Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 910/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - litigiu funcționari publici -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 910
Ședința publică din 14 mai 2009
PREȘEDINTE: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Hîncu Cezar
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarat de pârâții DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ, cu sediul în B, Calea Națională, nr. 81, județul B șiMINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR și DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B, dul - I nr. 24, sector 3,împotriva sentinței nr. 183 din 04 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu reclamanta, cu domiciliul în D,-, -.1,.12, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit pârâții recurenți Direcția Pentru Agricultură Și Dezvoltare Rurală, Ministerul Agriculturii, Pădurilor Și Dezvoltării Rurale și reclamanta intimată.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, luând act că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul prezentului dosar.
După deliberare:
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ introdusă și înregistrată la Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr- din data de 18 iulie 2008, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B, obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25% din salarul tarifar de încadrare și sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salarul tarifar de încadrare, pentru perioada de timp cuprinsă între data de 01.01.2004 și 01.03.2005, precum și la plata diferențelor salariale ale primelor de concediu ce decurg din acordarea acestor drepturi, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că aceste sporuri sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 188/1999, modificată, că prin OG92/2004 sporurile au fost suspendate pentru perioada 2004-2006, însă nu au fost abrogate, trebuind a fi acordate după încetarea perioadei de suspendare.
A mai arătat reclamanta că anterior introducerii acțiunii a solicitat prin procedură prealabilă, acordarea acestor drepturi, însă solicitarea a fost refuzată.
În drept a invocat Constituția României, Legea nr. 53/2004, Legea nr. 188/1999 și Legea nr. 554/2004.
Pârâții, legal citați, au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîmtemeiată, iar ministerul Agricultuirii și Dezvoltării Rurale Bai nvocat excepția lipsei de competență materială a instanță.
Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal,prin sentința nr. 183 din 04 februarie 2009,a respins excepția lipsei de competență materială a instanță, a admis acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâții să acorde acesteia suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada de timp cuprinsă între data de 01.01.2004 și 01.03.2005, precum și la plata diferențelor salariale ale primelor de concediu ce decurg din acordarea acestor drepturi, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În ce privește excepția lipsei de competență materială a instanței, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a aflat în raporturi de serviciu cu pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B, situație în care competența de soluționare a cauzei, conform art. 10 din Legea nr.554/2004 revine Tribunalului Botoșani.
Temeiul legal al drepturilor salariale pretinse prin acțiune îl constituie art. 29 din Legea nr. 188/1999 modificată, care -în forma actuală- prevede că salariul funcționarului public este compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Or, această componentă a salariului a fost introdusă prin art. 13 din Titlul III - reglementări privind funcția publică și funcționarii publici - din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999 și care a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv 1.01.2004.
Cum reclamanta a solicitat acordarea acestor sporuri începând cu data de 01.01.2004, instanța a obligat pârâții să plătească aceste sporuri prevăzute de lege începând cu această dată și până la data pronunțării hotărârii, în raport de perioada efectiv lucrată, întrucât legiuitorul le-a prevăzut expres în lege, din acel moment, nefiind lăsate la aprecierea ordonatorilor de credite și trebuind a fi aplicate direct în baza legii.
În ce privește efectul suspendării sporurilor respective prin OG nr. 92/2004 și nr.OG 2/2006, pentru perioada 2004 - 2006, instanța de fond a constatat că acestea nu au fost abrogate, reintrând de drept în vigoare la data încetării perioadei de suspendare, conform dispozițiilor art. 64 al. 2 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.
Acțiunea de față are ca obiect recunoașterea unor drepturi prevăzute de lege, capăt de cerere care a fost admis de instanță.
Punerea în executare a acestei dispoziții presupune emiterea unei decizii prin care să se acorde aceste sporuri, neputându-se prezuma că pârâta nu va respecta aceste drepturi câștigate și pentru viitor - întrucât dispozițiile legale respective trebuie aplicate atât timp cât se află în vigoare, până la data abrogării sau modificării lor. Totodată, stabilirea unor drepturi bănești pentru viitor nu poate constitui obiectul unei acțiuni admisibile, deoarece drepturile salariale reprezintă un drept de creanță, iar creanța pretinsă nu are un caracter cert, lichid și exigibil.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B, criticând sentința ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a arătat că legea nu prevede și plata diferențelor la primele de concediu ce derivă din aceste drepturi.
În motivare, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a reiterat excepția necompetenței materiale a instanței.
Pe fondul cauzei, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, cu motivarea că instanța de judecată nu poate să dispună acordarea acestor suplimente și respectiv obligarea angajatorului să le plătească funcționarului public, ci doar să-l oblige la plata acestor drepturi salariale, cu condiția să fi fost stabilite, de ordonantorul de credite, printr-un act administrativ, individual pentru fiecare funcționar în parte.
Pentru a fi posibilă cuantificarea suplimentului postuilui și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea art. 29 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie leguitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr 188/1999.
Recursurile care, în drept, se încadrează conform art. 304 pct. 3, 9, sunt întemeiate în sensul că, eronat, prima instanță a obligat recurenții și la plata diferențelor salariale ale primelor de concediu ce decurg din acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 188/1999 prima de concediu care se acordă funcționarilor publici este egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar salariul de bază nu include sporurile, conform art. 31 din același act normativ, astfel că, suma plătită cu titlu de primă de concediu nu este influențată de acordarea sporurilor ce fac obiectul acțiunii de față.
Pentru aceste considerente, recursul va fi admis conform art. 312 Cod procedură civilă.
Instanța constată că celelalte motive din recurs sunt nefondate.
În mod corect a reținut tribunalul că este competent să soluționeze cauza în primă instanță, atâta timp reclamanta s-a aflat în raport de serviciu cu Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B, fiind incidente prevederile art. 10 din Legea nr.554/2004.
Pe fondul cauzei, instanța reține că potrivit art. 31 al. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin cerere.
Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.
sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și niciCurteanu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Admite recursurile declarate de pârâțiiDIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ, cu sediul în B, Calea Națională, nr. 81, județul B șiMINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR și DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B, dul - I nr. 24, sector 3,împotriva sentinței nr. 183 din 04 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu reclamanta, cu domiciliul în D,-, -.1,.12, județul
Modifică în parte sentința nr. 183 din 04 februarie 2009 a Tribunalului Suceava - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal, în sensul că înlătură dispoziția de obligare a pârâților de acordare către reclamanți a diferențelor salariale ale primelor de concediu ce decurg din acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
președintele instanței - -,
plecat la seminar,semnează vicepreședintele
instanței, conform art.261 alin.2 Cod procedură
civilă
Red. - -
Jud.fond.-
Tehnoredact.27.05.09
2 ex.
Președinte:Grosu CristinelJudecători:Grosu Cristinel, Bratu Ileana, Hîncu Cezar
