Obligare emitere act administrativ. Sentința 651/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.651/CA
Ședința publică din data de 21 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
Grefier - - -
S-a luat în examinare acțiunea promovată în contencios-administrativ de reclamantulSINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - BIROUL TERITORIAL din INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ- cu sediul în T,-, județul T, în contradictoriu cu pârâtulMINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR- cu sediul în B, nr.1A, sector 1, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 02 decembrie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 16 decembrie 2009 și 21 decembrie 2009 când s-a pronunțat prin prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra cauzei în contencios administrativ de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.1049/36/30.07.2009 pe rolul acestei instanțe, astfel cum a fost modificată la 21.10.2009 și precizată la data de 23.10.2009, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Administrației și Internelor - Biroul Teritorial din Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, a solicitat:
- obligarea Ministerului Administrației și Internelor să anuleze în parte Ordinul Ministrului de Interne nr.275/2002 pentru aplicarea prevederilor Legiinr.138/1999 privind salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne, anexa 5 referitoare la acordarea sporului de izolare în " ", în sensul că solicită anularea punctului 5 din anexa 5 Ordinul Ministrului de Interne nr.275/2002, astfel încât sporul de izolare de până la 60% să se calculeze în procentele stabilite de Hotărârea Consiliului Județean T nr.3/21.02.1997, conform art.5 alin.1 și 2 din OG nr.27/1996 și nu în alte procente, cum se calculează în prezent;
- obligarea Ministerului Administrației și Internelor să anuleze în parte Ordinul A nr. S/629/30.09.2008 pentru aplicarea prevederilor OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, articolele referitoare la acordarea sporului de izolare în " " în sensul că se solicită anularea art. 15 pct.8.1 și art. 15 pct.9 din Ordinul A nr. S/629/30.09.2008, astfel încât sporul de izolare de până la 60% să se calculeze la salariul de bază și în procentele stabilite de Hotărârea Consiliului Județean T nr.3/21.02.1997, conform art.5 din nr.OG27/1996 și nu la salariul de funcție, cum se calculează în prezent.
În motivarea cererii, s-a arătat că, în fapt, Ordonanța nr. 27 din 5 august 1996 republicată privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din și în Rezervația " ", prevede la art. 5 următoarele:
(1) Personalul instituțiilor publice și al unităților de cult, încadrat pe funcții care necesită stadii superioare și mediii de specialitate,culoculde muncăîn localitățile din Rezervația" "prevăzute în anexă la Hotărârea Guvernului nr.395/1996, precum și persoanele care ocupă funcții eligibile beneficiază de un spor de izolare de până la 60% din salariul de bază.
(2) Diferențierea sporului de izolare pe localități se face de către Consiliul Județean T, cu avizul prefecturii.
(3) Personalului prevăzut la alin. (1) nu îi sunt aplicabile prevederile altor acte normative privind sporul de izolare.
Mai mult decât atât, art. 5 alin. (3) din ordonanță prevede că "Personalului prevăzut la alin.(1) nu îi sunt aplicabile prevederile altor acte normative privind sporul de izolare."
În aplicarea acestui act normativ, a fost emis Ordinul nr. 664/199 7, care prevede că "sporul de izolare se calculează la solda de funcție pentru cadrele militare" și nu la salariul de bază, așa cum prevede nr.OG 27/1996.
În anul 1999 fost emisă Legea nr. 138 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, care prevede la art. 24 următoarele:
"Pentru activitatea desfășuratăn unități situate în localități sau în zone izolate ori unde atragerea personalului se face cu greutate, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de un spor de până la 20% din solda lunară, respectiv din salariul de bază. Criteriile de stabilire a localităților și zonelor izolate, categoriile de personal și mărimea concretă a sporului se stabilesc prin ordin al ministrului sau, după caz, al conducătorului instituției centrale"
Legea nr. 138/1999 prevede la art. 24 acordarea unui spor de izolare de până la 20% din salariul de bază personalului contractual însă vă rugăm să observați că această lege nu identifică concret zonele izolate, fapt care înseamnă că este o lege cu caracter general, or OG. 27/1996 stipulează în mod neechivoc faptul că dispozițiile acesteia se aplică doar pentru zona și, ar în baza principiului " specialia generabilus derogant" actul normativ în temeiul căruia trebuie acordat sporul de izolare este OG 27 /1996. Aceste acte normative cuprind norme pentru stabilirea sporului de izolare pentru alte situații și zone, dar nu așa cum prevede Hotărârea Consiliului Județean T nr. 3 din 21.02.1997 emisă în baza art.5, alin 2 din OG 27/1996.
În aplicarea acestui act normativ (Legea 138/1999) a fost emis Ordinul Ministrului de Interne nr. 273/2002, pentru aplicarea prevederilor legale referitor la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d interne care prevede în anexa 5 punctul 5 următoarele:
" Unitățile care pot acorda sporul de izolare și mărimea concretă a acestuia se stabilesc după următoarele criterii:
a) Spor de 6% entru p. unitățile situate în localități și zone izolate.
b) Spor de 12% pentru unitățile situate în localități sau one izolate:
- la peste 800 în altitudine sau în în locuri greu accesibile;"
Prin calcularea sporului de izolare conform nr. 275/2002, reprezentanții încalcă prevederile legale, iar în conformitate cu art. 2 din nr.OG 137/2000, personalul civil din, este discriminat fată de celălalt personal din alte instituții publice (categorii de persoane care se găsesc în situații comparabile), care au locul de muncă în localitățile din Rezervația " ", cărora li se calculează sporul de izolare la salariul de bază, în procentele stabilite de Hotărârea Consiliului Județean T nr. 3 din 21.02.1997 emisă în baza art.5, alin 2 din OG27/1996.
Având în vedere că dispozițiile art.5 alin. 3 din OG 27/1996 prevăd în mod clar că: "Personalului prevăzut la alin. (1) nu îi sunt aplicabile prevederile altor acte normative privind sporul de izolare" și că prin Hotărârea Consiliului Local T nr. 3/24.02.1997 s-a stabilit că începândcu data de 1 ianuarie 2007 se acordă spor de izolare de 60 % din salariul de bazăpentrupersonalulinstituțiilor publicecare lucrează în localitatea, considerăm că anexa 5, punctul 5 din Ordinul Ministerului dInterne nr. 275/2002, care stabilește un spor de 12 %, încalcă prevederile OG 27/1996 motiv pentru care solicităm anularea în parte a acestuia.
Ordinul MIRA. nr. S/629/30.09.2008, care modifică L 664/20.06.1997 prevede printre altele:
"15.8 Conform avizului, Familiei și Egalității de Șanse nr. 644/I6.02.2008 prevederile art. 5 din .OG 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din și în Rezervația " ", aprobată prin Legea 96 1997, se aplică și polițiștilor încadrați pe funcții care necesita studii superioare și mediii de specialitate și care au locul de muncă în unități din unele localități situate în Rezervația " ".
15.8.1 Localitățile din Rezervația " " și cotele procentuale ale sporului de izolare ce se acordă, sunt:
, Chilia, Sf. G, CA.23, - 60%;
50%;
, - 45%
de, 30%
15.9 Sporul de izolare prevăzut la punctul 15.8.1, se prevede în ordinul/dispoziția de numire în funcție, se calculeazăla salariulpentru funcția îndeplinită și nu se acordă pe timpul cât polițiștii nu sunt prezenți în unitate.
15.10 Polițiștilor cărora li se acordă sporul prevăzut la punctul 15.8.1 nu pot beneficia de sporul de izolare prevăzut în anexa nr. 3 din prezentul ordin."
A solicitat reclamantul să se constate că acest ordin emis de Ministerul Administrației și Internelor încalcă în mod flagrant dispozițiile legale în vigoare și modifică cu de la sine putere dispozițiile unei legi emise de Parlamentul României, întrucât ordonanța la care a făcut referire (OG nr. 27/1996) a fost aprobată prin Legea nr. 96 din 10 iunie 1997.
Mai mult decât atât, arată reclamantul că art. 5 alin. (3) din ordonanța sus amintită prevede că "Personalului prevăzut la alin. (1) nu îi sunt aplicabile prevederile altor acte normative privind sporul de izolare."
Ministerul Administrației și Internelor nu putea stabili alte criterii de acordare a sporului de izolate decât în baza prevederilor art. 5 alin. (2) din OG nr. 27/1996, motiv pentru care a solicitat să dispună instanța anularea art.15.9 din Ordinul nr. S/629/30.09.2008, astfel încât sporul de izolare de până la 60% să se calculeze la salariul de bază și în procentele stabilite de Hotărârea Consiliului Județean T nr.3/21.02.1997, conform art. 5. din.OG nr. 27/1996 și nu la salariul de funcție, cum se calculează în prezent.
Deși -au solicitat lămuriri cu privire la acordarea sporului de izolare, prin adresa nr. -/2008, MAI recunoaște faptul că acest spor se calculează la salariul pentru funcția îndeplinită și nu la salariul de bază, pentru polițiști, în conformitate cu avizele Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse nr. 5889/1997, nr. 17064/1999 și nr. MS/644/2003.
După cum se observă, prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/2002, pentru aplicarea prevederilor legale referitor la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne ( pentru personalul civil) și Ordinul MIRA. nr. S/629/30 .69 .2008 pentru aplicarea prevederilor OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor (pentru polițiști) Ministerul Administrației și Internelor stabilește alte criterii de acordare a acestui spor, conform avizelor unei instituții, care nu este prevăzută în actul normativ (.OG nr. 27/1996), singura instituție care stabilește diferențierea sporului de izolare pe localități, fiind Consiliul Județean T, cu avizul prefecturii, conf. art. 5 alin. (2) din.OG nr. 27/1996.
În concret, ministerul, în loc să stabilească normele prevăzute de .OG 2 7/1996 pentru calcularea sporului de izolare în Rezervația " ", prin cele două ordine, stabilește aceleași norme pentru acordarea sporului de izolare, care se calculează pentru alte situații, în localități sau în zone izolate ori unde atragerea personalului se face cu greutate.
Mai mult decât atât, prin calcularea sporului de izolare la salariul pentru funcția îndeplinită și nu la salariul de bază, așa cum prevede legea, în conformitate cu art. 2 din.OG nr. 137/2000, personalul din această instituție este discriminat față de celălalt personal din alte instituții publice (categorii de persoane care se găsesc în situații comparabile), care au locul de muncă în localitățile din Rezervația " ", cărora li se calculează sporul de izolare la salariul de baza.
În drept, se invocă dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, ORDONANȚA nr. 27 din 5 august 1996, republicată, privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din și în Rezervația " ", Ordinul Ministerului d e Interne nr.275/2002, pentru aplicarea prevederilor legale referitor la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne și Ordinul MIRA nr.S/629/30.09.2008 pentru aplicarea prevederilor OG. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Pârâtul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu motivarea că organizația sindicală confundă prevederile legale care stabilesc metodologia/modalitatea de acordare a sporului de izolare, de care beneficiază atât cadrele militate în activitate cât și polițiștii din I pentru activitatea desfășurată în unități situate în localități sau zone izolate ori unde încadrarea personalului se face cu dificultate, cu dispozițiile legale în baza cărora se acordă sporul de izolare pentru personalul la locul de muncă în localitățile din Rezervația " ".
S-a arătat că deosebirea dintre sporul de izolare acordat pentru salariații care lucrează în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate și sporul de izolare de care beneficiază personalul cu locul de muncă în localitățile din Rezervația " " este evidențiată distinct și pentru alte categorii de personal din sectorul bugetar, nu numai pentru cadrele militare în activitate și polițiști, prin prisma faptului că aceste sporuri se prevăd în acte normative diferite, respectiv la art.8 lit. d) în nr.HG281/2003 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, cu modificările și completările ulterioare, și la art.5 din nr.OG27/1996, republicată.
Examinând cererea prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de reclamant, Curtea reține caracterul său întemeiat, pentru următoarele considerente:
Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/2002 menționează, la anexa 5, pct.5, lit.b, subpunctul 1, că "unitățile care pot acorda sporul de izolare și mărimea concretă a acestuia se stabilesc după următoarele criterii:. spor de 12% pentru unitățile situate în localități sau zone izolate din."
Sporul de izolare pentru persoanele care au locul de muncă în localitățile din Rezervația " " a fost prevăzut în OG nr. 27/1996, în cuprinsul căreia se arată, la art. 5, că "(1) Personalul instituțiilor publice și al unităților de cult, încadrat pe funcții care necesită studii superioare și medii de specialitate, cu locul de muncă în localitățile din Rezervația " ", prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/1996, precum și persoanele care ocupă funcții eligibile beneficiază de un spor de izolare de până la 60% din salariul de bază.
(2) Diferențierea sporului de izolare pe localități se face de către Consiliul Județean T, cu avizul prefecturii.
(3) Personalului prevăzut la alin. (1) nu îi sunt aplicabile prevederile altor acte normative privind sporul de izolare."
Ordinul a cărui anulare parțială se solicită în prezenta cauză a fost adoptat ulterior intrării în vigoare a Ordonanței nr. 27/1996, astfel că, dată fiind ierarhia actelor normative, prevederile respectivei ordonanțe se impun față de cele ale ordinului emis de ministrul de interne, care trebuia doar să preia dispozițiile referitoare la sporul de izolare, iar prevederea unui spor de izolare în alt cuantum decât cel cuprins în art. 5 al OG nr. - este nelegală.
Așadar, Curtea constată că, în aplicarea dispozițiilor art. 5 din OG nr. 27/1996, diferențierea sporului de izolare pentru localități aflate în se realizează de către Consiliul Județean T, iar personalului cuprins în sindicatul reclamant nu-i pot fi aplicate prevederi cuprinse în alte acte normative privind acest spor.
În raport de dispozițiile cuprinse în norma generală, este nelegală prevederea unui spor de 12%, astfel cum a fost inserată în anexa 5, pct. 5, lit. b din Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/2002.
Referitor la cererea de anulare parțială a Ordinului Ministrului Internelor și Reformei administrative nr. S/629/30.09.2008, în ceea ce privește pct.15.9, prin care se prevede că "sporul de izolare cuprins la pct.15.8.1 se calculează la salariul pentru funcția îndeplinită și nu se acordă pe timpul cât polițiștii nu sunt prezenți în unitate", Curtea reține că dispozițiile art. 5 din OG nr. 27/1996 statuează ca sporul de izolare să fie stabilit în procent aplicabil la salariul de bază.
Ori, potrivit art. 2 din OG nr. 38/2003, "polițiștii au dreptul lunar la un salariu de bază, compus din: salariul pentru funcția îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deținut, gradații, sporul pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit", fiind lesne de observat că salariul pentru funcția deținută reprezintă doar una dintre componentele salariului de bază, ceea ce încalcă prevederile art. 5 din OG nr. 27/1996 privind modalitatea de calcul a sporului de izolare.
În raport de aceste considerente, Curtea constată caracterul nelegal al normei inserate la pct. 15.9 din Ordinul Ministrului Internelor și al Reformei Administrative nr. S/629/2008, în ceea ce privește raportarea la salariul în funcție al polițiștilor pentru sporul de izolare prevăzut defalcat pentru localitățile din, potrivit OG nr. 27/1996 și Hotărârii Consiliului Județean T nr. 3/21.02.1997.
Pentru aceste considerente, urmează a fi admisă acțiunea precizată a reclamantului, sens în care Curtea va dispune anularea parțială a ordinului nr. 275/2002, respectiv pct.5, lit.b, subpunctul 1 din anexa 5 acestui ordin și anularea parțială a Ordinului nr. S/629/2008, în ceea ce privește pct. 15.9 din acest act administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea precizată, formulată de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - BIROUL TERITORIAL din INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ T - cu sediul în T,-, județul T, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - cu sediul în B, nr.1A, sector 1.
Anulează în parteOrdinul Ministrului de Interne nr.275/2002, în ceea ce privește anexa 5, pct.5, lit. b, subpunctul 1.
Anulează în parteOrdinul Ministrului Internelor și Reformei Administrative nr. S/29 din 30.09.2008 în ceea ce privește pct.15.9.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 decembrie 2009.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.
4 ex/ 12.02.2010
Emis 2 com./
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim