Obligare emitere act administrativ. Sentința 353/2009. Curtea de Apel Cluj

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 353/2009

Ședința publică de la 02 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Liviu Ungur

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect obligare emitere act administrativ titlu de plată pt.măsuri reparatorii.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la data de 29.06, respectiv 01.07.2009 s-au depus la dosar, de către pârâtă concluzii scrise.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, a chemat în judecată pe pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la emiterea unui titlu de plată, pe numele reclamantei, pentru suma de 500.000 lei, în baza cererii de opțiune înregistrată sub nr. 08539/11.12.2008; aceasta să vireze în contul reclamantei, indicat în cererea de opțiune mai sus menționată, suma de 500.000 lei, urmare a emiterii titlului de plată, reprezentând măsurile reparatorii acordate reclamantei prin Decizia nr. 3366/10.11.2008, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în dosarul nr. 12721/CC/2006, prin care s-a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii la 2.286.415,55 lei; să fie obligată pârâta la plata de daune cominatorii de 1000 RON pe zi de întârziere, de la rămâne rea irevocabilă a sentinței și până la emiterea titlului de plată, pe numele reclamantei, pentru suma de 500.000 lei, în baza cererii de opțiune înregistrată sub nr.08539/11.12.2008; precum și obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 1000 RON pe zi de întârziere, de la rămâne rea irevocabilă a sentinței și până la virarea sumei de 500.000 lei, urmare a emiterii titlului de plată, în contul reclamantei, indicat în cererea de opțiune mai sus menționată, reprezentând măsurile reparatorii acordate reclamante prin Decizia nr. 3366/10.11.2008, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în dosarul nr. 12721/CC/2006, prin care s-a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii la 2.286.415,55 lei.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că, prin Decizia nr. 3366/10.11.2008, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în dosarul nr. 12171/CC/2006, s-a stabilit în favoarea mea cuantumul măsurilor reparatorii la 2.286.415,55 lei, sumă rezultată în efectuării raportului de evaluare întocmit în dosarul nr. 12171/CC/2006, pentru terenul în suprafață de 2591 mp situat în-, înscris în nr. 18701 C, nr. top. 21896/2, Această decizie a fost emisă urmare a rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 330/24.03.2008 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr-, prin care instanța admite în parte acțiunea precizată, formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire pentru dosarul înregistrat sub nr. 12721/CC.

2. După emiterea Deciziei nr. 3366/10.11.2008, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în dosarul nr. 12171/CC/2006, am formulat în data de 11.12.2008 o cerere de plată a sumei de 500.000 lei înregistrată sub nr. 08539/11.12.2008, solicitând pârâtei să vireze în contul subsemnatei reclamante suma de 500.000 lei, reprezentând măsurile reparatorii care mi-au fost acordate prin Decizia nr. 3366/1 0.11.2008, cerere la care pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu a formulat până în prezent un răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004, prin emiterea titlului de plată și prin virarea în contul meu, indicat în cererea de opține mai sus menționată, a sumei de 500.000 lei.

3. Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu a contestat faptul că titlul de plată pentru suma de 500.000 lei nu a fost încă emis, prevalându-se de faptul că 0. nr. 81/2007 nu prevede un termen în acest sens, iar cererile de opțiune sunt soluționate în ordinea cronologică a depunerii lor, cu mențiunea că, în cazul titlurilor de plată, se ține seama și de disponibilitățile financiare existente la momentul formulării cererilor de opțiune; prevalându-se totodată de faptul că, potrivit art. 141al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin nr.OUG 81/2007, plata sumelor înscrise în titlurile de plată se face într-o singură tranșă, in cazul despăgubirilor de maxim 250.000 lei și în două tranșe, în cazul despăgubirilor de peste 250.000 lei. Termenul de 2 ani se calculează începând cu data emiterii titlului de plată. De asemenea, art. 182lit. a din același act normativ prevede obligativitatea transferării despăgubiriIor în contul solicitantului în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților financiare, care sunt asigurate din dividendele aferente acțiunilor la Proprietatea, până la listarea acestuia.

4. Solicită obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată pentru suma de 500.000 lei, reținând faptul că sunt pe deplin îndreptățită a solicita acest lucru, constatând totodată faptul că nu pot fi reținute apărările pârâtei în sensul că legea nu prevede un termen în acest sens, urmând a se ține seama atât de data depunerii cererii de opține cât și de existența disponibilităților financiare.

5. Interpretarea pârâtei dă naștere arbitrariului, în condițiile în care dreptul de creanță născut în favoarea mea prin emiterea Deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 3366/10.11.2008, neatacată printr-o procedură judiciară, reprezintă o valoare patrimonială și are caracteristicile unui bun în sensul primei:fraze a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, care nu era revocabil și care-mi dă dreptul de a mă prevala de toate mijloacele legale prevăzute pentru exercițiul dreptului meu de proprietate.

6. În acest sens, relevantă este și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Ramadhi și alți cinci împotriva, Curtea statuând în sensul în care "indiferent dacă hotărârea definitivă care trebuie executată a luat forma unei hotărâri judecătorești sau a unei decizii a autorității administrative, acestea trebuie puse în aplicare, conform legilor interne și a Convenției".

7. Or, în condițiile în care prin Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 3366/10.11.2008 mi s-au acordat măsuri reparatorii în cuantum de 2.286.415,55 lei, iar eu am optat pentru plata în numerar a sumei de 500.000 lei, refuzul emiterii titlului de plată constituie o încălcare a prevederilor mai sus arătate.

8. Sub acest aspect, pârâta este ținută a lua toate măsurile necesare pentru respectarea drepturilor mele decurgând din Decizia nr. 3366/1 0.11.2008, inclusiv emiterea titlului de plată, existența disponibilităților bănești nefiind un argument care să-mi poată fi opus.

9. O astfel de abordare este cu atât mai pertinentă cu cât legiuitorul a prevăzut că termenul de 2 ani pentru plata efectivă a sumei de 500.000 lei începe să curgă de la data emiterii titlului de plată, astfel încât AN. prin refuzul de a da curs cererii mele, prelungește în mod nejustificat și arbitrar acest termen, situație care este inacceptabilă din perspectiva art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și a dreptului meu de a mă bucura de atributele dreptului de proprietate rezultând din decizia mai sus arătată.

10. În ceea ce privește petitul de obligare a la plata efectivă a sumei de 500.000 lei În contul meu, dispozițiile interne aplicabile sunt prevederile art. 3 lit. h al Legii nr. 247/2005, titlul VII, modificat prin nr.OUG 81/2007, potrivit cărora "titlurile de plată sunt certificate emise de În numele și pe seama Statului Român, care atestă dreptul de a primi, în numerar, o sumă de maxim 500.000 lei. Sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranșe, pe parcursul a doi ani, calculați cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurența sumei de 500.000 lei, chiar dacă valoarea titlului de despăgubire depășește această sumă. Sumele aferente despăgubirilor în numerar în cuantum de maxim 250.000 lei se vor plăti într-o singură tranșă. Despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 lei, dar până la 500.000 lei, se vor plăti astfel: prima tranșă a despăgubirilor În numerar va fi În cuantum de 250.000 lei, cea de-a doua tranșă a despăgubirilor va fi reprezentată de diferența între cuantumul total al despăgubirilor În numerar și suma de 250.000 lei".

11. Termenele și condițiile impuse prin art. 3 lit. h al Legii nr. 247/2005, titlul VII, modificat prin nr.OUG 81/2007, sunt incompatibile cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, referitoare la dreptul la un proces echitabil, conform căruia "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală Îndreptate Împotriva sa."

12. Termenele și condițiile impuse prin art. 3 lit. h al Legii nr. 247/2005, titlul VII, modificat prin nr.OUG 81/2007, sunt incompatibile cu art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, care statuează următoarele: "1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și În condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. 2. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor."

13. În esență, aplicarea art. 3 lit. h al Legii nr. 247/2005, titlul VII, modificat prin nr.OUG 81/2007, aduce atingere dreptului meu de a-mi fi soluționată cererea de acordarea măsurilor reparatorii Într-un termen rezonabil, precum și dreptul meu de proprietate asupra unui bun, respectiv cel recunoscut prin Decizia nr. 3366/10.11.2008.

14. Conform art. 21 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între normele interne privitoare la protecția drepturilor omului și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, acestea din urmă au prioritate.

15. De altfel, în cauza Dumitru împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că un asemenea sistem "bazat pe prioritatea Convenției și a jurisprudenței sale asupra sistemelor naționale de drept are menirea de a asigura în mod direct buna funcționare a mecanismului de garantare a apărării drepturilor omului instituit de Convenție și de protocoalele sale adiționale."

16. S-a mai precizat că, din moment ce Convenția face parte din ordinea juridică internă, acest lucru are drept consecință "obligația pentru judecătorul național de a asigura punerea în aplicare efectivă a dispozițiiilor sale, făcându-Ie astfel să treacă, la nevoie, înaintea oricăror dispoziții contrare din legislația națională, fără a aștepta abrogarea acestora de către legislator."

17. În privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a fost consacrat principiul conform căruia el se apreciază în funcție "de împrejurările cauzei și criteriile consacrate în jurisprudența curții, privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și procesului pentru cei interesați" ( a și împotriva României).

18. In privința duratei procedurii, s-a consacrat și principiul conform căruia acest concept cuprinde și fazele administrative ale soluționării unei pretenții legate de exercițiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii trebuie considerată în cauză că a fost inițiată încă în cursul anului 2001, prin emiterea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001.

19. Având în vedere intervalul de timp scurs de atunci, precum și faptul că, în baza legislației interne, aș mai fi ținut să aștept încă 2 ani, fiind condiționată și de existența disponibilităților bănești, apreciez că o durată totală a procedurii de 8-9 ani este nerezonabilă.

20. Tododată, apreciez că am fost lipsită în mod arbitrar de atributele dreptului meu de proprietate asupra imobilului preluat în mod abuziv de către Statul Român încă din perioada comunistă, fiind necesară instituirea unei proceduri rapide și eficiente care să permită o reparație echitabilă.

21. De altfel, în cauza Beleasin împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în sensul următor: "se reține că nr.OUG 81/2007, adoptată recent, vizează accelerarea procedurii de indemnizare pentru bunurile preluate abuziv de stat. Cu toate acestea, până în prezent, Proprietatea nu funcționează încă într-o manieră susceptibilă a îndeplini efectiv scopul acordării despăgubiri lor. "

22. Deși cauza noastă nu este identică cu cea de mai sus, apreciez că și în speță sunt prezente rațiunile pentru se impune ca Statul Român să ia toate măsurile necesare pentru repararea prejudiciului suferit de persoanele a căror imobile au fost preluate în mod abuziv, inclusiv prin obligația impusă de către instanțe autorităților competente de a respecta durata rezonabilă a procedurii.

23. In ceea ce privește încălcarea dreptului meu de proprietate, solicit a se reține că Decizia nr. 3366/10.11.2008 reprezintă un bun, urmând a fi analizată doar compatibilitatea termenelor și condițiilor impuse de textul art. 3 lit. h din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994.

24. După cum s-a statuat în cauza Brumărescu împotriva României, lipsirea de proprietatea unui bun la care se referă dispozițiile din Convenție poate fi justificată numai dacă se demonstrează că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și numai în condițiile prevăzute de lege. De asemenea, orice ingerință în folosința proprietății trebuie să respecte criteriul de proporționalitate.

25. Deși termenul de 2 ani de care se prevalează pârâta este prevăzut de lege, este evident faptul că acesta nu-mi poate fi opus cu succes, în condițiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în sensul în care lipsa de fonduri nu poate justifica neaplicarea, într-un termen rezonabil, a unei hotărâri definitive, concept care cuprinde existența unei decizii a unei autorități administrative, întrucât obligația de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului (cauza Ramadhi și alți cinci împotriva ).

26. În consecință, solicită a se constata faptul că acest termen de 2 ani, adăugat procedurilor urmate de mine până în prezent, nu este compatibil cu existența unui remediu rapid și eficient, iar exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean ar fi și ele încălcate.

27. Pentru a dispune astfel, consider și că nu este . nici cerința existenței unui just echilibru, eu fiind pus În situația de a mai aștepta Încă 2 ani, suportând astfel o sarcină excesivă și exorbitantă, care nu poate fi justificată prin rațiunile invocate de pârâtă.

28. Trebuie subliniat și faptul că Legea nr. 247/2005 limitează la500.000lei cuantumul despăgubirilor ce pot fi încasate în numerar, în condițiile în care mi-au fost acordate măsuri reparatorii în cuantum de500.000lei, iar Curtea Europeană s-a pronunțat În sensul mai sus arătat.

29. De asemenea, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu prevede obligativitatea actualizării, la data plății, a sumei de 500.000 lei, deși termenul maxim de încasare a acesteia este fixat la 2 ani.

30. Pentru toate considerentele de mai sus, aplicând cu prioritate prevederile Convenției, solicit admiterea acțiunii subsemnatei, obligând pârâta AN. la plata sumei de 500.000 lei.

31. Nu în ultimul rând, sunt în posesia unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994. Din aceasta se desprinde concluzia că dețin un drept de creanță, drept pe care jurisprudența îl califică ca fiind un bun, în sensul amintit anterior. În acest sens, pot invoca dreptul la respectarea proprietății așa cum este el configurat și dezvoltat în jurisprudența pertinentă a În acest sens, conform art. 11 și art. 20 din Constituția României, solicit a se lua În vedere hotărârile recente de condamnare a României în cauzele și și din 29.06.2006, din 12.10.2006 ca și din alte hotărâri anterioare pronunțate În cauzele, și Brumărescu, reținând că este necesar a da eficiență acțiunii reclamantei prin pronunțarea unei hotărâri constrângătoare pentru autoritatea administrativă în vederea îndeplinirii în cel mai scurt timp și eficient a atribuțiilor sale tocmai pentru a nu mă expune arbitrariului și hazardului cu consecințe grave asupra drepturilor și intereselor legitime de care mă prevalez, cu riscuri incalculabile, mergând până acolo unde s-ar pune în discuție însăși substanța acestor drepturi și negarea justiției.

32. Astfel, instanța are prerogativa ca, În virtutea principiului subsidiarității în materia protecției internaționale a drepturilor omului, să prevină Încălcarea drepturilor de care mă prevalez și să nu supună România la o nouă condamnare previzibilă În fața jurisdicției internaționale În materia Drepturilor Omului de la Strasbourg, deoarece pe lângă necesitatea protejării dreptului de proprietate este important de reținut că și termenul ce implică durata de rezolvare a cererilor În procedura administrativă este reținut ca făcând parte din proces or, dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, impune rezolvarea acestor cereri Într-un termen rezonabil, optim și previzibil.

33. În consecință, solicit admiterea acțiunii subsemnatei reclamante, sub sancțiunea penalităților în cuantum de1000lei pe zi de întârziere de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și până la Îndeplinirea obligației, În aplicarea art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, raportat la dispozițiile de ansamblu ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

34. Invoc, în sprijinul argumentelor dezvoltate mai sus, practica Înaltei Curti de Casatie și Justitie, care, prin Decizia civilă nr.2235/14.04.2009 a Înaltei Curti de Casatie și Justitie. pronuntată în dosarul nr-,respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta AN. Împotriva Sentinței civile nr. 397/23.04.2008 a Curții de Apel Cluj, pronunțată În dosar nr-,prin care instanța de fond admite În parte acțiunea precizată și extinsă formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligă pârâta Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietătilor să emită pe numele reclamantului titlu de plată pentru suma de500.000lei, în baza cererii de opțiune înregistrată sub nr. 02152/29.11.2007; obligă pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să vireze în contul reclamantului. indicat În cererea de optiune mai sus mentionată suma de500.000lei, urmare a emiterii titlului de plată, reprezentând parte din măsurile reparatorii acordate reclamantului prin Decizia nr. 1.129/23.08.2007, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru imobilul situat În C-N, str. - nr. 21, înscris în CF nr. 119.117, nr. top. 41/1, precum și jurisprudența Curții de Apel Cluj. Secția Comercială. de Contencios Administrativ și Fiscal care prin Sentința civilă nr. 50/05.02.2009. pronunțată În dosarul nr-. definitivă, respinge excepțiile procedurii prealabile și prematurității invocate de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, admite în parte acțiunea formulată de rec1amantul, În contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; obligă pârâta să emită titlu de plată pentru suma de 500.000 lei; și Sentința civilă nr. 23/19.01.2009. pronunțată în dosarul nr-. definitivă. prin care instanța: "Admite acțiunea. Dispune anularea În parte a deciziei nr.949 din data de 30.09.2008 pentru suma de 1.340.424,12 lei. Obligă pârâta la emiterea unei decizii reprezentând Titlu de Conversie pentru echivalentul sumei de 1.090.424 lei. Obligă pârâta la emiterea unei decizii reprezentând titlu de plată pentru suma de 500.000 lei: obligă pârâta să vireze În contul rec1amantei suma de 500.000 lei urmare a emiterii titlului de plată sub sancțiunea daunelor În cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere de la rămânerea irevocabilă a hotărârii si până la Îndeplinirea obligației. "

Solicită în probațiune, în temeiul art. 167.proc.civ. încuviințarea probei cu înscrisuri în sensul obligării pârâtei să depună întregul dosar aferent cererii mele de opține înregistrată sub nr. 08539/11.12.2008.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 15 iunie 2009, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților B, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În temeiul prevederilor art.158-166 Cod.pr.civ, invocă următoarea excepție:

1.xcepția prematurității cererii de chemare în judecată, pentrurmătoarele considerente:

Învederează instanței de judecată prevederile art.182pct. 1 lit. a din HG nr.128/2008 și art. 182lit. a, Titlul VII al Legii 247/2005, cu modificările și completările OUG81/2007"emiterea unui titlu de plată și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoanele îndreptățite se va dispune în termen de15zile de la existența disponibilităților financiare în contul."în ordinea depunerii cererilor de opțiune în speță cererile de opțiune ale reclamanților fiind înregistrată cu nr. 08539/11.12.2008, iar pânăînprezent despăgubirileînnumerar efectuându-se până la cerereadeopțiune înregistratăcu nr.03103/26.02.2008.

Menționează instanței că Legea nr. 247/2005 este o lege specială ce reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, iar pentru emiterea titlului de plată, actul normativ stabilește termenul de 15 de zile de la data disponibilităților financiare, după ce în prealabil a fost depusă cererea de opțiune privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea espăgubirilor.

Ori, față de cele menționate mai sus, în cauza dedusă judecății, prevederile unei legi speciale (Lege a nr.247/2005-Titlul VII, modificată și completată cu OUG nr.-; HG nr. 128/2008) se va aplica cu prioritate față de orice altă prevedere legală cu caracter general (Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului etc. )

2. În fapt, reclamanta a chemat în judecată pentru ca prin hotărârea pe care o veți pronunța, să ne obligați la:

- emiterea unui titlu de plată pentru suma de 500.000 lei;

- virarea în contul reclamante a sumei de 500.000 lei ca urmare a emiterii titlului de plată;

- plata de daune cominatorii în cuantum de 1000 lei/zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a sentinței și până la data emiterii titlului de plată;

- plata de daune cominatorii în cuantum de 1000 lei/zi de întârziere, de la data rămânerii irevocabile a sentinței și până la virarea sumei de 500.000 lei.

2.1. Cuprivirecapătul1 și 2al cereriidechemareînjudecată, privitoare la emiterea unui titludeplatășiplata despăgubirilorînnumerar, le apreciem ca fiind neîntemeiate pentru următoarele considerente:

În temeiul art.13 alin.! și al art.16 alin.7 din Legea nr. 247/2005- Titlul VII, având în vedere Dispoziția nr. 1047/08.03.2006 emisă de către Primăria Municipiului C-N, prin care a fost soluționat dosarul întocmit în baza notificării nr- și actele depuse la dosarul intern cu nr. 12721/CC/12.04.2006 precum și raportul de evaluare întocmit în dosarul intern nr. 12721/CC/12.04.2006, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în favoarea rec1amantei decizia de despăgubire nr. 3366/1 0.11.2008, în cuantum de 2.286.416,55 lei.

Având în vedere Decizia nr. 3366/10.11.2008 emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. opțiunea formulată si înregistrată de reclamantă la sub nr.08539/11.12.2008,în temeiul Titlului VII- Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, actualizată și în baza dispozițiilor HG nr. 361/2005, privind înființarea, organizarea și funcționarea, a fost emis un titlu de conversie pentru suma de 1.786.416,55 lei, urmând ca titlul de plată pentru suma de 500.000 lei și plata despăgubirilor în numerar să fie transferată în contulreclamantei, potrivit dispozițiilor an182. a) din Legea nr.247/2005-Titlul VII coroborat cu an182pct.1 din HG nr. 128/2008 (emiterea titlurilor de plată si plata despăgubirilor se va face în ordinea înregistrării cererilor de opțiune în termen de15zile de la data existentei disponibilităților bănești în contul ).

2.1.1. Subliniază faptul că sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin Direcția de Acordare Despăgubirilor în, se asigură, până la listarea SC Proprietatea SA din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Proprietatea și în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice.

Menționăm onoratei instanțe că Legea nr. 247/2005 este o lege specială ce reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, iar pentru emiterea titlului de plată, actul normativ stabilește termenul 4e 15 de zile de la data disponibilităților financiare după ce în prealabil a fost depusă cererea de opțiune privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

De altfel, din rațiuni financiare, creanțele asupra statului nu se pot plăti decât în condiții de solvabilitate, principiu care nu este înlăturat nici de jurisprudența CEDO.

2.1.2.Mai adăugăm faptul că, solicitarea reclamantei de a-i fi plătită suma de 500.000 lei într-o singură tranșă"..solicit admiterea acțiunii reclamantei, obligând pârâta la plata sumei de 500.000 lei",nu poate fi admisibilă, motiv pentru care vă rugăm să o respingeți ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art.3 lit. h coroborat cu art.141din Legea nr.247/2005-Titlul VII, sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranșe, pe parcursul a doi ani, calculați cu începere de la data emiterii titlului de plată. prima tranșă a despăgubirilor va fi în cuantum de 250.000 lei iar cea de-a doua tranșă va fi reprezentată de diferența între cuantumul total al despăgubirilor în numerar și suma de 250.000 lei.

Și în acest caz precizează faptul că, prevederile legale invocate mai sus, sunt prevederi legale speciale și se vor aplica cu prioritate față de orice alte prevederi legale cu caracter general ( Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului). În acest sens precizăm faptul că, susținerile reclamantei privind prevederile art.21 alin.2 din Constituție" dacă există neconcordante între normele interne privitoare la protecția drepturilor omului și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. acestea din urmă au prioritate. " sunt eronate, articolul din Constituție la care rec1amanta a făcut referire, prevede următoarele:

Articolul 21 Accesul liber la justiție

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

2.1.3.Cât privește Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care reclamanta se referă în mai multe rânduri, precizăm că, aceasta nu poate fi considerată temei de drept în prezenta cauză întrucât aceasta se referă la cu totul alte drepturi și libertăți față de aspectele deduse judecății în cauza de față, respectiv: dreptul la viață, interzicerea torturii, interzicerea sclaviei și a muncii forțate, dreptul la libertate și siguranță, dreptul la un proces echitabil ( se referă la judecarea într-un termen rezonabil a unei cauze de către o instanță etc.), nici o pedeapsă fără lege, dreptul la respectarea vieții private și de familie etc.

În consecință, onorată instanță vă rugăm să constatați că, această Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu poate fi temei de drept în cauza dedusă judecății.

2.2.Cu privire capătul3și4al cererii de chemare în judecată, privitoare la plata daunelor cominatorii, apreciem că sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:

2.2.1.Potrivit prevederilor art.24 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ reclamanta are posibilitatea să se adreseze instanței de contencios administrativ, cu o acțiune separată prin care să solicite instanței de judecată obligarea conducătorului Autorității la o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, în cazul în care nu a fost executată în termen hotărârea definitivă și irevocabilă.

De altfel, în materie de contencios administrativ, cel care solicită repararea unei pagube, a unui drept sau a unui interes legitim al său, trebuie să facă dovada prejudiciului cauzat.

Cu alte cuvinte, pentru nașterea obligației de reparare a pagubei cauzate trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale.

În consecință, având în vedere solicitarea reclamantei de a fi obligați la plata unor daune cominatorii în cuantum de 1000lei/zi de întârziere, facem precizarea că cel prejudiciat trebuie să facă dovada condițiilor cerute de lege pentru antrenarea răspunderii instituției noastre.

2.2.2.Potrivit dreptului civil, daunele cominatorii se aplică numai atunci când este vorba de asigurarea executării obligațiilor de a face și de a nu face.

Ori, în speță nu poate fi vorba de refuz, vinovăție etc. a - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în de a emite titlul de plată.(criteriul de emitere a titlurilor de plată și plata sumelor de bani cuvenite, este ORDINEA DEPUNERII DE. potrivit prevederilor art. 182pct.1.a din HG nr. 128/2008).

Potrivit dreptului civil, respectiv dispozițiile art. 580 indice 2 din Codul d e procedură civilă, dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somației, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare prin încheiere irevocabilă să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.

De asemenea, potrivit art. 580 indice 3 Cod de procedură civilă, debitorul poate fi

constrâns la îndeplinirea obligației prin aplicarea unei amenzi civile, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației prevăzute, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune interese.

Așadar, în raport de textele de lege sus - menționate este inadmisibilă obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar la plata unor daune cominatorii.

3. Cât privește susținerile reclamantei privitoare la cauzele Ramadhi și alți cinci îmotriva, Dumitru împotriva României, împotriva României, Brumărescu împotriva României etc, învederăm onoratei instanțe următoarele considerente, apreciem că nu sunt relevante în cauza dedusă judecății pentru următoarele considerente:

Curtea Europeană de Justiție a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.

Curtea Constituțională a României a statuat cu valoare de principiu că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât pentru situații diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferență.2.

În același sens, cu referire la interpretarea și aplicarea prevederilor art.16 alin. 1 și 2 din Constituție, prin Decizia nr. 1/08.02.1994 Plenul Curții Constituționale a statuat că,"Principiulegalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite".

Astfel, consideră cauzele luate drept exemplu de către reclamantă ca fiind nerelevante în raport de cauza dedusă judecății.

4. În ceea ce privește susținerile reclamantei "aplicarea art.3 lit. h al Legii nr.247/2005 Titlul VII modificat prin OUG nr.81/2007 aduce atingere dreptului meu de a-mi fi soluționată cererea de acordare a măsurilor reparatorii într-un termen rezonabil.. " menționăm faptul că, în ipoteza în care există legi injuste se impune schimbarea lor, atunci când aceasta este un obstacol în realizarea justiției.

De altfel reclamanta are posibilitatea de a se adresa Curții Constituționale pe calea excepției de neconstituționalitate, în măsura în care apreciază că dispozițiile legale în materie aduc atingere intereselor sale. (art.14 7 din Constituția României ).

Mai adăugăm faptul că, Legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituții și trebuie respectate (art.154 alin.1 din Constituția României).

Având în vedere cele menționate mai sus, vă rugăm onorată instanță să respingeți acțiune a reclamantei, ca neîntemeiată.

În drept, prevederile art.115-118 cod.pr.civ, Legea nr.247/2005-Titlul VII, HG nr.128/2008, OUG nr.-, HG nr. 128/2008, Legeanr.-cu modificările și

completările ulterioare.

La data de 01 iulie 2009 s-a înregistrat concluzii scrise de către pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților B, prin care reiterează instanței motivele arătate și în întâmpinare înregistrată la data de 15 iunie 2009.

Analizând cererea formulată, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține că aceasta este parțial fondată, urmând a fi admisă în consecință, pentru următoarele considerente:

1. Instanța va dispune respingerea excepției invocate, pentru următoarele considerente:

Excepția prematurității este nefondată motivat, în principal, pe caracterul vătămător asupra drepturilor patrimoniale ale reclamantului pe care o are această întârziere nejustificată a realizării efective a dreptului.

Curtea nu poate accepta că este prematură acțiunea de contencios administrativ prin care particularul cere jurisdicției de contencios administrativ să verifice în ce măsură refuzul autorității publice de a satisface o pretenție este sau nu legal.

Astfel, pârâta nu poate opune cu succes reclamantei excepția de prematuritate pe considerentul că dreptul alegat de reclamantă este prevăzut de o lege specială ce reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor și că această lege prevede un termen de plată de 15 zile ce curge de la data disponibilităților financiare. Invocarea existenței acestui termen de plată nu poate paraliza dreptul reclamantei să ceară verificarea în concret a manierei în care legea este respectată de autoritatea publică și dacă nu cumva aceasta, pentru diferite rațiuni, invocă imposibilitatea efectuării plății.

Curtea conchide că refuzul de a da satisfacție unei cereri privind recunoașterea unui drept prevăzut de lege poate îmbrăca forma unui act administrativ atipic (art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004) și poate face obiectul unei acțiuni de contencios administrativ (art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004), iar verificarea legalității conduitei administrației în tratarea cererii particularului neputând fi paralizată de prematuritate de vreme ce legea nu prescrie nici un obstacol legal și procedural în acest sens.

A da preeminență legiui speciale care prevede un termen de plată ce curge de la un moment greu cuantificabil (data disponibilităților financiare) înseamnă a recunoaște autorității publice o marjă exorbitantă de apreciere de vreme ce legea nu prevede elemente concrete, certe și verificabile ale curgerii termenului de plată și deci implicit a conduitei administrației de resort, înseamnă a expune pe particular unor așteptări temporale și incertitudini cu privire la realizarea efectivă a dreptului său incompatibile cu dreptul.

De aceea, conform art. 137 alin. 1.pr.civ. Curtea urmează să respingă ca nefondată excepția prematurității acțiunii.

2. Pe fondul cauzei Curtea reține că refuzul pârâtei de a da satisfacția cuvenită cererii reclamantei nu este legal și pertinent justificat.

În favoarea reclamantei a fost emisă decizia nr. 3366/10.11.2008 privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII - Regimul stabiliri și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 pentru suma de 2.286.416,55 lei ( 8-9).

Reclamantul a înregistrat cererea de opțiune pentru emiterea unui titlu de plată pentru suma maximă de 500.000 lei și a unui titlu de conversie pentru suma de 1.786.416,55 lei, sub nr. 08539 din data de 11 decembrie 2008 ( 7).

În privința petitului având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea titlului de plată pentru suma de 500.000 lei, Curtea consideră că reclamanta este pe deplin îndreptățit a solicita acest lucru, neputând fi reținute apărările conform cărora legea nu prevede un termen în acest sens, urmând a se ține seama atât de data depunerii cererii de opțiune, cât și de existența disponibilităților financiare.

Interpretarea pârâtei dă naștere arbitrariului, în condițiile în care Curtea reține că dreptul de creanță născut în favoarea reclamantului prin emiterea deciziei nr. 3366/10.11.2008, neatacată printr-o procedură judiciară, reprezintă o valoare patrimonială și are, deci, caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art.1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al, care nu era revocabil și care dă dreptul acestuia de a se prevala de toate mijloacele legale prevăzute pentru exercițiul dreptului său de proprietate.

De altfel, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat (2003)16 privind executarea actelor administrative și jurisdicționale în domeniul dreptului administrativ cu caracter de sof law prin care statele membre ale Consiliului Europei trebuie să-și doteze sistemul juridic de așa manieră încât deciziile administrative să fie pudse în executare cu respectarea drepturilor și intereselor particularilor și garanțiilor prevăzute în legislația pertinentă.

În acest sens, în jurisprudența relevantă a CEDO este și hotărârea dată în cauza Ramadhi și alți cinci împotriva, Curtea statuând în sensul în care "indiferent dacă hotărârea definitivă care trebuie executată a luat forma unei hotărâri judecătorești sau a unei decizii a unei autorități administrative, aceasta trebuie pusă în aplicare, conform legilor interne și a Convenției."

Or, în condițiile în care prin acest act s-au acordat reclamantei măsuri reparatorii în cuantum de 500.000 lei, iar aceasta a optat pentru plata în numerar, refuzul emiterii titlului de plată constituie o încălcare a prevederilor mai sus arătate.

Sub acest aspect, pârâta este ținută a lua toate măsurile necesare pentru respectarea drepturilor reclamantului decurgând din decizia nr. 3366/10.11.2008, inclusiv emiterea titlului de plată, existența disponibilităților bănești nefiind un argument care să poată fi opus reclamantului.

O astfel de abordare este cu atât mai pertinentă cu cât legiuitorul a prevăzut că termenul de 2 ani pentru plata efectivă a sumei de 500.000 lei începe să curgă de la data emiterii titlului de plată, astfel încât, prin refuzul de a da curs cererii reclamantului, prelungește în mod nejustificat și arbitrar acest termen, situație care este inacceptabilă din perspectiva art. 6 parag. 1 din și a dreptului acestuia de a se bucura de atributele dreptului de proprietate rezultând din decizia mai sus arătată.

În consecință, conform dispozițiilor art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pârâta va fi obligată la emiterea acestui act, în baza cererii de opțiune a reclamantului, înregistrată sub nr. nr. 08539 din data de 11 decembrie 2008.

În privința petitului de obligare a aceleiași pârâte la virarea efectivă a sumei de 500.000 lei în contul reclamantului, instanța reține că dispozițiile interne aplicabile sunt cele ale art. 3 lit. h din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conform căruia "titlurile de plată sunt certificate emise de Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama Statului Român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra Statului R, de a primi, în numerar o sumă de maxim 500.000 lei. Sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranșe, pe parcursul a doi ani, calculați cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurența sumei de 500.000 lei, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depășește această sumă. Sumele aferente despăgubirilor în numerar în cuantum de maxim 250.000 lei se vor plăti într-o singură tranșă. Despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 lei, dar până în 500.000 lei. se vor plăti astfel: prima tranșă a despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000 lei, cea de-a doua transă a despăgubirilor va fi reprezentată de diferența între cuantumul total al despăgubirilor în numerar și suma de 250.000 lei".

Reclamanta consideră că termenele și condițiile impuse prin acest text sunt incompatibile cu următoarele prevederi, solicitând aplicarea, cu prioritate, a acestora, prin obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 lei:

- art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, referitoare la dreptul la un proces echitabil, conform căruia "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa."

- art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției, referitor la protecția proprietății, care statuează următoarele: "1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

2. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor."

În esență, se relevă că aplicarea art. 3 lit. h din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 aduce atingere dreptului său de a fi soluționată cererea de acordarea a măsurilor reparatorii într-un termen rezonabil, precum și dreptului său de proprietate asupra unui bun, respectiv cel recunoscut prin decizia nr. 1.129/2007.

Curtea reține că potrivit art. 21 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între normele interne privitoare la protecția drepturilor omului și prevederile Convenției implicit și a jurisprudenței CEDO, acestea din urmă au prioritate.

De altfel, în cauza Dumitru împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că un asemenea sistem "bazat pe prioritatea Convenției și a jurisprudenței sale asupra sistemelor naționale de drept are menirea de a asigura în mod direct buna funcționare a mecanismului de garantarea a apărării drepturilor omului instituit de Convenție și de protocoalele sale adiționale."

S-a mai precizat că, din moment ce Convenția face parte din ordinea juridică internă, acest lucru are drept consecință "obligația pentru judecătorul național de a asigura punerea în aplicare efectivă a dispozițiilor sale, făcându-le astfel să treacă, la nevoie, înaintea oricăror dispoziții contrare din legislația națională, fără a aștepta abrogarea acestora de către legislator."

În privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, în jurisprudența Curții Europene a fost consacrat principiul conform căruia el se apreciază în funcție "de împrejurările cauzei și criteriile consacrate în jurisprudența curții, privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și procesului pentru cei interesați" (cauza și împotriva României).

În privința duratei procedurii, s-a consacrat și principiul conform căruia acest concept cuprinde și fazele administrative ale soluționării unei pretenții legate de exercițiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii trebuie considerată în cauză că a fost inițiată încă în cursul anului 2001, prin emiterea notificării în temeiul legii nr. 10/2001.

Luând în considerare intervalul de timp scurs de atunci, precum și faptul că, în baza legislației interne, reclamanta este ținută să mai aștepte încă 2 ani, fiind condiționată și de existența disponibilităților bănești, o durată totală a procedurii de 8 - 9 ani este considerată de către instanță ca nefiind rezonabilă.

Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare și faptul că reclamanta a fost lipsită în mod arbitrar de atributele dreptului său de proprietate asupra imobilului preluat în mod abuziv de către Statul Român încă din perioada comunistă, fiind necesară instituirea unei proceduri rapide și eficiente care să permită o reparație echitabilă.

De altfel, în cauza împotriva României, Curtea s-a pronunțat în sensul următor: "se reține că nr.OUG 81/2007, adoptată recent, vizează accelerarea procedurii de indemnizare pentru bunurile preluate abuziv de stat. Cu toate acestea, până în prezent, Proprietatea nu funcționează încă într-o manieră susceptibilă a îndeplini efectiv scopul acordării despăgubirilor."

Deși speța nu era identică, instanța apreciază că rațiunile pentru care Curtea a apreciat că se impune ca Statul Român să ia toate măsurile necesare pentru repararea prejudiciului suferit de cei ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, inclusiv prin obligația impusă de către instanțe autorităților competente de a respecta durata rezonabilă a procedurii, sunt prezente și în această cauză.

În privința încălcării dreptului de proprietate al reclamantului, instanța a reținut anterior faptul că decizia nr. 5372/FF/2008 a reprezintă un bun, urmând a fi analizată doar compatibilitatea termenelor și condițiilor impuse de textul art. 3 lit. h din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu prev. art. 1 din Protocolul adițional nr. 1.

După cum s-a statuat în cauza Brumărescu împotriva României, lipsirea de proprietatea unui bun la care se referă dispozițiile din Convenție, poate fi justificată numai dacă se demonstrează că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și doar în condițiile prevăzute de lege. De asemenea, orice ingerință în folosința proprietății trebuie să respecte criteriul de proporționalitate.

Pârâta a relevat instanței faptul că termenul de 2 ani este prevăzut de lege și el a fost instituit în considerarea unui interes public, date fiind numeroasele cereri de restituire formulate de foștii proprietari și lipsa disponibilităților financiare, astfel încât nu poate fi vorba despre o încălcare a dreptului de proprietate al reclamantului.

Deși instanța nu contestă faptul că acest termen este instituit prin lege, este discutabil în ce măsură considerentele de natură financiară pot fi opuse reclamantului, în condițiile în care Curtea Europeană s-a pronunțat în sensul în care lipsa de fonduri nu poate justifica neaplicarea, într-un termen rezonabil, a unei hotărâri definitive, concept care cuprinde și existența unei decizii a unei autorități administrative, întrucât obligația de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului (cauza Ramadhi și alți cinci împotriva ).

În consecință, se apreciază că acest termen de 2 ani, adăugat la durata procedurilor urmate până în prezent de către reclamant, nu este compatibil cu existența unui remediu rapid și eficient, iar exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean ar fi și ele încălcate.

Pentru a dispune astfel, s-a considerat și că nu este îndeplinită nici cerința existenței unui just echilibru, reclamantul fiind pus în situația de a mai aștepta încă 2 ani, suportând astfel o sarcină excesivă și exorbitantă, care nu poate fi justificată prin rațiunile invocate de către pârâtă.

Este de subliniat, în acest context, și faptul că Legea nr. 247/2005 limitează la 500.000 lei cuantumul despăgubirilor ce pot fi încasate în numerar, deși reclamantului i-au fost acordate măsuri reparatorii de 500.000 lei, iar în privința acțiunilor deținute la Proprietatea, Curtea Europeană s-a pronunțat în sensul mai sus arătat.

De asemenea, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu prevede obligativitatea actualizării, la data plății, a sumei de 500.000 lei, deși termenul maxim de încasare a acesteia este fixat la 2 ani.

Pentru toate aceste considerente, aplicând cu prioritate prevederile Convenției și a jurisprudenței pertinente a CEDO în materie, urmează ca în temeiul art. 18 din Legea a fi admisă acțiunea reclamantei conform dispozitivului, pârâta fiind obligată și la plata sumei de 500.000 lei.

Capetele de cerere vizând plata sumei de 1.000 lei cu titlu de daune cominatorii pe zi de întârziere vor fi respinse ca inadmisibile. Curtea reține că procedura contenciosului administrativ vizând executarea titlurilor executorii constituite din hotărâri judecătorești nu prevede o atare sancțiune, procedura de executare fiind una aparte, derogatorie de la dreptul comun (art. 22 și urm. din Legea nr. 554/2004). Pe de altă parte, Curtea reține că și în dreptul comun posibilitatea de constrângere debitorului unei obligații de a face care nu se poate realiza decât cu concursul nemijlocit al acestuia și care nu se poate aduce la îndeplinire prin executare silită, nu se poate realiza decât prin aplicarea unei amenzi civile, care se plătește în contul statului și nu al creditorului, creditorul putând însă să fie despăgubit pentru daunele-interese echivalente prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligației (art. 5803.pr.civ.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O ARASTE:

1. Respinge excepția prematurității invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților B ().

2. Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și ca o consecință:

a) obligă pârâta să emită un titlu de plată în favoarea reclamantei, în sumă de 500.000 lei.

b) obligă pârâta să vireze reclamantei suma de 500.000 lei.

Respinge restul capetelor de cerere.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 2 iulie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red. /Dact.

4 ex./20.07.2009

Președinte:Liviu Ungur
Judecători:Liviu Ungur

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Sentința 353/2009. Curtea de Apel Cluj