Neexecutarea unei hotarari judecatoresti Sanctiuni. Decizia 510/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 510/R-Cont
Ședința publică din 08 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtulMINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE - ARHIVELE NAȚIONALE DIRECȚIA JUDEȚEANAcu sediul în -. V,-, județul V împotriva sentinței nr. 1411/CAF/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă- --. V- cu sediul în -. V,-,. 12,. B,. 7, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și reține cauza în vederea deliberării.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 8.08.2008, reclamanta - - -.V a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Arhivele Naționale - Direcția Județeana V, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună sancționarea pecuniară a conducerii acesteia pentru neexecutarea obligației de a prelua arhiva SC SA D, prin amendarea directorului - pentru fiecare zi întârziere, concomitent cu suportarea daunelor produse pe perioada 2.10.2007 - până la data operațiunii de preluare efectivă a arhivei.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că SC SA Daf ost lichidată în perioada 2004-2006, fiind întocmit raportul final și bilanțul de lichidare a acesteia, fără a se putea finaliza operațiunea de închidere a procedurii, datorită refuzului Direcției Județene - Arhivele Naționale V de a prelua arhiva, deși, a fost acționată în judecată și obligată la preluare prin sentința nr.602/15.04.2008 a Tribunalului Vâlcea - irevocabilă prin decizia nr.628/R-C/20.06.2008 a Curții de APEL PITEȘTI.
Astfel, cu adresa nr.125/15.07.2008, a solicitat pârâtei executarea hotărârii judecătorești, iar prin Nota de control nr.-/140/31.07.2008, aceasta a stabilit ca statele de plată, după certificarea ultimei pagini a fiecărui dosar și reverificarea numerotării, să fie predate, până la 14.08.2008.
După efectuarea acestei operațiuni, a transmis prin nota telefonică pârâtei, transportarea arhivei, însă, conducerea acesteia a comunicat că va prelua arhiva la momentul pe care-l va considera oportun.
Ca atare, refuzul executării hotărârii judecătorești, în condițiile expuse, constituie un abuz și face aplicabil art.24 din Legea nr.554/2004 și art.5803Cod pr.civilă, respectiv sancționarea pecuniară a conducătorului unității pârâte.
Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal - prin sentința nr.1411/CAF/25.11.2008 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să plătească statului amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi întârziere, începând cu data pronunțării sentinței și până la executarea obligației, respingând cererea de despăgubiri.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că prin sentința nr. 602 din 15.04.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a fost obligată pârâta să preia, să depoziteze și să administreze documentele aparținând SC SA D, privind intervalul 1955-2002.
Sentința a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 628/R-C, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, dacă în urma admiterii acțiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau după caz persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
Instanța a constatat că pârâta nu a respectat obligația prevăzută de hotărârea judecătorească irevocabilă în termenul prevăzut de lege.
Prin urmare conducătorul pârâtei a fost obligat să plătească statului o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere începând cu data pronunțării până la executarea obligației.
În ceea ce privește cererea în despăgubiri, instanța a apreciat-o ca fiind nefondată, reclamantul nefăcând dovada existenței prejudiciului.
S-a mai apreciat că înscrisurile depuse de reclamantă și anume, notele de contabilitate și deconturile justificative (emanate de la reclamantă), nu fac dovada prejudiciului cât timp nu sunt însoțite de documente justificative care să fundamenteze operațiunile economice înregistrate în actele de contabilitate.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs, în termen legal, de către pârâtă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în sensul că:
- hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, prin aceea că legalitatea hotărârii implică respectarea întocmai a dispozițiilor procesuale și a legii materiale cu ocazia judecării pricinii, ceea ce în cauză nu s-a făcut. Hotărârea nu este în concordanță cu probatoriul administrat, nerăspunzând în fapt și în drept susținerilor părților, aspect ce nu poate conduce în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv;
- prima instanță a tăgăduit orice valoare a dispozițiilor legale incidente cauzei, fără a ține cont că executarea unei hotărâri se face în condițiile legii, iar nu în disprețul ei;
- a fost încălcat principiul constituțional, consacrat și de legislația comunitară, privind accesul efectiv la justiție, respectiv dreptul la recurs, în sensul că, numai după comunicarea motivării hotărârii, se puteau formula motivele de recurs și ar fi existat posibilitatea suspendării executării; or, în cauză, nu s-a observat că obligația stabilită prin titlul executoriu a fost adusă la îndeplinire, așa cum atestă procesul-verbal din 3.12.2008, ceea ce face ca acțiunea să rămână fără obiect.
Ca atare, se impune admiterea recursului, modificarea hotărârii și respingerea acțiunii reclamantei.
Examinând global criticile aduse, pe temeiul invocat, dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod pr.civilă, curtea reține că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Răspunzând, cu prioritate, criticii vizând greșita admitere a acțiunii reclamantului, cu motivarea că executarea sentinței nr.602/15.04.2008 a Tribunalului Vâlcea prin care a fost obligată la preluare arhivei SC SA D, a fost îndeplinită, astfel că acțiunea a rămas fără obiect, curtea o apreciază ca nejustificată, în raport de înscrisurile depuse la dosar.
Astfel, se reține că, întrucât recurenta-pârâtă a refuzat să preia arhiva societății de mai sus, deși, avea această obligație în virtutea unui titlu executor, respectiv sentința nr.602/2008 a Tribunalului Vâlcea, intimata-reclamantă, s-a adresat instanței cu o altă cerere, întemeiată pe art.24 din Legea nr.554/2004-R, sens în care s-a pronunțat sentința nr.1411/CAF a cărei modificare se solicită în prezenta cale de atac, în data de 25.11.2008. Or, procesul-verbal despre care vorbește recurenta-pârâtă că face lipsită de obiect acțiunea reclamantei este datat ulterior pronunțării acestei sentințe, respectiv la 3.12.2008 (6 dosar nr-).
Referitor la critica vizând neconcordanța între probatoriul administrat și soluția pronunțată de judecătorul fondului, precum și aceea vizând nemotivarea hotărârii date, se constată a fi nefondate și sunt contrazise de chiar probele depuse în cauză, din care rezultă că titlul executor a fost pus în aplicare abia după aplicarea amenzii conducătorului instituției obligate.
Prin urmare, în mod corect, judecătorul fondului a făcut aplicația art.24 din Legea nr.554/2004-R, constatând că obligația nu a fost executată.
Critica vizând încălcarea de către instanța de fond a aceesului la justiție, respectiv dreptul la recurs, nu poate fi verificată, deoarece nu rezultă din conținutul acesteia în ce mod a împiedicat-o instanța să uzeze de calea de atac, de care, de altfel, a și uzat.
Într-adevăr, motivarea căii de atac nu poate avea loc înaintea primirii comunicării sentinței instanței de fond, ceea ce în cauză s-a realizat la data de 24.02.2009 (57 dosar), recurenta-pârâtă, declarând recursul în termen legal și având posibilitatea să solicite inclusiv suspendarea executării hotărârii.
Față de cele expuse, curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă și art.24 din Legea nr.554/2004 - R, urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE - ARHIVELE NAȚIONALE DIRECȚIA JUDEȚEANA cu sediul în -. V,-, județul V, împotriva sentinței nr. 1411/CAF/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă- --. V- cu sediul în -. V,-,. 12,. B,. 7, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
15.05.2009
Red.IB
EM/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru