Neexecutarea unei hotarari judecatoresti Sanctiuni. Decizia 1369/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1369/R-CONT
Ședința publică din 16 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gina Achim judecător
JUDECĂTOR 2: Andreea Tabacu
JUDECĂTOR 3: Constantina Duțescu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea de revizuire formulată de, domiciliată în Râmnicu V,-,.60,.A,.6, județul V, împotriva deciziei nr.1102/R-CONT din 30 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V și G -la., cu sediul în Râmnicu V,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns revizuienta personal și consilier juridic pentru intimata V, lipsă fiind celălalt intimat.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Revizuienta înțelege să-și modifice cererea de revizuire în contestație în anulare, contestație pe care o depune în scris la dosar, comunicând un exemplar și părții adverse prezente.
Reprezentantul intimatei prezente solicită amânarea pronunțării pentru a lua cunoștință de conținutul contestației și a depune concluzii scrise.
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru ca reprezentantul intimatei prezente să ia cunoștință de conținutul contestației.
Reluându-se cauza la a doua strigare, contestatoarea depune la dosar copia deciziei nr.264 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, arătând că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul intimatei prezente arată că nici acesta nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sa.
Contestatoarea, având cuvântul, solicită admiterea contestației, anularea deciziei atacate și, rejudecând recursul să fie respins, în principal ca rămas fără obiect, iar în subsidiar, ca neîntemeiat. Precizează faptul că, nu avea cum să conteste ordinul de transfer, întrucât acesta nu influența cu nimic asupra drepturilor salariale. În aceste condiții, consideră că este admisibilă contestația în anulare.
Reprezentantul intimatei prezente, având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă. Transferul s-a făcut ca urmare a cererii formulate de contestatoare, astfel că, cererea nu poate fi admisă pe greșeală materială.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, curtea constată următoarele:
Prin sentința nr.646/CAF din 7 mai 2009 Tribunalului Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal a fost admisă cererea formulată de, în contradictoriu cu V și cu pârâtul G, și a fost aplicată conducătorului autorității V amendă de 20% din salariul minim brut pe economice, pe zi de întârziere.
Pentru a decide astfeltribunalula constatat că prin cererea înregistrată sub nr-, a solicitat să fie obligată pârâta V să pună în executare sentința nr.365/30.05.2006 a Tribunalului Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal - cerere modificată la 10 martie 2009, când reclamanta a solicitat aplicarea conducătorului pârâtei, G, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, sub motiv că, după 10 mai 2008, reclamanta a revenit prin transfer în interesul serviciului în cadrul și că, după această dată, pârâta refuză să plătească sporul de mobilitate de 15% și sporul de confidențialitate de 15%, decis prin hotărârea arătată mai sus, și să opereze modificările respective în carnetul de muncă.
La 7 aprilie 2009 Vad epus întâmpinare solicitând respingerea cererii ca inadmisibilă și pe fond ca neîntemeiată.
Tribunalul a constatat că prin sentința nr.365 din 30.05.2006 a Tribunalului Vâlceaa fost obligată pârâta să plătească reclamantei sporul de mobilitate de 15% și sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază începând cu 01.04.2004, sentință rămasă irevocabilă prin decizia nr.529 din 13.07.2006 a Curții de Apel Pitești; că sentința a fost pusă în aplicare până la 01.11.2007 când, reclamanta a fost transferată la ANAF; și că începând cu 10.05.2008 aceasta a revenit la. V tot prin transfer în interesul serviciului, iar după această dată pârâta nu i-a mai acordat sporurile arătate pe motiv că ordinul de transfer nu mai prevede aceste drepturi.
Tribunalul a mai constatat că refuzul pârâtei de a recunoaște sporurile stabilite prin hotărâre judecătorească este nejustificat, constituind o discriminare indirectă, potrivit art.5 alin.4 din Codul muncii, atâta timp cât ceilalți colegi beneficiază de cele două sporuri.
Împotriva sentinței au declarat recurs V și G în calitate de Director coordonator al
Prin decizia nr. 1102/30/10.2009, CURTEA DE APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal a admis recursurile declarate de pârâții șiDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, a modificat în tot sentința, în sensul că pe fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În motivare s-a reținut că reclamanta, în calitate de funcționar public în cadrul V, a dobândit, prin sentința nr.365 din 30 mai 2006 Tribunalului Vâlcea, definitivă și irevocabilă prin decizia nr.529/2006 a Curții de Apel Pitești, dreptul de a i se plăti sporul de mobilitate de 15% și sporul de confidențialitate de 15% prin obligarea instituției publice arătate la plata acestor sporuri, hotărâre pusă în executare de V prin decizia nr.166/30.10.2006. Ulterior, prin Ordinul nr.2068/2007, reclamanta a fost transferată la o altă instituție, respectiv Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Prin decizia nr.108/19.05.2008, emisă de V, reclamanta a fost numită din nou funcționar public în cadrul V, cu un salariu de bază de 1820 lei și un spor de vechime în muncă de 15%, prin transferul de la Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Prin decizia nr.42 din 2 februarie 2009, emisă de V, reclamanta și-a suspendat raportul de serviciu cu această instituție pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani.
S-a reținut că otrivit p. art. 87 alin.1 lit.c din Legea nr.188/1999 - mobilitatea în cadrul corpului funcționarilor publici se realizează prin modificarea raporturilor de serviciu, astfel: c) în interesul funcționarului public, pentru dezvoltarea carierei în funcția publică. Potrivit art. 90 alin.1 lit.b și alin.5 din aceeași lege, transferul poate avea loc după cum urmează: b) la cererea funcționarului public; transferul la cerere se face într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional sau într-o funcție publică de nivel inferior, în urma aprobării cererii de transfer a funcționarului public de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul. În acest caz, transferul poate avea loc numai între autorități sau instituții publice din administrația publică centrală, între autorități administrative autonome ori, după caz, între autorități sau instituții publice din administrația publică locală. Totodată au fost reținute disp. art. 24 din Legea nr.554/2004.
Curtea a constatat că după ce instanța de judecată a recunoscut reclamantei dreptul la cele două sporuri, aceasta a încetat raportul de serviciu cu V, transferându-se la altă instituție. Încheierea ulterioară a unui nou raport de serviciu cu această instituție nu reactivează vechile drepturi avute de reclamantă în temeiul raportului de serviciu inițial cu V, deoarece transferul la o altă instituție stinge raportul cu instituția de la care se transferă și naște un raport de serviciu nou cu noua instituție. În caz contrar ar însemna că reclamanta trebuia să pretindă cele două sporuri și de la Agenția Națională de Administrare Fiscală, instituție la care s-a transferat.
S-a reținut că hotărârea judecătorească de recunoaștere a celor două sporuri, emisă în timpul derulării primului raport de serviciu nu are autoritate de lucru judecat într-un nou raport de serviciu, chiar dacă cel din urmă este încheiat cu instituția ce a fost obligată în timpul primului raport de serviciu să acorde sporurile arătate.
Curtea a constatat că pârâtul, în calitate de director al instituției, nu poate fi obligat la executarea sentinței nr.365/2006 a Tribunalului Vâlcea, prin care i se recunoscuse reclamantei dreptul la cele două sporuri, căci această sentința nu are autoritate de lucru judecat față de V în cadrul noului raport de serviciu dintre reclamantă și instituția arătată și, deci, nici față de pârât.
S-a reținut astfel că nu sunt întrunite condițiile obligației la executarea unei hotărâri judecătorești, reglementate de art.24 din Legea nr.554/2004.
S-a mai reținut că pârâtul nu este ținut să execute sentința nici pe temeiul regulilor discriminării, invocate de reclamantă și reținute de instanța de fond, întrucât cererea de chemare în judecată a pârâtului a fost întemeiată pe obligația de executare. În consecință, în limita acestei cereri, instanța nu poate verifica decât întrunirea condițiilor prevăzute de textul art.24, arătat mai sus, și nu este învestită să verifice existența unei discriminării pentru ca pe această cale să recunoască reclamantei drepturi subiective de care ar fi lipsită prin discriminare.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, precizată la termenul din 16 2009, ca fiind contestație în anulare.
În motivare s-a arătat că instanța de judecată a apreciat greșit încetarea raporturilor de serviciu cu pârâta V, prin transferul la o altă instituție, cu consecința stingerii raportului cu instituția de la care se transferă și nașterii raportului de serviciu nou cu noua instituție. Greșeala materială se referă la faptul că actele dosarului fac dovada unui transfer în interesul serviciului, iar nu a unui transfer la modul general (la altă instituție), așa cum a reținut instanța de recurs.
Sunt invocate prevederile art.91 alin.1 din Legea nr.188/1999, transferul în interesul serviciului având la bază eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice, iar potrivit art.91 alin.3 și 4 din același act normativ, transferul în interesul serviciului se acordă la cererea instituției cu acordul scris al funcționarului public și poate avea loc într-o funcție de aceeași categorie clasă și grad profesional sau într-o funcție publică de nivel inferior.
Ambele categorii de transferuri țin de asigurarea mobilității în funcțiile publice, diferența specifică fiind că transferul în interesul serviciului presupune interesul public.
Ca atare, indemnizația funcționarului public este egală, acesta beneficiind și de acoperirea tuturor cheltuielilor de transport și concediu plătit de 5 zile.
Sunt invocate prevederile art.4 litera i) din nr.HG1000/2006, privind organizarea și funcționarea ANFP, potrivit cărora această instituție are competență de a avizaad validitatemtransferul dacă mobilitatea funcționarului se dispune în interes public.
Se invocă și diferențierile între mobilitate și modificarea raportului de serviciu, prima noțiune având în vedere interesul public care prevalează asupra interesului funcționarului.
Se arată că instanța de recurs nu a analizat în mod eronat apărarea formulată la dosar și nu s-a pronunțat asupra excepției referitoare la rămânerea fără obiect a recursului, motivat de emiterea deciziei nr.264 din 12.05.2009 și plata sumelor de bani reprezentând cele două sporuri.
În susținerea contestației în anulare a fost depusă la dosar decizia nr.264 din 12.05.2009 a -
Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de prevederile art. 318.proc.civ. curtea constată că cererea de contestație în anulare nu poate fi primită, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318.proc.civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Prima teză a textului a fost invocată de către contestatoare, în sensul că instanța a săvârșit greșeli materiale, care au dus la dezlegarea greșită a pricinii. Contestatoarea susține că instanța nu a apreciat corect transferul produs în persoana reclamantei, reținând că prin intermediul acestuia a încetat raportul de serviciu cu
Însă în temeiul art. 318 teza I proc.civ. se pot invoca greșeli materiale nu eventuale greșeli de judecată, săvârșite de instanța a cărei hotărâre se atacă. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, care poate fi exercitată numai pentru motivele expres prevăzute de lege, ale cărei dispoziții, dat fiind caracterul lor special, nu pot fi extinse prin interpretare. O interpretare extensivă a acestora ar transforma această cale de atac într-un veritabil recurs, care nu poate fi exercitat de două ori, unicitatea acestei căi de atac fiind recunoscută la nivel de principiu.
Așa fiind, în noțiunea de eroare materială sunt incluse acele greșeli evidente datorită omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei. Nu se încadrează aici interpretarea greșită a probelor sau a actelor normative aplicabile în cauză, în speță interpretarea noțiunii de "transfer" față de datele dosarului.
De asemenea, efectele produse de transferul contestatoarei la altă instituție nu pot fi reanalizate în cadrul contestației în anulare, motivele invocate nefiind cuprinse în disp. art. 318 teza I proc.civ.
In ce privește a doua teză a textului art. 318.proc.civ. se constată că aceasta nu este incidentă. Contestatoarea arată că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra excepției referitoare la rămânerea fără obiect a recursului, motivat de emiterea deciziei nr.264 din 12.05.2009 și plata sumelor de bani reprezentând cele două sporuri.
Pe de o parte, nepronunțarea asupra unei excepții nu atrage aplicabilitatea art. 318.proc.civ. iar decizia nr.264 din 12.05.2009 nu se afla la dosarul cauzei, pentru a fi analizată, fiind depusă prima dată în contestația în anulare. Pe de altă parte, contestatoarea nu a avut calitatea de recurentă, pentru a se putea invoca teza a doua a textului menționat iar din datele dosarului se constată că în recurs intimata nu a formulat întâmpinare și nici nu a susținut o asemenea excepție în fața curții, conform mențiunilor din practicaua decizie atacate.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 318.proc.civ. Curtea va respinge contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de, domiciliată în Râmnicu V,-,.60,.A,.6, județul V, împotriva deciziei nr.1102/R-CONT din 30 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V și G - la., cu sediul în Râmnicu V,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
/4 ex/18.12.2009
Președinte:Gina AchimJudecători:Gina Achim, Andreea Tabacu, Constantina Duțescu
