Obligare emitere act administrativ. Decizia 34/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 34/CA/2009
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Lazăr
JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 3: Marieta Florea
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul Municipiul A prin primar împotriva sentinței nr. 1135/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat în instanță reprezentantul recurentului reclamant, consilier juridic și reprezentanta intimaților pârâți, consilier juridic.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: la întrebarea instanței dacă cele două spații pentru care s-a solicitat avizul Ministerului mai sunt afectate procesului de învățământ sau nu, reprezentantul recurentului reclamant precizează că școala generală din autogara A nu mai este afectată procesului de învățământ, clasele fiind preluate, iar în prezent o parte din clase sunt folosite de către terțe persoane.
Reprezentanții părților declară că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței atacate și în consecință a fi admisă acțiunea în contencios administrativ.
Arată că din punctul de vedere al Colegiului rezultă că acesta nu a fost consultat, pentru o posibilă realocare de amplasament pentru colegiu ca urmare a retrocedării clădiri în care în prezent funcționează Colegiul. Precizează că țelul recurentului reclamant este tot pentru servicii publice - cabinete medicale.
Reprezentanta intimaților pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, pentru motivele pe larg expuse în întâmpinările formulate atât de Ministerul Educației, Cercetării și T cât și de Inspectoratul Școlar Județean
Învederează instanței că prin motivele de recurs, recurentul reclamant susține că imobilul-internat pentru care se solicită schimbarea destinației nu mai este afectat folosinței și public, or referitor la instituția juridică a "schimbării destinației" articolul 166 al.4 ind. 3 din legea învățământului cu modificările și completările ulterioare prevede că aceasta se poate realiza numai cu avizul conform al ministrului educației și cercetării.
Mai arată că imobilul în care a funcționat școala nr. 3 " " va fi afectată pentru un Centru de formare profesională continuă nu pentru Servicii Comunitare de Protecția Copilului, așa cum se solicită în prezent, ceea ce dovedește că scopul recurentului nu este clar stabilit și se dorește doar ca aceste imobile să nu mai aibă destinația pe care o au în prezent.
Învederează instanței că s-au aprobat de către reclamant doar propunerile făcute în acest sens, ceea ce nu presupune și acordarea avizului. Cu atât mai mult cu cât schimbarea destinației fără avizul conform al ministrului, în conformitate cu Legea învățământului nr. 84/1995 constituie infracțiune.
Referitor la contractul de comodat, arată că instanța de fond în mod corect a reținut că acesta are vicii, datorită cărora este nesigură soluția cu privire la spațiul de funcționare al Colegiului, din prezent.
De asemenea învederează că necesitatea de spații la nivel local pentru alte activități decât cele ale învățământului nu poate fi rezolvată prin preluare de la învățământ.
Referitor la contractul încheiat de Colegiul cu Eparhia, susține că nu este de comodat, ci de închiriere, iar anul acesta s-ar împlini termenul de 5 ani de când imobilul a fost retrocedat.
În replică, reprezentantul recurentului reclamant arată că în situații speciale de retrocedare, legea prevede posibilitatea concesionării, închirierii și primirii în comodat.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr-, reclamantul Municipiul A prin reprezentantul său - primarul Municipiului A, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar al Județului A și Ministerul Educației, Cercetării și Tas olicitat obligarea acestora să emită Avizul conform pentru schimbarea destinației a două imobile așa cum s-a propus de către Consiliul Local
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr. 170 din 30.08.2007 a Consiliului Local A s-a aprobat propunerea de schimbare a destinației imobilului Clădire - Internat situată în A, str. -, nr. 5, jud. A, din "Internat" în "Cabinete Medicale", iar prin Hotărârea nr. 188/30.08.2007 a Consiliului Local A s-a aprobat propunerea schimbării destinației imobilului "Clădire Școală" situat în A la intersecția str. - cu str. - și aflat în administrarea Școlii Generale Nr. 3, din " de învățământ" în "Centru pentru formarea profesională continuă", dreptul de administrare urmând să-i revină Centrului Cultural " " din
În ședința din data de 04.03.2008, Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean A, examinând propunerea reclamantului în sensul schimbării destinației imobilelor mai sus menționate, a respins-o motivat de faptul că spațiile respective sunt propuse pentru soluționarea problemei spațiilor necesare Colegiului Național din
S-a mai arătat de către reclamant că prin adresele 10.507/15 noiembrie 2007, 474/17.01.2008 și 2003/20.02.2008 s-a solicitat pârâților emiterea avizului favorabil pentru schimbarea destinației celor două imobile, cerere care a fost soluționată negativ în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar A, astfel că a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ.
În drept, s-au invocat prevederile Legii Administrației Publice Locale nr. 215/2001, ale Legii Învățământului nr. 84/1995 și ale Legii Contenciosului Administrativ nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Aai nvocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a din Codul d e procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 1135/CAF/2008 a fost respinsă excepția invocată, iar pe fond s-a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în speță a fost atacat avizul negativ dat de A, ceea ce atrage competența în primă instanță a Tribunalului. Pe fond, s-a apreciat că este neîntemeiată cererea reclamantului întrucât nu s-au încălcat prevederile Legii nr. 84/1995 și ale Legii nr. 215/2001.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul Municipiul A prin Primar, care i-a adus critici de nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă și a solicitat admiterea acțiunii sale.
A susținut că starea de fapt a fost greșit reținută de instanță, întrucât imobilele în cauză nu mai sunt afectate în prezent procesului de învățământ.
A mai invocat netemeinicia apărării pârâților - reținută de instanța de fond - în ce privește propunerea ca spațiile în cauză să fie date Colegiului Național " " În realitate, niciodată nu s-a făcut vreun studiu și nu s-a pus în discuție reclamantului ca imobilele să fie cuprinse în necesarul de spații elaborat pentru Colegiul.
În privința contractului de comodat încheiat între Colegiul Național și Eparhia din, recurentul susține că nu au fost arătate viciile acestui contract, la care face referire instanța de fond.
Intimații Inspectoratul Școlar al Județului A și Ministerul Educației, Cercetării și T au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Au susținut că hotărârea atacată este temeinică, iar necesitatea de spații la nivel local pentru alte activități decât cele ale învățământului nu se poate rezolva prin preluarea acestora de la învățământ.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu în baza art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Obiectul acțiunii reclamantului îl constituie obligarea pârâților de a emite avizul conform pentru schimbarea destinației a două imobile afectate procesului de învățământ, respectiv imobilul "clădire internat" situat în A, str. -, nr. 5, jud. A din "Internat" în "Cabinete Medicale", iar imobilul situat în A, la intersecția str. - cu str. - din " de Învățământ" în "Centru pentru formarea profesională continuă".
Potrivit art. 166 alin 43din Legea nr. 84/1995, schimbarea destinației bazei materiale a instituțiilor și unităților de învățământ preuniversitar de stat se poate realiza numai cu avizul conform al ministrului educației, cercetării și tineretului.
Prin urmare, instituția în drept să emită avizul ce formează obiectul acțiunii este pârâtul Ministerul Educației, iar nu pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului
Ceea ce acest din urmă pârât a emis prin adresa nr. 4297/11.06.2007 reprezintă doar un punct de vedere solicitat de Minister, adresă care nu are natura juridică a unui act administrativ în sensul art. 2 alin 1 lit. c din Legea nr. 554/2004.
În mod similar, adresa nr. 1643/11.04.2008 emisă de A reprezintă punctul de vedere al Consiliului de administrație ale acestui pârât, de neschimbare a destinației celor două spații, precum și cu referire la conținutul contractului de comodat.
Aceste adrese nu dau naștere, nu modifică și nu sting raporturi juridice, în sensul prevăzut de art. 2 alin 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, ci cuprind doar constatări ale unor situații de fapt, având caracter pur tehnic administrativ și fiind exceptate controlului judecătoresc.
De aceea, instanța a greșit când a analizat pe fond acțiunea formulată împotriva acestui pârât, impunându-se păstrarea soluției de respingere a acțiunii împotriva Inspectoratului Școlar Județean A, doar cu substituirea motivării în sensul celor de mai sus.
Cât privește refuzul pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și T de emitere a avizului conform solicitat de reclamant, acesta se asimilează actelor administrative unilaterale, potrivit art. 2 alin 2 din Legea nr. 554/2004, dar fiind o autoritate publică centrală învestită cu emiterea unui asemenea aviz, potrivit art. 166 alin 43din Legea nr. 84/1995, competența materială de soluționare a acțiunii împotriva pârâtului 2 aparține Curții de Apel, în baza art. 10 alin 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 alin 1 pct. 1 din Codul d e procedură civilă.
Întrucât, sub acest aspect, tribunalul a soluționat cauza cu încălcarea competenței altei instanței, în baza art. 304 pct. 3, art. 3041Cod procedură civilă, se va admite recursul reclamantului, se va casa în parte hotărârea atacată, anume în ceea ce privește soluționarea acțiunii împotriva Ministerului Educației, Cercetării și T, care se va disjunge și se va trimite spre soluționare în primă instanță Curții de APEL ALBA IULIA - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
Va fi menținută sentința în ce privește respingerea acțiunii împotriva pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului A, cu substituirea considerentelor hotărârii, în sensul respingerii pe excepția inadmisibilității acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul Municipiul A prin primar împotriva sentinței nr. 1135/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- și în consecință:
Casează în parte hotărârea atacată în ce privește soluționarea acțiunii reclamantului împotriva pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și Disjunge acțiunea și o trimite spre soluționare în primă instanță Curții de APEL ALBA IULIA - Secția Contencios Administrativ.
Menține hotărârea în ce privește respingerea acțiunii reclamantului împotriva pârâtului Inspectoratul Școlar Județean A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 Ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. / 3 ex./22.01.2009
Jud. fond.
Președinte:Elisabeta LazărJudecători:Elisabeta Lazăr, Ștefan Făt, Marieta Florea