Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 92/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 92/ Dosar nr-
Ședința publică din 12 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
- - - - JUDECĂTOR 3: Silviu
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice în numele Ministerului Economiei și Finanțelor Publice și în numele Direcției Generale a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.1222/25.10.2007 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 12 februarie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.1222/25.10.2007 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, G, -, -, -, ( FOSTĂ ), -, împotriva pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice reprezentați în teritoriu prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A fost obligată Direcția Generală a Finanțelor Publice C să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând prime de vacanță pe perioada 1.01.2001 - 31.12.2006 și dobânzile legale aferente calculate de la scadența fiecărei obligații și până la intentarea acțiunii potrivit listelor depuse după cum urmează: - 2104,74 lei; - 3144,01 lei; - 3537,13 lei; - 7.907,26 lei; a - 1260,20 lei; - 1519,12 lei; - 2.162,73 lei; G - 1940,44 lei; - 1.217,61 lei; - 2.920,72 lei; - 1.242 lei; - 700,35 lei; - - 2.014,56 lei; - 2.831,63 lei; - 6.949,87 lei; - 1.012,33 lei; - 1.931,83 lei; - 1.621,51 lei; - 3.761,69 lei; - 2.891,72 lei; - 2.597,28 lei; - 2.466 lei; - 1.756,94 lei.
A fost obligată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C la plata dobânzilor legale aferente până la plata efectivă.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să asigure fondurile bănești necesare plății acestor obligații.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 3.233,90 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții au fost pe diferite perioade de timp - precizate în tabelul anexat - angajați ai Direcției Generale a Finanțelor Publice C, având toți, în perioada respectivă, calitatea de funcționari publici.
Conform art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Dreptul s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularului de drept, în speță reclamantului, prerogative în virtutea cărora poate pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani.
Aplicarea prevederilor legale care confereau dreptul la prima de vacanță, au fost suspendate prin dispozițiile art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001, art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001, art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004, art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005, ultima lege dispunând suspendarea până la 31.12.2006.
Suspendarea acordării primei de concediu prin actele normative susmenționate contravine prevederilor art.41 alin.2 din Constituția României, care garantează dreptul salariaților la măsuri de protecție socială printre care "concediul de odihnă plătit . Și alte situații specifice stabilite prin lege" precum și prevederilor art.53 alin.2 din Constituția României care limitează restrângerea exercițiului unor drepturi doar la situații în care această măsură se impune într-o societate democratică, fiind necesar ca măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
Sub acest aspect, actele normative prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu pentru funcționarii publici contravin dispozițiilor constituționale menționate care de altfel prevăd posibilitatea restrângerii unor drepturi și nu a suspendării lor.
Totodată, normele de suspendare contravin și prevederilor art.16 din Constituția României care consacră principiul nediscriminării cetățenilor în fața legii, astfel că reclamanții nu pot fi discriminați în raport de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă.
Trebuie precizat că prevederile art.15 alin.2 din constituție consacră principiul neretroactivității legii civile și prin urmare, unui drept deja câștigat nu i se pot aduce îngrădiri prin acte normative ulterioare.
Pe de altă parte, actele normative menționate nu prevăd desființarea dreptului la prime de concediu, ci doar suspendarea exercițiului acestuia, ceea ce nu echivalează cu înlăturarea dreptului respectiv. Suspendarea exercițiului dreptului nu poate suprima un drept recunoscut de lege deoarece ar contraveni dispozițiilor constituționale precum și Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale conform cărora, nu se poate aduce atingere sau îngrădiri unui drept deja câștigat.
Instanța de fond mai reținut că suspendarea aplicării unor dispoziții dintr-un act normativ, în speță a dispozițiilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestora, respectiv cu suprimarea dreptului subiectiv recunoscut prin aceste prevederi legale.
Cu privire la cele expuse, trebuie menționate și dispozițiile art.38 din Codul muncii care prevăd în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Apărările pârâtei, sunt în contradicție cu normele constituționale, ale Codului muncii și normele europene astfel că față de considerentele expuse, apărările formulate au fost înlăturate ca nefondate.
Conchizând, pentru motivele arătate, instanța de fond a reținut că normele prin care s-a dispus suspendarea acordării primelor de concediu sunt contrare Constituției, astfel că reclamanții își pot valorifica dreptul din moment ce existența lui nu a fost înlăturată.
Reclamanții au depus la dosar o notă cu privire la primele de vacanță pe perioada de referință și cuantumul dobânzilor legale cuvenite de la scadența primei obligații de plată și până la intentarea acțiunii, realitatea calculelor nefiind contestate de pârâți.
Pentru considerentele expuse instanța de fond a admis acțiunea conform dispozitivului sentinței.
În baza art.274 Cod procedură civilă pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în numele Ministerului Economiei și Finanțelor Publice și în numele Direcție Generale a Finanțelor Publice C criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că reclamanții funcționari publici nu aveau dreptul la primele de vacanță deoarece dispozițiile legale care o prevedeau au fost abrogate succesiv prin OUG nr.33/2001, Legea nr.631/2002, OUG nr.33/2001, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004, Legea nr.379/2005; legiuitorul poate suspenda anumite drepturi pe o perioadă de timp mai ales dacă acestea nu sunt din categoria celor fundamentale ce decurg din statutul de salariat al persoanelor.
Menționează că potrivit Legii nr.500/2002 nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată, plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și de asemenea nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
În drept se invocă prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimații reclamanți au depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului. Se reiau motivele din cererea introductivă.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate se constată că recursul este nefondat.
Corect s-a reținut de tribunal situația de fapt și s-au aplicat prevederile legale incidente cauzei.
Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice
Prima de vacanță (concediu) este un drept de remunerare prevăzut de art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 (actual art.35 după ultima republicare) privind statutul funcționarilor publici.
Acest drept s-a născut din lege și conferă titularilor prerogativele de a pretinde celuilalt subiect al raportului juridic să efectueze o anumită prestație, în speță de a da o anumită sumă de bani.
Faptul că acest drept a fost suspendat succesiv prin legile bugetului de stat (indicate corect de recurent) nu echivalează cu înlăturarea lui. Un drept câștigat în temeiul unei legi nu poate fi îngrădit prin reglementări ulterioare și lăsat fără conținut.
Dispozițiile legale care au prevăzut acest drept nu au fost niciodată abrogate; dreptul a existat de la data adoptării normei legale de reglementare și continuă să existe și în prezent.
Nici trimiterea la dispozițiile Legii nr.500/2002 nu este pertinentă. Cheltuiala cu primele de vacanță poate fi înscrisă în buget existând dispoziție legală pentru aceasta.
Prima instanță a motivat temeinic admiterea cererii reclamanților. Nici unul dintre motivele de recurs nu este întemeiat.
De menționat și OUG nr.146/2007 care recunoaște acest drept tuturor funcționarilor publici.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat și să mențină sentința atacată cu completarea motivării din prezenta decizie.
Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă (s-a depus chitanța de plată a onorariului avocațial în recurs pentru intimați)
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în numele pârâților Ministerul Economiei și finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice C împotriva sentinței civile nr.1222/C/25.10.2007 pronunțată de Tribunalul Covasna.
Obligă recurenta să plătească intimaților, G, -, -, -, ( FOSTĂ ), -, suma de 2300 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.02.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red.CM 12.02.2008/dact.VP 12.02.2008/2 ex.
Judecător fond
DOSAR NR-
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în numele pârâților Ministerul Economiei și finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice C împotriva sentinței civile nr.1222/C/25.10.2007 pronunțată de Tribunalul Covasna.
Obligă recurenta să plătească intimaților, G, -, -, -, ( FOSTĂ ), -, suma de 2300 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.02.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Marcela Comșa, Silviu
