Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 919/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 14.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.919
Ședința publică din 16 iunie 2008
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, G, - și împotriva sentinței civile nr.74/23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu pârâtul intimat Consiliul Județean T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea pârâtului Consiliul Județean
Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 04.08.2008, reclamanții, G, și au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean T, obligarea acestuia la recunoașterea către ei a dreptului la îndemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază și calcularea și plata indemnizației lunare de dispozitiv retroactiv pe 3 ani în urmă de la data introducerii acțiunii, precum și în continuare până la încetarea raportului de serviciu.
În motivare, reclamanții au arătat că toți au calitatea de funcționari publici în Cadrul Consiliului Județean și nu au beneficiat de dreptul la indemnizația de dispozitiv așa cum prevede Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 496 din 28.07.2003 care modifică și completează Ordinul ministrului de interne nr. 275/2002. Reclamanții au mai arătat că dreptul la indemnizația de dispozitiv lunară a fost reglementat de Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, care, la art. 13, prevede: "cadrele militare - și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din soldă - respectiv salariul de bază", iar în aplicarea acestei legi a fost dat Ordinul nr. 275/2002 al ministrului de interne, ordin care a fost modificat în anul 2003 datorită schimbărilor intervenite în structura Guvernului României din același an, unificându-se Ministerul d e Interne și Ministerul Administrației Publice în Ministerul Administrației Publice și Internelor, comasându-se atribuțiile din domeniul ordinii și siguranței publice, îndeplinite de primul minister, cu atribuțiile din domeniul administrației publice îndeplinite de cel de al doilea minister. Reclamanții au mai arătat că pentru a nu se crea o discriminare între personalul noului Minister al Administrației și Internelor, ordinul nr. 275/2002 a fost modificat și completat cu ordinul nr. 496/2003 și în partea privitoare la categoria de personal care beneficiază de indemnizația de dispozitiv.
Astfel la punctul 9.2 se prevede că:" indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", iar la punctul 31.1 " prin personal civil în sensul prezentului ordin se înțelege funcționarii publici și personal contractual din MAI, personalul civil din MAI beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar"
De asemenea reclamanții au arătat că ținând cont de natura activității desfășurate de personalul civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice avute în vedere de dispozițiile Ordinului nr.496/2003, consideră că indemnizația de dispozitiv se cuvine întregului personal ce își desfășoară activitatea în cadrul autorităților publice centrale sau locale.
În drept a fost invocat Ordinul nr.496/2003 al ministrului administrației și internelor care modifică Ordinul nr.275/2002 al ministrului internelor și art. 109 din Legea 188/1999 republicată.
Prin sentința civilă nr.74/23.01.2009, Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamanții, G, - și, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Ordinul nr. 275/2002 al Ministrului de Interne, de aprobare a normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, prevăzute în anexa nr. 1, conform art. 64 din Legea nr. 138/1999, a fost dat în aplicarea acestei din urmă legi, lege care - așa cum îi indică denumirea - are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Prin urmare, ordinul susmenționat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii susmenționate, astfel că nu îi poate lărgi sfera de aplicare.
Dealtminteri, ordinul nici nu o face, neexistând nicăieri vreo mențiune expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și funcționarilor publici din administrația publică locală, astfel încât să se lărgească nepermis, printr-un act juridic cu forță inferioară legii, dat în aplicarea acesteia, nepublicat în Monitorul Oficial, sfera de aplicare a legii, astfel cum este circumscrisă în art. 1 al acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Prin urmare, sunt trei categorii de persoane a căror salarizare este reglementată de această lege, fiindu-le prin urmare aplicabile și prevederile Ordinului nr. 275/2002, și anume:
- personalul militar
- personalul civil contractual,
- personalul civil funcționari publici,
din instituțiile menționate, clasificare a cărei utilitate urmează a se releva mai jos.
în interpretarea aplicabilității indemnizației de dispozitiv au intervenit după modificarea Ordinului nr. 275/2002 al Ministrului de Interne prin Ordinul nr. 496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
Prin acest din urmă ordin, s-a statuat: "După punctul 9.1 se introduce punctul 9.2 cu următorul conținut:
"9.2. indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Problema care se pune este dacă această mențiune vizează și personalul civil (contractual și funcționari publici) din cadrul administrației publice locale.
Tribunalul opinează că nu, faptul care a generat această eroare de interpretare, precum cea a reclamanților, este că emitentul noului ordin este, în anul 2003, ministrul administrației și internelor, nemaipurtând vechea titulatură de ministru de interne, mai exact cuprinderea sub tutela aceluiași minister și a administrației publice.
Astfel, din art. 13 al Legii nr.138/1999, în forma în vigoare la momentul adoptării ordinului, reiese că de această indemnizație beneficiază atât militarii cât și personalul civil; "Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".
Desigur că trebuie să ne raportăm la sfera generală de reglementare a Legii nr. 138/1999, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acestei legi, astfel cum sunt menționate în art. 1.
Revenind la completarea adusă prin pct. 9.2. introdus prin Ordinul nr. 496/2003, tribunalul a reținut că, pentru a se afla în limitele legii în aplicarea căreia s-a dat, referirea la personalul civil din administrația publică vizează funcționarii publici din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, instituții care se integrează administrației publice centrale, aceasta fiind singura interpretare în conformitate cu legea.
Pentru a asigura și funcționarilor publici din aceste instituții dreptul la indemnizația de dispozitiv, drept pe care Legea nr. 138/1999 li-l conferea, actualii funcționari publici din instituțiile pomenite încadrându-se la acel moment în categoria "salariați civili" (nota, Legea nr. 138/1999 a fost adoptată înainte de adoptarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici).
Iar aceasta se impunea întrucât sintagma "salariat" induce concluzia unui raport de muncă, existând riscul ca - după apariția categoriei funcționarilor publici, care au legate raporturi de serviciu, iar nu de muncă - acestei categorii a funcționarilor publici, deși fusese avută în vedere de Legea nr. 138/1999, să nu-i fie acordată această indemnizație.
Prin urmare, ordinul în discuție vizează următoarele categorii de personal militar și civil:
- personalul militar - cadre militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție (această ultimă categorie fiind prevăzută expres la pct. 9.1. din ordinul nr. 275/2002)
- personalul civil contractual,
- personalul civil funcționari publici,
din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Or, reclamanții au fost, în perioadele de referință, funcționari publici angajați în aparatul propriu al Consiliului Județean T, iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, astfel că reglementările art. 13 din Legea nr. 138/1999 și ale art. 9.2. din Ordinul 275/2002 modificat prin Ordinul nr. 496/2993 nu le sunt aplicabile.
Nu se poate reține discriminarea în sensul OG nr. 137/2000 deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care sunt încadrați funcționarii publici.
Împrejurarea că alți funcționari publici aflați în situații similare cu reclamanții au obținut câștig de cauză nu schimbă datele problemei, neputând impune instanței de control o anume soluție, în detrimentul aplicării și interpretării corecte a legii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, G, - și solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivare se arată că, hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică în condițiile care s-a procedat la respingerea acțiunii, deși din cuprinsul Ordinului MAI nr.496/2003 coroborat cu art.13 din Legea nr.138/1999, rezultă că indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază a fost recunoscută și salariaților civilă din Administrația publică, tocmai pentru a înlătura discrepanțele în ceea ce privește de natură salarială a personalului ce prestează muncă în instituții de aceleași specific, în aceleași condiții pentru a asigura astfel egalitate de tratament salarial nediscriminatoriu, pentru personalul din cadrul aceleiași autorități.
Conform art.5 din Codul muncii se interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, aspect ce se regăsește și în cuprinsul art.1 alin.1 din OG nr.137/2000.
În drept s-au invocat art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Ordinul nr.496/2003, art.13 din Legea nr.138/1999.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul județean Tas olicitat respingerea recursului arătând că prima instanță a soluționat în mod corect cauza dedusă judecății întrucât ordinul invocat de reclamanți vizează exclusiv personalul militar, personalul civil contractual și funcționarii publici din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Se mai solicită ca în cazul în care se procedează la admiterea acțiunii reclamanților, instanța să admită și cererea de chemare în garanție a, pentru a ase asigura astfel, fondurile necesare plăților pretinse de reclamanți.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține este neîntemeiat după cum urmează:
Prin acțiunea introductivă, reclamanții, funcționari publici în cadrul Consiliului județean T au solicitat plata indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază pe perioada 4.08.2005 și în continuare.
Prin art.13 din L 138/99 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publica si siguranța națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții s-a prevăzut dreptul la plata unei indemnizații de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
În aplicarea acestei legi s-a emis Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/5.06.2002 care a fost modificat și completat prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003. Este adevărat ca prin acest ordin s-a introdus punctul 9.2. care arată că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Această prevedere nu poate fi însă desprinsă din întregul conținut al celor 2 ordine anterior menționate câtă vreme prin același ordin personalul civil este definit ca fiind ansamblul funcționarilor publici și al personalului contractual din Definiția este una restrictiva si se refera numai la angajații Ministerului Administrației si Internelor si nu poate fi extinsa și la angajații din administrația publică locală. Faptul că la pct. 31.2.din ordin se prevede ca personalul civil din MAI beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prev. la art. 13 din lege nu justifica admiterea acțiunii reclamanților întrucât chiar dacă nu se face nici o distincție între administrația publică centrală și locală instanța apreciază că o asemenea distincție nici nu este necesară in cauza întrucât dispoziția de la pct. 9.2. se coroborează obligatoriu cu dispoziția de la pct. 31.1. iar prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor care conform art.1 din OUG 30/2007 este organ de specialitate al administrației publice centrale.
Între autoritățile publice centrale ale statului și autoritățile administrației locale nu există raporturi de subordonare și ca atare reclamanții nu pot pretinde să le fie aplicabil Ordinul 496/2003 care în fapt este un act administrativ cu caracter individual, ce se adresează exclusiv personalului la care face referire L 138/99.
Prin OUG 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației si Internelor se prevede la art. 13 care sunt instituțiile publice si organele de specialitate din domeniul administrației publice care se află în subordinea Ministerului Administrației și Internelor.
Conform art. 2 din L 215/2001 administrația publică în unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează in temeiul principiilor descentralizării și autonomiei locale, aceasta fiind una administrativă și financiară conform art. 4 al 1 din aceeași lege. Ca atare chiar dacă consiliile județene reprezintă autorități ale administrației publice locale pentru coordonarea activității consiliilor comunale, orășenești și municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean, conform art. 24 din L 215/2001 și chiar dacă fac parte din administrația publică, ele reprezintă autorități ale administrației publice locale cărora nu li se pot aplica prin extrapolare dispozițiile emise de o autoritate publică centrală, cum este în speța, dispoziții care pot fi aplicabile numai unităților subordonate conform art. 11 OUG 63/2003.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus menționate instanța de recurs reține că personalul civil la care face referire Ordinul 496/2003 nu se asimilează funcționarilor publici din administrația publică locală, astfel ca în mod corect Tribunalul Timișa procedat la respingerea acțiunii având ca obiect plata indemnizației de dispozitiv pretinsă de reclamanți.
Referitor la susținerea reclamanților potrivit căreia se impune acordarea dreptului solicitat în condițiile în care în alte cauze similare instanțele au acordat altor persoane drepturile bănești privind indemnizația de dispozitiv. Curtea constată că în materia drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv reclamanții nu au fost în măsură să indice hotărâri ale instanței supreme ce sunt contradictorii pe această chestiune pentru a conduce astfel la concluzia că se aduce atingere principiului securității juridice. Însăși CEDO a reținut faptul că divergențele de jurisprudență constituie prin natura lor o consecință inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond cu autoritate asupra competenței lor teritoriale însă, nu acest aspect a fost sancționat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ci lipsa rolului instanței supreme pentru unificarea jurisprudenței.
În aceste condiții Curtea reține că nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" a reclamanților în recunoașterea dreptului la plata indemnizației de dispozitiv în condițiile în care rezultă existența unei practici neunitare la nivelul instanțelor de fond cu privire la această chestiune practică neunitară ce rezultă inevitabil din interpretarea dispozițiilor legale cuprinse în ordinul I 496/2003 cu raportare la art. 13 din Legea 138/1999 iar instanța supremă nu a intervenit prin pronunțarea unui recurs în interesul legii pentru reglementarea acestor aspecte de practică.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă și apreciind totodată că nu există motive de modificarea sau de casare a hotărârii atacate, Curtea va proceda la respingerea ca neîntemeiat a recursului declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, G, - și împotriva sentinței civile nr.74/23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Județean
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 16.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER - -
Red.-29-06.2009
Tehnored. /29.06.2009/2 expl.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Pătru Răzvan, Adina Pokker
