de la data de 01.01.2007 până la încadrarea într-o funcție publică, precum și la plata sumei de 70.000 lei, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile morale cauzate de comportamentul ilicit al pârâtei.
În susținerea acțiunii, reclamantul aduce următoarea motivare:
În fapt, prin actul intitulat "preaviz" eliberat sub nr. 63955/119/24.11.2006 i se aduce la cunoștință faptul că începând cu 01.01.2007 postul pe care îl ocupă în prezent în cadrul Autorității Naționale a Vămilor va fi desființat. De asemenea, este anunțat că are posibilitatea să opteze pentru înscrierea la un examen pentru ocuparea unui post vacant similar cu cel pe care îl deține în prezent. În sfârșit i s-a comunicat că, în ipoteza în care nu optează pentru înscrierea la examen, va fi eliberat din funcția pe care o deține în prezent.
Desfășurarea examenului susmenționat a fost reglementată prin Ordinul nr. 8829/17.11.2006, al cărui articol prim din regulament prevede:
"Personalul vamal și contractual ale căror posturi se reduc sau se desființează începând cu data de 02.01.2007, va fi numit în funcțiile vacante existente la această dată în statul de funcții al Autorității Naționale a Vămilor - aparat propriu și structuri subordonate, pe bază de examen.
Personalul prevăzut la aliniatul 1 se poate înscrie la examen pe un post vacant de natura celui deținut anterior susținerii examenului".
1. Nelegalitatea preavizului. atacat încalcă prevederile art. 842aliniatele 5 și 6, precum și art. 843din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Materia reorganizării activității unei instituții publice este reglementată de art. 842din Legea nr. 188/1999 care prevede că eliberarea din funcția publică are loc atunci când "autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public " (litera b). Această normă este și invocată de altfel, în preambulul preavizului.
Încă Legea nr. 188/1999 prevede o serie de proceduri și măsuri specifice de urmat în cazul reducerii posturilor unor funcționari publici, menite să protejeze drepturile acestora. În cazul reclamantului, aceste proceduri nu au fost urmate. Dimpotrivă, măsurile adoptate de încalcă reglementările legale în vigoare cu privire la acest aspect.
1.1. Art. 822, aliniatul 5 din Legea nr. 188/1999 prevede că, în caz de reorganizare prin reducerea posturilor "în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității sau instituției publice există funcții publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligația de a le pune la dispoziție funcționarilor publici". În speță,există cu siguranță astfel de funcții publice vacante, din moment ce prin preaviz, a fost invitat să se prezinte la examen pentru "ocuparea unui post vacant similar" celui pe care îl deține. Or, conform articolului susmenționat, autoritatea are obligația de a pune la dispoziție acest post. Autoritatea nu are dreptul să îi ceară să se prezinte la examen pentru a ocupa un astfel de post. În felul acesta, preavizul atacat încalcă art. 842, aliniatul 5 din Legea nr. 188/1999. Instanțele de contencios administrativ au consacrat deja incidența "drepturilor câștigate" în materia raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici (decizia nr. 1758/04.05.2004 a Secției de contencios administrativ a ), precum și nulitatea actelor administrative care încalcă această categorie de drepturi.
1.2 Apoi, art. 842, aliniatul 6 din Legea nr. 188/1999 prevede că, într-o ipoteză ca cea din speță "dacă nu există funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul autorității sau instituției publice, autoritatea ori instituția publică are obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante. În cazul în care există o funcție publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcționarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere. În situația de față, actul atacat este foarte clar în sensul că dacă nu se prezintă la examen, va fi eliberat din funcția pe care o ocupă. Eliberarea din funcție pentru desființarea postului nu se poate transforma într-o sancțiune pentru cineva care nu se prezintă la examen. El nu poate fi eliberat din funcție până când Agenția Națională a Funcționarilor Publici comunică faptul că nu are funcții publice corespunzătoare. Pentru că dacă astfel de funcții există, atunci trebuie să fie transferat pe o astfel de funcție, și nu să fie eliberat. Or, preavizul nu prevede această posibilitatea și, de aceea, este ilegal.
Practic, prin procedura instituită și urmată de a fost privat de dreptul la transfer prin intermediul în perioada de preaviz.
1.3 În sfârșit, art. 843din Legea nr. 188/1999 arată că, pentru ocuparea funcțiilor publice noi, similare cu cele desființate, se organizează examen numai dacă sunt mai mulți funcționari care candidează pentru un post. Or, în momentul emiterii preavizului, nu putea ști dacă pentru un post similar sunt mai mulți candidați. Ca atare, nu putea stabili obligativitatea examenului prin preaviz. Acesta este un alt motiv de nelegalitate a actului atacat.
Mai mult, potrivit art. 7 aliniatul 3 din nr.HG 1552/01.11.2006 privind reorganizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor numărul de posturi al acesteia este de 4588. fost deci menținut același număr de posturi cu cel existent anterior de organizare. Ca atare, există toate șansele ca în noua structură să existe câte un post corespunzător pentru toți funcționarii ai căror posturi au fost desființate.
2. Nelegalitatea Ordinului nr. 8829/17.11.2006 privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea și desfășurarea examenelor pentru numire în funcțiile vacante existente în statul de funcții al - aparat propriu și structuri subordonate la data de 01.01.2007.
Așa cum s-a arătat mai sus, art. 1 din Regulamentul de organizare a examenelor are următorul conținut:
"Personalul vamal și contractual ale căror posturi se reduc sau se desființează începând cu data de 02.01.2007, va fi numit în funcțiile vacante existente la această dată în statul de funcții al Autorității Naționale a Vămilor - aparat propriu și structuri subordonate, pe bază de examen.
Personalul prevăzut la aliniatul 1 se poate înscrie la examen pe un post vacant de natura celui deținut anterior susținerii examenului".
Ordinul conține o dublă ilegalitate prin raport la prevederile Legii nr. 188/1999:
2.1. Primul motiv de nelegalitate în raport cu art. 842din Legea nr. 188/1999 este atât de evident încât rezultă din simpla alăturare a textelor normelor în discuție. Legea nr. 188/1999 vorbește despre "punerea la dispoziția funcționarilor publici" a funcțiilor vacante. Ordinul atacat vorbește despre "numirea pe bază de examen" în funcțiile vacante. Condiția examenului nu este prevăzută de lege, ea fiind adăugată de actul administrativ al Autorității Naționale a Vămilor. De asemenea, condiția examenului încalcă și spiritul reglementării din Legea 188/1999, care e acela de a proteja, în măsura posibilului, drepturile câștigate ale funcționarilor publici și nu acela de a căuta modalități pentru a pune sub semnul întrebării statutul funcționarilor și aceste drepturi.
2.2. Al doilea motiv de nelegalitate a Ordinului vizează interdicția pentru funcționarii vamali de a ocupa un post vacant de nivel inferior. Alineatul 2 al art. 1 din Regulament, citat mai sus, prevede că funcționarii se pot înscrie la examen "pe un post vacant de natura celui deținut anterior susținerii examenului". Însă art. 842, alin. 5 și 6 din Legea 188/1999 vorbește despre punerea la dispoziție de funcții publice vacante"corespunzătoare". Acestea includ, evident, atît pe cele de natura funcției ocupate anterior, cât și cele inferioare acesteia, dat fiind că norma este stipulată în favoarea funcționarului care poate renunța unilateral la beneficiile funcției superioare. Acest drept rezultă și din interpretarea art. 78 din Legea 188/1999 privitoare la transfer. Procedând în felul arătat, i-a restrâns exercițiul drepturilor garantate de lege.
În aplicarea acestei prevederi ilegale din Ordinul atacat, a refuzat să permită participarea la examen a unor funcționari care au optat pentru ocuparea unei funcții inferioare (a se vedea tabelul anexat prezentei).
3. Ilegalitatea actelor subsecvente, inclusiv a examenului desfășurat în baza Ordinului nr. 8829/17.11.2006.
Ilegalitatea acestor acte se întemeiază în primul rând pe ilegalitatea actelor care au stat la baza lor, conform principiuluiquod nullum est nullum producit effectum.
În particular, examenul desfășurat în baza Ordinului nr. 8829/17.11.2006 este ilegal și prin aceea că, în practică, a luat forma unui concurs, deși Ordinul menționat nu autoriza aceasta. Astfel, examenul reprezintă o formă de verificare a persoanei care i se supune, autonom față de verificarea altor persoane. Dacă subiectul examenului obține rezultatul minim, el este declarat admis. În cazul concursului, verificarea este comparativă între mai mulți subiecți și este declarat câștigător acela care a obținut cel mai bun rezultat. Or, nici Legea 188/1999, nici Ordinul nr. 8829/17.11.2006 nu reglementează concursuri, ci doar examene.
În completarea motivării, după administrarea probatoriului, în concluziile depuse în cauză, reclamantul mai susține:
1. Reorganizarea aparatului vamal a fost inefectivă, încălcând prevederile art. 843, alin. 4 și 5 (actualmente art. 100, alin. 4 și 5) din Legea 188/1999. Reducerea funcției ocupate de el nu a fost justificată, ceea ce atrage nulitatea ordinului de eliberare din funcție, în baza art. 100, alin. 4 din Legea 188/1999.
