Neexecutarea unei hotarari judecatoresti Sanctiuni. Sentința 9/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--07.04.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.9
Camera de Consiliu din 14 mai 2009
PREȘEDINTE: Dascălu Maria Cornelia
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice B, având ca obiect sancțiune pentru neexecutare hotărâre.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal iar în reprezentarea pârâtului se prezintă consilier juridic din partea
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar de către pârât întâmpinare și o cerere din partea Ministrului Finanțelor, acte care se comunică reclamantului.
Pe lângă probele depuse la dosar, reclamantul depune un act prin care face dovada că Ministrul Finanțelor l-a primit în audiență în data de 14.04.2009, arătând că nu este de acord cu solicitarea acestuia de a fi scos din cauză, de vreme ce a solicitat obligarea acestuia la amendă și despăgubiri.
Instanța acordă cuvântul părților pe excepțiile invocate și apoi pe fond.
Reprezentanta pârâtului solicită admiterea excepțiilor invocate, conform motivelor din întâmpinare.
Reclamantul solicită respingerea excepțiilor ca neîntemeiate.
Pe fond, reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, arătând că prejudiciul suferit constă în faptul că nu a reușit să-și dovedească pretențiile din cadrul litigiilor având ca obiect raporturile sale de serviciu.
Reprezentanta pârâtului, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice solicitând aplicarea unor amenzi Ministrului Finanțelor Publice iar în subsidiar Ministerului Finanțelor Publice în cuantum de 20 %, în principal începând cu data de 23.03.2005 și în subsidiar începând cu data de 12.09.2007; obligarea Ministrului Finanțelor Publice iar în subsidiar a Ministerului Finanțelor Publice la plata unei despăgubiri în același cuantum și pentru aceeași perioadă, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr.170/23.05.2005, Curtea de Apel Timișoaraa admis acțiunea formulată de către acesta și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să răspundă în scris, în termen de 30 zile, la cererile formulate de către acesta înregistrate sub nr. -/07.02.2005 și nr. -/07.02.2005.
Având în vedere că pârâtul nu și-a respectat obligația impusă prin titlu executoriu mai sus menționat, reclamantul a formulat o nouă acțiune, iar prin sentința civilă nr.4/12 septembrie 2007, Curtea de Apel Timișoaraa pronunțat o nouă sentință prin care a dispus obligarea pârâtului să răspundă la petiția reclamantului cu nr. -/07.02.2005, sub sancțiunea de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei copii de pe sentința civilă nr.170/23.05.2005, sentința civilă nr. 4/12.09.2007 și decizia civilă nr. 5776/13 octombrie 2008 Înaltei Curți de Justiție.
Pârâtul, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Taf ormulat întâmpinare, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția inadmisibilității capătului 2 de cerere și excepția lipsei de obiect a acțiunii. Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că acțiunea este prescrisă raportat la împrejurarea că dreptul la acțiune s-a născut la expirarea celor 30 de zile stabilite de instanță pentru executarea hotărârii, nr. 170 Curții de Apel Timișoara fiind pronunțată în data de 23.05.2005.
Cu privire la pretinsa inadmisibilitate a capătului 2 de cerere, pârâtul a arătat că prin Decizia nr. XX/12.12.2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, s-a statuat că despăgubirile prevăzute de art. 24 aliniatul 2 din Legea contenciosului administrativ constituie daune cominatorii și prin urmare, cererea reclamantului ar fi inadmisibilă sub acest aspect, raportat la faptul că prin nr.4/12.09.2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a fost obligat Ministerul Finanțelor Publice de a-i răspunde reclamantului sub sancțiunea unor daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere.
Referitor la excepția lipsei de obiect a acțiunii, pârâtul a arătat că prin adresa nr. -/13.04.2009 i s-a dat încă o dată răspuns reclamantului, în mod punctual.
Pe fond, pârâtul a arătat că reclamantul nu probează în nici un fel vreun prejudiciu, concret cauzat de pretinsul refuz al organelor Ministerului Finanțelor Publice întrucât prin adresa nr. -/07.02.2005 s-a solicitat o copie a raportului I/ nr. -/2002 (comunicat la data de 02.02.2006) și un răspuns la întrebarea "de ce s-a încălcat nr.HG 1087/2001 - art. 35 (1), astfel încât, față de acest obiect al solicitării, reclamantul nu putea suferi vreun prejudiciu concret, evaluabil.
Legat de acest aspect, pârâtul mai precizează că reclamantului i s-a răspuns în repetate rânduri, începând cu adresa nr.7518/10.08.2005, apoi adresa nr. -/02.02.2006 și prin adresa nr.-/13.04.2009, fapt care denotă executarea hotărârilor invocate de către reclamant.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate în cauză de către pârât, în conformitate cu dispozițiile art. 137 din pr.civ. care prevăd că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, instanța apreciază că acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele următoare:
Dreptul la acțiune al reclamantului nu poate fi prescris atâta vreme cât nr. 4/2007 a fost pronunțată la data de 12.09.2007, neputându-se lua în considerare ca dată de începere a curgerii termenului de prescripție data de 23.05.2005, când a fost pronunțată nr. 170/2005 a Curții de Apel Timișoara, nr. 4/12.09.2007 fiind ulterioară și referindu-se la aceleași solicitări ale reclamantului soluționate prin nr. 170/23.05.2005.
De asemenea, capătul 2 de cerere nu poate fi considerat inadmisibil întrucât acest se referă la acordarea unor daune compensatorii, pentru pretinsul prejudiciu cauzat prin executarea cu întârziere, în vreme ce prin nr. 4/12.09.2007 s-au prevăzut daune cominatorii, care, prin finalitatea lor de constrângere nu pot fi confundate cu despăgubirile solicitate de reclamant cu titlu compensatoriu.
Cât privește împrejurarea că între timp pârâtul a răspuns solicitărilor reclamantului, furnizându-i informațiile cerute, instanța apreciază că aceasta nu lasă lipsită de obiect acțiunea, mai ales în ceea ce privește despăgubirile solicitate, aspecte care urmează a fi analizate pe fond.
Prin urmare, toate cele trei excepții urmează a fi respinse.
Pe fondul cauzei, analizând cererea reclamantului prin prisma motivelor invocate de către acesta și în urma administrării probelor cu înscrisuri aflate la dosarul cauzei, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Potrivit dispozițiilor art.24 aliniatul 2 din Legea nr. 554/2004, amenda de 20% din salariu minim brut pe economie pe zi de întârziere se aplică conducătorului autorității publice sau persoanei obligate, în cazul în care termenul de executare a hotărârii nu este respectat.
Din redactarea textului legal enunțat, rezultă că scopul instituirii acestei norme este de a asigura executarea unei hotărâri judecătorești pronunțată în materia contenciosului administrativ, constatându-se ca un mijloc de constrângere.
Prin urmare, în situația în care hotărârea este executată, chiar și cu întârziere, reclamantul nu mai poate solicita, după executarea hotărârii, obligarea la plata amenzii pe zi de întârziere, scopul avut în vedere de legiuitor prin instituirea sancțiunii fiind deja atins. Reclamantul poate eventual solicita plata unor daune materiale, dacă dovedește existența unui prejudiciu efectiv, suferit ca urmare a executării cu întârziere.
În cauza de față, reclamantul a obținut două hotărâri judecătorești irevocabile, respectiv C nr.170/23.05.2005 și C nr.4/12.09.2007, prin care Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să răspundă cererilor înregistrate sub nr. -/2005 și nr. -/2005. Prin ultima sentință menționată s-a constatat că cererea reclamantului nr. - a primit o rezolvare la data de 10.08.2005, fiind obligat pârâtul să răspundă reclamantului, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere, la cea de a doua adresă ce a făcut obiectul cauzei.
Prin adresa nr.-/13.04.2009, Ministerul Finanțelor Publice a răspuns detaliat la solicitarea reclamantului, conformându-se dispozițiilor C nr.4/2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
Este adevărat că adresa menționată a fost emisă abia la data de 13.04.2009 însă, constatându-se executată hotărârea menționată, instanța apreciază că nici scopul prevăzut de legiuitor la instituirea sancțiunii prevăzute de art. 24 aliniatul 2 din Legea nr. 554/2004, acela de constrângere nu mai subzistă în cauza de față.
Prin urmare, solicitarea reclamantului de aplicare a amenzii fiind apreciată ca neîntemeiată, urmează a fi respinsă ca atare.
Cât privește cererea reclamantului de a obliga pârâtul Ministerul Finanțelor Publice sau pe conducătorul acestuia la plata daunelor materiale, instanța de asemenea o apreciază ca neîntemeiată, la analizarea acestei solicitări avându-se în vedere principiile ce degajă din considerentele Deciziei nr.XX/2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, cât și condițiile ce sunt necesar a fi întrunite pentru atragerea răspunderii civile.
Deși Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la amenda civilă, prevăzută de art.580 ind. 3 Cod proc. civ. și la posibilitatea obligării la plata daunelor cominatorii în condițiile existenței unui text de lege care reglementează amenzile civile, totuși, considerentele Deciziei nr.XX/2005 pot fi aplicate și speței de față, unde se pune problema transformării daunelor cominatorii în daune compensatorii.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că daunele cominatorii se transformă, după executarea obligației, în daune compensatorii, revenind instanței de judecată îndatorirea de a stabili, potrivit regulilor dreptului comun privind răspunderea civilă, suma ce reprezintă prejudiciu efectiv cauzat prin întârzierea executării.
Analizând condițiile răspunderii civile, instanța apreciază că acestea nu sunt îndeplinite în cauză.
Din conținutul adresei nr.-/13.04.2009 rezultă că reclamantul a adresat mai multe petiții având același obiect și fiind înregistrate cu nr.-/2005, nr. -/2005m nr. 61951/2005, nr. -/2005, nr. -/2005, nr. -/2007, la care acesta susține că a răspuns punctual, împrejurare necontestată în fața acestei instanțe de către reclamant.
Prin urmare, nu se poate reține că reclamantul a dovedit faptul cauzator de prejudiciu constând în nerespectarea hotărârii judecătorești și chiar dacă s-ar admite că abia la data de 13.04.2009 s-au executat dispozițiile instanței, când s-a dat un nou răspuns, detaliat, la solicitările reclamantului, tot nu ar putea fi reținute condițiile răspunderii civile, fiind necesar a fi dovedită atât existența prejudiciului efectiv cauzat, cât și existența raportului de cauzalitate dintre pretinsa faptă de a nu executa o hotărâre judecătorească și prejudiciul pretins.
Susținerea reclamantului potrivit căreia prejudiciul suferit constă în faptul că nu a reușit să-și dovedească pretențiile din cadrul litigiilor având ca obiect raporturile de serviciu, în care a fost parte, nu poate fi reținută atâta vreme cât prin solicitările sale reclamantul face referire la alte persoane, iar nu la raporturile sale de serviciu, care au fost analizate în mod irevocabil de către Curtea de Apel Timișoara și care în prezent fac obiectul a numeroase cereri de revizuire și contestații în anulare aflate pe rolul acestei instanțe.
Având în vedere considerentele expuse, apreciind prin urmare neîntemeiată și cea de a doua solicitare a reclamantului, instanța urmează aor espinge ca atare, luând totodată act că pârâtul nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor, respectiv excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția inadmisibilității și excepția lipsei de obiect a acțiunii.
Respinge cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâ ții Ministrul și Ministerul Finanțelor Publice.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică azi, 14 mai 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - - -
Red./21.05.2009 /Tehnodact /26.05.2009/5 ex.
Se comunică: reclamant - L,-. B.20 jud.
pârâți Ministru și Ministerul Finanțelor Publice - B,-, sector 5.
Președinte:Dascălu Maria CorneliaJudecători:Dascălu Maria Cornelia
