Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 932/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 932
Ședința publică din 14 mai 2009
Președinte - -
JUDECĂTOR 1: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 2: Morariu Adriana
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții:, G și, toți funcționari publici la Primăria comunei Cîmpului, jud. împotriva sentinței nr. 217 din 11 februarie 2009 a Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr. 5427/E/40/2008).
La apelul nominal au lipsit recurenții și pârâții intimați Consiliul Local al com. și Primarul comunei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prelabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu disp. art. 150 Cod proc. civ. rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Secției comerciale, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Botoșani la data de 17.12.2008 sub nr. 5427/E/40/08, reclamanții:, G și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al comunei Cîmpului și Primarul comunei Cîmpului, obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă ce trebuiau acordate fiecăruia în funcție de perioada efectiv lucrată în calitatea de funcționar public, în temeiul Legii nr. 142/1998.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt salariați în cadrul Primăriei comunei Cîmpului, jud. B și apreciază neîntemeiat refuzul pârâtei de a le acorda tichetele de masă, motivat de faptul că în bugetele anuale nu au fost prevăzute sume cu această destinație, iar faptul că Legea nr. 142/1998 nu prevede obligativitatea acordării tichetelor de masă nu înseamnă în mod automat că salariații nu au acest drept, stabilirea acestui drept doar pentru anumite categorii de salariați, determinând o gravă și inexplicabilă discriminare din punct de vedere al dreptului de protecție socială între salariații din sectorul bugetar.
În drept, reclamanții au invocat Legea nr. 142/1998, Constituția României, Legea nr. 53/2003 republicată.
Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare și nu a trimis reprezentant în instanță.
Prin sentința civilă nr. 217 din 11 februarie 2009, Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea reclamanților.
În motivarea soluției, prima instanță a reținut că reclamanții sunt salariați ai Primăriei comunei Cîmpului, jud. B și aceștia au drepturile și îndatoririle prevăzute în actul normativ special aplicabil acestei categorii de personal bugetar, în care nu există dispoziții în sensul acordării drepturilor solicitate de reclamanți, iar legiuitorul nu stabilește imperativ în sarcina angajatorului obligația de a acorda tichetele de masă, în cazul instituțiilor publice, acestea putând fi acordate în măsura în care asemenea cheltuieli sunt prevăzute în bugetul de stat.
Din analiza disp. art. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, a constatat prima instanță că legea instituie doar categoriilor de personal care au vocație, stabilind, în același timp condiția unei prevederi în bugetul de stat a cheltuielilor corespunzătoare.
A mai reținut instanța că, sunt imperative disp. art. 46 alin. 4 din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004, potrivit cărora în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație, dispoziții care se regăsesc și în Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005, în Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006, precum și în legea bugetului pentru anul 2007.
A apreciat instanța de fond că nu poate fi reținută susținerea reclamanților referitoare la ivirea unei situații de discriminare, câtă vreme prevederile legilor bugetare din perioada 2005 și până în prezent, care interziceau acordarea acestor tichete au vizat toate instituțiile publice, cu excepția celor finanțare integral din veniturile proprii, iar printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României nu se regăsește acordarea tichetelor de masă.
În fine, a reținut prima instanță că în acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ, prin decizia nr. 14/10.03.2008 dată în soluționarea recursului în interesul legii, care a avut ca obiect interpretarea disp. art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998 și care este obligatorie pentru instanță.
Împotriva sentinței menționate au declarat recurs reclamanții, arătând că instanța de fond nu a ținut cont de temeiurile legale invocate de aceștia, iar faptul că Legea nr. 142/1998 prevede o normă cu caracter dispozitiv nu îndreptățește concluzia că angajații nu ar avea dreptul la beneficiul privind alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă sau lăsarea aplicării acestor dispoziții de protecție privind securitatea muncii salariaților la aprecierea angajatorului.
Mai susțin recurenții că nici condiționarea acordării tichetelor de masă de limita bugetelor de stat sau, după caz, a bugetelor locale nu o îndreptățește pe pârâtă să le refuze acest drept, întrucât avea obligația de a solicita alocarea și virarea fondurilor necesare în acest scop.
Mai mult, apreciază reclamanții că, acordarea selectivă a alocației individuale de hrană numai unor categorii de bugetari, aflați în situații similare sau chiar în cadrul aceleiași categorii este contrară prevederilor constituționale (art. 41) și normelor europene (art. 14 din CEDO) și a creat un tratament discriminatoriu.
În fine, arată recurenți că, în lipsa contractului colectiv de muncă pe ramură, care nu s-a încheiat încă, sunt aplicabile disp. art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/16.10.1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată cu modificările și completările ulterioare aduse de Legea nr. 53/2003 Codul muncii și OUG nr. 9/2004, în sprijinul acestor susțineri fiind și disp. art. 241 alin. 1 lit. c, art. 238 alin. 2 și art. 247 din Codul muncii, prevederi legale care nu au fost avute în vedere la soluționarea recursului în interesul legii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Alineatul 2 al aceluiași articol stipulează că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli.
Rezultă din cuprinsul dispozițiilor legale învederate că acordarea tichetelor de masă constituie doar o facultate pentru angajator și în plus de aceasta, se acordă doar sub condiția cuprinderii lor în buget.
Prin legea tichetelor de masă nu s-a stabilit în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept.
Potrivit prevederilor legilor bugetului de stat pentru perioada 2004 - 2007, respectiv Legea nr. 507/2003 - art. 46 alin. 4; Legea nr. 511/2004- art. 40; Legea nr. 379/2005- art. 24; Legea nr. 487/2006 - art. 18, în bugetele instituțiilor publice nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
importanța egalității în drepturi ca garanție constituțională art. 16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Această egalitate include domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, iar în aceste domenii nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariați, care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.
Or, nu există nici o dispoziție legală care să acorde tichete de masă unor salariați ce își desfășoară activitatea în condiții identice cu reclamanții; dimpotrivă toți sunt tratați în mod identic, neprevăzându-se în bugete sume cu această destinație, așa cum s-a arătat mai sus.
Nu există astfel o încălcare a dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care se referă la interdicția oricărei discriminări cu privire la exercitarea vreunuia din drepturile fundamentale reglementate prin convenții ori protocoale adiționale.
Nu orice diferență de tratament constituie o discriminare.
Pentru considerentele învederate, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă,
În numele LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții:, G și, toți funcționari publici la Primăria comunei Cîmpului, jud. împotriva sentinței nr. 217 din 11 februarie 2009 a Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. SR
Jud.
Tehnored. MM
2 ex. - 28.05.09
Președinte:Nechifor VetaJudecători:Nechifor Veta, Morariu Adriana, Sas Remus
