Neexecutarea unei hotarari judecatoresti Sanctiuni. Decizia 2458/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 2458
Ședința publică din 26.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Șuțu
JUDECĂTOR 2: Vasile Bîcu
JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
Grefier: ---
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul-reclamant Rîmpotriva sentinței civile nr. 1705/06.05.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a IX-a în dosarul nr-în contradictoriu cu intimatul-pârât .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.11.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a acorda părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de azi, 26.11.2009.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1705 din 06.05.2009, Tribunalul București Secția a IX-a a respins acțiunea formulată de reclamantul R în contradictoriu cu pârâtul.
În considerente, instanța de fond a reținut că reclamantul a primit sentința nr.3183/19.11.2008 la 15.01.2009.
Conform termenului legal prevăzut de art. 24 alin.1 din Legea 554/2004, pârâtul trebuia să pună în executare titlul executoriu până la 15.02.2009.
Pârâtul a depus la dosar adresa nr. 27040/14 RP/22.01.2009 în sensul că informațiile solicitate pot fi obținute de la primăriile de sector, iar prin adresa TC/9486/2009//7.04.2009 pârâtul a comunicat reclamantului informațiile solicitate - numărul titlurilor de proprietate emise în perioada 1998-2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, invocând încălcarea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare prin necomunicarea întâmpinării depusă de pârât la dosarul cauzei.
Pe fond, recurentul a arătat că pârâtul a oferit altceva decât s-a cerut, acesta nu a răspuns la petiția formulată de reclamant.
Analizând actele depuse la dosar, susținerile părților și dispozițiile legale aplicabile în materie, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Prin sentința civilă nr.3183 din 19.11.2008, Tribunalul Bucureștia obligat pârâtul Prefectul Municipiului B să comunice pârâtului informațiile solicitate prin adresa nr.27040 din 28.08.2008.
Prin această adresă reclamantul a solicitat să i se comunice dacă Prefectura Municipiului Baf ăcut împroprietăriri în perioada 1998-2008. În situația unui răspuns afirmativ să i se comunice suprafața, zona, anul, temeiul legal pentru fiecare casă în parte.
Prefectul a comunicat la 22.01.2009 adresa conform căreia pentru a afla informațiile solicitate, reclamantul trebuie să se adreseze la primăriile de sector ale municipiului B care dețin evidența împroprietăririlor.
La 06.03.2009 pârâtul s-a adresat Oficiului de cadastru și Publicitate mobiliară B cu cererea de a se transmite o situație cu nr. total de titluri emise de oficiu, în baza constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate pe zone, suprafețe, ani și art. de lege în baza căreia s-a restituit (constituit) acest drept.
Prin adresa din 07.04.2009 au fost înaintate reclamantului 9 pagini cuprinzând situația titlurilor de proprietate emise în perioada 1998-2009, respectiv 502 poziții, în care figurează nr. titlului de proprietate, anul emiterii acestuia,temeiul legal, suprafața și zona.
Având în vedere aceste acte, Curtea constată că obligația dispusă prin sentința nr. 3183/2008 în sarcina Prefectului a fost executată.
Este adevărat că adresa comunicată la 22.01.2009 nu răspundea cererii formulate de reclamant, însă ulterior pârâtul s-a adresat autorității care deținea informațiile și le-a comunicat reclamantului.
Faptul că Tribunalul nu a comunicat întâmpinarea nu poate atrage nulitatea hotărârii. Astfel cum s-a reținut și la termenul din 6 mai 2009, reclamantul solicitase judecarea cauzei în lipsă.
Pe de altă parte, recurentul nu a dovedit o vătămare produsă prin necomunicarea întâmpinării în condițiile în care situația de fapt susținută în apărare este confirmată de reclamant prin cererea depusă la fond, la data de 24.04.2009.
Prin acest act reclamantul recunoaște că a primit la 07.04.2009 "situația conformă cu sentința civilă nr. 3183/19.11.2008", astfel că "pârâtul a depășit termenul legal de răspuns cu 30 de zile".
În ce privește cererea de aplicare a amenzii, vând în vedere că obligația dispusă prin sentința pronunțată în contencios administrativ a fost executată, Curtea constată că nu mai are obiect.
Amenda judiciară civilă reglementată de art. 24 nu are doar rolul de sancțiune, ci în principal constituie un mijloc de presiune- în scopul asigurării executării obligației de a face.
După executarea obligației, nu mai pot fi datorate decât daune interese pentru executarea cu întârziere.
În ce privește daunele cominatorii, Curtea constată că reclamantul s-a rezumat la a indica cuantumul acestora (3000 lei în total) fără a indica în mod concret ce reprezintă prejudiciul cuantificat la 100 lei pe zi.
Având în vedere că pârâtul s-a adresat OCPI B pentru a solicita informațiile necesare executării hotărârii la 6 martie 2009, înainte de introducerea acțiunii, executând în timpul procesului obligația, Curtea apreciază că nu se justifică prejudiciul moral pretins de reclamant, cererea de despăgubiri pentru daunele morale nefiind întemeiată.
Pentru aceste considerente, având în vedere prevederile art. 312 alin. 1.civ.Cod Penal, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant R împotriva sentinței civile nr. 1705/06.05.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a IX-a în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
---
Red.
2 ex.
Jud. fond
Președinte:Alina ȘuțuJudecători:Alina Șuțu, Vasile Bîcu, Doina Ungureanu