Obligare emitere act administrativ. Sentința 832/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.832/CA.
Ședința publică din data de 16 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
Grefier - - -
Pe rol, judecarea cauzei în contencios administrativ formulată de reclamanta " " POARTA ALBĂ, cu sediul la Ferma nr. 11, camera 10, județul C, în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, cu sediul în-, sector 2, MINISTERULUI AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - cu sediul în B,-, sect.3 și MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - cu sediul în B,-, sect.5, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09 octombrie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în conformitate cu disp.art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 16 octombrie 2008, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr-, reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură solicitând:
- obligarea acesteia la emiterea unei decizii de aprobare a cererilor formulate pentru dobândirea ajutorului financiar pentru producția internă de semințe și material săditor, certificată oficial și destinată însămânțării și plantării;
- obligarea la despăgubiri în sumă de 1.042.784 lei reprezentând prejudiciu creat prin neîncasarea ajutorului financiar;
- obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că a depus în temeiul HG nr. 1611/2006 două cereri ( înregistrate cu nr. 1232/13.07.2007 și 1233/13.07.2007 )pentru acordarea ajutorului financiar pentru producție internă de material săditor, certificată oficial, destinată însămânțării sau plantării. Cererile au fost însoțite de documentele prevăzute de lege. Întrucât nu s-a primit nici un răspuns, cu adresa nr. 33/01.11.2007 au solicitat C să comunice motivul pentru care banii nu au fost remiși în cont. Cu adresa nr. 4646/02.11.2007 s-a comunicat că cererile au fost înregistrate, dosarele verificate și înaintate către Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură B prin adresa nr. 1604/09.08.2007, în vederea aprobării și decontării. Această din urmă instituție urma să completeze centralizatorul cu sumele aferente cererilor și să îl transmită la până la 30.07.2007. Cu toate acestea,până în prezent sumele nu au fost virate.
Reclamanta mai arată că B nu le-a comunicat până în prezent dacă cererea a fost aprobată și dacă s-a transmis centralizatorul către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. În acest fel s-a produs un prejudiciu constând în totalul sumelor solicitate prin cererile depuse în temeiul HG nr. 1611/2006.
În drept se invocă legea nr. 554/2004, HG nr. 1611/2006, Normele de aplicare.
Acțiunea este însoțită de următoarele înscrisuri: dovadă efectuare procedură prealabilă cu dovezi de comunicare, cereri întocmite în baza HG nr. 1611/2006, adresă nr. 33/2007, adresă de răspuns nr. 4646/2007, adresă nr. 35/11.12.2007.
În apărare pârâta depune întâmpinare prin care arată că Caî naintat instituției centrale cererile și anexele acestora cu adresa nr. 1604/09.08.2007 în vederea aprobării și decontării. Cu adresa nr. 1085/14.08.2007, Baî naintat situația centralizatoare. În urma acestui centralizator, cu adresa nr. -/21.08.2007, Direcția Generală Buget și Europene din a comunicat că nu mai există bază legală pentru aprobarea solicitărilor. Cu adresa nr. 9019/07.03.2008 s-a solicitat încă o dată deschiderea creditelor bugetare pentru societățile din județul C, printre care și societatea reclamantă. În concluzie, Bad epus toate diligențele pentru a-și îndeplini obligațiile legale.
Întâmpinarea este însoțită de înscrisurile la care face referire.
La termenul din 12.06.2008 reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora.
depune întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive față de obiectul acțiunii. În ceea ce privește fondul cauzei, se solicită respingerea acțiunii.
Întâmpinarea este însoțită de înscrisuri.
Ministerul Economiei și Finanțelor depune întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere atribuțiile Ministerului stabilite prin HG nr. 1611/2006.
În speță au fost administrate următoarele probe: înscrisuri, interogatoriul pârâtei
Potrivit art. 137 alin. 1.pr.civ. excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ȘI Ministerul Economiei și Finanțelor a fost soluționată cu prioritate și admisă, pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.
Reclamanta a solicitat emiterea unei decizii de aprobare a cererilor formulate pentru dobândirea ajutorului financiar pentru producția internă de semințe și material săditor, certificată oficial și destinată însămânțării și plantării și despăgubiri în sumă de 1.042.784 lei reprezentând prejudiciu creat prin neîncasarea ajutorului financiar.
