Obligare emitere act administrativ. Decizia 111/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--08.09.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 111
Ședința publică din 29 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurente Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 B împotriva sentinței civile nr. 608/01.07.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați G și, având ca obiect, obligare emitere act administrativ
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și, nemaifiind formulate cereri, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 608/1.07.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții și în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 si in consecința: a fost obligată pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății ca în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe să emită decizia cu privire la hotărârea nr. 850/24.01.2007 emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din Județul T, conform art. 7 din Legea nr. 9/1998, sub sancțiunea plății de penalități de întârziere în cuantum de 100 lei/ zi de întârziere; a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 558,34 cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de deplasare pentru reprezentantul reclamanților, conform bonurilor anexate la dosarul cauzei.
S-a respins în rest acțiunea cu privire la acordarea diferenței de daune morale.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin hotărârea nr. 521/28.10.2002 emisă de către Comisia Județeană T de aplicare a Legii nr. 9/1998 s-a propus acordarea către reclamanți, în calitate de succesori legali ai numiților și a sumei de 602.834.456 lei, cu titlu de compensații privind casa și anexe, terenuri, recolte rămase neculese la data aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la la 07.09.1940, deținute de antecesorii reclamanților.
Hotărârea menționată a fost trimisă spre validare către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, însă această autoritate a dispus invalidarea ei prin Ordinul nr. 1850/17.03.2006.
Prin hotărârea nr. 850/24.01.2007 Comisia Județeană T de aplicare a Legii nr. 9/1998 a propus acordarea către reclamanți, a sumei de 160.908,73 lei, actualizată la data plății, cu titlu de compensații privind casa și anexe, terenuri, recolte rămase neculese.
Tribunalul a constatat că hotărârea Comisiei Județene T nr. 850 fost adoptată la data de 24.01.2007 iar validarea sau invalidarea acesteia nu a avut loc nici până la data rămânerii în pronunțare a dosarului, deșii hotărârea a fost comunicată pârâtei.
În acord cu prev. art. 7 din Legea nr. 9/1998 comisiile județene și a municipiului B primesc, verifică și rezolvă cererile de acordare a compensațiilor. Hotărârile privind acordarea compensațiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la primirea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei și se comunică comisiei centrale, spre validare, precum și solicitantului.
Potrivit alineatului 3 al aceluiași articol în termen de cel mult 60 de zile, comisia centrală va analiza contestațiile și va valida sau va invalida măsurile stabilite de comisiile județene și a municipiului B, admițând sau respingând, după caz, contestațiile ce i-au fost adresate.
Prin această atitudine de tergiversare a validării hotărârii Comisiei Județene T s-a cauzat un prejudiciu reclamanților prin devalorizarea sumelor acordate ca și compensație, a valorii acestei sume considerate de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății ca și echivalent al bunurilor confiscate în 1944.
Prin decizia nr. XXI pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în interesul legii, s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 8 alin 2 din Legea nr. 9/1998 precum și ale art. 5 din HG nr. 286/2004 data stabilirii compensațiilor este aceea a emiterii hotărârii comisiei județene, respectiv a Municipiului B, pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998. Validarea de către Cancelaria Primului Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut in art. 7 alin 3 din aceeași lege, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor. Dezlegarea astfel dată, prin decizia menționată, asupra acestei probleme de drept, este obligatorie, conform art. 329 alin. 3 Cod proc. civ. pentru instanțele de judecată.
Raportat la cele menționate mai sus, văzând că în speța de față decizia de validare a hotărârii Comisiei Județene T nu a fost emisă cu respectarea prevederilor legale mai sus menționate, tribunalul a constatat că acțiunea reclamanților este întemeiată în ceea ce privește obligarea pârâtei ca în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe să emită decizia cu privire la hotărârea nr. 850/24.01.2007 emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din Județul
În temeiul art.18 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 a fost obligată pârâta să facă aplicarea prev. art. 7 din L 9/1998, sub sancțiunea plății de penalități de întârziere în cuantum de 100 lei/ zi de întârziere
Instanța nu a luat în considerare cererea depusă de către reclamanți prin fax și înregistrată la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor.
Reclamanții au solicitat și obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 50.000 lei, pentru fiecare, în vederea reparării prejudiciului moral cauzat de trecerea a 10 ani de la data depunerii cererii de despăgubiri și absența răspunsului pârâtei.
Tribunalul a constatat că în momentul în care reclamanții vor primi sumele de bani care li se cuvin, acestea vor fi acordate actualizat, conform mențiunii din hotărârea pronunțată de Comisia Județeană T de Aplicare a Legii nr. 9/1998.
Prin urmare, prejudiciul material cauzat de tergiversarea îndeplinirii obligației legale de către pârâtă, este acoperit în modalitatea menționată.
Sub aspectul reparării prejudiciul moral s-a reținut în doctrina că ceea ce trebuie apreciat, când se examinează repararea daunelor morale, este prejudiciul moral suferit, precum și despăgubirea bănească destinată reparării acestuia. Așadar, stabilirea indemnizației presupune aprecierea prejudiciului moral, care nu se rezumă doar la determinarea "prețului" suferințelor fizice sau psihice, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a implicațiilor acestora pe toate planurile vieții sociale a persoanei vătămate.
Prin urmare, trebuie apreciat ce a pierdut persoana vătămată pe plan fizic, psihic, social, profesional și familial, importanța prejudiciului moral depinzând de valoarea nepatrimonială lezată, de însemnătatea ei pentru persoana vătămată, de măsura în care a fost lezată și de intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.
Dacă valorile morale au fost alterate în mare măsură, atunci prejudiciul moral cauzat este extrem de important. Dacă, dimpotrivă, aceste valori au fost lezate într-o mai mică măsură și prejudiciul moral va fi mai puțin important.
În speță, reclamantul a menționat prin acțiune că i s-a cauzat un prejudiciu moral constând în faptul că au trecut 10 ani de la data depunerii cererii de despăgubiri iar parata nu si-a îndeplinit prevederile legale.
Tribunalul a constatat că tratarea cu superficialitate a prevederilor Legii nr. 9/1998 care a determinat pentru reclamanți recurgerea la calea justiției justifică acordarea unor indemnizații morale, puterea de apreciere urmând a se circumscrie împrejurărilor fiecărui caz.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor solicitate pentru prejudiciul moral, tribunalul a apreciat că este disproporționată suma de 50.000 lei solicitată prin precizarea de acțiune pentru fiecare dintre reclamanți urmând să oblige pârâta la plata sumei de 1000 lei pentru fiecare dintre reclamanți, cu caracter reparatoriu pentru suferințele morale pricinuite de conduita instituției pârâte.
Instanța a respins în rest acțiunea pentru diferența de daune morale solicitate.
Constatând culpa procesuală a pârâtei în declanșarea litigiului, conform art. 274 Cod proc. civ, tribunalul a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății la plata către reclamanți a sumei de 558,34 cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de deplasare pentru reprezentantul reclamanților, conform bonurilor anexate la dosarul cauzei.
Instanța nu a acordat cheltuielile de judecată constând în onorariu avocat întrucât acestea nu au fost dovedite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând casarea în totalitate a acesteia și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că se află în evidențele sale hotărârea nr. 850/24.01.2007 emisă de Comisia pentru aplicarea egii nr. 9/1998, că aceasta își urmează circuitul legal, hotărârile fiind analizate în ordine cronologică, că analiza unui dosar presupune studiul mai multor documente precum și relații de natură să clarifice situația dosarului, că este necesară solicitarea avizului Asociației Române a Victimelor - Secția, după care urmează propunerea de validare - invalidare, circuitul fiind astfel complex, în condițiile în care există un deficit de personal.
A mai arătat recurenta că termenul prevăzut de dispozițiile art. 7 aliniatul 3 din Legea nr. 9/1998 este un termen de recomandare.
Intimații și G au formulat note scrise solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate, arătând că recurenta nu invocă nici o critică, nici un motiv de nelegalitate al hotărârii, că volumul de muncă nu constituie temei de casare și că susținerea recurentei, potrivit căreia termenul prevăzut de art. 7 aliniatul 3 din Legea nr. 9/1998 ar fi unul de recomandare, este contrazisă de Decizia nr. XXI pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.
Prin aceleași note scrise, intimații au solicitat obligarea recurentei la plata unei despăgubiri în cuantum de 10.600 lei pentru paguba cauzată cu rea credință a executării hotărârii, invocând dispozițiile art. 1083raportat la art. 1081.pr.civ. și arătând că recursul este formulat în mod șicanatoriu, hotărârea prime instanțe neputând fi astfel executată până la data rămânerii irevocabile.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041.pr.civ. Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Principalele critici aduse sentinței atacate de către recurentă se referă la circuitul complex al dosarelor și volumul mare de muncă ce au împiedicat-o să răspundă în timp util reclamanților și să respecte termenul legal, ori aceste motive nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304.pr.civ. și nici nu constituie motive de ordine publică pe care instanța să le analizeze din oficiu, fiind circumstanțe care nu sunt apte să conducă la concluzia că sentința civilă atacată ar fi nelegală sau netemeinică.
Problemele organizatorice ale recurentei nu pot fi imputate reclamanților, care au dovedit, prin însăși nesoluționarea cererilor lor, vătămarea drepturilor prevăzute de lege.
Nici critica sub aspectul naturii termenului prevăzut de dispozițiile art. 7 aliniatul 3 din Legea nr. 9/1998 nu este întemeiată, din interpretarea acestora rezultând natura imperativă a termenului, neputându-se astfel reține că termenul legal de soluționare a unei contestații ar fi un termen de recomandare.
Analizând și considerentele sentinței civile atacate, Curtea și le însușește în totalitate, atât în ceea ce privește reținerea obligației de a emite decizia de validare sau invalidare a Hotărârii nr.850/24.01.2007 emisă de Comisia Județeană T pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr. 9/1998, cât și în ceea ce privește constatarea prejudiciului moral cauzat prin nesoluționarea timp de 10 ani a cererii reclamanților.
Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează, în baza art. 312 aliniatul 1.pr.civ. să-l respinge ca atare.
Cât privește solicitarea intimaților de a obliga recurenta la plata despăgubirilor pentru amânarea cu rea credință a executării hotărârii, Curtea urmează aor espinge având în vedere că dispozițiile art. 1081și 1083.pr.civ. nu sunt incidente în cauză, prevederile legale invocate de către intimați făcând referire expresă la executarea silită, ceea ce presupune existența unei hotărâri irevocabile, inclusiv parcurgerea căilor de atac. În aceeași ordine de idei, Curtea reține că exercitarea unei căi de atac este un drept recunoscut oricărei părți, nici o normă juridică neprevăzând posibilitatea sancționării pecuniare în caz de respingere a căii de atac, o astfel de posibilitate putând duce la descurajarea valorificării dreptului procesual menționat, ceea ce este inadmisibil.
În baza art. 274.pr.civ. Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimați la 500 lei reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta recurentă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 608/CA/01.07.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G și.
Respinge cererea de despăgubiri formulată de intimați.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimată în cuantum de 500 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
-
Red./20.02.2009
Tehnodact /2 ex,/20.02.2009
Prima instanță: Tribunalul Timiș - Judecător
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Maria Cornelia
