Neexecutarea unei hotarari judecatoresti Sanctiuni. Decizia 572/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 572/ DOSAR NR-
Ședința publică de la 16 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Ioniche JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTORI: Maria Ioniche, Clara Elena Ciapă, Georgeta JUDECĂTOR 3: Georgeta
- - - - - președinte de secție
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de petentul împotriva sentinței civile nr.29/20.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.-, având ca obiect sancțiune pentru neexecutare hotărâre.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 9 2008, pentru când părțile au lipsit, încheierea de ședință din acea zi face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în vederea deliberării, în baza art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 16 2008.
CURTEA
Curtea, asupra recursului de față constată că:
La data de 05.03.2008 reclamantul din P, a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ pe pârâții Primăria orașului Jirlău, Primarul și juristul,solicitând instanței de judecată amendarea pârâților și obligarea acestora la plata de despăgubiri, în baza art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ pentru motivul că nu a pus în executare sentința nr. 385/S a Tribunalului Brașov pronunțată în dosarul nr. 1111/2006 rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 6536 din 10 Octombrie 2007
Acțiunea reclamantului a format acțiunea dosarului nr- a Tribunalului Brașov în care Instanța de Judecată a pronunțat Sentința nr. 29 din Ședința Camerei de Consiliu din 20 Mai 2008.
Prin această sentință, prima instanță a dispus respingerea acțiunii în Contencios Administrativ formulată de reclamantul din P în contradictoriu cu pârâții Primăria comunei Jirlău prin Primar și din Jirlău, Județul
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
Reclamantul, a solicitat sancționarea pârâților în baza legii Contenciosului Administrativ pentru neexecutarea Sentinței civile nr. 385/S/30 Octombrie 2006 Tribunalului Brașov.
Față de Sentința nr. de mai sus și față de Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6536 din 10 Octombrie 2007, instanța de fond a reținut că aceste hotărâri de la dosarul cauzei filele 29-40 au fost pronunțate de instanțele civile și nu de cele de Contencios Administrativ.
Față de dispozițiile art. 24 alin. 1 și 2 din Legea Contenciosului Administrativ, trebuia să se pună în executare hotărârile instanței de Contencios Administrativ definitive și irevocabile în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii ( alin.1), iar în cazul în care acest termen nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri de întârziere (art. 24 alin. 2).
Potrivit art. 24 alin. 3 din Legea 554/2004 neexecutarea din motive imputabile a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanța de Contencios Administrativ în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzută la alin. 2 art. 24, constituie infracțiune.
Față de aceste prevederi instanța de fond a reținut că pentru neexecutarea hotărârilor pronunțate de instanța de Contencios Administrativ devin incidente prevederile art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004, iar nu și în cazul celor pronunțate de secția civilă, cum sunt cele depuse la dosar și la care se referă reclamantul.
În acest context instanța a reținut că acțiunea reclamantului este nefondată, deoarece acesta a solicitat aplicarea măsurilor prevăzuta de art.24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, pentru neexecutarea unor hotărâri pronunțate de instanțele civile.
Pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea reclamantului având ca obiect aplicarea măsurilor prevăzute de dispozițiile art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 către pârâți precum și obligarea acestora la daune materiale și morale în cuantum de 90.000.000 lei.
Împotriva sentinței civile nr. 29/CC/20.05.2008 a Tribunalului Brașov, a declarat recurs în termen legal reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,solicitând instanței de recurs admiterea recursului modificarea sentinței atacate iar pe fond admiterea acțiunii sale astfel cum a fost formulată și precizată.
În motivarea recursului, recurentul, a arătat că instanța de fond în mod greșit i-a respins acțiunea și că de fapt pârâții sunt vinovați și de rea credință întru cât au refuzat și au tergiversat restituirea bunurilor imobile care-i aparțin.
De asemenea, a mai arătat că prin Legea contenciosului nr. 554/2004 art. 24 alin. 2 are posibilitatea să primească despăgubiri pentru întârzierea în aplicarea legii, respectiv a sentinței Tribunalului Brașov și amendarea factorilor corespunzători de întârziere, respectiv a intimaților pârâți care sunt răspunzători de întârziere și profită de funcțiile avute.
Recursul este scutit de la plata taxelor de timbru.
Față de recursul declarat, intimata Primăria comunei Jirlău, prin Primar a formulat concluzii filele 9-11 prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurent împotriva sentinței Tribunalului, arătând că aceasta este temeinică și legală și că se impune menținerea acesteia nefiind vorba de rea credință din partea pârâților.
Cât privește plata despăgubirilor solicitate de reclamant, intimata a arătat că aceste despăgubiri nu pot fi acordate către reclamant de pârâți și că de fapt comisia de aplicare a legii 10/2001 a comunei Jirlău, întocmește dosarul de despăgubiri dar reclamantul trebuia să depună nu numai Sentința Tribunalului nr. 385/S/30.10.2006 ci și decizia Tribunalului dată în apel și decizia dată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție și decizia Tribunalului, sentințele să fie investite cu formulă executorie pentru a putea beneficia de despăgubiri în condițiile legii speciale.
Intimata a arătat că despăgubirile pe legea Contenciosului Administrativ nu-i pot fi acordate de instanțe de contencios și că se impune respingerea recursului declarat de ca neîntemeiat și nelegal.
Întrucât în cauză intimatul a fost citată în recurs fără mențiunea consilier juridic la comuna Jirlău, instanța a dispus citarea acesteia cu un exemplar de pe recurs pentru ca acesta să-și poată formula apărarea în calitate de intimat pârât în recurs.
La termenul din 19 August 2008 recurentul a formulat o precizare la recurs filele 18-19 dosar, la care a atașat înscrisurile de la filele 20-28 dosar, comunicate și intimaților și anume: rezoluția Parchetului privind neînceperea urmăririi penale prin care s-a soluționat plângerea reclamantului împotriva intimaților în cauză; extras din practica judiciară privind legea - certificat nr. 34.1019 din 28 Martie 1994 eliberat de arhivele statelor - Ministerul d e Interne cu privire la faptul că reclamantul figura în tabelul cu chiaburi.
La termenul din 9 intimata Primăria comunei Jirlău prin Primar a depus un punct de vedere filele 33-34 cu înscrisul de la fila 35 cu privire la excepția invocată de instanța de recurs aceea de necompetență materială a Tribunalului pe fond contencios de a soluționa cauza, în sensul că în cauză sunt incidente art. 1, 2 și 3 din procedură nefiind aplicabile dispozițiile art. 24 lin. 1-3 din Legea nr. 554/004.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului și a menționat că recurentul nu a depus diligențe pentru obținerea despăgubirilor de la Comisia de aplicare a Legii 10/2001, refuzând să completeze dosarul cu actele necesare, solicitate prin fila 35 dosar.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța a dat cuvântul pe excepție și pe fond în recurs rămânând în pronunțare.
Curtea, în baza art. 137 Cod procedură civilă, față de actele și lucrările dosarului văzând poziția părților, și sentințele depuse la dosar de reclamant, pronunțate de instanțe civile, raportat la prevederile art. 24 alin. 1 și 2 din Legea 554/2004 constată că:
Într - adevăr în cauză nu se pune problema neexecutării unor hotărâri pronunțate de instanțele de Contencios Administrativ, ci dimpotrivă este vorba de hotărâri pronunțate de instanțe civile.
Cererea reclamantului întemeiată pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ, în mod corect a fost soluționată de instanța de contencios sesizată de reclamant iar față de temeiul de drept al acesteia competența a revenit pe fond Tribunalului Brașov, secția Contencios Administrativ, iar în recurs, competența revenind Curții de Apel secția Contencios Administrativ.
Ca atare, față de cele reținute de mai sus se va respinge excepția necompetenței materiale a Tribunalului respectiv a Curții de a soluționa această cauză.
Pe fond, Curtea asupra recursului declarat de reclamant, examinând actele și lucrările dosarului, Sentința Civilă atacată nr. 29/CC/20.05.2008 a Tribunalului Brașov, prin prisma criticilor formulate în recurs, raportat la prevederile art. 24 alin. 1 și 2 din Legea Contenciosului Administrativ, constată recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză, reclamantul a solicitat aplicarea prevederilor art. 24 alin.1 și 2 din Legea nr. 554/2004,respectiv amendarea conducătorului pârâtei, a primarului,a juristului acesteia și obligarea lor la despăgubiri pentru neexecutarea sentinței nr. 3857S/30 Octombrie 2006 Tribunalului Brașov, definitivă și irevocabilă, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6536/10 Octombrie 2007, cerere adresată instanței de Contencios Administrativ.
De fapt, reclamantul a uzat de calea prevăzută de Legea 10/2001 pentru plata despăgubirilor cuvenite pentru bunurile preluate abuziv ce nu mai pot fi restituite în natură, ca atare cererea sa a fost soluționată de instanțele civile în mod irevocabil, conform hotărârilor depuse de acesta la dosar.
Pentru plata despăgubirilor solicitate de reclamant, autoritățile publice locale respectiv Primăria comunei Jirlău, era îndrituită să emită o dispoziție cu propunerea de plata despăgubirilor către acesta, iar comisia de aplicare a Legii 10/2001 numai pe baza unui dosar complet înainta Prefecturii și respectiv comisiei centrale pentru plata despăgubirilor acest dosar care în condițiile Legii nr. 247/2005 - Titlul VII emite decizia de despăgubiri.
În cauză, în mod corect a apreciat instanța de fond situația de fapt și de drept dedusă judecății în sensul că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 și că aceste dispoziții sunt aplicabile doar în cazul neexecutării sentinței pronunțate de instanțele de Contencios Administrativ și nicidecum a celor pronunțate de instanțele civile, cum este cazul în speță.
De altfel se constată că reclamantul recurent trebuie să depună diligențe să completeze dosarul întocmit de Primăria comunei Jirlău nr. 3035/30.04.2008 înaintat de instituția prefectului județului B la Autoritatea Națională pentru restituirea proprietăților,cu o declarație autentificată cu privire la suprafața și detaliile constructive ale imobilului notificat, declarație ce trebuie susținută de declarația a doi martori.
În acest fel în condițiile legii i se vor stabili despăgubirile cuvenite în condițiile Legii speciale nr. 10/2001 și nu în condițiile Legii Contenciosului Administrativ nr. 554/2004.
Așa fiind, instanța de recurs constată că în mod corect a pronunțat instanța de fond soluția de respingere a cererii reclamantului raportat la temeiul de drept al acesteia și la actele dosarului.
Față de criticile formulate de recurent, cu privire la Sentința Tribunalului Brașov se constată că acestea sunt neîntemeiate deoarece, reclamantul a solicitat sancționarea pârâților de către instanța de contencios fără ca acesta să aibă de pus în executare sentințe pronunțate definitiv și irevocabil de instanța de Contencios Administrativ.
În concluzie, se constată ca neîntemeiate și nelegale criticile din recurs, sens în care vor fi înlăturate, reținând recursul ca nefondat, iar în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge recursul declarat de împotriva Sentinței nr. 29/CC/20.05.2008, care va fi menținută ca temeinică și legală.
Cât privește apărarea formulată de intimații comuna Jirlău prin Primarul și consilier juridic, raportat la actele de la dosar se reține că este justificată în sensul respingerii recursului declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE:
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei.
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant împotriva sentinței Tribunalului Brașov nr. 29/CC/20.05.2008, secția Comercială și de Contencios Administrativ și fiscal pronunțată în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 16 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Grefier
Red. 06.10.2008
Dact. 10.10.2008 / 3 ex.
Jud. fond
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Clara Elena Ciapă, Georgeta