Așa cum rezultă fără dubiu din documentele existente la dosar (inclusiv notele de ședință ale pârâtei depuse la 12.03.2008), după eliberarea sa din funcție au fost scoase la concurs 10 posturi pe raza județului A, și încă șase posturi sânt vacante chiar și în acest moment.Dintre cele 16 posturi scoase la concurs sau vacante, cinci sânt similare funcției ocupate de el înainte de eliberarea din funcție. Astfel, înainte de eliberarea din funcție, a ocupat postul deinspector vamal principal. La 20-21 septembrie 2007 s-au scos la concurstrei posturi de inspector vamal principalîn cadrul De asemenea, în prezentmai există două astfel de posturi vacante. Toate acestea rezultă chiar din datele furnizate de către pârâtă.
Înființarea de posturi cu atribuții similare, în aceeași rază teritorială a Autorității Vamale, demonstrează inefectivitatea reorganizării care a avut loc în decembrie 2006. Interdicția de a înființa posturi noi timp de un an de la data reogranizării (art. 100, alin. 5 din Legea 188/1999) este menită să garanteze efectivitatea acesteia. În cazul în care astfel de posturi se înființează în perioada de 1 an, efectul nu este (numai) nulitatea (nelegalitatea) actului de înființare,ci și proba nelegalității reorganizării care a avut loc.
susține că ar trebui să conteste legalitatea înființării noilor posturi. Dacă am admite raționamentul, ar însemna că nelegalitatea reorganizării ar putea fi sancționată doar prin desființarea posturilor care s-au dovedit a fi necesare (de aceea s-au reînființat), ceea ce ar fi un non-sens. În plus, o acțiune împotriva creării ilegale de posturi noi ar fi lipsită de interes pentru cel al cărui post a fost desființat anterior, pentru căel este vătămat prin desființarea ilegală a postului său, nu prin înființarea ilegală a unui post ulterior. În aceste condiții, a admite argumentul propus de ar echivala cu imposibilitatea accesului la justiție pentru a controla legalitatea actului administrativ de eliberare a sa din funcție. Dreptul de acces la justiție trebuie să fie, așa cum arată practica constantă a CEDO, unul efectiv și nu doar formal.
1. Solicită instanței de judecată să facă aplicarea art. 174.pr.civ.
A solicitat pârâtei să depună fișa postului pentru funcția ocupată de el înainte de eliberare, precum șifișele posturilor pentru funcțiile scoase la concurs în cadrul A după eliberarea sa din funcție sau cele care sunt vacante în cadrul aceleeași direcții. A făcut această cerere pentru a putea compara atribuțiile funcțiilor în cauză și pentru a vedea dacă au fost respectate prevederile art. 843, alin. 4 (actualmente 100, alin. 4) din Legea 188/1999.
Pârâta a depus fișa postului pentru funcția ocupată de el înainte de eliberare, dara refuzat să depună celelalte fișe ale postului solicitate. După alte insistențe, pârâta a depus numai două fișe de post (dintre cele nouă solicitate) și acestea vizând funcțiile de nivel inferior (controlor vamal și inspector asistent).Evident că atribuțiile acestor funcții au puține lucruri în comun cu ce funcția, ocupantă de el înainte de eliberarea din funcție.
Pârâta a refuzat însă să depună fișa postului pentru funcțiile de inspector vamal principal în cadrul Dintre funcțiile în discuție, acestea sunt apropriate de cea de consilier, existând toate presupozițiile ca mai mult de 50 % din atribuții să fie aceleași cu ale funcției ocupate de el anterior eliberării.
Așadar, solicită să se constate căatribuțiile funcțiilor scoasela concurs sau vacante sunt aceleași cu atribuțiile funcției pe care o ocupa el înainte de eliberare, ceea ce înseamnă că reducerea postului său a fost nejustificată.
Potrivit art. 287 din Codul muncii, "Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare". Având în vedere că nu a dovedit faptul că atribuțiile funcțiilor în discuție ar fi diferite, singura concluzie care se impune este cea menționată anterior.
2. îi impunea, în mod nelegal, să se înscrie la un examen pentru ocuparea unui post vacant, indiferent de numărul de candidați pentru acel post.
În întâmpinarea depusă în dosar, afirmă că greșește atunci când susține că, prin preaviz, s-a impus angajaților ale căror posturi se desființau să se prezinte la examen. susține că această obligație exista doar în cazul în care pentru un post vacant se înscriau mai mulți candidați.
Actele emise dovedesc însă contrariul celor afirmate de.
ancțiunea pentru neînscrierea la examen era eliberarea din funcție. În aceste condiții, este evident căpreavizul impunea înscrierea la examen pentru ocuparea unei funcții publice vacante, ceea ce încalcă prevederile art. 842, alin.5 și art. 843din Legea 188/1999.
3. Decizia de eliberare a sa din funcție a fost dată cu încălcarea art. 842, alin. 6 din Legea 188/1999 (actualmente 99, alin. 6).
Art. 842, alin. 6 din Legea 188/1999 prevede că, într-o ipoteză ca cea din speță, " dacă nu există funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul autorității sau instituției publice,autoritatea ori instituția publică are obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante. În cazul în care există o funcție publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcționarul publicva fi transferatîn interesul serviciului sau la cerere". A arătat că actul atacat (preavizul) este foarte clar în sensul că dacă nu se prezintă la examen, va fi eliberat din funcția pe care o ocupă. arăta clar că dacă nu se înscrie la examen, va fi eliberat din funcție,fără să se mai pună problema transferului în altă funcție publică vacantă, așa cum cere legea.Decizia de eliberare din funcție a fost emisă fără a se solicita lista în discuție de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Practic,prin procedura instituită și urmată de el a fost privat de dreptul la transfer prin intermediul în perioada de preaviz. Astfel, dacă ar fi solicitat lista funcțiilor publice vacante de la.P, ar fi putut să-l transfere pe o astfel de funcție publică corespunzătoare, conchide reclamantul.
Pârâta s-a opus admiterii acțiunii, pe baza următoarelor argumente exprimate în notele scrise, întâmpinare și concluzii:
La finele anului 2006, în baza prevederilor nr.HG 155/2006, instituția vamală a trecut printr-un amplu proces de reorganizare, atât la nivelul aparatului central cât și al structurilor teritoriale subordonate, dat fiind faptul că începând cu data de 01.01.2007, în baza Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, activitatea vamală s-a restrâns în mod substanțial datorită desființării frontierei cu statele care urmau să devină membre ale Uniunii Europene, sens în care dispozițiile hotărârii de Guvern evidențiate mai sus prevăd modalitatea de reorganizare și funcționare a Autorității Naționale a Vămilor.
Conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, Autoritatea Națională a Vămilor, este cea care asigură aplicarea politicii vamale a statului și exercită atribuțiile stabilite de lege și poate înființa direcțiile regionale vamale și punctele vamale de interior, sens în care au fost emise Ordinele nr. 8790/10.11.2006 prin care se desființează Direcțiile Regionale Vamale A și T șți care au fost depuse la dosarul cauzei, iar prin Ordinul nr. 8795/10.11.2006 s-a înființat prin reorganizare Direcția Regională Vamală T căreia, i-au fost sporite atribuțiile, dar și competența teritorială a activității vamale, preluând în subordine birourile vamale de interior din fosta Direcție Regională Vamală A; birourile vamale de frontieră au fost desființate urmare a cerinței Uniunii Europene, nemaiexistând frontiere și control vamal începând cui data de 01.01.2007, iar în conformitate cu prevederile art. 7 aliniatul 2 din Legea nr. 86/2006 și în baza nr.HG 1812/2006, au fost desființate birourile vamale, T, Nădlac, și, referindu-se doar în acest caz, la birourile vamale care au fost subordonate fostelor Direcții Regionale Vamale T și
Datorită situației prezentate, este evident că politica de personal este modificată, fiind necesară în acest sens adaptarea la noua situație creată, sens în care a fost regândită structura organizatorică a direcțiilor regionale vamale și care pentru anul 2007, fost aprobată prin Ordinul Vicepreședintelui nr. 8799/10.11.2006, fiind prezentată în Anexa 1/8 a ordinului evidențiat.
Tot în sensul celor arătate, a fost emisă și lista funcțiilor publice de execuție vacante la data de 01.01.2007 pentru întregul sistem vamal și care cuprinde funcțiile publice vacante structurate pe sectoare de activitate, fiind menționat și numărul posturilor vacante, aferente funcției publice raportat la nivelul studiilor și care să fie în concordanță cu noua formă de activitate și necesarul de personal pentru perioada post aderare a României la Uniunea Europeană.
Astfel, pornind de la structura organizatorică s-a constatat că față de structura organizatorică precedentă aplicabilă în anul 2006, aprobată prin Ordinul nr. 4463/.01.30.2006, sunt modificări substanțiale privind forma de organizare, fiind modificate și competențele ce revin funcționarilor publici în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru fiecare sector de activitate.
Conform prevederilor nr.HG 1552/2006, după aprobarea structurii organizatorice a direcțiilor regionale vamale și a birourilor vamale subordonate, la care s-a făcut referire, devin aplicabile prevederile art. 9 din același act normativ, în sensul că posturile vacante existente în statul de funcții vor fi ocupate pe baza de examen de către funcționarii publici, fiind emis în acest sens, cu respectarea aliniatului 3 din același temei legal, Ordinul nr. 8829/2006 prin care este aprobat Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenelor pentru numirea în funcțiile vacante existente în statul de funcții al Autorității Naționale a Vămilor la data de 01.01.2007, fiind respectate și dispozițiile art. 84 indice 3 aliniatul 3 din Legea nr. 188/1999 - Republicată și care prevede în mod expres faptul că în cazul în care există mai mulți funcționari publici se organizează examen de către autoritatea sau instituția publică.
În materia reorganizării, raportat la prevederile Legii nr. 188/1999 - Republicată, privind Statutul Funcționarilor Publici, a fost respectată procedura prevăzută în actul normativ precum și etapele stabilite de către acesta.
Cu referire la acțiunea formulată, mai precis referitor la petitul cererii de chemare în judecată privind anularea Ordinului nr. 8829/2006, emis de către Vicepreședintele, prin care este aprobat Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenelor pentru numirea în funcțiile vacante existente în statul de funcții al Autorității Naționale a Vămilor la data de 01.01.2007, solicită instanței de judecată să constate că emiterea acestuia are ca temei legal prevederile art. 8 aliniatul 3 din nr.HG 1552/2006, precum și dispozițiile art. 84 indice 2 aliniatul 3 din Legea nr. 188/1999 - Republicată, care precizează în mod expres faptul că este necesar a se organiza examen de către autoritatea sau instituția publică atunci când există mai mulți funcționari publici care au optat pentru aceeași funcție publică,m fiind necesară de asemenea elaborarea unui regulament care să conțină modalitățile, termenele, etc. de derulare a acestuia.
Prin desființarea Direcțiilor Regionale Vamale T și A, dar și a birourilor vamale de frontieră, în temeiul actelor normative și a situației de fapt descrisă anterior, este evident că posturile ocupate de către funcționarii publici în cadrul entităților au fost supuse reorganizării, iar numirea acestora în funcțiile publice vacante existente și comunicate celor interesați, s-a făcut pe bază de examen.
Reorganizarea privește întreg sistemul vamal, fiind reorganizat atât aparatul central cât și structurile teritoriale subordonate, iar la nivelul întregului sistem lista funcțiilor publice vacante existente în statul de funcții al și care a fost comunicată la data de 04.12.2006 prin adresa nr. 65403/2006, existau un număr de 1548 de funcții publice vacante, iar numărul funcționarilor publici care au primit preaviz și care au fost supuși programului de reorganizare este de 1263, rezultând astfel o diferență de 285 de funcții publice vacante care se regăsesc și în prezent în statul de funcții, iar în situația în care fiecare funcționar public ar fi optat pentru o funcție publică vacantă de natura celei deținute, fără a avea contracandidați, funcția publică urma să fie atribuită.
În sensul celor arătate, învederează instanței de judecată faptul că întreaga reorganizare precum și examenele susținute, vizează întregul aparat al autorității vamale, iar numărul mai mic de funcționari publici supus reorganizării, raportat la numărul funcțiilor publice vacante existente, dovedește faptul că se regăsește în fața unui examen care avea rol de departajare în funcție de opțiunea fiecărui funcționar public.
Cu privire la preavizul comunicat contestatorului, precizează că acesta a fost emis în concordanță cu prevederile art. 84 indice 2 aliniatul 3 din Legea nr. 188/1999 - Republicată, fiind respectată de către angajator această condiție care decurge din lege, pentru toți funcționarii publice supuși procesului de organizare.
Apreciază că, nici susținerea contestatorului față de nerespectarea prevederilor art. 84 indice 2 aliniatul 5 d nu este întemeiată, deoarece,la sediul fiecărei structuri a fost afișată lista funcțiilor publice vacante, atât anterior examenelor cât și ulterior, respectiv cele rămase vacante după atribuirea fără examen, conform opțiunii dar și cele ocupate urmare a susținerii examenelor, situație în care nu poate fi vorba de o încălcare a obligației de a pune la dispoziția funcționarilor publici a acelor funcții publice vacante, fără însă a se face confuzia între obligația de a pune la dispoziție a acestor funcții publice și atribuirea acesteia, conform susținerilor din contestație.
Prin acțiunea promovată, contestatorul a solicitat anularea ordinului emis de către angajator, prin care se aproba Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenelor pentru numirea în funcțiile vacante existente în statul de funcții al Autorității Naționale a Vămilor la data de 01.10.2006.
Așa cum rezultă și din considerentele acțiunii promovate, contestatorul deținea anterior reorganizării autorității vamale funcția publică de consilier I superior I la Serviciul Tehnici de și Vamal din cadrul
Raportat la situația de fapt prezentată în cele menționate anterior și în conformitate cu prevederile art. 84 indice 2 aliniatul 1 din Legea nr. 188/1999, Autoritatea Națională a Vămilor - în calitate de persoană care are competența de numire a contestatorului în funcție publică, a hotărât eliberarea acesteia din funcția publică deținută și, ca o consecință a acestei măsuri, raportat la aliniatul 3 al aceluiași articol, a procedat la emiterea și comunicarea către reclamant a unui preaviz de 30 de zile calendaristice.
Precizează că preavizul a fost emis în concordanță cu prevederile art. 84 indice 2 aliniatul 3 din Legea nr. 188/1999 - Republicată, fiind respectată de către angajator această condiție care decurge din lege, pentru toți funcționarii publici supuși procesului de reorganizare, ale căror posturi s-au redus sau au fost desființate.
În acest sens, solicită instanței de judecată să observe faptul că motivele privind presupusa "nelegalitate" a preavizului, fac referire exclusiv la elemente ulteriore comunicării acestuia, mai precis la faptul că în perioada de preaviz autoritatea vamală nu a respectat prevederile art. 84 indice 2 aliniatul 5 din Legea nr. 188/1999 - republicată, referitor la punerea la dispoziția contestatoarei a unei funcții publice vacante corespunzătoare, în vederea redistribuirii.
La sediul fiecărei structuri din cadrul Autorității Naționale a Vămilor, a fost afișată lisat funcțiilor publice vacante, atât anterior examenelor (04.12.2006) cât și ulterior, respectiv cele rămase vacante după atribuirea fără examen (conform opțiunii) dar și cele ocupate urmare a susținerii examenelor, situație în care apreciază că nu poate fi vorba de o încălcare a obligației de a pune la dispoziția funcționarilor publici funcțiilor publice vacante.
Subliniază că nu se poate face confuzia între obligația de a pune la dispoziție funcționarilor publici, funcțiile publice vacante și atribuirea acestora, care se face ulterior, în funcție de opțiunea fiecărui funcționar public în parte, ulterior exercitării acestui drept.
În toate fazele de reorganizare au fost puse la dispoziție și afișate listele cuprinzând funcțiile publice vacante existente, contestatorul neoptând niciodată pentru o funcție publică de natura celei deținute, nefiind efectuat nici un demers de către acesta.
În situația în care ar fi optat pentru o funcție publică vacantă, în funcție de numărul celor înscriși pe aceeași funcție publicăm ar fi susținut sau nu un examen de departajare și/sau ulterior, ar fi putut opta pentru redistribuirea pe una din funcțiile publice rămase vacante și puse la dispoziție de către Autoritatea Națională a Vămilor, respectiv Agenția Națională de Funcționarilor Publici.
Referitor la anularea actelor subsecvente, inclusiv a examenului desfășurat în baza Ordinului nr. 8829/2006, precizează că nu își pot exprima punctul de vedere cu privire la acestea, întrucât reclamantului " a omis", poate chiar în mod intenționat, să indice în mod concret care sunt actele a căror anulare o cere. Arată că există acte emise ca urmare a Ordinului nr. 8829/2006, care privesc alte persoane sau care nu lezează interesele contestatorului.
Cu privire la anularea Ordinului nr. 439/30.01.2007 de eliberare din funcție a reclamantului precizează următoarele:
Urmare a expirării termenului de preaviz, motivat de faptul că reclamantul nu a formulat cerere de redistribuire pe unul din posturile vacante, așa cum rezultă din extrasul de pe pagina de internet a pe care îl anexează, în conformitate cu prevederile art. 84 indice 2, Autoritatea Națională a Vămilor a dispus eliberarea din funcția publică a acestuia printr-un act administrativ reprezentat de Ordinul nr. 10373/29.12.2006, (ordin ce a fost atacat;i face obiectul dosarului nr-;i conexat la dosar nr- aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara ).
Prevederile art. 1 al Ordinului nr. 10373/29.12.2006 a fost modificat ulterior prin Ordinul nr. 331/22.01.2007 emis de, contestatorul urmând să fie eliberat din funcție la data încetării concediului pentru incapacitate temporară de muncă.
Prin Ordinul nr. 439/309.01.2007 emis de s-a dispus eliberarea din funcție a contestatorului începând cu data de 16.01.2007, urmare a declarației acestuia înregistrată la. cu nr. 5998/29.01.2007 prin care se solicită închiderea carnetului de muncă întrucât acesta nu se mai afla în concediu medical.
Respectivul act administrativ reprezintă o consecință legală a expirării termenului de preaviz și a întocmit și emis în conformitate cu prevederile legale. Mai mult, în cuprinsul acțiunii, reclamantul nu aduce nici o critică formei sau fondului actului administrativ în discuție, invocând doar motive care privesc nelegalitatea actelor prealabile emiterii acestuia și procedura referitoare la eliberarea din funcție a funcționarilor publici.
Referitor la actele prealabile ordinului atacat, s-a arătat pe larg în cuprinsul prezentei, motivația care demonstrează legalitatea acestora. Cu privire la procedura de eliberare din funcție a reclamantului, arată că argumentele invocate de contestator nu sunt de natură susține petitul respectiv, cu atât mai mult cu câît procedura de eliberare din funcție se reduce la emiterea actului administrativ și comunicarea acestuia funcționarului public urmare a expirării preavizului, acesta fiind respectată întocmai de către autoritatea vamală.
Mai mult, prin faptul că acesta nu a optat pentru nici unul din posturile vacante existente, nesolicitând redistribuirea, reclamantul a demonstrat, în opinia sa, faptul că la momentul respectiv nu a dorit să rămână în continuare în cadrul sistemului vamal sau pe una din funcțiile publice vacante de pe teritoriul țării.
În concluzie arată că raportat la faptul c Autoritatea Națională a Vămilor a dat dovadă de bună credință în ceea ce privește întreaga procedură de reorganizare și mai ales referitor la acordarea unor posibilități egale de ocupare a unei funcții publice care toți funcționarii publici din cadrul sistemului vamal, începând cu organizarea examenului și terminând cu procedura de redistribuire, precum și la faptul că reclamantul nu a înțeles să parcurgă procedura legală nesolicitând nici autorității vamale numirea sa pe unul din posturile existente în noua structură a acesteia și nici numirea pe una din funcțiile publice vacante din sau din afara sistemului vamal, solicită să-i fie respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată și menținute ca temeinice și legale actele administrative emise de către autoritatea vamală.
Au fost conexate prezentului dosar, dosarele -, - și -, dintre aceleași părți în care reclamantul mai solicită:
- anularea Ordinelor nr. 429/30.01.2007 și 10373/2006 prin care a fost eliberat din funcția publică pe care o exercită în cadrul Direcției Regionale Vamale A și a tuturor actelor administrative subsecvente care au condus la aceasta;
- anularea răspunsului la Plângerea prealabilă depusă împotriva Ordinului de eliberare din funcție.
- reîncadrarea în funcția pe care o ocupa anterior emiterii ordinului mai sus menționat.
Din analiza tuturor actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată și reține:
Emiterea de către pârâta din cauză a actelor administrative atacate de reclamant, a fost urmarea măsurilor legislative instituite prin nr.HG 1552/1 noiembrie 2006, privind reorganizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor, adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și art. 6 aliniatul 1 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, dat fiind că, în baza art. 108 din Constituție și art. 7 aliniatul 2 din Legea nr. 86/2006, prin nr.HG 812/2006 s-a decis că la data de 1 ianuarie 2007, birourile vamale de frontieră situate la frontiera cu Republica Ungară:, U, Carei, lui, Săcuieni, Episcopia, S, S, Nădlac, T, precum și birourile vamale situate la frontiera cu republica Bulgaria: Oltenița, C, Vama Veche, se închid.
Prin art. 9, din HG nr. 1552/2006,se dispune că personalul vamal și contractual din cadrul birourilor vamale de frontieră care își încetează activitatea începând cu 1 ianuarie 2007 va fi numit pe bază de examen în funcțiile vacante la data de 1 ianuarie 2007, existente în statele de funcții ale aparatului central al Autorității Naționale a Vămilor, ale direcțiilor regionale vamale și birourilor vamale;(aliniatul 1 ).
(2) Personalul vamal și contractual din cadrul direcților regionale vamale și al birourilor vamale care își reduc numărul de posturi prin reorganizare va fi numit pe bază de examen în posturile prevăzute în statele de funcții în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.
(3) pentru numirea în funcțiile vacante prevăzute la aliniatul 1 și 2 se organizează până la data de 15 decembrie 2006. Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenelor se aprobă prin ordin al vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care conduce Autoritatea Națională a Vămilor.
(4) Personalul vamal și contractual ale cărui posturi se desființează sau se reduc începând cu data de 1 ianuarie 2007 beneficiază de drepturile prevăzute de reglementările legale în vigoare.
Totodată, actele administrative în cauză au fost motivate în drept pe prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, referitoare la condițiile și modalitățile de eliberare și numire din și respectiv în funcția publică, în situația în care autoritatea sau instituția publică este supusă reorganizării.
Reclamantul a invocat în cauză, pe cale de excepție, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, nelegalitatea art. 9 din nr.HG 1552/2006, cerere respinsă irevocabil de instanță, care reține că prevederile atacate nu adaugă la lege fiind respectat principiul ierarhiei forței juridice prevăzut de art. 1 aliniatul 5 din Constituție și de art. 4 aliniatul 3 din Legea nr. 24/2000, întrucât dispoziția legală criticată pentru nelegalitate ca fiind neconformă cu prevederile art. 842aliniatul 5 și 843din Legea nr. 188/1999 nu relevă contradicții, decât în măsura în care se omite a se observa că în aliniatul 3 al art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 1552/2006, se prevede că examenele prevăzute la aliniatul 1 și 2 se organizează până la 15 decembrie 2006, în baza unui Regulament aprobat prin ordin al Vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care conduce Autoritatea Națională a Vămilor.
În consecință, prin Ordinul nr. 8829/17.11.2006, Vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a aprobat regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenelor la care face referire art. 9 al nr.HG 1552/2006, care la rândul său face vorbire de listele posturilor vacante pentru care pot opta funcționarii publici ale căror posturi se reduc sau de desființează, afișate la sediul Autorității Naționale a Vămilor.
Cum la data emiterii Ordinului, a regulamentului și a afișării listelor posturilor existente în statul de funcțiuni al Autorității Naționale a Vămilor - aparatul propriu și structurile subordonate, nu se cunoșteau opțiunile funcționarilor, în mod firesc art. 9 al Hotărârii Guvernului nr. 1552/2006 a pus în discuție organizarea examenelor, împrejurare ce nu poate conduce la concluzia că ar fi nesocotite prevederile art. 842și 843din Legea nr. 188/1999, când este evident că aceste prevederi au constituit temeiul Ordinului emis în aplicarea hotărârii de guvern în cauză, iar procedura urmată de pârâtă în baza acestora, a evidențiat că examenele au fost susținute doar în cazul în care au fost mai mulți funcționari pe post.
Așa cum susține pârâta, în interpretarea textelor legale incidente, aplicarea lor la cazul reclamantului nu contravine reglementărilor date, pentru că reclamantul al cărui post a fost desființat prin reorganizarea activității vamale, a fost invitat să opteze pentru ocuparea unui post vacant similar celui avut anterior, din lista făcută publică a funcțiilor vacante la 01.01.2007, ale întregului sistem vamal.
Formularea necesității înscrierii la examen pentru ocuparea postului, rămânea fără efect, în mod logic, dacă pentru postul respectiv nu mai era formulată altă opțiune, în sensul dispozițiilor, "per a contrario" din art. 843aliniatul 3, al Legii nr. 188/1999.
Reorganizarea efectuată în aparatul vamal, tot prin raportare la cerințele art. 84 indice 2 și 3 din Legea nr. 188/1999, reflectată în actele emise pe seama reclamantului, evidențiază că acestuia i s-a emis preavizul cerut de art. 842aliniatul 3 al legii, având la dispoziție funcții vacante corespunzătoare, conform listei cunoscute de reclamant și așa cum dispune aliniatul 5 al articolului de lege menționat; - prevederile aliniatului 6 ar fi fost incidente în caz contrar, dacă nu existau funcții vacante corespunzătoare și în acest caz pârâta ar fi avut obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante pe care funcționarul ar fi fost apoi transferat în interesul serviciului sau la cerere.
Reclamantul nu a depus nici o opțiune pentru ocuparea vreunui post, dimpotrivă, opțiunea sa a fost aceea de a nu se supune procedurilor legale desfășurate de autoritatea pârâtă.
În acest context, se constată că pârâta a emis în condițiile legii actele administrative vizând funcția publică deținută de reclamant precum și actele subsecvente, așa încât acțiunea este nefondată atât sub aspectul atacării lor pe motive de nelegalitate cât și în petitele privind reîncadrarea în postul avut anterior și plata daunelor materiale și morale pretinse.
Văzând că nu au fost cerute cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea promovată de reclamantul G împotriva pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor, can efondată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, 9 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red./15.05.2008
Tehndact./ 4 ex./19.05.2008
Se comunică:
-reclamant G - A,-, jud.
-pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor - B, STR. - - nr. 13, sector 1
Com. 2 ex.
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Victoria Catargiu