Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 970/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--20.05.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.970
Ședința publică din 8 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Silvică Reșița împotriva sentinței civile nr. 338/14.03.2008 pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă consilier juridic, lipsă reclamantul intimat.
Lipsă de procedură cu reclamantul intimat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin fax, note de ședință din partea reclamantului.
Nemaifiind alte cererii de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei, consilier juridic consideră că decizia de sancționare a fost motivată atât în drept cât și în fond, motiv pentru care solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C-S sub nr-,reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Direcția Silvică Reșița solicitând anularea deciziei nr.244/09.07.2007.
În motivare acțiunii reclamantul a arătat că, prin decizia susmenționată a fost suspendat din funcția de district al Ocolului Silvic conform notei de constatare 1448/07.05.2007 a Biroului Fond Forestier din cadrul Direcției Silvice Reșița, S-au invocat în acest sens prevederile art. 48 alin. 2 lit. e din OUG59/2000 prevederile art. 100 lit. din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2006-2007 și nota de constatare 1448/07.05.2007 a Biroului Fond Forestier din cadrul Direcției Silvice Reșița.
Consideră că în mod greșit prin nota de constatare susmenționată i s-a reținut în mod abuziv faptul că s-ar face vinovat de punerea în valoare de masă lemnoasă de reprimire necorespunzătoare a partizilor și de marcări necorespunzătoare.
În acest sens solicită a se dispună pârâtei să depună nota de control susmenționată și să încuviințeze evaluarea unei expertize având ca obiective, obiectivele din nota de control.
Un alt motiv pentru care invocă nulitatea absolută a deciziei atacate este nemotivarea corectă a acesteia în drept.
Prin întâmpinarea depusă pârâta a solicitat respingerea contestației.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că la emiterea deciziei contestate, s-a avut în vedere nota de constatare nr. 1448/07.05.2007 (anexa 2) a Biroului Fond Forestier în cadrul, prin care se arată că dl. se face vinovat de punerea în valoare necorespunzătoare masei lemnoase la partizile 219,241,313și 323 (subdimensionarea diametrelor și subestimarea claselor de calitate la arborii marcați), precum și de reprimiri necorespunzătoare a partizilor.
Având în vedere propunerea de retrogradare în funcție a șefului de district, formulată prin nota nr. 1448/07.05.2007, în conformitate cu dispozițiile OG59/2000 privind Statutul personalului silvic și ale Ordinului 274/2002 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a consiliilor de disciplină, s-a procedat la cercetarea abaterilor disciplinare săvârșite de contestator în cadrul consiliului de disciplină constituit la nivelul Direcției Silvice Reșița.
În ședința Consiliului de disciplină din data de 01.06.2006, s-a hotărât sancționarea șefului de district cu suspendarea din funcție pe o perioadă de 12 luni, potrivit art. 48 alin. 2 lit. e) din OG nr. 59/2000. Contestatorul a fost înștiințat prin adresa nr. 4477/3/05.06.2007 (anexa 3) cu privire la cele hotărâte, precum și în privința dreptului său de a formula contestație împotriva hotărârii adoptate la Comitetul Director al
Prin sentința civilă nr.338/14.03.2008 Tribunalul C-S a admis în parte contestația formulată de către reclamantul, împotriva pârâtei Direcția Silvică Reșița, a modificat decizia nr.244/09.07.2007 emisă de către pârâtă în sensul că se sancționează reclamantul cu retrogradarea în funcție pe o perioadă de trei luni, a obligat pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată față de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Silvică Reșița a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea contestației formulate împotriva deciziei nr.244/09.07.2007, emisă de Direcția Silvică Reșița.
În motivarea recursului pârâta arată că la baza emiterii deciziei contestate de reclamant a stat nota de constatare nr.1448/07.05.2007 a Biroului Fond Forestier din cadrul, în care se arată că șeful de district se face vinovat de punerea în valoare necorespunzătoare a masei lemnoase la partizile 219,241,313 și 323 din cadrul, precum și de reprimiri necorespunzătoare la unele partizi.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile nr.274/2002 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a consiliilor de disciplină prevăzute în Statutul personalului silvic aprobat prin U, nr.59/2000, Consiliul de disciplină din cadrul, după cercetarea abaterilor săvârșite de reclamant, a hotărât sancționarea șefului district cu suspendarea din funcție pe o perioadă de 12 luni, în acest sens fiind emisă decizia nr.244/09.07.2007.
Pârâta solicită a se avea în vedere, pe de o parte, faptul că propunerea de sancționare nu este obligatorie pentru Consiliul de disciplină, în urma audierii persoanei vinovate și a cercetării abaterii săvârșite, acesta putând stabili oricare din sancțiunile care intră în competența sa. Pe de altă partea, se învederează că atât retrogradarea din funcție, cât și suspendarea din funcție presupun menținerea raporturilor de serviciu, în cazul suspendării încetând temporar doar funcția deținută, în speță funcția de șef de district, însă nu și contractul de muncă.
În mod greșit tribunalul a reținut că singurul act normativ aplicabil ar fi legea generală în materia contenciosului administrativ, respectiv Legea nr.188/1999 întrucât pârâta nu ar intra sub incidența prevederilor art.5 din această lege, care prevăd limitativ serviciile care beneficiază de statute speciale pentru funcționarii public.
Raporturile de serviciu dintre reclamant și sunt generate de încheierea unui contract individual de muncă, acesta având calitate de personal silvic, în sensul art.1 din OUG nr.59/2000.
Prin urmare, întrucât OUG nr.59/2000 prevede expres care sunt sancțiunile disciplinare aplicabile personalului silvic, consideră că trebuie avute în vedere aceste sancțiune și nu cele din Legea nr.188/1999, pentru că ordonanța dispune altfel și pentru că legea se aplică funcționarilor publici, numiți în funcții publice prin decizii de numire, iar nu personalului contractual asimilat funcționarilor publici.
Pe fondul cauzei, pârâta consideră că în mod greșit prima instanță a dispus sancționarea reclamantului cu retrogradarea din funcție pe 3 luni, întrucât această sancțiune ar corespunde gravității abaterilor săvârșite, făcând individualizarea sancțiunii în raport de criteriile prevăzute de art.65 alin.4 din Legea nr.188/1999.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Prezenta cauză are ca obiect cererea reclamantului, având funcția de șef district la Ocolul Silvic, de anulare a deciziei nr. 244/9.07.2007 emisă de Direcția Silvică Reșița, prin care s-a dispus suspendarea reclamantului din funcția deținută pentru o perioadă de 12 luni, începând cu data de 10.07.2007.
Examinând legalitatea acestei decizii, Curtea a pus în discuția părților, ca motiv de recurs de ordine publică, absența motivării actului administrativ atacat șui consecințele pe care le implică eventuala lipsă a acestei motivări.
Examinând această chestiune, Curtea remarcă faptul că, potrivit deciziei nr. 244/9.07.2007 a Direcției Silvice Reșița, s-a dispus suspendarea reclamantului din funcția deținută pentru o perioadă de 12 luni, indicându-se că reclamantul se face vinovat de punerea în valoare necorespunzătoare a masei lemnoase, de reprimiri necorespunzătoare a partizilor și de marcări necorespunzătoare.
Curtea constată însă că decizia atacată nu indică nici o apreciere cu privire la evaluarea gravității faptei imputate reclamantului sau cu privire la criteriile de individualizare a sancțiunii aplicate, limitându-se la expunerea faptei imputate și la indicarea textului sancționator.
În condițiile în care dispunerea unei sancțiuni disciplinare implică o apreciere inerentă a gravității faptei și o individualizare a sancțiunii aplicate, Curtea observă că decizia contestată de reclamant nu cuprinde aceste date esențiale în evaluarea legalității acestei decizii.
Din acest punct de vedere, Curtea reține că aceste omisiuni sunt echivalente unei lipse a motivării actului administrativ atacat.
Or, motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ. Ea reprezintă o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.
În opinia instanței, motivarea urmărește o dublă finalitate. Ea îndeplinește, în primul rând, o funcție de transparență în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat. Ea permite, de asemenea, instanței să realizeze controlul său jurisdicțional.
Așadar, obligația de motivare joacă un rol deosebit de important, în special în cadrul controlului puterii discreționare.
motivării permite reconstituirea raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia. Ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului și să fie realizată de autorul său.
A motiva implică a face cunoscute cu claritate elementele de fapt și de drept care permit înțelegerea deciziei și aprecierea legalității sale. Importanța acestei exigențe depinde în mod considerabil de natura actului, de contextul juridic în care el intervine, precum și de interesele pe care destinatarii ar putea să le aibă în primirea acestor explicații.
Motivarea va trebui să permită judecătorului să exercite un control asupra elementelor de fapt și de drept care au servit drept bază de exercitare a puterii de apreciere.
În speță, motivarea actului administrativ atacate trebui realizată în mod detaliat, prin indicarea motivelor pentru care autoritatea emitentă a ajuns la concluzia sancționării reclamantului. Cu alte cuvinte, motivarea trebuia să fie efectivă, respectiv completă, precisă și circumstanțiată.
Întrucât acest act administrativ n au fost motivat de către emitent, s-a încălcat principiul dreptului la apărare în ceea ce îl privește pe reclamant.
Or, sancțiunea pentru lipsa motivării este anularea actului de către judecător.
În privința obligației autorităților administrative de a-și motiva deciziile, instanța observă că, potrivit art. 31 alin. 2 din Constituția României, "autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigureinformarea corectă a cetățenilor asupratreburilor publice șiasupra problemelor de interes personal."
De asemenea, conform art. 1 alin. 3 din Constituția României, "România este statde drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor din decembrie 1989, și sunt garantate."
Or, în condițiile în care autoritățile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora, în condițiile în care deciziile acestor autorități sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate susține că este permisă absența motivării explicite a actului administrativ atacat.
În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură. Absența acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce lipsa motivării lipsește de orice eficiență controlul judecătoresc al actelor administrative.
Instanța subliniază că art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene consacră "dreptul la bună administrare". Conform alineatelor 1 și 2 din acest articol, (1) "orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.
(2) Acest drept include în principal:
(a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere;
(b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial;
(c)obligația administrației de a-și motiva deciziile."
Date fiind aceste obligații, instanța apreciază că absența motivării actului administrativ atacat constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare și a încălcare a obligației constituționale a autorităților administrative de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora.
Având în vedere lipsa motivării actului atacat, instanța apreciază că se impune anularea acestuia, sancțiunea pentru lipsa motivării fiind anularea actului de către judecător.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 338/14.03.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite acțiunea reclamantului și va anula Decizia nr. 244/9.07.2007 emisă de Direcția Silvică Reșița.
Totodată, Curtea va menține dispoziția din sentința civilă nr. 338/14.03.2008 a Tribunalului CSr eferitoare la obligarea pârâtei Direcția Silvică Reșița la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LGII
DECIDE
dmite recursul formulat de pârâta Direcția Silvică Reșița împotriva sentinței civile nr. 338/14.03.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 338/14.03.2008 a Tribunalului C S în sensul că admite acțiunea reclamantului și anulează Decizia nr. 244/9.07.2007 emisă de Direcția Silvică Reșița.
Menține dispoziția din sentința civilă nr. 338/14.03.2008 a Tribunalului CSr eferitoare la obligarea pârâtei Direcția Silvică Reșița la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8.10.2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR pentru JUDECĂTOR
- - - - - -
aflată în semnează
Vicepreședinte
GREFIER
- -
Red. -11.11.2008
Tehnored. /12.11.2008/ 2 ex./
Prima instanță: Tribunalul C-S/Judecători:,
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Răzvan Pătru, Rodica Olaru
