Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 913/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 15.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.913
Ședința publică din 16 iunie 2008
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul HG-G împotriva sentinței civile nr.507/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu pârâtele intimate Direcția Regional pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Autoritatea Națională a Vămilor, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea pârâtei Direcția Regional pentru Accize și Operațiuni Vamale
Instanța, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale a Vămilor B, și văzând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.507/23.03.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada respins acțiunea reclamantului G HG împotriva pârâtelor Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regional pentru Accize și Operațiuni Vamale pentru obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, actualizate începând cu luna aprilie 2004 până la zi cu indicele de inflație până la data plății efective și înscrierea în carnetul de muncă al reclamantului a acestor sporuri.
În motivare s-a reținut că reclamantul este funcționar public în cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale T - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A și a formulat prezenta acțiune întrucât începând cu 01.04.2004 până în prezent nu a beneficiat de drepturile salariale la care avea dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanța s- pronunțat mai întâi asupra excepției inadmisibilității invocată de pârâtă, pe care a respins-o ca neîntemeiată având în vedere că în cazul litigiilor de muncă promovate de funcționarii publici întemeiate pe dispozițiile Legii nr.188/1999, nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile. Cum Legea nr.188/1999 este o lege specială față de Legea nr. 554/2004, în cauză se aplică legea specială și ca atare, nu sunt incidente prevederile art.7 alin.1 din legea contenciosului administrativ.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a constatat că potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (după republicarea legii devenind art.31 alin.1) "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. c și d au fost suspendate în perioada 01.01.2004-30.12.2006 în baza art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art.48 din OG nr. 2/2006 aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin Legea nr. 251/2006, art. 13, pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999, prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Reglementarea din art.29 a Legii nr.118/1999 reprezintă regula generală care arată componența drepturilor salariale ale funcționarilor publici,dar prin legi speciale s-a stabilit pentru fiecare categorie de funcționari publici,în concret,procentul sporurilor și suplimentelor de care beneficiază aceștia pe lângă salariul de bază.
Deși reclamantul a solicitat acordarea unui procent de 25% din salariul de bază ca supliment al postului și de 25% ca supliment corespunzător treptei de salarizare, nici o dispoziție legală specială privind salarizarea funcționarilor publici nu reglementează nici acest procent și nici vreun alt procent. Reglementarea din art.29 a Legii nr.118/1999 reprezintă regula generală care arată componența drepturilor salariale ale funcționarilor publici, dar prin legi speciale s-a stabilit pentru fiecare categorie de funcționari publici, în concret, procentul sporurilor și suplimentelor de care beneficiază aceștia pe lângă salariul de bază.
Potrivit art.31 alin.3 din Legea nr.188/1999 republicată, salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitare de salarizare pentru funcționarii publici iar în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii reprezintă o nesocotire a deciziei Curții Constituționale nr.820/2008 în cuprinsul căreia s-a reținut că " instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative " astfel că, nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege dar care în prezent nu este pasibil de exercitare, nefiind reglementat.
De altfel, reclamantul în calitate de funcționar public este salarizat conform Legii nr.188/1999 care constituie dreptul comun pentru toate categoriile de funcționari publici în cazul lor numirea în funcție realizându-se printr-un contract de drept public sau de drept administrativ astfel cum a fost definit în doctrină, libertatea contractuală a, părților fiind suplinită în cea mai mare parte de legiuitor și neexistând posibilitatea negocierii individuale a drepturilor salariale ca în cazul personalului angajat cu contract individual de muncă.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a respins acțiunea reclamantului pentru obligarea pârâților să plătească despăgubiri reprezentând drepturile salariale neacordate, respectiv suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantum de câte 25 % pentru perioada aprilie 2004 la zi, actualizate cu rata inflației și obligarea pârâtei de a înscrie în carnetul de muncă suplimentele și sporurile solicitate.
În cauză a declarat recurs reclamantul G HG solicitând modificarea sentinței și admiterea acțiunii.
În motivare reclamantul susține că privitor la baza legal a celor dou stimulente arăt potrivit art.29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (dupa republicarea legii devenind art.31 alin.1)" pentru activitatea desf ășu rat funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariul de;b) sporul pentru vechime n munca; c)suplimentul postului; d)suplimentul corespunz tor treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art.29 alin.1 lit.c și d au fost suspendate în perioada 01.01.2004-30.12.2006 în baza art.44 din OUG nr.92/2004 si art.48 din OG nr.2/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
Prin Legea nr.251/2006, art.13, pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999, prevederile art.29 alin.1 lit.c și d au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se ia că dreptul la plata celor doua suplimente a fost introdus prin art.29 alin.1 lit.c și în Legea nr.188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004, iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2004-2007. Este neîndoielnic că prin art.29 din Legea nr.188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 4 elemente enumerate limitativ, iar reclamantul are un drept subiectiv recunoscut și ocrotit de această lege.
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada 2004-31.12.2006, pentru ca exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să devină lipsit de orice valoare.
Ca atare, este evident și de necontestat faptul că legiuitorul prin norma legală care și-a întemeiat cererea, a recunoscut funcționarilor publici un astfel de drept salarial precum suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pornind de la izvorul însuși al dreptului invocat este incontestabil că ceea ce legea a reglementat este corect și obligatoriu a fi respectat și de către angajator, acesta având obligația legală de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si al Libertăților Fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamantului la suplimentele salariate reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și prin urmare, un bun în sens art. 1 din Protocolul adițional la convenția menționată.
Ca atare dreptul subiectiv al reclamantului este recunoscut de legiuitor printr-o normă legală dincolo de competența constatatoare a instanței de judecată, și ca atare reclamantul are dreptul la aceste stimulente salariale reglementate în art.29 din Legea nr.188/1999 alături de celelalte sporuri și drepturi salariale.
Având în vedere prevederile art.93 din Legea nr. 188/1999 republicată potrivit cărora prevederile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale după caz în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice și prevederile art.161 alin.4, art.292 alin.1 și art.295 alin.2 din Legea nr.53/2002 Codul Muncii și art.1082 Cod reclamantul se consideră îndreptățit la daune interese compensatorii pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale în perioada scursa de la nașterea dreptului până la data plații efective.
Examinând recursul reclamantului în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de prevederile art.304 Cod procedură civilă, se constată că este fondat, motiv pentru care se admite împotriva sentinței civile nr.507/23.III.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad, se modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului G HG și obligă pârâta Direcția pentru accize și operațiuni vamale T față de reclamant la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare actualizate cu rata inflației până la data plății efective începând cu luna aprilie 2004 și până la zi și obligă pârâta la înscrierea acestor sporuri în cartea de muncă a reclamantului conform Decretului nr.92/1976, pentru că:
Reclamantul este funcționar public în cadrul pârâtei Direcția pentru Accize și Operațiuni Vamale T și a arătat prin acțiune că din 1.IV.2004, nu a beneficiat de drepturile salariale prevăzute de art. 31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 modificată.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/19.04.2003, publicată în în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici.
De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006, nr.OG6/2007, nr.OG9/2008.
Aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004 - 2006, mai întâi prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 64/16.05.2004, apoi prin art.44 din nr.OUG92/2004 și prin prevederile nr.OG2/2006.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
O soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Opinia pârâților în sensul că de vreme ce legea de salarizare a funcționarilor publici nu prevede acordarea acestor drepturi salariale nefiind prevăzut nici procentul în care acestea se pot acorda și ca atare nici instanța judecătorească nu putea proceda ca atare, nu vor fi însușite de instanța de recurs întrucât Legea nr.188/1999 cu modificările ulterioare prevede expres la art.31 alin.1 lit. c) și d) dreptul funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare chiar dacă nu s-a indicat și cuantumul în care acestea vor fi acordate. Prin acțiunea introductivă s-a solicitat recunoașterea acestor drepturi.
Acceptând punctul de vedere al pârâtelor, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală în sensul art.34 pct.9 Cod procedură civilă, motiv pentru care, se va admite recursul, sens în care cererea reclamantului pentru acordarea celor două procente ale sporurilor se respinge ca nefondată.
În consecință, Curtea de Apel Timișoara va admite recursul reclamantului și va modifica sentința în sensul admiterii în partea a acțiunii, așa cum s-a menționat anterior, respingându-se cererea pentru acordarea celor două suplimente în procent de 25% pentru că prin Legea nr.188/1999, art.31 nu se prevede decât că suplimentul prevăzut la lit.d se stabilește în raport de salarizare, deci nu există nicio cuantificare legală a suplimentelor, aspect sub care reclamanții nu dovedesc nicio vătămare a unui drept sau interes legitim, în sensul art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, astfel că această cerere se respinge ca nefondată.
Instanța mai reține că revine în competența ordonatorului de credite, dreptul și obligația de a stabili criterii pentru determinarea cuantumului celor două sporuri.
Urmare la admiterea cererilor principale, pârâta Direcția pentru accize și operațiuni vamale T va fi obligată să înscrie aceste drepturi în cartea de muncă a reclamantului conform Decretului nr.92/1976.
De asemenea, pârâta Direcția pentru accize și operațiuni vamale T va fi obligată la plata drepturilor din litigiu, actualizate cu coeficientul de inflație, începând cu luna aprilie 2004 și până la zi, în condițiile art.161 alin.4 din Codul muncii.
Privitor la pârâta B, Curtea de Apel Timișoara constată că aceasta nu are calitate de angajator, reclamantul fiind în raporturi de serviciu cu pârâta Direcția pentru accize și operațiuni vamale
Cum refuzul vătămător de acordare a drepturilor salariale din litigiu provine de la pârâta Direcția pentru accize și operațiuni vamale T, se va respinge acțiunea față de pârâta B, pe excepția lipsei de calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul G HG împotriva sentinței civile nr.507/23.III.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad.
Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului G HG și obligă pârâta Direcția pentru accize și operațiuni vamale T față de reclamant la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare actualizate cu rata inflației până la data plății efective începând cu luna aprilie 2004 și până la zi.
Obligă pârâta la înscrierea acestor sporuri în cartea de muncă a reclamantului conform Decretului nr.92/1976.
Respinge în rest acțiunea față de această pârâtă.
Respinge acțiunea reclamantei față de pârâta pe excepția lipsei de calitate procesuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică 16.VI.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER - -
Red.-22.06.2009
Tehnored. /24.06.2009/2 expl.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Pătru Răzvan, Adina Pokker
