Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 968/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 968
Ședinta publica din data de 18 aprilie 2008
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 2: Sergiu Leon Rus
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B N ÎN NUMELE MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr.338/CA pronunțată în data de 11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE B N, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ DE REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI DE CONTENCIOS, - având ca obiect litigiu privind funcționari publici-drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.338/C din 11 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și s-a luat act că Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, în calitate de chemat în garanție, a renunțat la judecată cu privire la excepția privind inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție.
A fost admisă acțiunea formulată și ulterior precizată intentată de reclamanta, mpotriva pârâților: Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și Inspectoratul de poliție Județean B N și în consecință au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând prime de concediu pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective.
A fost respinsă acțiune a reclamantei în privința pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, având în vedere lipsa calității procesuale a acestuia.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată și ulterior precizată, intentată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, și a fost obligat chematul în garanție să vireze pârâtului sumele de bani cuvenite reclamantei.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că din adeverința nr.12569/l0.10.2007 eliberată de Arhivele Naționale rezultă că reclamanta, este salariata Arhivelor Naționale, în funcție publică de la data de 01.03.2001, conform Legii nr.188/l999 și nu a beneficiat de primă de vacanță de la data numirii și până la 31.12.2006, iar În adresa nr.8313/22.11.2007 emisă de B-N, se arată că reclamanta a avut calitatea de funcționar public în perioada 2001-2006, menționându-se și sumele ce i s-ar cuveni cu titlu primă de concediu pe anii 2001-2005, cu precizare că pentru anul 2006, reclamanta a solicitat prima de concediu în dosarul nr.1695/l12/2007 (nota instanței: în realitate, dosarul nr.1695/l12/2007 este dosarul prezentei cauze).
Potrivit disp.art.33 alin.2 (ulterior devenit art.34 alin.2 și mai apoi art.35 alin.2, urmare modificării, completării și republicării legii) din Legea nr.188/l999 privind Statutul funcționarilor publici, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării În concediu, care se impozitează în mod separat.
Prevederile legale de mai sus au devenit neaplicabile și funcționarilor publici nu le-a fost acordată prima de concediu pe perioada anilor 2001-2006, deoarece prin dispozițiile art.III alin.l din OUG nr.33/2001 s-a dispus suspendarea aplicării prevederilor privitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă, până la data de 1 ianuarie 2002, iar ulterior măsura suspendării a fost menținută și prelungită succesiv și pe anii 2002-2006, prin legile bugetului de stat anuale din această perioadă, iar în prezent suspendarea nu mai subzistă. In acest sens trebuie menționat că nici în Legea bugetului de stat pe anul 2007 și nici în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2007 nu sunt dispoziții prin care să se suspende acordarea primei de concediu.
Deși acordarea dreptului la primă de concediu a fost suspendată, suspendare ce s-a menținut până la 31 decembrie 2006, aceasta nu echivalează cu stingerea dreptului la prima de concediu. De altfel, legile bugetului de stat pe anii 2002-2006 nu se referă la desființarea dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare.
Decizia nr.38 din 25 ianuarie 2005 Curții Constituționale, invocată de pârâți în apărare, nu reține că dreptul la prima de concediu a fost desființat, ci numai că legile bugetului de stat pentru anul 2004 și 2005 au suspendat acordarea dreptului la prima de concediu, iar suspendarea a avut caracter temporar.
Potrivit art.64 alin.2 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept În vigoare.
Așa fiind, reclamanta este îndreptățită să primească primele de concediu pentru fiecare din anii perioadei 2001-2006, iar pârâții de rândul 1-2 sunt datori să-i plătească primele, actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Cum reclamanta nu are raporturi de serviciu și cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor acesta nu are nici o obligație de plată a salariului sau alte drepturi bănești către reclamanta, se găsește ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale invocată de către acest pârât și drept urmare acțiune a reclamantei a fost respinsă față de pâtâtul MEF.
Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, iar potrivit dispozițiilor nr.HG386/2007 gestionează bugetului statului, astfel că el asigură sumele necesare Ministerului Internelor și Reformei Administrative, inclusiv sumele necesare plății salariilor și primelor de concediu. Astfel, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și reformei Administrative.
Îmotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B-N în numele Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând admiterea recursului și modificarea în parte în sensul respingerii cererii de chemare în garanție.
În motivare se arată că prin sentinta civila atacata, Tribunalul B N-Sectia Comerciala si contencios Administrativa admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei si Finantelor B ca fiind intemeiata si a respins actiunea intentata fata de acest parat, a admis actiunea in contencios administrativ formulata de catre reclamanta-intimata impotriva paratilor Ministerul Internelor si Reformei Administartive, Inspectoratul de Politie a judetului BN, obligand pe acestia sa plateasca reclamantei drepturile banesti reprezentand prime de concediu pentru anii 2001-2006 actualizate cu rata inflatiei de la data scadentei si pana la data platii efective si a admis cererea de chemare in garantie formulata de catre Ministerul Internelor si Reformei Administrative cu consecinta obligatii chematului in garantie Ministerul Economiei si Finatelor sa aloce fondurile necesare platii sporului de fidelitate actualizat cuvenit reclamantului - intimat.
Critică solutia pronuntata de catre instanta de fond ca fiind netemeinica si nelegala in ceea ce priveste admiterea cererii de chemare in garantie formulata de catre Ministerul Internelor si Reformei Administrative fata de Ministerul Economiei si Finantelor,cu obligarea acestuia la virarea fondurilor necesare catre MIRA pentru plata drepturilor banesti solicitate de catre intimata-reclamanta, ca fiind data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii,respectiv fiind lipsita de temei legala si de asemenea necuprinzand motivele pe care se sprijina.
Consideră ca in mod gresit instanta a apreciat ca cererea de chemare in garantie formulata de catre Ministerul Internelor si Reformei Administrative fata de Ministerul Economiei si Finantelor este intemeiata, n opinia pârâtei aceasta cererea de chemare in garantie formulata de catre Ministerul Internelor si Reformei Administrative fata de Ministerul Economiei si Finantelor este neintemeiata.
Mai mult arată ca prin modul in care a procedat instanta de fond cu privire la admiterea cererii de chemare in garantie a incalcat prevederile art.261 alin.1 pct.5 procedura civila intrucat hotararea nu cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei-precum si cele pentru care al fost inlaturate cererile chematului in garantiejn acest sens punand instanta de control iudiciar in imposibilitatea de a verifica solutia adoptat a, prin prisma normelor de drept aplicabile spetei.
Simpla retinere de catre instanta de fond ca Ministerul Economiei si Finantelor elaboreaza proiectul bugetului de stat, precum si proiectul legii de rectificare a bugetului de stat,iar potrivit dispozitiilor HG nr.386/2007 gestioneaza bugetul statului, nu este suficienta in opinia pârâtei pentru motivarea in fapt si in drept a solutiei adoptate de admitere a cererii de chemare in garantie.
In contradictoriu cu retinerile instantei de fond arată faptul ca in opinia pârâtei cererea de chemare in garantie a Ministerului Economiei si Finantelor,este asa cum a mai aratat, neintemeiata.
Faptul ca prin acte normative au fost suspendate dispozitiile legale ce au instituit temeiul juridic al pretinselor drepturi ale reclamantului, nu confera nici uneia dintre parti vreo garantie din partea Ministerului Economiei si Finantelor pentru sumele de bani ce ar trebui platite reclamnatului de catre parat, sume ce isi au suportul de drept izvorat dintr-un raport juridic de munca.
Temeiul unei astfel de cereri l-ar constitui obligatia de garantie ce ar reveni chematului in garantie în baza legii sau a unui contract ori a unei obligatii de restituire, conditii ce nu se regasesc in prezenta cauza.
Obiectul cererii de chemare in garantie este obligarea chematului in garantie, respectiv a Ministerului Economiei si Finantelor, de a vira fondurile necesare achitarii sumelor reprezentand drepturi banesti, respectiv sporul de fidelitate aferent perioadei 12.11.2005-31.121.2005, insa asa cum este reglementata de art.60-63.procedura civila institutia chemarii in garantie, aceasta reprezinta acea forma de participare a tertilor la activitatea juridica care confera uneia dintre parti posibilitatea de a solicita introducerea in proces a acelor persoane ce ar avea obligatia de garantie sau de despagubire in ipoteza in care partea respectiva ar pierde procesul, deci aceasta institutie se intemeiaza pe existenta unei obligatii de garantie sau de despagubire care nu exista in sarcina Ministerului Economiei si Finantelor.
Pentru aceste motive apreciează ca nu sunt intrunite cerintele art.60-63.procedura civila pentru a fi admisa cererea de chemare in garantie.
Mai mult cererea de chemare in garantie a Ministerului Economiei si Finantelor nu intruneste conditiile esentiale ale unei cereri in justitie,neavand nici un suport juridic,nefiind motivata in fapt si in drept, Ministerul Internelor si Reformei Administrative, titular al cererii de chemare in garantie, neindicand actul normativ in baza caruia Ministerul Economiei si Finantelor ar fi raspunzator pentru virarea sumelor solicitate de catre reclamant simpla invocare a HG nr.208/2005 potrivit careia Ministerul Economie si Finantelor gestioneaza bugetul de stat nu este pertinenta in ceea ce priveste invocarea si sustinerea cererii de chemare in garantie.
In contradictoriu solutia instantei de fond aratam ca Ministerul Internelor si Reformei Administrative intr-o eventuala ramanere definitiva si irevocabila a hotararii intimatului-reclamant, are la indemana parghiile privind punerea in executare a hotararii,in acest sens existand prevederile art.2 din OG nr.22/2002 cu modificarile si completarile ulterioare care reglementeaza procedura de executare a obligatiilor de plata ale institutiilor publice in temeiul unui titlu executoriu.
Astfel Ministerul Internelor si Reformei Administrative ca ordonator principal de credite la fel ca si Ministerul Economiei si Finantelor daca v-a in pretentii printr-o decizie irevocabila, poate in temeiul unui titlu executoriu ba mai mult are si obligatia sa dispuna toate masurile ce se impun pentru asigurarea in bugetele proprii si ale institutiilor din subordine a sumelor de bani necesare platii drepturilor, reprezentand prima de concediu solicitata de catre intimatul-reclamant.
In concluzie apreciem ca intre MIRA si chematul in garantie Ministerul Economiei si Finantelor nu exista o obligatie dintre cele prevazute de art.60-63.procedura civila,mai ales ca MIRA are obligatii legale proprii de a cuprinde in proiectele de buget ce le intocmeste plata drepturilor salariale ale angajatilor, cu alte cuvinte intre paratul MIRA si chematul in garantie nu exista o obligatie de dezdaunare.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
în garanție reprezintă mijlocul procesual de satisface a pretențiilor pârâtului, în ipoteza în care este obligat la plată față de reclamant.
Legislația muncii, cu referire la raportul de serviciu al funcționarului public, nu interzice utilizarea instituției chemării în garanție, dimpotrivă, atât art. 82 din Legea nr. 168/1999 cât și art. 117 din Legea nr. 188/1999 prevăd că dispozițiile acelor legi se completează cu reglementările de drept comun civile.
Evident, raportul dintre pârât și chematul în garanție nu este unul de dreptul muncii, ca cel dintre reclamant și pârât, ci unul ce decurge din disp. Legii nr. 500/2002 și ale nr.HG 386/2007.
Astfel, potrivit art. 19 lit. a) din legea nr. 500/2002, privind finanțele publice:" În domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții:
a) coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție;"iar potrivit art. 3 alin. 1 lit. a) pct. 2 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor:
"Art. 3 (1) În realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor are, în principal, următoarele atribuții:
în domeniul finanțelor publice:
1
2. elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operand rectificările corespunzătoare;"
Având atribuții exclusive în acest domeniu, chematul în garanție este singurul în măsură să propună și apoi să dispună asupra plăților stabilite în favoarea reclamanților, dobândind astfel calitate procesuală pasivă în cauză.
Apărările întemeiate pe disp. art. 15 alin. 1 și 3 din Legea nr. 500/2002 nu prezintă relevanță.
Sumele stabilite în favoarea reclamantei, deși datorate, nu au fost prevăzute în bugetul pârâtului
Nici acțiunea introductivă și nici cererea de chemare în garanție nu pot reprezenta cadrul de analiză în vederea stabilirii răspunderilor pentru neprevederea sumelor în buget. Nu aceasta este obiectul cauzei și deci, în mod evident, analiza cerută de recurent ar excede limitelor investirii instanței.
În mod corect s-a constatat că recurentul fost introdus în cauză prin procedura cererii de chemare în garanție instituită pe prev. art. 60 și urm. pr.civ.
În speță, litigiul de față este generat de nerespectarea și nerecunoașterea unui drept recunoscut de lege în beneficiul reclamantei care este funcționar public.
Potrivit art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, reclamanții sunt funcționari publici fiind salarizați potrivit OUG nr.92/2004.
Aplicarea acestui drept a fost suspendată prin art.3 alin.1 din OUG nr.33/26.02.2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată prin Legea nr.386/2001, până la data de 1 ianuarie 2002, însă potrivit art.III alin.3 din același act normativ pe perioada suspendării redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr.188/1999.
Chiar dacă prin legi bugetare succesive, Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004, a fost prelungit de fiecare dată termenul de suspendare, nu se poate considera că dreptul în discuție nu există deoarece nici un text legal nu îl înlătură, suspendând doar exercițiul său, împrejurare care nu poate fi considerată o desființare. Prin urmare temeiul juridic al dreptului există și în prezent.
Pe de altă parte, invocarea în prezent a suspendării prin legile bugetare, apare a fi o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art.15 alin.2 din Constituție și art.1 din Codul civil.
Cu privire la critica adusă sentinței în privința obligării la plata daunelor interese se constată că și aceasta este nefondată întrucât plata primei de vacanță se asimilează drepturilor salariale de care au beneficiat reclamanții până la intrarea în vigoare a OUG nr.77/2002, iar în principiu salariul și celelalte drepturi se plătesc la data convenită, orice întârziere atrăgând răspunderea angajatorului pentru daune interese (art.93 din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici coroborate cu art.161 din alin.4 Codul muncii ) în scopul acoperirii prejudiciului suferit, ori este de notorietate ca prejudiciul pe care îl încearcă orice persoană îndreptățită la încasarea salariului constă în deprecierea leului, salariul real scăzând proporțional cu indicele de inflație.
Așa fiind, recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului BN în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, se reține că acesta nu este fondat deoarece așa cum s-a reținut, chiar dacă prin legi bugetare succesive s-a suspendat exercițiul dreptului în discuție, acesta nu a fost desființat în esență el subzistând și în prezent, ca atare, subzistă obligația de a plăti reclamanților prima de concediu prevăzută de art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 în sarcina ordonatorilor de credite, indiferent de rangul lor, considerent pentru care în mod temeinic s-a respins de către prima instanță excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul IPJ B-N și chemata în garanție.
În mod similar a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.XXIII din 12 decembrie 2005 pronunțată într-un recurs în interesul legii vizând o problemă de drept analogă,fiind aplicabilă regula de interpretare logică "ubi eadem est rațio, eadem lex esse debet", tocmai pentru ca un drept prevăzut să nu devină o obligație lipsită de conținut.
Curtea Constituțională prin decizia nr.38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din legile bugetului de stat pe 2004 și 2005, însă aceasta nu poate fi adusă ca un argument care să conducă la respingerea acțiunii întrucât suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamantului la această primă.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a respinge recursul în conformitate cu prevederile art.312 alin.1 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B-N în numele Ministerului Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 338 din 11 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./
2 ex./20.04.2008
Jud.fond./
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus, Rodica
