Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 888/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 888
Ședința publică din data de 4 iunie 2009
PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTOR 2: Valentin Niță
JUDECĂTOR 3: Maria Pohoață
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamanții, A,toți cu domiciliul ales la Palatul Administrativ în P,-,.6, camera 617, județul împotriva sentinței nr. 108 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâtă OFICIUL JUDEȚEAN DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ- Palatul Administrativ cu sediul în P,-,.6, camera 617, județul.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit reclamanții reprezentați de - și intimata pârâtă Oficiul Județean de Consultanță Agricolă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, recurenții prin intermediul cererii de recurs solicită și judecata cauzei în lipsă, iar prin serviciul registratură din cadrul instanței recurenții reclamanți prin reprezentantul lor au depus concluzii scrise, după care,
Curtea, luând act că în cauză nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-
reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul, OFICIUL JUDETEAN DE CONSULTANTA AGRICOLA solicită obligarea la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu și suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază retroactiv, respectiv din data de 01.01.2004 până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la efectuarea plății efective, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții arată că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Mai arată că până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999 când s-a data textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c și d din lege.
Apreciază că, atât prin Legea nr.188/1999, așa cum a fost modificată prin Legea nr.251/23.06.2006, cât și prin Legea nr.188/1999 republicată, renumerotată, sunt îndreptățiți la aceste sporuri, fără nicio condiționare, aceste drepturi fac parte din conținutul complex al dreptului fundamental de muncă și nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art.53 din Constituție.
Se mai arată că, din interpretarea sistematică și logică a textelor legale, rezultă că aceste sporuri li se cuvin și că nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga aceste drepturi și că un drept derivat dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.
În final, se arată că, contrar dispozițiilor legale, atât executivul prin nr.OUG92/2004 cât și legiuitorul prin Legea nr.76/2005 pentru abrogarea nr.OUG92/2004, au anulat acest drept în mod ilegal.
Prin sentința nr. 108 din 10 martie 2009 Tribunalul Prahovaa respins acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că sporurile solicitate de către reclamanți au fost inițial reglementate prin dispozițiile Legii nr. 161/2003, care a modificat și completat Legea nr.188/1999, astfel că prin art.29 alin.1 lit.c și d din acest ultim act normativ s-a stabilit ca salariul unui funcționat public este compus din suplimentul postului și suplimentul gradului. Totodată, potrivit dispozițiilor
art. XXV din Legea nr.161/2003, dispozițiile privind cele două sporuri au devenit aplicabile începând cu data de 01.01.2004.
Ulterior, începând cu data de 22.05.2004, aplicarea dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c și d, care reglementau cele două sporuri solicitate de reclamanți, din Legea nr.188/1999 a fost suspendată prin acte normative succesive, respectiv prin Legea nr.134/2004, nr.OUG92/2004, Legea nr.76/2005, nr.OUG2/2006 și Legea nr.417/2006, până la 01.01.2007.
Tribunalul a reținut că, deși este prevăzut în mod expres faptul că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime, intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legislatorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție, limitându-se la precizarea că suplimentul postului prevăzut la lit.d dinart.31 se stabilește în raport de treapta de salarizare. Practic, de lege nu există niciun act normativ care să reglementeze cuantumul sporurilor solicitate de către reclamanți.
Așa fiind, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legislator în seama angajatorului, a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii, astfel că tribunalul apreciază că executarea concretă a dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999 este atributul exclusiv al angajatorului, care beneficiază de o largă marjă de apreciere, singurul criteriu avut în vedere de legislator, care obligă angajatorul, fiind criteriul treptei de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
Tribunalul a reținut că, în lipsa unui act emis sau adoptat de către angajator, prin care să fie stabilit cuantumul celor două suplimente solicitate prin acțiune de către reclamanți, instanța nu posedă puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale, deoarece s-ar substitui angajatorului, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României.
De astfel, această soluție a fost stabilită și de către Consiliul Superior al Magistraturii, cu ocazia ședinței Comisiei de unificare a practicii judiciare din 19 noiembrie 2008.
Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Prahova a formulat recurs reclamanții, A, ,criticand-o pentru nelegalitate solicitand modificarea in tot a acesteia si pe fond admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
In sustinerea recursului, reclamantii arata ca instanta de fond a interpretat gresit dispozitiile legale in materie in sensul ca atata timp cat Statutul functionarilor
publici prevede acordarea unui asemenea drept care este de natura slariala acesta trebuie acordat.
Mai sustin recurentii, că avand in vedere ca o parte din functionarii publici au obtinut plata acestor sporuri ca urmare a admiterii actiunilor de catre instantele judecatoresti din tara s-a creat o discriminare in cadrul acestei categorii de salariati, discriminare care este interzisa si de reglementarile internationale referitoare la drepturile omului respectiv art 2 alin 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
Dreptul la suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare mai sustin recurentii constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din continutul complex al dreptului fundamental la munca si ca atare acesta nu poate fi restrins in mod abuziv si contrar echitatii impuse de o societate democratica potrivit art 53 din Constitutie.
Drepturile solicitate,mai sustin reclamantii sunt prevazute expres de lege, suspendarea acordarii acestora a incetat cu data de 31.12.2006,iar cuantificarea acestora de catre instanta de judecata la 25% din salariul de baza nu inseamna ca instanlele se substituie altei puteri in stat.
Curtea analizand sentinta pronuntata de instanta de fond prin prisma criticilor invocate de recurenti,avand in vedere actele dosarului si dispozitiile legale in materie,constata ca recursul este nefondat urmand a fi respins pentru urmatoarele considerente.
Din verificarea actelor dosarului rezulta ca recurenti au calitatea de functionari publici in cadrul paratei OFICIUL Judetean de Consultanta Agricola -Palatul Administrativ P,salarizati potrivit legii 188/1999.
Sustinerile recurentilor referitoare la interpretarea gresita a dispozitiilor legale in materie de catre instanta de fond,respectiv cu privire la reglementarilor privind cuantumul sporurilor solicitate sunt neintemeiate.
Astfel, art. 31 alin 1 lit c si din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, stipuleaza ca in salariul de baza al functionarilor publici intra si suplimentul postului, precum si suplimentul corespunzator treptei de salarizare drepturi care au fost suspendate in perioada 2004-2006 prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pentru anul 2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 76/2005, si prin Ordonanta Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pentru anul 2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 417/2006.
Desi prevăzute aceste sporuri în componența salariului funcționarului public necuantificarea acestora face ca aceste dispoziții legale să devina neaplicabile.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici era necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.31 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului
postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune,pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Ca atare, niciunul din actele normative mentionate de recurenti nu arată în
mod expres cuantumul, procentual sau fix, care să reprezinte sporurile solicitate.
In afara unei dispoziții legale clare, nu se poate retine că instanta de fond a încalcat dispozitiile constitutionale privind remunerarea municii.
Faptul că în cadrul instanțelor de judecată s-a creat o practică neunitară privind acordarea acestor sporuri salariale nu înseamna că s-a instituit o discriminarea, ci aceasta situație urmează a fi reglementată eventual prin analiza unui recurs in interesul legii de catre ICCJ B.
Pentru aceste considerente, Curtea în raport cu dispozițiile art. 312 alin. 1 Pr. Civ constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, sentința instanței de fond este una legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții, A,toți cu domiciliul ales la Palatul Administrativ în P,-,.6, camera 617, județul împotriva sentinței nr. 108 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâtăOFICIUL JUDEȚEAN DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ- Palatul Administrativcu sediul în P,-,.6, camera 617, județul.
.//.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
- -
fiind în concediu de odihnă
se semnează de
GREFIERUL DE SECȚIE
Red.
Dact.MI/AU
2 e/ 22.06.2009
Dosar fond - al Tribunalului Prahova
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Alexandrina UrlețeanuJudecători:Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță, Maria Pohoață