Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 911/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 911/R/2008
Ședința publică din 11 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTORI: Lucia Brehar, Eleonora Gheța Sergiu Leon Președintele secției
: ---
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N, în numele chematului în garanție MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva Sentinței civile nr. 328/CA din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată și cu pârâții intimați MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B-N, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999) - drepturi bănești.
La apelul nominal, la prima și a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 242, alin. 2.pr.civ. judecarea cauzei și în lipsă.
Se constată că recursul este formulat și motivat în termen legal, precum și că a fost comunicat cu intimații, o dată cu citațiile.
La data de 27 martie 2008 s-a depus la dosarul cauzei, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamantei, prin care solicită judecarea prezentului recurs în lipsa sa de la dezbateri.
Curtea, observând că pricina se află în stare de judecată, o reține în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.328/CA din 28.11.2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, a fost admisă ca întemeiată acțiunea civilă intentată de reclamanta împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE A JUDEȚULUI B-N și în consecință au fost obligați pârâții, în solidar, să calculeze și să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând prime de concediu aferente anul 2004, actualizate până la data plății efective în raport de rata inflației.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MIRA împotriva MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în consecință a fost obligat chematul în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor, să vireze pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare achitării drepturilor bănești stabilite prin prezenta hotărâre.
A fost respinsă excepția prescripției invocată de pârâta Inspectoratul Județean B-
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că rin p. art. 37 alin.2 teza 1 din 00 nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor s-a prevăzut că "la plecarea În concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării În concediu", cu aplicabilitate de la data de 01 ianuarie 2004 (art.60).
Acest drept al polițiștilor a fost suspendat de la plată pentru anii 2004,2005 și 2006 prin legile bugetului de stat pentru fiecare din acești ani, respectiv prin 507/l003 (art.9 alin.7), Legea nr. 511/2004 (art. 8 alin.7) și Legea nr. 379/2005 (art. 5 alin.5).
Se reține că prin aceste acte normative temporare, plata primei de concediu de odihnă a fost suspendată pentru fiecare an, până la data de 31 decembrie a anului respectiv, potrivit art. 64 alin.2 din Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare. S-a considera că această suspendare succesivă nu echivalează cu stingerea dreptului ci a avut ca efect doar imposibilitatea realizării acestui a în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Dreptul la prima de concediu s-a născut din lege, ca drept subiectiv care conferă titularilor prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație subiectivă, respectiv de a plăti suma de bani ce reprezintă prima de concediu.
Tribunalul a reținut că MIRA nu a contestat drepturile cuvenite reclamantei, ci s-a referit la faptul că nu i-au fost alocate fondurile necesare pentru plata acestor drepturi suspendate succesiv însă această apărare nu estre de natură să paralizeze acțiunea reclamanților care se Întemeiază pe disp.art. 37 alin.2 din OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu atât mai mult cu cât prin legea bugetului de stat pe anul 2007 (1egea nr. 486/2006) nu a mai fost prevăzută suspendarea aplicării dispozițiilor legale referitoare la prima de concediu. Aceeași susținere a formulat și Inspectoratul de Poliție al Județului B-N prin întâmpinarea depusă la dosar.
Se arată că reclamantei i se cuvin aceste drepturi doar pentru anul 2004 cât a avut calitatea de polițist, Tribunalul a făcut referire la decizia nr. XII din data de 5 februarie 2007 pronunțată de Inalta C de Casație și Justiție ( obligatorie prin prisma prev.art. 329 alin.2 Cod procedură civilă ), ca urmare a admiterii unui recurs în interesul legii, a statuat că în aplicarea disp.art. 37 alin.2 din nr.OG nr. 38/2003, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
Apreciind că reclamanta a suferit un prejudiciu prin neplata primei de concediu, s-a admis acțiunea așa cum a fost formulată în scris.
In temeiul art. 60 și urm.Cod procedură civilă, s-a admis și cererea de chemare în garanție formulată de pârât MIRA, și a fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile necesare achitării drepturilor bănești stabilite prin prezenta hotărâre întrucât în baza prev.art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, acest minister coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar, respectiv pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție iar potrivit prev.art. 3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005 privind organizarea și funcționarea MEF, acesta are ca principală atribuție, elaborarea proiectului bugetului de stat, al legii bugetului de stat precum și
proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. MIRA fiind o instituție cu finanțare integrală de la bugetul de stat, nu poate acorda drepturi bănești prevăzute de OG nr. 38/2003 decât în limita fondurile bugetare aprobate anual, conform art. 57 din acest act normativ, astfel că numai MEF, în limita atribuțiilor conferite de Legea nr. 500/2002 și HG nr. 208/2005, este în măsură să aloce fondurile pentru plata drepturilor bănești stabilite prin lege în favoarea reclamanților.
In ce privește excepția prescripției extinctive invocată de pârâtul Inspectoratul de Poliție al județului B-N, instanța a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, și a fost respinsă, reținându-se că dreptul la acțiune al reclamantei a început să curgă de la data când dispozițiile legale de suspendare a acordării drepturilor bănești, reprezentând prime de concediu, și-au încetat aplicabilitatea. Așa fiind, dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la 1 ianuarie 2007, astfel că nu se poate pune problema prescripției dreptului la acțiune.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N în numele Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în garanție.
Se susține că Ministerul Economiei si Finanțelor nu trebuie confundat cu bugetul de stat, rolul acestui minister este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget si a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementata de art. 21-27 din Legea 72/1996, respectiv dispozițiile Legii 500/2002. In cazul din speță Ministerul Internelor si Reformei Administrative este ordonatorul principal de credite.
Ministerul Economiei si Finanțelor nu poate fi obligat la plăți pentru salariații altor instituții sau ministere deoarece atribuții in angajarea si salarizarea reclamanților au ceilalți pârâți, intre aceste părți existând raporturi de serviciu.
Ministerul Economiei si Finanțelor nu are calitatea de angajator si, in consecință nu are nici obligația de a plăti reclamantului drepturile bănești solicitate.
Obiectul cererii de chemare in garanție este obligarea chematului in garanție,Ministerul Economiei si Finanțelor, de a vira fondurile necesare achitării sumelor reprezentând drepturi bănești solicitate de reclamanta de la ceilalți pârâți, insa, așa cum este reglementata de art. 60-63 Cod procedura civila instituția chemării in garanție reprezintă acea forma de participare a terților la activitatea judiciara care conferă uneia dintre părți posibilitatea de a solicita introducerea in proces a acelor persoane ce ar avea obligație de garanție sau de despăgubire in ipoteza in care partea respectiva ar pierde procesul, deci aceasta instituție se întemeiaza pe existenta unei obligații de garanție sau de despăgubire care nu exista in sarcina Ministerului Economiei si Finanțelor. Temeiul unei astfel de cereri trebuie sa îl constituie obligația de garanție ce ii revine chematului in garanție in baza legii,a unui contract sau a unei obligații de restituire, condiții ce nu se regăsesc in cazul de fata.
Se susține că între Ministerul Economiei si Finanțelor si ceilalți pârâți nu exista nici o obligație de garanție pentru eventualele sume ce ar trebui sa le plătească aceștia intr-un raport de munca izvorând din contractul de munca; atât cat si sunt ordonatori principali de credite, iar conform Legii finanțelor publice, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetului de stat anual nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
In drept au fost invocate prevederile Legii nr.500/2002, Legii nr.379/2005 legea bugetului de stat pe anul 2006, Codul d e proc.civila art.299-316.
Curtea, analizând recursul declarat reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Chiar dacă Ministerul Economiei și Finanțelor nu participă în mod direct la raportul de serviciu dintre funcționarii publici și autoritatea publică corespunzătoare, cererea de chemare în garanție este justificată în considerarea atribuțiilor distincte și diferite pe care cele două autorități respectiv, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, le au în materia planificării și administrării finanțelor publice.
Este evident că Ministerul Administrației și Internelor - IPJ B-N nu poate dispune de alte fonduri decât în limita creditelor bugetare aprobate, astfel că asumarea unui angajament legal nu se poate face decât în cadrul unui aranjament bugetar, iar în cadrul unui astfel de aranjament Ministerului Economiei și Finanțelor îi revine sarcina de a elabora fișa financiară, ca document necesar, pentru dezbaterea proiectului de modificare a legii bugetului (art.15 din Legea nr.500/2002).
În plus, din întreaga economie a art.19 din Legea nr.500/2002 și în special din conținutul lit.a și f reiese justificarea legitimării procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, aceasta fiind autoritatea care, ulterior aprobării bugetului cu clasificațiile corespunzătoare, pentru situații excepționale, cum este și aceea de a plăti drepturi salariale restante necuprinse în bugetul inițial, are obligația de a propune și justifica rectificarea bugetului de stat.
Deși potrivit art.47 alin.2 din Legea nr.500/2002, de principiu, alocațiile pentru cheltuieli de personal, așa cum au fost aprobate nu pot fi virate și utilizate în alte articole de cheltuieli, din întreg conținutul acestui articol rezultă că este posibilă virarea unor credite de la un capitol la altul, iar în acest sens rolul hotărâtor revine Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin urmare admiterea cererii de chemare în garanție este justificată tocmai pe atribuțiile acestui minister astfel că susținerile făcute în recurs și întemeiate pe Legea nr.500/2002 sunt nefondate urmând a fi respinse.
Drept consecință în temeiul art.20 din Legea nr.554 raportat la art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, menținând în întregime hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N pentru Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva Sentinței civile nr.328 din 28 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./
2 ex./16.04.2008
Jud.fond./
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Eleonora Gheța Sergiu Leon
