Obligația de a face. Sentința 831/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR.831/CA.

Ședința publică din data de 16 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore

GREFIER - - -

Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și formulată de reclamantul - - domiciliat în M,-, -BIS,.37, jud.C, în contradictoriu cu pârâtul - - din B, sect.5,--4, având ca obiect Legea 554/2004.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09 octombrie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în conformitate cu disp.art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 16 octombrie 2008, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul - Președintele Comisiei a Revoluționarilor din 1989, ca acesta să-i semneze certificatul de "Luptător pentru din 1989 - Luptător Rănit" și săi acorde despăgubiri reprezentând daune materiale și morale.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că, prin decizia nr. 4647/19.12.2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a obligat Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor să-i elibereze certificatul de "Luptător pentru ". Cum eliberarea certificatului întârzia, a solicitat lămuriri Secretariatului de Stat pentru problemele revoluționarilor prin adresa nr-. I s-a răspuns cu adresa nr. 4647/21.08.2007 în sensul că dosarul său a fost validat iar din 16.06.2007 s-a solicitat Comisiei a Revoluționarilor avizul favorabil pentru tipărire.

Reclamantul mai arată că s-a adresat acestei din urmă instituții cu adresa nr. 42/627/07.09 pentru a se informa cu privire la stadiul punerii în executare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție și i s-a răspuns sub semnătura domnului în sensul că această comisie nu este abilitată să acorde avize pentru eliberarea titlului de luptător în revoluție ci doar avizează propunerile de preschimbare a certificatului. La plângerile ulterioare s-a răspuns în același mod.

În consecință, s-a adresat instanței pentru investirea cu formulă executorie a hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cursul soluționării acestei cereri a constatat că Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor a executat obligațiile ce cădeau în sarcina sa și a solicitat Președintelui Comisiei a Revoluționarilor din 1989 (domnul ) să semneze certificatul potrivit HG nr. 1412/2004. Nici până la această dată certificatul nu a fost însă semnat de către domnul.

În drept se invocă prevederile HG nr. 1412/2004, legea nr. 554/2004 și decizia nr. 4647/2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Acțiunea este însoțită de înscrisuri.

La primul termen de judecată instanța cere precizări pârâtului în legătură cu calitatea procesuală pasivă, acesta arătând că înțelege să se judece cu persoana fizică. În consecință, întâmpinarea depusă de către Comisia Revoluționarilor din 1989 nu va fi luată în considerare, așa cum rezultă și din încheierea din 10.09.2008.

La termenul din 10.09.2008 instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului cu privire la primul capăt de cerere și excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la capătul II de cerere.

În legătură cu aceste excepții reclamantul arată următoarele:

- excepția lipsei calității procesuale pasive:

Comisia a Revoluționarilor din 1989 are atributul de a semna certificatul emis și semnat de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, potrivit art. 16 alin. 1 din HG nr. 1412/2004. În acest sens se solicită modificarea cadrului procesual pasiv atât cu privire la primul capăt de cerere cât și cu privire la cel de al doilea capăt de cerere. Reclamantul susține că nu are pregătire juridică și în mod eronat a declarat că se judecă doar cu persoana fizică;

- excepția prescrierii dreptului la acțiune:

Reclamantul se raportează la adresa nr. 42/0627/08.10.2007 prin care s-a consemnat refuzul nejustificat de soluționare a cererii. Totodată, apreciază că legea nr. - nu face referire la daunele morale, astfel că acestea pot fi solicitate oricând.

Și acest capăt de cerere este completat, reclamantul solicitând despăgubiri reprezentând contravaloarea călătoriilor gratuite efectuate pe calea ferată, dus întors, de care nu a beneficiat în anul 2008 și contravaloarea transportului pe plan local de care nu a beneficiat în anul 2008. Se solicită totodată daune morale într-un cuantum fixat de instanță.

Potrivit art. 137 alin. 1.pr.civ. excepțiile vor fi soluționate cu prioritate, după cum urmează:

Potrivit art. 132 alin. 1 și 2.pr.civ.:" La prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum și pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării.

Cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță:

1. când se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul cererii;

2. când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii;

3. când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;

4. când înlocuiește cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită".

Legea stabilește astfel un termen până la care o cerere poate fi modificată sau întregită, fără să facă distincție între reclamantul asistat de avocat și cel neasistat de avocat, astfel cum face în cazul reglementării referitoare la depunerea întâmpinării, în ceea ce îl privește pe pârât.

În speță, la termenul din 10.07.2008 au fost cerute precizări în legătură cu calitatea procesuală pasivă. Față de precizările făcute, s-a constatat lipsa de procedură și s-a dispus citarea pârâtului. Astfel, prima zi de înfățișare a fost la termenul din 10.09.2008, termen la care reclamantul putea solicita un termen pentru întregirea acțiunii iar instanța putea acorda un termen în acest sens. Întrucât nu s-a solicitat modificarea sau întregirea acțiunii, s-a trecut la judecarea pricinii prin invocarea celor două excepții și a fost acordat un teren pentru soluționare.

Prin adresa de răspuns la excepții depusă la data de 06.10.2008, reclamantul modifică cadrul procesual pasiv. Întrucât nu au fost respectate prevederile legii în ceea ce privește modificarea sau întregirea unei cereri de chemare în judecată, instanța nu va lua în considerare modificarea cadrului procesual pasiv.

Pentru cererea de despăgubiri, trebuie să avem în vedere circumstanțele litigiului.

Astfel, prin decizia nr. 4647/19.12.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admisă cererea reclamantului în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989, acesta fiind obligat să elibereze certificatul doveditor al calității de Luptător pentru din 1989 - Rănit.

În motivarea acestei soluții s-a reținut calitatea procesuală pasivă a Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 pentru eliberarea unui certificat care să constate calitatea de "Luptător" și nu a titlului de "Luptător.", acesta atribuindu-se prin decret de către Președintele României la propunerea Secretariatului și cu avizul Comisiei abilitate.

Conform art. 8 alin. 1 din legea nr. 554/2004:"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut laart. 2alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Potrivit art. 16 alin. 1 din legea nr. 554/2004: "cererile în justiție prevăzute de prezenta lege pot fi formulate și personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acțiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă".

"În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru" (art. 18 alin. 3 din legea nr. 554/2004).

Conform art. 19 alin. 1 și 2 din legea nr. 554/2004:" Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut laart. 11alin. (2)".

Având în vedere că reclamantul urmărește punerea în executare a deciziei nr. 4647/19.12.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care precizează clar că va fi eliberat certificatul constatator, în conformitate cu cererea reclamantului (obligațiile Comisiei nefiind născute în condițiile în care nu s-a solicitat eliberarea TITLULUI), despăgubirile nu pot să vizeze decât pagubele cauzate de către Secretariat prin neeliberarea certificatului, așa cum a dispus instanța, cererea fiind formulată în condițiile art. 19 alin. 1 din legea nr. 554/2004. Aceasta este concluzia în lipsa oricăror motive de formulare a cererii de despăgubiri.

Din interpretarea art. 8 alin. 1, 16 alin. 1, 18 alin. 3, art. 19 alin. 1 și 2 și art. 24 alin. 2 din legea nr. 554/2004, rezultă că legea contenciosului administrativ reglementează două tipuri de despăgubiri, în funcție de izvorul acestora, respectiv despăgubiri ( morale și materiale ) determinate de refuzul nejustificat de acordare a unui drept recunoscut de lege ( ne rezumăm la această situație pentru că acesta este cazul reclamantului, potrivit hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție - fila nr. 8 alin. 3) - art. 16, 18 și 19 - și despăgubiri determinate de executarea cu întârziere a obligației dispusă de către instanță, în speță eliberarea certificatului constatator - art. 24 alin. 2. Ceea ce diferențiază cele două tipuri de despăgubiri este perioada pentru care pot fi cerute, respectiv până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești în condițiile art. 18 alin. 1 din lege și, în cel de-al doilea caz de la epuizarea termenului în care hotărârea trebuia executată ( termen fixat de instanță ori în caz contrar termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, conform art. 24 alin. 1) și până la executarea efectivă.

Întrucât prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită daune materiale de 15148,90 lei și - lei daune morale în temeiul art. 8 alin. 1 din lege, fără a motiva cuantumul acestora și perioada pentru care au fost solicitate, concluzia este aceea (dat fiind valoarea mare și motivele cererii de chemare în judecată) că daunele sunt solicitate pentru pagubele cauzate prin nerecunoașterea calității de <Luptător> prin eliberarea CERTIFICATULUI până la data pronunțării hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție.

După obținerea titlului constând în decizia nr. 4647/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul a făcut diverse demersuri, astfel că prin răspunsul la excepții depus la 06.10.2008 solicită daune materiale de 3919 lei reprezentând contravaloarea călătoriilor gratuite de care ar fi beneficiat dacă ar fi avut un certificat care să constate aceste drepturi (conform art. 6 alin. 4 din legea nr. 42/1990) și daune morale.

Față de argumentele mai sus expuse, această cerere este formulată în temeiul art. 24 alin. 2 din legea nr. 554/2004, fiind astfel o cerere modificatoare și nu de mărire a câtimii, de care instanța nu va ține cont, pentru aceleași argumente expuse în ceea ce privește modificarea cadrului procesual pasiv.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în ceea ce privește capătul I de cerere:

Din interpretarea legii nr. 554/2004, rezultă că cererea formulată pentru refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri (în speță semnarea certificatului de "Luptător pentru din 1989 - Luptător Rănit") se îndreaptă către autoritatea publică obligată, respectiv Comisia, așa cum rezultă din HG nr. 1412/2004.

Conform art. 16 alin. 1 din legea nr. 554/2004 potrivit cu care "cererile în justiție prevăzute de prezenta lege pot fi formulate și personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acțiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă", doar cererea de despăgubiri poate fi îndreptată împotriva persoanei vinovate ( în speță Președintele Comisiei care semnează Certificatul în numele Comisiei). Întrucât în cazul de față nu există o identitate între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în capătul I al cererii cu consecința respingerii acestui capăt de cerere.

Excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru capătul de cerere având ca obiect despăgubiri materiale și morale:

Potrivit art. 19 alin.1 și 2 din legea nr. 554/2004 "când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut laart. 11alin. (2).

Pentru considerentele mai sus expuse, întinderea pagubei trebuia să fie cunoscută la data pronunțării deciziei nr. 4647/19.12.2006, aceasta constând în contravaloarea drepturilor de care reclamantul ar fi beneficiat conform legii până la data pronunțării hotărârii, dacă acestea ar fi fost constatate prin certificat. Conform articolului mai sus citat, termenul de un an se calculează începând cu data de 19.12.2006, acțiunea putând fi formulată până la 19.12.2007. Cum reclamantul a depus prezenta acțiune la 17.06.2008 (data expedierii), a fost depășit termenul limită prevăzut de lege, acțiunea având ca obiect despăgubiri fiind respinsă în consecință. Din coroborarea art 19 alin. 1 și 2 cu art. 11 alin. 2 și 5 din lege, rezultă că termenul de un an este un termen de prescripție.

O precizare trebuie făcută în legătură cu despăgubirile la care legea se referă, acestea fiind materiale sau morale, pentru ambele termenul pentru depunerea acțiunii fiind de un an de la data la care paguba a fost cunoscută sau trebuia să fie cunoscută.

În cazul în care se apreciază că cererea de despăgubiri a fost formulată în temeiul art. 8 alin. 1 din legea nr. 554/2004 pentru pagubele cauzate prin nesemnarea certificatului de Luptător (refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri), câtimea fiind ulterior majorată, trebuie să avem în vedere soluția Înaltei Curți care a stabilit obligația Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 de eliberare a CERTIFICATULUI doveditor al calității de Luptător pentru din 1989 - Luptător Rănit, Comisia și președintele acesteia neavând o obligație de rezolvare a cererilor reclamantului stabilită prin hotărârea ce se încearcă a fi pusă în valoare.

În concluzie, reclamantul are un titlu executoriu pe care îl poate pune în executare, Secretariatul de Stat putând fii obligat la eliberarea CERTIFICATULUI semnat de către toate instituțiile abilitate, la nevoie chiar sub sancțiunile prevăzute de art. 24 alin. 2 din legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capătul de cerere privind semnarea certificatului de "Luptător pentru din 1989 - Luptător Rănit", în acțiunea formulată de reclamantul - - domiciliat în M,-, -BIS,.37, jud.C, în contradictoriu cu pârâtul - - din B, sect.5,--4.

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru cererea având ca obiect despăgubiri.

Respinge primul capăt de cerere pentru formularea acțiunii în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Respinge capetele de cerere având ca obiect despăgubiri morale și materiale, ca prescrise.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16.10.2008.

PREȘEDINTE,

- - GREFIER,

Red.jud.hot.Gr.

11.11.2008

Emis 2 comunicări

Președinte:Ecaterina Grigore
Judecători:Ecaterina Grigore

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Sentința 831/2008. Curtea de Apel Constanta