Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 926/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 926/2008
Ședința publică din 14 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarate de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - N și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr. 393/CA din 14.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, în contradictoriu cu intimații - prin SINDICATUL FINANȚE B -, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999) drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se reține că, prin memoriul de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 393 din 14 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta membru al SINDICATULUI FINANȚE SED din DGFP B-, prin președintele sindicatului, împotriva pârâților DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR ca fiind întemeiată.
Pârâta de rândul I DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N a fost obligată să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă anului 2006, actualizată în raport de rata inflației, până la data plății.
Pârâtul de rând II a fost obligat să aloce DGFP B-N fondurile bănești necesare drepturilor salariale de mai sus.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta este funcționar public în cadrul pârâtei de rândul I ș în baza dispozițiilor art. 34 alin 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, are dreptul ca la plecarea în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, să îi fie plătită o primă egală cu salariul de bază di luna anterioară plecării în concediu.
Este real că prin legea de aprobare a bugetului de stat pentru anul 2006- s-a suspendat acordarea dreptului salarial menționat mai sus, suspendare care a operat pe perioada 1 ianuarie 2006- 31 decembrie 2006.
Dispozițiile de suspendare au avut un caracter temporar și și-au încetat aplicabilitatea la termenul limită prevăzut de lege, astfel că la data formulării cererii suspendarea nu mai subzistă, motiv pentru care dreptul poate fi acordat, iar refuzul acordării lui este nelegal.
Dacă s-ar accepta teza suspendării perpetuue a dreptului subiectiv recunoscut de lege, s-ar ajunge la golirea de conținut al acestui drept, la îngrădirea nelegitimă a exercitării lui, la lipsirea de valoare a textului legal prin care acest drept a fost acordat, ceea ce- de principiu- nu poate fi admis.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N în nume propriu și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta ca fiind nefondată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că, potrivit art. 35 alin 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Prevederile art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice se reglementează următoarele:
"Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute de legi specifice și în legile bugetare anuale.
Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin 2 și nici angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.
Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare".
Cererea reclamantei de acordare a primei de concediu pe anul 2006 este neîntemeiată și din prisma prevederilor Constituției României, potrivit cărora, măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege și tot legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinate, fără ca acest eveniment legislativ să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurg din statutul de salariat al persoanelor, drepturi expres prevăzute în Codul muncii, supus constituționalității încă de la intrarea în vigoare.
Curtea Constituțională s-a pronunțat prin deciziile 414/2005, nr. 37/2005, nr. 148/2005, nr. 278/2005 și nr. 398/2005, și a statuat că, drepturile suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile prevăzute în actele normative, n constituie drepturi fundamentale consacrate de Constituție, care nu ar mai putea fi anulate de către legiuitor.
Dreptul la prima de vacanță nu a făcut obiectul unei tranzacții, renunțări sau limitări, prin urmare dispozițiile cuprinse în Codul muncii, nu au fost încălcate prin suspendarea legislativă.
Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate a prevederilor art 3041Cod procedură civilă și a dispozițiilor art 20 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 ontenciosului administrativ, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 34, alin. 2 din Legea nr. 188/1999, "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Prin prevederile art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001 și ulterior prin legile anuale ale bugetului de stat, respectiv art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/ 2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 precum și art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004, dispozițiile legale amintite mai sus au devenit inaplicabile, ulterior anului 2002, fiind prevăzute suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare.
După cum în mod corect a reținut instanța de fond,suspendarea exercițiului dreptuluinu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanților la aceste prime.
Prin urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative amintite anterior.
Prevederile art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii iar dreptul la concediul de odihnă plătit face parte din această categorie; conform art. 53 din același act normativ, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
În speță, însă, se poate conchide că suspendarea succesivă la plata primei de vacanță nu echivalează cu înlăturarea dreptului la aceasta ci doar cu suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare, dreptul la plata primei fiind îngrădit în mod nepermis.
Înalta Curte de Casație cu prilejul soluționării recursului în interesul legii (decizia nr. XXIII/2005) a statuat că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care exercițiul lui a fost suspendat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea; se susține, de asemenea, că prelungirea valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ar fi de neconceput și inadmisibil.
Considerentele enunțate au relevat că prima instanță a realizat o corectă determinare a stării de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente astfel că nu se poate reține că ar fi prezent motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 9 Cod procedură civilă și de asemenea Curtea nu a identificat alte motive de recurs de ordine publică astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 393/CA/14.12.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - G - - -
Red./
2 ex./22.04.2008
Jud.fond.-
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu
