Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 93/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - funcționari publici -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 93

Ședința publică din 22 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Grapini Carmen

JUDECĂTOR 2: Ududec Elena

JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina

Grefier - -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamantul Județul B - prin președinte ec. cu sediul în municipiul B,--3, județul B și de pârâtul Consiliul Județean B, cu sediul în municipiul B, - - nr.1-3, județul B, împotriva sentinței nr.1186 din 12.11.2008 a Tribunalului Botoșani - secția comercială,contencios administrativ și fiscal ( dosar nr-).

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns liderul Sindicatului Salariaților din Aparatul de Specialitate al Consiliului Județean în persoana numitului, asistat de avocat, lipsă fiind recurenții.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța constatând recursurile în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.

Apărătorul pârâtului intimat Sindicatul Salariaților din Aparatul de Specialitate al Consiliului Județean Bas olicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Precizează că, convingerea că sentința recurată este temeinică și legală este creată, printre altele, și de faptul că acordul a fost în mod legal înregistrat la B, după ce a fost în prealabil aprobat prin Hotărârea de Consiliu Județean nr.33/28.03.2007 și că, această hotărâre nu fost contestată ori anulată și nici nu face obiectul cererii de chemare în judecată. Mai arată faptul că nu poate fi contestat dreptul salariaților de a avea dreptul la negocieri colective, că aceste drepturi sunt garantate prin Constituție. Arată că a depus la dosarul cauzei o situație comparativă cu drepturi similare negociate la nivelul altor județe din țară, din care rezultă că sumele negociate la nivelul au un cuantum redus, de-a dreptul rezonabil, față de cele negociate și acordate de alte consilii județene din țară.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA:

Asupra recursurilor de față,constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 3.09.2008, reclamantul Județul B prin președinte ec. în contradictoriu cu pârâtul Sindicatul salariaților din aparatul de specialitate al Consiliului Județean prin lider de sindicat a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate nulitatea dispozițiilor art.12, 14,18 și 36 din Acordul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anul 2007 și restituirea sumelor încasate în baza acestor prevederi, inclusiv a dobânzilor legale aferente.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că acordul anterior menționat a fost înregistrat la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Botoșani, a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului județean B nr.33/2007, însă articolele contestate vizează acordarea unor drepturi salariale nelegale - drepturi care au fost considerate necuvenite de către Camera de Conturi care a efectuat un control la unitate, finalizat cu emiterea deciziei nr.17 /2008, concluzionând că acestea nu sunt prevăzute prin acte normative.

A arătat reclamantul că articolele a căror nulitate se invocă contravin dispozițiilor art.157 alin.2 din Legea nr. 53/2003, art.14 alin.3 din Legea nr. 273/2006, art.61 din Legea nr.188/1999 și art.8 din Legea nr.130/1996, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii.

În susținerea cererii formulate,reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

Pârâtul, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât clauzele acordului încheiat cu Consiliul Județean sunt legale, în sensul că acestea nu contravin nici unei reglementări speciale de salarizare, ci dimpotrivă, instituie alte drepturi suplimentare care prin natura lor au caracter social și se circumscriu măsurilor permise de art.61 din Legea nr.188/1999.

Prin încheierea din 8 octombrie 2008 instanța a dispus la cererea părților, introducerea în cauză a Consiliului județean B - în calitate de parte a acordului colectiv de muncă.

Aceasta a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat admiterea acțiunii.

Prin sentința nr.1186 din 12 noiembrie 2008 Tribunalul Botoșani - secția comercială,contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în esență, că nu există motivul de nulitate invocat prin acțiune privind clauzele Acordului colectiv de muncă valabil pentru anul 2007 încheiat între Consiliul Județean B și sindicatul salariaților din aparatul de specialitate, cu atât mai mult cu cât acordul de muncă respectiv a fost înregistrat la Direcția de Muncă Solidaritate Socială și Familie Botoșani, aprobat prin Hotărârea nr.33/28.03.2007 de Consiliul Județean B - hotărâre care nu a fost anulată până în prezent și nici nu a constituit obiectul cererii de chemare în judecată, și a produs efectele și are valoare obligatorie pentru părțile contractante.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs pârâții Consiliul Județean B și Judecătoria Botoșani prin președintele acestuia.

În motivare, ambii recurenți invocă nelegalitatea sentinței, arătând că instanța de fond a ignorat faptul că prin acordul/contractul colectiv de muncă ce face obiectul acțiunii s-au negociat o serie de drepturi suplimentare ce au generat în perioada martie - decembrie 2007 cheltuieli bugetare de 248.012 lei care contravin reglementărilor din domeniul financiar, precum și disp. art. 61 din Legea 188/1999 republicată.

Examinând recursurile declarate în cauză ale cărui motive se încadrează în art. 304 pct. 1 Cod pr. civilă, Curtea constată că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Potrivit art.12 al.1 din Legea nr. 130/1996, salariații instituțiilor bugetare pot încheia contract5e colective de muncă, fără a putea fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, iar potrivit art.61 din Legea nr. 188/1999, autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii acorduri care să cuprindă măsuri referitoare la constituirea și utilizarea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor de la locul de muncă, sănătății și securității în muncă, a programului zilnic de lucru, perfecționarea profesională și alte măsuri referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.

Rezultă așadar că nu pot face obiectul negocierii drepturile stabilite prin lege și în consecință, alte drepturi suplimentare ce nu se regăsesc în legi speciale, pot fi negociate, interpretare ce respectă disp.art. 41 alin.5 din Constituție precum și prevederile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010.

De remarcat este și faptul că acordul de muncă respectiv a fost înregistrat la Direcția de Muncă Solidaritate Socială și Familie Botoșani, aprobat prin Hotărârea nr.33/28.03.2007 de Consiliul Județean B - hotărâre care nu a fost anulată până în prezent și nici nu a constituit obiectul cererii de chemare în judecată și a produs efectele și are valoare obligatorie pentru părțile contractante.

De altfel, reclamantul are posibilitatea, în conformitate cu disp.art. 3 pct.1 din acordul încheiat între părți, să inițieze negocieri cu sindicatul pentru modificarea clauzelor vizând drepturile suplimentare.

În consecință, cum în cauză nu sunt date motivele de nelegalitate invocate de către recurenți, în mod corect instanța de fond apreciind că nu există motive de nulitate ale acordului / contractul colectiv de muncă din litigiu, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, recursul de față urmează a fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recursurilor declarate de reclamantul Județul B - prin președinte ec. cu sediul în municipiul B,--3, județul B și de pârâtul Consiliul Județean B, cu sediul în municipiul B, - - nr.1-3, județul B, împotriva sentinței nr.1186 din 12.11.2008 a Tribunalului Botoșani - secția comercială,contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 ianuarie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./ 25.02.2009

Președinte:Grapini Carmen
Judecători:Grapini Carmen, Ududec Elena, Nastasi Dorina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 93/2009. Curtea de Apel Suceava