Litigiu privind magistrații. Sentința 392/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 02.07.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR. 392
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Duma Diana
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul - și intervenienții in interes propriu și G in contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii B, având ca obiect litigiu privind magistrații.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intervenienții în interes propriu lipsă avocat, lipsă fiind reclamantul și pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța pune în discuție admiterea în principiu a cererilor de intervenție în interes propriu formulate de intervenienților și
Avocatul intervenienților în interes propriu și G solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție.
Instanța față de dispozițiile art. 46 și următoarele Cod procedură civilă, admite în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții și
Avocatul intervenienților în interes propriu și G arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare, ca urmare a neîndeplinirii procedurii administrative prealabile și pe fondul cauzei.
Avocatul intervenienților în interes propriu și G solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată,conform celor expuse in cererea de intervenție iar pe fond admiterea acțiunii reclamantului, admiterea cererilor de intervenție în intere propriu formulate de intervenienții și G, anularea în tot a hotărârii nr. 821/4.09.2008, întrucât aceasta contravine Constituției și legilor în vigoare, fără cheltuieli de judecată și mai arată că nu mai insistă în suspendarea executării hotărârii atacate.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29.10.2008 sub nr- reclamantul, a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea, ca netemeinică și nelegală a Hotărârii nr.821 din 4 septembrie 2008 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii; în baza art. 4 din Legea nr.554 din 2 decembrie 2004 contenciosului administrativ și pe cale de excepție să se constate nelegalitatea acestei hotărâri și să se dispună suspendarea respectivei hotărâri, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivarea acțiunii se arată că reclamantul este cadru didactic universitar la Universitatea de Vest " " A - Facultatea de Științe juridice A, catedra I de drept privat, începând cu anul universitar 2000/2001, ca titular lector universitar la disciplina Drept privat R și Dreptul familiei, post ocupat prin concurs, apoi conferențiar universitar doctor începând cu anul universitar 2003/2004 și de profesor universitar doctor, titluri didactice obținute prin concurs în condițiile și cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
În aceleași condiții legale în luna martie 2000 fost ales al Facultății de Științe juridice A, iar în luna martie 2008 fost reales în funcția de decan al aceleiași instituții de învățământ superior.
Se învederează că după dobândirea competențelor profesionale, impuse de exigentele specifice domeniului învățământului universitar și gradelor didactice menționate, a cumulat contractul atipic de muncă pentru funcția de judecător cu contractul de muncă pentru funcția didactică de Profesor universitar doctor și cea de la Facultatea de Științe Juridice
Se arată că în statele europene, practicienii dreptului, cu precădere judecătorii și procurorii de prestigiu, sunt stimulați să devină cadre didactice universitare în beneficiul învățării și aplicării dreptului. Cu toate acestea, se menționează ca pârâtul prin art. l din Hotărârea nr.821/4 septembrie 2008 decis, într-o manieră contrară legii, că judecătorii și procurorii pot ocupa numai funcții de execuție în facultăți și universități.
Se învederează că dispozițiile Legilor nr.303/2004 și nr.128/1997 permit cumulul de contracte încheiate pentru activități diferite (activitatea de judecător și activitatea didactică) și nu instituie nici o incompatibilitate între funcția didactică, funcția de judecător sau procuror și funcția de conducere în instituția de învățământ superior.
Se arată că raportat la dispozițiile constituționale și ale legilor interne, dar și comunitare, întreaga hotărâre, excede și contravine legii, deoarece,în condițiile în care, contractul de muncă, dovedește calitatea de titular a cadrului didactic, un act administrativ, cum este hotărârea, nu se poate abate și nu poate adăuga la lege. Mai mult, nu are atributul legal să intervină într-un domeniu în care nu are competențe recunoscute de lege și nici într-un raport juridic în care nu este parte, cu scopul de a restrânge efectele legii prin stabilirea unui tratament inegal între cadrele didactice titulare, respectiv, prin obstrucționarea sau îngrădirea anumitor cadre didactice de la exercițiul tuturor drepturilor ce derivă din contractul de muncă încheiat pe durata nedeterminată.
Se menționează că prin hotărârea emisă tinde să obstaculeze dreptul la beneficiul evoluției în cariera didactică universitară, ceea ce impun anularea și restabilirea legalității în privința exercițiului acestui beneficiu. Se susține că hotărârea este lovită de nulitate absolută sub următoarele aspecte: Consiliul Superior al Magistraturii nu are competența legală de a decide cu privire la drepturile și obligațiile derivate din contractul de muncă încheiat de cadrul didactic universitar, chiar în ipoteza în care, o parte din acest contract este judecător sau procuror în funcție.
Se arată că în unele țări europene, sunt stabilite condiții și proceduri de recunoaștere a rezultatelor de excepție, creative de drept din activitatea de judecată, iar judecătorilor le sunt recunoscute aceste rezultate ca activități de cercetare, întrucât în certe cazuri, hotărârile judecătorești - irevocabile reflectă dezlegări ale normelor juridice, și deci, aplicații practice ale teoriei. În speță, este un terț străin de acest contract, iar principiul relativității efectelor juridice ale contractului față de penitus extranei operează și în această materie.
Pe de altă parte, se menționează că dispozițiile art.35 din Legea nr. 317/2004, nu conferă atribuția de imixtiune în evoluția cadrului didactic universitar, chiar dacă acesta are și calitatea de magistrat judecător sau procuror. Dimpotrivă, atribuțiile sunt enunțate de lege, în mod expres și în strânsă relație cu executarea contractului atipic de muncă al judecătorului sau procurorului în funcție.
e)propune Președintelui României conferirea de distincții pentru judecători, în condițiile legii;
f) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege sau regulament.
Se menționează că hotărârea atacată contravine flagrant dispozițiilor Legii nr.303/2004 și Legii nr.128/1997.
Se arată că în aplicarea art.125 alin.3 din Constituția României, Capitolul II din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor a concretizat incompatibilitățile, conflictele de interese și interdicțiile, nepermițând acestor demnitari să desfășoare alte activități, în afara celei didactice în învățământul universitar.
Se menționează că în acord cu art.5 alin. l, din legea menționată, funcția de judecător, procuror, sunt incompatibile cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, precum și a celor de instruire din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri, în condițiile legii.
În același context, se arată că conform art.5 alin 2 judecătorii și procurorii sunt obligați să se abțină de la orice activitate legată de actul de justiție în cazuri care presupun existența unui conflict între interesele lor și interesul public de înfăptuire sau de apărare a intereselor generale ale societății, cu excepția cazurilor în care conflictul de interese a fost adus la cunoștință, în scris, colegiului de conducere al instanței sau conducătorului parchetului și s-a considerat că existența conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparțială a atribuțiilor de serviciu.
Se arată că hotărârea pârâtului contravine flagrant dispozițiilor Legilor nr.303/2004, nr.128/1977 cât și a Legilor nr.53/2003, nr.95/1999 și Contractul colectiv de muncă la nivel național. Interpretarea legii dată de pârât, prin hotărârea emisă, adaugă la Constituția României, la legile în vigoare și alterează grav textul și esența legii, selectând - fără temei doar unele dispoziții din Legea nr.128/1997 care să faciliteze pronunțarea hotărârii atacată, parcă dictată de interesele unor persoane străine și din afara sistemului judiciar.
Se învederează că hotărârea pârâtului este rezultatul depășirii atribuțiilor legale ale care nu are căderea legală să decidă în problemele învățământului universitar și cu atât mai puțin, să impună soluții păguboase unei instituții cu care nu se află în vreun raport juridic.
Așadar, câtă vreme Legea nr.303/2004 enumera expres și limitativ cazurile de incompatibilitate în care judecătorul sau procurorul se pot afla, precum și interdicțiile de a exercita o altă funcție publică sau privată, nu se pot adăuga altele deoarece, așa cum însuși pârâtul și-a enunțat adagiul " excepțio est strictissmae interpretationis ( aplicationis).
Hotărârea pârâtului este nelegală și pentru faptul regretabil că același pârât nu a ținut seamă de toate dispozițiile Legii nr.128/1997 din care ar fi aflat bunăoară că, facultățile nu au personalitate juridică, că fiind instituții de învățământ superior nu sunt persoane de drept privat, că organul de conducere al facultății este consiliul profesoral, că decanul, prodecanul, șeful de catedră, directorul de studii, directorul de departament, etc. nu sunt funcții de execuție, în înțelesul normei juridice aplicabile altor entități publice sau private ci, forme organizatorice specifice învățământului universitar superior.
Se menționează că hotărârea pârâtului este emisă cu scopul vădit interesat de a vătăma drepturile și interesele legitime ale judecătorilor și procurorilor, cadre didactice în învățământul universitar.
Se menționează că hotărârea pârâtului este vătămătoare moral, drepturilor legitime ale reclamantului și pentru faptul că, excluderea accesului său la conducerea facultății de drept - o instituție "non profit", afectează însăși demnitatea funcției de judecător, pus astfel în inferioritate fată de celelalte cadre didactice universitare, numai pentru simplu motiv că sunt magistrat - judecător.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar documentele care atestă calitatea și funcția sa didactică de profesor universitar doctor și decan al Facultății de Științe juridice A - din cadrul Universității de Vest " "
Legal citat, pârâtul Consiliului Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă și nefondată.
Se menționează că potrivit dispozițiilor art.7 din legea contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului sau oricând, în cazul actelor administrative normative, revocarea acestuia iar reclamantul nu a respectat procedura prealabilă. În subsidiar, se solicită respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât prin hotărârea atacată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis că judecătorii și procurorii care au calitatea de cadru didactic pot ocupa, potrivit dispozițiilor constituționale și legale, numai funcții de execuție în structurile unei facultăți sau universități, precum și în structurile unei instituții de cercetare în domeniul juridic. Potrivit dispozițiilor constituționale amintite, se statuează că funcția de judecător sau procuror este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior. Posibilitatea ca judecătorii și procurorii care au calitatea de cadru didactic de a accede într-o funcție de conducere în structurile unei universități este o problemă care se circumscrie problemelor aferente "carierei magistraților". Se arată că hotărârea atacată este legală, fiind emisă în temeiul dispozițiilor art.125 alin 3 și art. 132 alin 2 din Constituția României. În ceea ce privește critica reclamantului referitoare la faptul că instituția pârâta nu are competența legală de a decide cu privire la drepturile și obligațiile derivate din contractul de muncă încheiat de cadrul didactic universitar - judecător în funcție, se învederează că această critică nu poate fi reținută întrucât Consiliul Superior al Magistraturii a interpretat dispozițiile constituționale în virtutea competenței sale referitoare la cariera magistraților, prevăzută în art.35 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum și în temeiul atribuțiunilor sale de legiferare, prevăzute în cuprinsul art.38 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, raportat la dispozițiile art.23 alin 1 din aceeași lege.
Din interpretarea sistematică a acestor norme juridice rezultă că funcțiile didactice din învățământul superior au natura unor funcții de execuție în structurile unei facultăți sau universități, precum și în structurile unei instituții de cercetare în domeniul juridic. Prin urmare, judecătorii și procurorii care au calitatea de cadru didactic pot ocupa aceste funcții de execuție în structurile unei facultăți sau universități, funcții care presupun incidența unor atribuții de natură academică.
La data de 21.11.2008 a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care solicită, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să se constate nulitatea absolută a Hotărârii nr.821/4 septembrie 2008 emisă de pârât; să se dispună suspendarea efectelor juridice ale hotărârii atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
În motivare se arată în esență că este cadru didactic universitar titular, din anul 1994 la Facultatea de Drept din cadrul Universității din S, iar în prezent este Conf.. dr. Se menționează că a ocupat postul didactic prin concurs, din anul 1997 când s-a transferat în interesul serviciului de la Tribunalul Sibiu la Universitatea " " din S, Facultatea de drept, iar după susținerea doctoratului și dobândirea competențelor profesionale impuse de exigențele specifice domeniului, a revenit în funcția de judecător la Curtea de Apel Alba Iulia, începând cu anul 2000 cumulând două contracte, cel în care prestația specifică este activitatea didactică universitară și contractul atipic de muncă, în care activitatea specifică este cea de judecată.
Se arată că în acord cu art.4 și art.7 alin.5 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces. În speță, obiectul procesului este nulitatea absolută a hotărârii pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, căreia nici o lege nu îi conferă drepturi de a limita evoluția profesională în cariera didactică universitară a unor persoane, cu atât mai mult cu cât au calitatea judecători sau procurori. Se arată că nulitatea absolută a hotărârii este determinată și de încălcarea unei obligații fundamentale a acestui organism de a preveni, combate și sancționa oricare formă de discriminare și care, a fost creat pentru a garanta și nu a obstacula independența materială și profesională a judecătorilor și procurorilor.
Se arată că este discriminare indirectă, orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate, față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități. Se menționează ca combaterea discriminării se bazează pe respectarea principiilor egalității care presupune respectarea drepturilor omului și egalitatea șanselor pentru toți cetățenii României, al politicii afirmative care reprezintă un set de acțiuni pozitive pentru eliminarea excluziunii sociale a unor categorii de persoane supuse discriminării, al solidarității care urmărește realizarea coeziunii sociale a cetățenilor, al parteneriatului care implică pe toți actorii sociali să acționeze direct sau indirect împotriva discriminării și al transparenței conform căruia, trebuie menținută cooperarea cu societatea în procesele de elaborare a reglementărilor și de luare a deciziilor.
Contrar politicilor afirmative, pârâtul a eliminat egalitatea șanselor, excluzând "sic volo" judecătorii și procurorii de la evoluția profesională oferită de contractul de muncă având ca obiect activitatea didactică universitară.
Se învederează că nulitatea absolută a Hotărârii se regăsește ca o sancțiune pentru încălcarea principiilor din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România în 1994; Protocolul 12 la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; Tratatul d l Amsterdam, 1999; Carta drepturilor fundamentale a 2000//01; Recomandările de politică generală în domeniul discriminării ale Comisiei Europene împotriva și (ECRI); OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Legea nr.48/2002 pentru aprobarea nr.OG137/2000.
Conform art.21 alin.2 și 4 din Constituția României exercitarea dreptului de adresare la justiție "nu poate fi îngrădit" iar jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite. Se arată că măsura reflectă condiționarea exercițiului dreptului de acces la o instanță judecătorească, dar o astfel de restricție nu se justifică pe nici una din împrejurările descrise de art. 53 alin. l și 2 din Constituție1. Bazat pe legea fundamentală și raportat la profesionalismul de notorietate al membrilor, susține că obligația de a formula plângere prealabilă nu se justifică.
La data de 24.11.2008 G, a formulat cerere de intervenție în interes propriu în temeiul art.49 și urm. Cod procedură civilă în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea în tot a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr.821/4.09.2008 și suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în temeiul art.15 (1) din Legea Contenciosului Administrativ.
În motivare se arată în esență că începând cu anul 2001, ocupat funcția de lector universitar, post obținut prin concurs organizat în cadrul Universității - Facultatea de Drept, devenind în aceste condiții cadru didactic titular. Începând cu anul 2008 deține postul de conferențiar universitar - obținut de asemenea prin concurs, în cadrul instituției menționate mai sus, fiind titular al disciplinelor de criminalistică și criminologie.
Se menționează de asemenea că îndeplinește funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în prezent fiind detașat în cadrul Ministerului d e Justiție în funcția de consilier al Ministrului Justiției. Prin Decizia nr.19 din 29.10.2008, emisă de Rectorul Universității din C N, a fost numit în funcția de al Facultății de Drept din cadrul acestei Universități.
Se arată că raportat la dispozițiile constituționale și ale normelor interne și comunitare, Hotărârea emisă de Consiliul Superior al Magistraturii - ce reprezintă actul administrativ atacat prin prezenta, care stabilește că magistrații judecători și procurori nu pot ocupa decât funcții de execuție în cadrul instituțiilor de învățământ universitar - contravine dispozițiilor Constituției și ale Legii nr.303/2004, așa cum reiese din motivarea acțiunii înaintate de către reclamantul. Se menționează că Consiliul Superior al Magistraturii, având în vedere dispozițiile art.35 aliniat ultim lit. f), a procedat la adoptarea Hotărârii atacate prin depășirea limitelor fixate de textul de lege în ce privește competențele și atribuțiile acestei instituții. Astfel, atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii sunt: propune Președintelui României numirea în funcție și eliberarea din funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari, numește judecătorii stagiari și procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obținute la examenul de absolvire a, dispune promovarea judecătorilor și a procurorilor, eliberează din funcție judecătorii stagiari și procurorii stagiari, propune Președintelui României conferirea de distincții pentru judecători, în condițiile legii.
Se învederează că prin adoptarea acestei Hotărâri, Consiliul Superior al Magistraturii a îngrădit dreptul propriu al magistraților de a desfășura o activitate didactică, respectiv dreptul la o evoluție profesională în cariera didactică universitară, fără a ține seama că prin această activitate se contribuie și la formarea profesională a viitorilor juriști sau la perfecționarea profesională continuă a magistraților. Se arată că Consiliul Superior al Magistraturii, deși invocă faptul că magistrații nu pot ocupa funcții de conducere în structurile universitare datorită unor aspecte de ordin administrativ, este de acord pe de altă parte ca aceștia să gestioneze patrimoniile instanțelor la care lucrează, în calitate de ordonatori principali de credite, acceptând ca în domeniul justiției magistratul să realizeze o activitate cu caracter financiar-administrativ, în calitate de conducători ai instanțelor de judecată și parchetelor. Se precizează că decanii, prodecanii, șefii de catedră - funcții ce au fost considerate de către Consiliul Superior al Magistraturii ca fiind incompatibile cu calitatea de magistrat - dețin atribuții ce vizează exclusiv organizarea procesului didactic, evaluarea calității actului pedagogic al titularilor de disciplină, coordonarea activității științifice desfășurate la nivelul fiecărei facultăți, iar îndeplinirea acestor atribuții fiind strict circumscrisa sferei activităților didactice.
Reținând cauza spre soluționare asupra excepției de necompetență materiala a Curții de Apel Timișoara, Curtea a admis excepția de necompetenta materiala si a declinat competenta de soluționare a cauzei in favoarea Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ, reținând ca in speța sunt aplicabile dispozițiile art.29 alin. 5 și 7 din Legea nr.317/2004 privind Consiliului Superior al Magistraturii, republicată, care stabilesc că hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu recurs la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație si Justiție.
Prin decizia civila nr.2685/19.05.2009 pronunțată în dosarul nr- Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competenta de soluționare a cauzei in favoarea Curții de Apel-secția de contencios administrativ, întrucât in speța este vorba despre un act administrativ individual iar nu despre un act care vizeze cariera magistraților.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 02.07.2009 sub nr-.
Analizând actele si lucrările dosarului prin raportare cu prioritate, conform art.137 Cod proc.civ, la excepția inadmisibilității acțiunii invocata de către parat Curtea constata următoarele:
Curtea constata ca prin cererea de chemare in judecata si prin cererile de intervenție principala reclamantul, respectiv intervenienții au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea, ca netemeinică și nelegală a Hotărârii nr.821 din 4 septembrie 2008 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii; în baza art. 14 din Legea nr.554 din 2 decembrie 2004 contenciosului administrativ să se dispună suspendarea respectivei hotărâri, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. In fata instanței la termenul din data de 25.11.2009 reprezentanta intervenienților a menționat ca solicita anularea ca netemeinică și nelegală a Hotărârii nr.821 din 4 septembrie 2008 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, învederând ca in ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect suspendarea acesta a rămas fără obiect, fata de momentul discutării acestei cereri.
Curtea constata ca actul atacat a fost calificat de Înalta Curte de Casație și Justiție drept un act administrativ cu caracter individual, căruia i se aplica"procedura reglementata de Legea nr.554/2004".
Conform art. 315 alin 1 Cod procedură civilă instanțele sunt obligate sa facă aplicarea problemelor de drept dezlegate de către instanța de control judiciar, in calea de atac.
Pornind de la caracterul de act administrativ al Hotărârii nr.821 din 4 septembrie 2008 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii Curtea urmează sa aplice dispozițiile Legii nr.554/2004 in ceea ce privește modul de cenzura al actelor administrative in fata instanțelor judecătorești.
Astfel fiind, sunt aplicabile si prevederile art. 7 din legea nr.554/2004, conform cărora"Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Procedura prealabila administrativa reprezintă o condiție de exercitare a dreptului la acțiune motiv pentru acre neîndeplinirea acesteia atrage inadmisibilitatea acțiunii, potrivit art.109 alin 2 Cod proc civ. In cazul unei cereri de intervenție principala se impune respectarea aceleiași cerințe a plângerii prealabile, fata de împrejurarea ca cererea de intervenție in interes propriu va fi făcuta in forma prevăzuta de lege pentru cererea de chemare in judecata, conform art. 50 Cod proc civ, cererea incidentala urmând condițiile impuse pentru promovarea acțiunii in contenciosul administrativ.
Totodată menționam ca jurisprudența a statuat ca articolul 21 alin 4 din Constituția României nu înlătura caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, întrucât se refera la caracterul facultativ si gratuit al jurisdicțiilor speciale administrative iar nu la recursul ierarhic sau grațios. procedurii administrative prealabile reprezintă o condiție obligatorie, a cârei neîndeplinire afectează însuși exercițiul dreptului la acțiune.
Prin urmare, prin îndeplinirea procedurii prealabile nu se încalcă accesul liber la justiție, ci se respecta o condiție impusa de legea speciala in materie. Nu se poate pune semnul egalității intre plângerea prealabila efectuata de către cei interesați împotriva actelor administrative si jurisdicția speciala administrativa realizata de un organ de jurisdicție, care funcționează in cadrul unei autorități sau instituții publice. Procedura prealabila instituita de art.7 din Legea contenciosului administrativ nu poate fi calificata drept o procedura jurisdicționala speciala deoarece nu este întemeiata pe contradictorialitate, egalitatea parților, publicitatea dezbaterilor si dreptul la apărare. Curtea Constituționala a statuat, in mod constant ca stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor in justiție nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiție si la un proces echitabil, in însuși substanța sa, statul dispunând de o anumita marja de apreciere in acest sens. Curtea Constituționala a consacrat ca legiuitorul poate institui reguli speciale de procedura, ca si modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădita a celor interesați de a utiliza aceste proceduri in formele si modalitățile instituite de lege.
Prin urmare, doar jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative si gratuite, in timp ce procedura prealabila este, de regula, obligatorie, excepțiile fiind strict si expres prevăzute de lege.
Reținând cele expuse, văzând si dispozițiile legale mai sus menționate, Curtea va admite excepția inadmisibilității acțiunii si a cererilor de intervenție in interes propriu pentru nerespectarea procedurii administrative prealabile si va respinge acțiunea si cererile de intervenție in interes propriu ca fiind inadmisibile ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității acțiunii si a cererilor de intervenție in interes propriu.
Respinge acțiunea si cererile de intervenție in interes propriu formulate de reclamantul -, cu domiciliul în A, str. -. -, -. B,. 3,. 7 si intervenienții in interes propriu, cu domiciliul în S, str. -, nr. 7 și G, cu domiciliul ales la. și, cu sediul în T, bv., nr. 69 in contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în B, Calea, nr. 141 B, sector 6 ca fiind inadmisibile ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile.
Ia act ac nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pronunțata in ședința publica azi,25.11.2009
PREȘEDINTE, GREFIER
- - - -
Se comunică:
- reclamantului - -, cu domiciliul în A, str. -. -, -. B,. 3,. 7
- intervenient in interes propriu -, cu domiciliul în S, str. -, nr. 7
- intervenient in interes propriu - G, cu domiciliul ales la și, cu sediul în T, bv., nr. 69
- pârât - Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în B, Calea, nr. 141 B, sector 6
Red./07.12.2009
Tehnored. / 18.12.2009/ 6 ex.
Președinte:Duma DianaJudecători:Duma Diana
