Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 976/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, DE
CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 976
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Loredana Albescu
JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara
GREFIER
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre pronunțare recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENIȚEI ÎN AGRICULTURĂ, împotriva sentinței civile nr. 169/ 04.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 23.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință ce s-a întocmit la acea dată.
CURTEA
DELIBERÂND:
Asupra re cursului în materia contenciosului administrativ de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură B la plata sumei de 8489 lei actualizată cu indicele de inflație.
Prin sentința civilă nr. 169/04.02.2009 tribunalul a admis în parte acțiunea, cu obligarea pârâtei să achite reclamantei suma de 3383 lei, reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat pentru anul 2006 și 2007, actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective.
A fost respins ca nefondat capătul doi al cererii de chemare în judecată.
A fost admisă excepția autorității de lucru judecat pentru capătul 3 al cererii de chemare în judecată, pe care l-a respins ca atare.
Soluția instanței s-a întemeiat pe următoarele considerente:
Reclamanta a fost funcționat public la.A - Sucursala B în perioada 01.03.2005 - 31.03.2007, în funcția de consilier superior iar la data de 12.04.2007, aceasta a încetat raportul de serviciu prin acordul părților conform aart.84 lit.b din Legea nr.188/1999.
În cursul anului 2006 reclamanta a beneficiat de 167 zile de concediu medical, iar pentru perioada efectiv lucrată a beneficiat de 15 zile de concediu de odihnă, pentru care a primit o indemnizație de 2306 lei.
În perioada 01.01.2007 - 02.04.2007, reclamanta s-a aflat în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă 76 zile concediu fără plată și concediu de odihnă aferent anului 2007.
Conform dispozițiilor art.22 al.1 din Ordonanța de Guvern nr.6/2007 funcționarii publici au dreptul anual la un concediu de odihnă în raport cu vechimea lor în muncă, iar conform art.22 al.4 din nr.OG6/2007 și arat.15 al.1 din nr.HG 250/1992, concediul de odihnă neefectuat se compensează în bani în cazul încetării raporturilor de serviciu.
De asemenea, art.5 din nr.HG250/1992 reglementează situația în care funcționarii publici nu au dreptul la concediu de odihnă pentru anul în curs, atunci când au lipsit de la serviciu întregul an, fiind în concediul medical sau concediu fără plată.
Ori, reclamanta nu a fost în concediu medical sau concediu fără plată întregul an 2006 și 2007, iar pe de altă parte perioada cât o persoană este în concediu medical, este recunoscută ca vechime în muncă și ca urmare se ia în calcul concediul de odihnă.
Ca urmare, instanța va admite primul capăt de cerere, urmând a obliga pârâta să achite reclamantei suma de 3383 lei reprezentând compensarea în bani în concediul de odihnă neefectuat pe anii 2006 și 2007, actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective.
În ce privește solicitarea reclamantei de a i se achita suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli cu deplasările la B în zilele de 22.06.2007, 31.07.2007 și 29.02.2008 pentru a depune petiții la.A B și A:, instanța constată că cererea este nefondată, urmând aor espinge, motivat de faptul că pârâta nu are această obligație, ca instituție publică, reclamanta putând uza de alte modalități de expediere (poștă, fax, e-mail) de costuri mult mai mici decât soluția pe care a ales-
Referitor la capătul de cerere privind acordarea de către pârâtă a sumei de 3606 lei actualizată cu indicele de inflație și care reprezintă diferența dintre drepturile bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 97/20.02.2008 definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- (prima de vacanță) și cea primită în cuantum de 1806 lei, instanța urmează a admite excepția autorității de lucru judecat și a respinge pentru aceste motive acest capăt de cerere, reclamanta, având la îndemână alte căi legale în situația în care reclamanta constată că pârâta nu și-a îndeplinit întocmai obligația stabilită printr-o hotărâre judecătorească.
În termen legal a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură B, criticând soluția pentru următoarele motive:
1. Potrivit reglementărilor în vigoare (HG nr.250/1992 art.15 al.1, art.22 al.1-7 din OG nr.6/2007), durata concediului de odihnă se stabilește în raport cu vechimea în muncă (pentru vechime de peste 10 ani se cuvin 25 zile ), însă, ca număr de zile și drepturi bănești, se calculează proporțional cu timpul efectiv prestat în instituție în anul calendaristic respectiv, iar în perioada 1 ianuarie 2007 până la data încetării raporturilor de serviciu - 1.04.2007, reclamanta nu a prestat efectiv activitate în cadrul unității, ci s-a aflat în concediu medical pentru incapacitate de muncă (1.02.-28.02.; 1.03.-17.03.2007), concediu fără plată (24.03.2007 - 1.04.2007), respectiv în concediu de odihnă aferent anului 2006 (19.03.-23.03.2007);
2. solicitarea reclamantei privind compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în perioada 2006 - 2007 sunt neîntemeiate;
3. punctul de vedere al R, invocat de către intimata-reclamantă nu poate fi considerat un răspuns favorabil la solicitările reclamantei;
4. dreptul la concediul de odihnă se realizează zi de zi, pe măsura prestării muncii, iar concediul de odihnă aferent anului 2007 se putea acorda oricând de la începutul anului și până la data încetării raporturilor de serviciu.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât este îndreptățită să i se recunoască perioada de concediu medical ca fiind vechime în muncă și să i se plătească drepturile salariale care decurg din aceasta.
Recursul de față apare ca fiind nefondat.
Examinând sentința recurată pentru motivele invocate și din oficiu, reține următoarele:
Criticile formulate în cauză vizează, în esență, modul cum prima instanță a soluționat cererea reclamantei de compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat.
Potrivit dispozițiilor legale aplicabile, concediul de odihnă pentru funcționarii publici se stabilește în raport de vechimea în muncă și se efectuează în natură (art.22 din OG nr.6/2007 coroborat cu HG nr.250/1992).
Compensarea în bani a acestuia este posibilă numai în cazul încetării raporturilor de serviciu.
Salariatul nu beneficiază de concediu de odihnă pentru anul în curs în situația în care a lipsit de la serviciu întregul an, fiind în concediu medical sau în concediu fără plată (art.5 coroborat cu art.25 al.3 din HG nr. 250/1992).
Trebuie să amintim, însă, și Directiva 2003/88/C privind timpul de lucru (art.7), direct aplicabilă în dreptul intern.
Dreptul la concediul anual plătit, consacrat de directivă nu se opune în principiu, nici efectuării unui concediu anual plătit în perioada unui concediu medical, nici interzicerii unei astfel de efectuări, însă, sub rezerva că în acest din urmă caz, lucrătorul vizat să aibă posibilitatea de a-și exercita dreptul la concediu în altă perioadă.
De asemenea, trebuie să amintim poziția exprimată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și modul cum aceasta a interpretat dreptul la concediul anual plătit consacrat de directiva 88, prin hotărârea pronunțată la data de 20.01.2004 în cazurile conexate C-350/06 și C-520/06, -, și și alții, and.
A reținut Curtea că, deși modalitățile de exercitare a dreptului la concediul anual plătit în diferitele state sunt reglementate de acestea, modalitățile de raportare a concediului neefectuat sunt totuși subordonate anumitor limite.
Sub acest aspect, Curtea a arătat că dreptul la concediul anual al unui lucrător aflat în concediu medical prescris în mod legal, nu poate fi condiționat de obligația de a fi lucrat efectiv în perioada de referință prevăzută într-un stat membru. În consecință, un stat membru poate să prevadă pierderea dreptului la concediul anual plătit la sfârșitul unei perioade de referință sau a unei perioade de raport, numai cu condiția ca lucrătorul vizat să fi avut în mod efectiv posibilitatea de a-și exercita dreptul la concediu.
A constatat Curtea că un lucrător care se află în concediu medical întreaga perioadă de referință și perioada de raport stabilite de dreptul național, este lipsit de orice posibilitate de a beneficia de concediul său anual plătit. Aceeași este situația în cazul unui lucrător care a lucrat în timpul unei părți din perioada de referință înainte de a intra în concediu medical.
A concluzionat Curtea că dreptul la concediul anual plătit nu trebuie să se la expirarea perioadei de referință și/sau a unei perioade de raport stabilite de dreptul național, atunci când lucrătorul s-a aflat în concediul medical întreaga perioadă de referință sau o parte a acesteia și incapacitatea sa de muncă a continuat până la încetarea raportului său de muncă, motiv pentru care nu a putut să își exercite dreptul la concediul anual plătit.
În ceea ce privește dreptul la o compensație financiară, la încetarea raportului de muncă, pentru concediul anual plătit pe care lucrătorul nu a putut să îl efectueze, Curtea a declarat că o astfel de compensație trebuie calculată în așa fel încât lucrătorul în cauză să fie pus într-o situație comparabilă cu cea în care s-ar fi aflat dacă și-ar fi exercitat dreptul menționat în timpul raportului său de muncă. Rezultă că remunerația obișnuită a lucrătorului, care este cea care trebuie menținută în perioada de repaus ce corespunde concediului anual plătit, este de asemenea determinantă în ceea ce privește calculul compensației financiare pentru concediul anual neefectuat la încetarea raportului de muncă.
Cum situația reclamantei este similară celei analizate de către C, considerațiile acesteia își găsesc pe deplin aplicabilitate și în cauză.
Așadar, urmărind cele expuse mai sus, văzând și dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENIȚEI ÎN AGRICULTURĂ, cu sediul în B, sector 2,-, împotriva sentinței civile nr. 169/ 04.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă cu domiciliul în mun.B, str.-.-.53,.A,.2, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.10.2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - - | JUDECĂTOR, - |
GREFIER, |
Red-s-
Red./30.11.2009
Tehnored.
Ex.4
Președinte:Loredana AlbescuJudecători:Loredana Albescu, Maria Violeta Chiriac, Lăcrămioara
