Obligația de a face. Decizia 02/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Decizia nr. 02/2009
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Morina Napa judecător
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 3: Mona Gabriela
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 184 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă la prima ca și la a doua strigare a cauzei.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că s-a promovat recurs de către reclamanta, declarat și motivat în termen, timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru pentru recurs și 4 lei taxă judiciară de timbru pentru instanța de fond, datorând timbre judiciare de 0,15 lei pentru recurs și 0,30 lei pentru fond. Constată că prin întâmpinarea formulată de Poliția Primăriei municipiului B s-a solicitat judecata în lipsă.
Față de împrejurarea că recurenta a fost legal citată cu mențiunea de a depune timbrele judiciare și nu și-a îndeplinit această obligație, instanța invocă excepția insuficientei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare pe această excepție.
C UR TEA
- Deliberând -
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 184/16 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata acțiunii promovate în contradictoriu cu pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU, prin procuror, iar în ce privește cea de-a doua pârâtă pe care reclamanta a înțeles să o cheme în judecată, respectiv - Poliția Primăriei municipiului B, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei părți și - pe acest considerent - a fost respinsă acțiunea promovată de reclamanta.
Instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a chemat în judecată pe pârâții - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău - prin prim - procuror și Poliția Primăriei municipiului B, prin director, solicitând ca pârâții să fie obligați să îi răspundă la trei plângeri penale și un memoriu.
Tribunalul a luat act de renunțarea la judecată reclamantei în ce privește Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, prin prima - procuror, conform precizărilor scrise depuse de reclamantă la termenul din 05 martie 2008.
În ce privește Poliția Primăriei municipiului B, s-a reținut că reclamanta nu are nici un raport juridic cu această instituție, drept urmare, acțiunea a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, recursul fiind declarat și motivat în termen și netimbrat la data depunerii cererii.
Recurenta - reclamantă a fost citată cu mențiunea că are obligația de a depune, până la primul termen de judecată taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Recurenta s-a conformat parțial acestei obligații, depunând la dosarul cauzei chitanțele ce fac dovada achitării taxei judiciare de timbru și precizând, în memoriul anexat acestora, că urmează să depună și timbrele judiciare ce i s-au pus în vedere.
Având în vedere că până la termenul stabilit în cauză recurenta nu a depus la dosar timbrele judiciare solicitate, deși a avut cunoștință că are această obligație, curtea a pus în discuție, din oficiu, excepția insuficientei timbrări a recursului.
Excepția invocată este întemeiată, având în vedere următoarele aspecte:
Potrivit dispozițiilor art. 9 din OG32/1995 privind timbrul judiciar, "cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător".
2 al aceluiași articol stabilește că, în cazul nerespectării acestor dispoziții, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
Având în vedere că potrivit art. 20 al. 3 din Legea 147/1997 neîndeplinirea obligațiilor de plată a taxei de timbru are drept consecință anularea cererii adresate instanței, curtea, în raport de considerentele de fapt și de drept reținute, va anula recursul de față, ca insuficient timbrat.
Având în vedere excepția procedurală ce a fost reținută, curtea nu poate analiza motivele de fond invocate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca insuficient timbrat recursul contencios administrativ promovat de recurenta - reclamantă împotriva sentinței civile nr. 184 din 26 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - pârâțiPARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU,prinPRIM PROCURORși POLIȚIA PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,08 ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. /
Red.
tehnored. 2 ex.
19 ian. 2009
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Mona Gabriela