Potrivit normelor metodologice privind acordarea, verificarea și plata ajutorului financiar pentru producția internă de semințe și material săditor, certificată oficial, folosită pentru însămânțare sau plantare în campaniile agricole din anii de vânzare 2006/2007 și 2007/2008:
- beneficiarii sumelor întocmesc cererea pe care o adresează, însoțită de documente, sucursalelor județene ale Agenției până la 15 iulie (art. 3, art. 6);
- sucursalele județene ale Agenției verifică cererile și le transmit spre aprobare și decontare Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (art. 8 alin. 1);
- Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură aprobă cererile și întocmește sumelor privind cererile aprobate pe care îl transmite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale până la 30 iulie (art. 8 alin. 2 și 3 );
- Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale aprobă centralizatorul și îl transmite Ministerului Economiei și Finanțelor însoțit de cererea de deschidere a creditelor bugetare (art. 11);
- Ministerul Economiei și Finanțelor aprobă cererea pentru deschiderea creditelor bugetare (art. 12 teza I);
- Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale alimentează conturile Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură care va efectua plățile către beneficiari (art. 12 teza II).
În concluzie, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are în atribuție, potrivit legii, aprobarea centralizatorului și transmiterea lui Ministerului Economiei și Finanțelor pentru deschiderea creditelor bugetare, iar ulterior deschiderii acestora, alimentarea conturilor B iar Ministerul Economiei și Finanțelor are ca atribuție aprobarea cererii de deschidere a creditelor bugetare.
Având în vedere obiectul acțiunii, respectiv aprobarea cererii pentru acordarea ajutorului financiar și despăgubiri rezultate din neaprobarea acestei cereri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Economiei și Finanțelor nu au calitate procesuală pasivă.
Potrivit art. 8 alin. 1 și 2 din Normele Metodologice, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ( instituția centrală ) este cea care aprobă cererile formulate pentru acordarea ajutorului financiar.
În ceea ce privește fondul cauzei, se reține următoarea situație de fapt și de drept:
Așa cum am arătat deja, reclamanta solicită aprobarea cererii pentru acordarea ajutorului financiar, cu despăgubiri.
Potrivit cererii de chemare în judecată și înscrisurilor aferente, cererile formulate de către reclamantă au fost înregistrate la sucursala județeană Ca B. sub nr. 1232/13.07.2007 și 1233/13.07.2007. Aceasta a efectuat verificările necesare conform art. 8 alin. 1 din Norme și le-a înaintat, însoțite de documente, AGENȚIEI (instituția centrală), pentru aprobare și decontare, conform art. 8 alin. 1, așa cum rezultă din adresa nr. 1604/09.08.2007, înregistrată cu nr. 7430/20.08.2007 (fila nr. 35). - instituția pârâtă - a întocmit situația centralizatoare și a înaintat-o Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu adresa nr. 7085/14.08.2007, în conformitate cu art. 8 alin. 2 și 3 din Norme. Întrucât în baza situației centralizatoare se întocmește sumelor care se înaintează Ministerului Agriculturii, aceste operațiuni nu pot fi efectuate fără aprobarea în prealabil a cererilor, așa cum rezultă din art. 8 alin. 2 din Norme.
În consecință, adresa nr. 7085/14.08.2007 prin care se înaintează situația centralizatoare către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și se solicită totodată aprobarea alimentării conturilor agenției pentru acordarea ajutorului financiar, dovedește îndeplinirea de către pârâtă a atribuțiilor ce îi revin potrivit HG nr. 1611/2006 și Normelor Metodologice de aplicare, respectiv aprobarea cererilor reclamantei. Aceste aspecte rezultă și din interogatoriul luat în cauză pârâtei.
Pentru aceste considerente acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Acțiunea în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost respinsă ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta " " POARTA ALBĂ, cu sediul la Ferma nr. 11, camera 10, județul C, în contradictoriu cu MINISTERULUI AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - cu sediul în B,-, sect.3 și MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - cu sediul în B,-, sect.5, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge acțiunea în contradictoriu cu AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, cu sediul în-, sector 2, ca nefondată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2008.
PREȘEDINTE,
- -
GREFIER,
- -
Red.jud.hot.
31.10.2008.
Emis 4 comunicări
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore