Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 908/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 27.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.908
Ședința publică din 16 iunie 2008
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Sindicatul " " împotriva sentinței civile nr.174/24.02.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- în contradictoriu cu pârâtul intimat Consiliul județean C-S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus cererea din partea reclamantului prin care solicită acordarea unui termen întrucât reprezentantul sindicatului se află în concediu medical, în susținerea acestei cererii depune adeverința medicală nr.3889/15.04.2009.
Instanța respinge ca nefondată cererea și văzând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul C-S sub nr-reclamanții, Bărbu Ț, Bu Ș U iu, Căpe Ț, ȚIu, G, Ț A, țiu, Fran Ț, Fren ȚI, Ț A, Gole Ț, -Co Ț Ea, Gu Ț U, Miclo Ș Ina, Milo Ș, Mogo ȘIn, ȚIa, Flori ȚA, ȚA, escu, - G, ȘMac, Ta-ofica, Trană, - prin Sindicatul reprezentat de consilier juridic au chemat în judecată pârâtul Consiliul Județean C-S solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită acțiunea așa cum este formulată, și pe cale de consecință să oblige pârâta să calculeze și să plătească retroactiv următoarele drepturi salariale începând cu data angajării în funcția publică și până la încetarea raporturilor de serviciu, după cum urmează:
-suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază;
-suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art.31 alin.(a) lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată;
-obligarea efectuării acestor înscrieri în carnetul de muncă.
În motivare a arătat că prin cererea înregistrată la Consiliul Județean C-S sub nr. I/4055/07.04.2008 și nr.I/4055/07.04.2008 privind acordarea unor drepturi salariale, au solicitat angajatorului acordarea sporurilor: suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art.31 alin.(1) lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Pârâtul, Consiliul Județean C-S prin răspunsul formulat la cererea reclamanților a comunicat faptul că, pentru drepturile salariale solicitate nu există bază legală, fiind îndreptățiți astfel, la acțiune în instanță.
Având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde favorabil la cele solicitate, reclamanții solicită a se observa faptul că drepturile solicitate sunt prevăzute expres în normele legale.
Potrivit art.XIII din Legea nr.251/2006 prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007; în acest sens se citează în continuare acest text de lege:" Prezenta Lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56,57,58 1 și ale art.60 1 alin.1 lit.b din Legea nr. 188/1999 republicată cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007".
În concluzie, atât prin Legea nr.188/1999, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 251/23 iunie 2006, cât și prin Legea nr.188/1999 republicată și renumerotată, reclamanții sunt îndreptățiți la aceste sporuri, fără nici o condiționare.
Referitor la solicitările de acordare a acestor drepturi retroactiv, normele legale de suspendare, mai sus menționate, contravin prevederilor art.41 și art.53 din Constituție.
Astfel, dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art.53 din Constituție.
În drept reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.31 coroborat cu dispozițiile art.3 lit.f din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Prin sentința civilă nr.174/24.02.2009, Tribunalul C-a respins acțiunea reclamanților, formulată prin Sindicatul reprezentat de consilier juridic, împotriva pârâtului Consiliul Județean C-
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Conform art.31 din Legea nr.188/1999 funcționarii publici au dreptul pentru activitatea desfășurată la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În perioada 2004-2006 dispozițiile cuprinse la literele c și d din textul legal menționat au fost suspendate prin acte normative succesive ( nr.OUG92/2004, Legea nr.76/2005, OUG2/2006 și Legea nr.417/2006).
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art.29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr.161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Însă, acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Instanța a apreciat că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, Tribunalul a apreciat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
Fața de cele ce preced, Tribunalul a respins acțiunea reclamanților, aceasta fiind prematură, câtă vreme printr-un act normativ nu s-a stabilit cuantumul celor două suplimente.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul Sindicatul,solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivare, recurenta critică prima instanță întrucât a calificat respectivele suplimente, respectiv cel al gradului și cel al treptei de salarizare, ca fiind sporuri, acțiunea reclamațiilor ca fiind prematură, datorită faptului că nu există bază legală. pentru calcularea (cuantificarea suplimentelor), motive în baza cărora a respins acțiunea reclamanților.
În raport cu motivele pe care se bazează sentința instanței de fond, ne vedem obligați să cerem casarea respectivei sentințe, pronunțată de către Tribunalul C-S, pentru următoarele motive:
În afara motivelor de fapt și de drept inserate în acțiunea principală, precum și a practicii judiciare anexate la dosarul cauzei învederăm onoratei Curți de Apel faptul că, instanța de fond a pronunțat sentința numărul 174/24.02.2009, încălcând principiul autorității lucrului judecat, după cum urmează:
În dosarul nr-, în care reclamanți au fost un număr de 12 funcționari publici din cadrul Consiliului Județean, pârât Consiliul Județean C-S iar obiectul a fost recunoașterea dreptului respectiv acordarea retroactiv a suplimentelor în cuantum de 25% fiecare, prin sentința numărul 1195/12.09.2008 s-a admis acțiunea formulată de reclamanți, în sensul recunoașterii dreptului pretins, Curtea de APEL TIMIȘOARA menținând sentința sus
Instanța de fond nu a ținut cont nici de practica judiciară anexată la dosarul cauzei, în care cuantumul suplimentelor este precizat în cuprinsul sentințelor respective, reglementare care este în concordanță cu principiul egalității, care, așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, înseamnă eo ipso aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt identice. Principiul egalității presupune uniformitate, așa încât toate situațiile să fie tratate în același fel, iar la situații egale să corespundă un tratament egal.
Mai mult, în sentința a cărei casare o cere, se face vorbire de Decizia Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia se precizează faptul că:" instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", dar prin sentința pronunțată de către Tribunalul C-S s-a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege, respectiv, Legea funcționarilor publici, în speță art. 31 alin. 1 lit. c și
Examinând practica judiciară anexată, în raport de motivele inserate în calea de atac promovată, respectuos, evidențiază și prevederile art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și a Libertăților Fundamentale, potrivit căreia: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului." Astfel, dreptul reclamanților la suplimentele salariate este un drept de creanță și pe cale de consecință un bun, în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
În completarea celor de mai sus, învederează și prevederile art. 38 din Codul Muncii, unde se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De asemenea, solicită a se constata faptul că, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să-și producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista al legilor să aibă doar un caracter formal.
Prin soluția dată de instanța de fond, dreptul patrimonial prevăzut de lege a devenit o obligație lipsită de conținut, a fost vidat de substanța sa și practic a devenit lipsit de orice valoare.
Având în vedere faptul că, soluțiile pronunțate de Curtea de APEL TIMIȘOARA, sunt socotite, desigur, în mod justificat, "repere ale jurisprudenței" solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea Sentinței civile nr. 174 din data de 24.02.2009, pronunțată de către Tribunalul C-S în dosarul nr- și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
La data de 11 iunie 2009 pârâtul Consiliul Județean C-S a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
1. Obiectul litigiului:
Reclamanții au avut - în perioada 2004-2008 - calitatea de funcționari publici în cadrul Consiliului Județean C
În această calitate, Sindicatul " " - în numele funcționarilor publici din cadrul Consiliului Județean C S - a solicitat în prezenta cauză obligarea Consiliului Județean C S la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% începând cu data angajării și până la eliberarea din funcție.
2. reglementării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare:
Curtea constată că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost introduse, ca drepturi salariale ale funcționarilor publici, în art. 29 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, prin art. XIII pct. 21 din cartea II titlul III al Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, act normativ care, potrivit art. 78 din Constituție, în redactarea anterioară revizuirii, a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.
Conform art. XIII pct. 21 din cartea II titlul III al Legii nr. 161/2003, "Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: -
21. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
"ART. 29
(1) Pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul gradului.
(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
În privința aplicării dispozițiilor art. 29 Legea nr. 188/1999, art. 25 (XXV) al Titlului III din cartea II din Legii nr. 161/2003, "prevederile art. 22,art. 29 alin. (1),art. 491, art. 52 - 56, art. 741, precum și ale art. 83 alin. (4), referitoare la acordarea indemnizației de detașare, din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare,se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2004 ".
Aplicarea aceluiași text de lege a fost apoi suspendată prin articolul unic pct. 7 din Legea nr. 164/2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 19 mai 2004. Dispozițiile pct. 7 din articolul unic al Legii nr. 164/2004 prevăd următoarele: "7. După articolul 50 se introduce articolul 501cu următorul cuprins:
<<Art. 501-Pentru anul 2004, aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, și ale art. 46 din Hotărârea Guvernului nr. 1.209/2003 se suspendă.>>"
Pentru anul 2005, Curtea reține că dreptul la suplimentul postului și al gradului a fost suspendat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.091 din 23 noiembrie 2004, care a prevăzut, la art. 44, că "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 - din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare".
Pentru anul 2006, Curtea reține că dreptul la suplimentul postului și al treptei de salarizare a fost din nou suspendat prin art. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 20 ianuarie 2006, dispoziții conform cărora a fost suspendată, la data intrării în vigoare a ordonanței, "aplicarea dispozițiilor lit. c) și d) ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, până la 31 decembrie 2006".
Ulterior, în urma modificărilor operate prin Legea nr. 251/2006, a fost republicată Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, iar în urma renumerotării textelor, art. 29 devenit art. 31, număr care s-a menținut în cuprinsul Legii nr. 188/1999 până la data pronunțării prezentei hotărâri.
Totodată, Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prevede, la art. I pct. 30, modificarea alin. (1) lit. d) al art. 29 din Legea nr. 188/1999, în sensul că "suplimentul gradului", anterior reglementat, se înlocuiește cu "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Astfel, în temeiul art. III din Legea nr. 251/2006, Legea nr. 188/1999 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, astfel că, în urma renumerotării textelor, art. 29 devenit în prezent art. 31, având următorul conținut:
- Art. 31:"(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Însă cu privire la intrarea în vigoare a dispozițiilor fostului art. 29 din Legea nr. 188/1999, dispozițiile art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2006, prevedeau că "prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I,cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 58^1 și ale art. 60^1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege,care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007."
Curtea reține, totodată, că dispozițiile art. XIII din Legea nr. 251/2006 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 185 din 12 februarie 2009, privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, referitoare la intrarea în vigoare la "1 ianuarie 2007 prevederilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 251/2006", decizie care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009.
Conform Deciziei Curții Constituționale nr. 185/2009, "dispozițiile art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,referitoare la intrarea în vigoare "la 1 ianuarie 2007 prevederilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 251/2006",sunt neconstituționale".
3. Analiza Curții:
3.1. Cu privire la temeinicia acordării suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare:
Curtea observă că în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate.
Cu privire la aceste reglementări, Curtea precizează că acestea au fost examinate de Curtea Constituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 185 din 12 februarie 2009, decizie care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009.
Astfel, cu privire la articolul unic pct. 7 din Legea nr. 164/2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 19 mai 2004 - text conform căruia se introduce în cuprinsul Ordonanței de Urgență modificate articolul 501, potrivit căruia "pentru anul 2004, aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, și ale art. 46 din Hotărârea Guvernului nr. 1.209/2003 se suspendă" - Curtea Constituțională a reținut că " deși textul menționat conține formularea "pentru anul 2004", acesta nu poate intra în vigoare decât respectând prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "legea dispune numai pentru viitor-", și ale art. 78 din aceasta, care dispun că "legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei". În atare situație,suspendarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 urmează să se aplicede la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2004, adicăde la data de 22 mai 2004.
Coroborând dispozițiile art. XIII pct. 21 și ale art. XXV din Legea nr. 161/2003 cu cele ale articolului unic pct. 7 din Legea nr. 164/2004,rezultă că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, fiind în vigoare începând cu data de 21 aprilie 2003,au fost aplicabile în perioada 1 ianuarie 2004 - 22 mai 2004, aplicarea lor fiind apoi suspendată până la 31 decembrie 2004 ".
Curtea va reține, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 185/2009, că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 au fost aplicabile în perioada 1 ianuarie 2004 - 22 mai 2004, aplicarea lor fiind apoi suspendată numai din 23 mai 2004 și până la 31 decembrie 2004.
Totodată,cu privire la suspendarea dispozițiilor privind suplimentele salariale în litigiu pentru anul 2006prin art. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 20 ianuarie 2006, Curtea Constituțională a reținut că " având în vedere că, potrivit art. 51, ordonanța a intrat în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, rezultă așadar căîn perioada 1-23 ianuarie 2006 dispozițiile art. 29 au fost aplicabile, după această dată fiind suspendată, pentru restul anului 2006, doar aplicarea alin. (1) lit. c) și d) al acestui text".
Curtea va reține, așadar, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 185/2009, că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 au fost aplicabile în perioada 1-23 ianuarie 2006, aplicarea lor fiind apoi suspendată pentru restul anului 2006 numai din 23 mai 2004 și până la 31 decembrie 2004.
Examinând fondul pricinii, în raport cu motivele de recurs, Curtea reține că litigiul are de obiect dreptul reclamanților - funcționari publici - la plata unor sporuri salariale, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
În opinia Curții, soluționarea acestei cereri este influențată de stabilirea efectelor unor dispoziții legale care au fost suspendate ulterior printr-un alt act normativ de aceeași forță juridică.
În rezolvarea acestei chestiuni, Curtea va recurge la interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție unor situații similare, în care s-au stabilit efectele produse în cazul suspendării acordării unor drepturi salariale pentru funcționari publici.
Astfel Curtea observă că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, -prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"pentru a se asigura"- potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă -"interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
În consecință, în prezenta cauză Curtea va da eficiență acestor dispoziții legale și va respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în măsura în care interpretarea din aceste decizii este incidentă în prezentul litigiu.
Având în vedere principiul egalității, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, precum și principiul nediscriminării, instanța constată că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este incidentă, pentru identitate de rațiune, și în prezenta cauză.
În consecință, Curtea, reiterând interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost exprimată în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, reține că suspendarea exercițiului unui drept - cum este, în prezenta cauză, dreptul la suplimentul postului și al treptei de salarizare - nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".
După cum s-a arătat în continuare în motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,"prin art. 38 din Codul Muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate."
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, întrucât actele normative care au determinat suspendarea dreptului la prima de concediu nu se referă la "eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare,-suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege."
Curtea reține că - în condițiile în care suplimentul postului și al treptei de salarizare au fost suspendate prin acte normative, în mod asemănător cu prima de concediu cuvenită funcționarilor publici și în privința căreia Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că efectele suspendării "nu echivalează cu însăși înlăturarea" acestui drept patrimonial - suspendarea acordării suplimentul postului și al treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea acestui drept patrimonial.
Curtea remarcă în acest context și caracterul inconsecvent al actelor normative de suspendare, față de interpretarea dată de Curtea Constituțională, din care rezulta că suspendarea nu a operat în perioada 1 ianuarie 2004-22 mai 2004 și nici în perioada 1-23 ianuarie 2006, deși texte legale în vigoare prevedea contrariul. Or, astfel cum a arătat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea dată în cauza Beian împotriva României (nr. 1), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 616 din 21 august 2008, la paragraful nr. 33, "ncertitudinea, fie ea legislativă, administrativă sau jurisdicțională,este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia comportamentul statului". Dat fiind caracterul inconsecvent al reglementărilor privind acordarea, respectiv suspendarea acordării suplimentelor salariale în litigiu, Curtea apreciază că nu pot fi acceptarea apărările exprimate de autoritățile Statului Român, inclusiv de pârâta din prezenta cauză, în sensul că aceste suspendări împiedică acordarea sporurilor salariale respective.
În raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că nu se poate lua în considerare suspendarea legală a aplicării textului art. 31 din Legea nr. 188/1999, și că se poate face în cauză o analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu cuvenită funcționarilor publici.
În acest sens, Curtea - revenind asupra opiniei exprimate cu alte prilejuri - consideră că lipsa cuantificării acestor sporuri salariale nu poate constitui un impediment în calea recunoașterii temeiniciei acordării lor, întrucât - prin intrarea în vigoare a dispozițiilor art. XIII pct. 21 din cartea II titlul III al Legii nr. 161/2003, și aplicarea acestora de la 1.01.2004 - voința legiuitorului a fost exprimată în sensul acordării acestor sporuri salariale pentru funcționarii publici, care nici nu au fost suspendate în perioada 1 ianuarie 2004-22 mai 2004 și nici în perioada 1-23 ianuarie 2006.
În privința efectelor aplicării în cauză a articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea reține că temeinicia cererii reclamanților se impune a fi examinată și prin prisma Convenției europene a drepturilor omului, în măsura în care se reține existența unei creanțe în virtutea căreia reclamantul poate pretinde că are cel puțin "speranță legitimă" de a obține exercițiul efectiv al dreptului în litigiu.
Curtea precizează că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului are următorul conținut:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decâtpentru cauză de utilitate publică șiîn condițiile prevăzute de legeși de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat, în mai multe hotărâri care sunt condițiile de aplicare a acestui articol.
În această privință, Curtea reamintește, de pildă, paragrafele nr. 58 și 59 din hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 24 mai 2006 în cauza Weissman și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 588 din 27 august 2007, în care s-a arătat că "un reclamant nu poate invoca încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care deciziile pe care le critică se referă la "bunurile" sale în sensul acestei dispoziții. Noțiunea de "bunuri" poate acoperi atât "bunurile actuale", cât și valorile patrimoniale, înțelegându-se prinaceasta creanțele în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a obține exercițiul efectiv al unui drept de proprietate. Dimpotrivă, de a vedea recunoscut un drept de proprietate a cărui exercitare este imposibilă nu poate fi considerată un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 și este similară unei creanțe sub condiție rezolutorie [a se vedea - II de împotriva Germaniei [MC], nr. 42.527/98, && 82 și 83, CEDO 2001-VIII, și și ova împotriva (decizie) [MC], nr. 39.794/98, & 69, CEDO 2002 -.
59.Cât despre noțiunea de "speranță legitimă", Curtea amintește, de asemenea, că, deoareceinteresul patrimonialvizat este de natura creanței,nu poate fi considerat o "valoare patrimonială" decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmat de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor( împotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, & 52, CEDO 2004)".
Or, în prezenta cauză s-a dovedit existența unei "jurisprudențe bine stabilită" în sensul acordării sporurilor solicitate, în condițiile în care, conform evidenței hotărârilor pronunțate de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția de contencios administrativ și fiscal în perioada noiembrie 2008 - martie 2009, în perioada amintită această instanță a admis acordarea acestor sporuri în 32 de cauze și a respins această cerere în 11 cauze din totalul de 43 de astfel de cauze.
Curtea amintește în acest context că în două cauze, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea articolului 6 paragraf 1 din Convenție ca efect al existentei unei situații de incertitudine juridică rezultând din jurisprudența neunitară a aceleiași instanțe.
Astfel, în hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României (nr. 1), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 616 din 21 august 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în paragrafele 36-40 din hotărâre, că "în lipsa unui mecanism capabil să asigure coerența practicii în cadrul celei mai înalte instanțe interne, aceasta a ajuns să pronunțe, uneori chiar în aceeași zi, decizii diametral opuse cu privire la domeniul de aplicare a Legii nr. 309/2002".
Or, a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, "această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării, este în sine contrară principiului securității juridice, care este implicit în ansamblul articolelor din Convenție și care constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Poloniei, nr. 28.358/95, & 56, CEDO 2000-III).În loc să-și îndeplinească rolul de a stabili o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși o sursă de insecuritate juridică, reducând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar(a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, & 97, CEDO 2002-VII, și, citată mai sus, & 98, și, a contrario, împotriva Spaniei, nr. 32.978/03, & 70, 28 iunie 2007).
40.Curtea concluzionează că această incertitudine jurisprudențială a avut ca efect lipsirea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în timp ce altor persoane care au efectuat o muncă forțată în afara li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de prevederile acestei legi.
Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenție".
Într-o altă hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva României - respectiv în hotărârea pronunțată la data de 24 martie 2009, în cauza contra României (Cauza 21911/03), care nu a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I până la data soluționării prezentei cauze - Curtea a constatat o astfel de insecuritate juridică și în această cauză, efect al interpretărilor contrare făcute de Curtea de Apel București cu privire la consecințele bunei-credințe în momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu statul.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a remarcat - fără a nega faptul că anumite divergente de interpretare pot fi inerente unui sistem judiciar bazat pe o multitudine de instanțe cu competenta asupra unei anumite circumscripții teritoriale -faptul că interpretările contradictorii proveneau de la aceeași instanța, care mai avea si calitatea de instanță de recurs. În plus, Curtea europeană a apreciat că lipsea un mecanism eficient prin care Curtea Supremă să soluționeze conflictele ivite între hotărârile instanțelor inferioare ierarhic, recursul în anulare analizând mai degrabă cauze particulare și reprezentând el însuși o cale extraordinară de atac ce încalcă principiul securității juridice.
În aceste condiții, Curtea apreciază că respingerea pretențiilor reclamanților în prezenta cauză - în condițiile în care aceeași instanță, Curtea de APEL TIMIȘOARA, a admis acordarea acestor sporuri în 32 de cauze dintr-un total de 43 de astfel de cauze - ar constitui o încălcare a articolului 6 paragraf 1 din Convenție, respectiv a principiului securității juridice.
Totodată, față de cele expuse anterior, Curtea apreciază că reclamanții au dovedit existența unei speranțe legitime de a obține creanțele care formează obiectul prezentei judecății, fiind, așadar, aplicabil art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
În condițiile în care este aplicabil art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ignorarea speranței legitime a reclamanților de a obține acest drept salarial ar conduce la încălcarea dispozițiilor din Convenția citată, conform cărora "nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Pentru aceste motive, Curtea consideră că este întemeiată solicitarea reclamanților privind acordarea suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
3.2 Cu privire la cuantumul suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare acordat:
Curtea constată că reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru fiecare din aceste sporuri.
În privința acestei cereri, Curtea observă că în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum.
Astfel, nu există dispoziții legale care să reglementeze cuantumul acestor sporuri, nici modul de calcul și nici baza de calcul. De asemenea, nu au fost edictate dispoziții legale care să reglementeze diferitele criterii de acordare a acestor sporuri în funcție de vechimea în muncă, de nivelul studiilor sau de gradul profesional al fiecărui reclamant funcționar public.
Or, deși legea impune acordarea acestor sporuri, în absența edictării regulilor de acordare a acestor sporuri, Curtea nu poate determina ea însăși aceste criterii fără a încălca prerogativele legiuitorului, singurul care poate determina aceste criterii de acordare a sporurilor în litigiu, față de dispozițiile art. 31 alin. 2 și 3 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora "funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii", respectiv " salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Curtea reține, în acest sens, că prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea apreciază că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - eventuala cuantificare de către instanță a acestor drepturi salariale în raport cu diverse criterii reprezintă o nesocotire a deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că " instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu cele arătate mai sus, Curtea reține netemeinicia cererii reclamanților de obligare a autorității pârâte la acordarea sporurilor în litigiu în procent de 25% din salariul de bază, această cerere urmând a fi respinsă.
În privința perioadei de acordare a acestor drepturi salariale, Curtea observă că reclamanții nu au indicat data numirii în funcția publică pentru nici unul dintre aceștia, solicitând însă obligarea pârâtului începând cu data angajării și până la eliberarea din funcție.
Or, Curtea constată că acordarea drepturilor salariale menționate mai sus este justificată numai începând cu data de 1.01.2004 (pentru funcționarii publici din cadrul Consiliului Județean CSn umiți în funcția publică respectivă anterior datei de 1.01.2004), respectiv de la data numirii în funcția publică în cadrul Consiliului Județean CS( pentru funcționarii publici din cadrul Consiliului Județean CSn umiți în funcția publică respectivă ulterior datei de 1.01.2004).
Cât privește momentul până care se poate acorda aceste sporuri, Curtea subliniază că acordarea acestor sporuri către funcționarii publici este condiționată de existența aceluiași cadru legislativ, situație în care Curtea nu poate dispune obligarea pârâtului la plata acestor drepturi salariale pentru perioada ulterioară datei pronunțării prezentei hotărâri, perioadă în care nu se poate specula asupra dispozițiilor legale care vor fi în vigoare și dacă acestea impun acordarea acestor sporuri.
În consecință, Curtea apreciază că pârâtul nu poate fi obligat la plata acestor sume decât care până la data pronunțării prezentei decizii - 16.06.2009, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Prin urmare, față de cele arătate anterior, Curtea reține că soluția Tribunalului CSa fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incidente dispozițiile art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Astfel, instanța de fond a respins în mod nefondat acțiunea reclamanților.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de Sindicatul " " în numele funcționarilor publici din cadrul Consiliului Județean CSî mpotriva sentinței civile nr. 174/24.02.2009, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite în parte acțiunea formulată de Sindicatul " " în numele funcționarilor publici din cadrul Consiliului Județean CSî mpotriva pârâtului Consiliul Județean C
Astfel, Curtea va obliga pârâtul la plata către funcționarii publici din cadrul Consiliului Județean CSm embri ai Sindicatului " " a drepturilor bănești constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, prevăzute de art.31 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, începând cu data de 1.01.2004 (pentru funcționarii publici din cadrul Consiliului Județean CSn umiți în funcția publică respectivă anterior datei de 1.01.2004), respectiv de la data numirii în funcția publică în cadrul Consiliului Județean CS( pentru funcționarii publici din cadrul Consiliului Județean CSn umiți în funcția publică respectivă ulterior datei de 1.01.2004) și până la data pronunțării prezentei decizii - 16.06.2009, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Totodată, Curtea va respinge cererea privind acordarea acestor sporuri în procent de 25% către fiecare funcționar public membru al Sindicatului " " și reclamant în prezenta cauză.
De asemenea, Curtea va obliga pârâtul să consemneze acordarea acestor drepturi salariale în carnetele de muncă ale fiecărui funcționar public membru al " " și reclamant în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Sindicatul " " în numele funcționarilor publici din cadrul Consiliului Județean CSî mpotriva sentinței civile nr. 174/24.02.2009, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 174/24.02.2009 a Tribunalului C S în sensul că:
- admite în parte acțiunea formulată de Sindicatul " " în numele funcționarilor publici din cadrul Consiliului Județean CSî mpotriva pârâtului Consiliul Județean C
- Obligă pârâtul la plata către funcționarii publici din cadrul Consiliului Județean CSm embri ai Sindicatului " " a drepturilor bănești constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, prevăzute de art.31 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, începând cu data de 1.01.2004 (pentru funcționarii publici din cadrul Consiliului Județean CSn umiți în funcția publică respectivă anterior datei de 1.01.2004), respectiv de la data numirii în funcția publică în cadrul Consiliului Județean CS( pentru funcționarii publici din cadrul Consiliului Județean CSn umiți în funcția publică respectivă ulterior datei de 1.01.2004) și până la data pronunțării prezentei decizii - 16.06.2009, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
- Respinge cererea privind acordarea acestor sporuri în procent de 25% către funcționarii publici din cadrul Consiliului Județean CSm embri ai Sindicatului " ".
- Obligă pârâtul să consemneze acordarea acestor drepturi salariale în carnetele de muncă ale fiecăruia din funcționarii publici din cadrul Consiliului Județean CSm embri ai Sindicatului " ".
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER - -
Red.-08.07.2009
Tehnored. /10.07.2009/2 expl.
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Pătru Răzvan, Adina Pokker
