Obligația de a face. Decizia 112/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.112/CA/2009 -
Ședința publicădin 5 martie 2009
PREȘEDINTE: Tătar Ioana- - - judecător
- -- JUDECĂTOR 2: Vîrtop Florica
- - -JUDECĂTOR 3: Blaga Ovidiu
- - - grefier
*******
Pe rol fiind pronunțarea recursului în contencios administrativ formulat de reclamantul, domiciliat în O,-,.5, jud. B în contradictoriu cu intimata pârâtăCASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE B,cu sediul în O, Șoseaua, Km.4, jud. B împotriva sentinței nr.403/CA din 29 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect - obligația de a face -.
Se constată că, dezbaterea cauzei în fond a avut loc la data de 26 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere ce face parte din prezenta decizie și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 5 martie 2009.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.403/CA din 29 septembrie 2008, Tribunalul Bihora respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, cu. în loc. O, str. -. - nr.8,.5, jud. B, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDETEANA DE ASIGURĂRI DE SANATATE B, cu sediul în O, Șoseaua, km.4, jud. B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999), fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a solicitat prin adresa nr. 6360/26.09.2007, ca începând cu data de 01.10.2007, să fie numit coordonator al compartimentului control al CAS B, arătând punctual motivele care îl îndreptățesc să ocupe această funcție de conducere, iar împotriva lipsei unui răspuns la această solicitare a formulat plângere prealabilă înregistrată sub nr. DG. 7286/06.11.2007, plângere căreia i s-a răspuns în sens negativ prin adresa cu același număr din 13.11.2007, în sensul că, cererea sa nu poate fi încadrată în categoria cererilor prevăzute de Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, deoarece prin ea se solicită numirea într-o funcție care potrivit prevederilor legale poate fi ocupată prin concurs sau numire temporară.
În conformitate cu prevederile art. 92 alin.1 și 2 din Legea nr. 188/1999 republicată, " Cauzele având ca obiect litigii de muncă în care una dintre părți are calitatea de funcționar public, aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a prezentului statut, vor continua sa se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței, iar potrivit art. din 288 alin. 5 lit. h din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, "Atribuțiile principale ale directorului general sunt următoarele: - numește, sancționează si eliberează din funcție personalul casei de asigurări -", aceste dispoziții legale constituie reglementări cu caracter special care prevăd expres competența instanțelor de contencios administrativ, din această perspectivă, acțiunea reclamantului fiind corect îndreptată la instanța de contencios administrativ, obiectul acțiunii constituind refuzul nejustificat de a soluționa o cerere astfel cum este definit de prevederile art.2 lit. i din Legea nr.554/2004, actualizată, privind contenciosul administrativ.
Ori, în speță, refuzul instituției pârâte este justificat de faptul că, potrivit art. 92 din Legea nr. 188/1999, măsura numirii într-o funcție publică de conducere vacantă temporar se dispune de către persoana care are competența numirii în funcția publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic.
Față de considerentele anterior expuse instanța a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs în termen, legal timbrat, recurentul, solicitând instanței să dispună admiterea recursului, anularea sentinței atacate, cu obligarea conducerii B să-l numească temporar la conducerea Corpului de Control de la data introducerii cererii și cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se învederează instanței că, refuzul doamnei, președintă a instituție pârâte, de a-l numi temporar la conducerea Corpului de Control, se bazează doar pe considerente subiective ce fac parte dintr-un plan de reducere la tăcere și umilire, datorită rapoartelor pe care recurentul le-a întocmit și prin care demonstrează grave ilegalități comise de aceasta.
Aceste fapte ale președintei au fost aduse la cunoștința Curții de Conturi, și Ministerul Sănătății.
În acest context, în care abuzurile și ilegalitățile au început să devină publice, nu este de mirare că s-a refuzat numirea sa temporar la conducerea Corpului de Control.
Arată că, este specialistul cel mai titrat în sistemul de asigurări de sănătate, fapt care rezultă din activitatea desfășurată până în prezent, din anul 1999 de când lucrează în instituție, obținând numai calificative de excepțional și foarte bun.
Artă că, acestea sunt argumentele pentru care a solicitat instanței să intervină într-un caz flagrant, de nerespectare a Legii nr.188/1999 pe criterii de competență și profesionalism.
Prin refuzul de a-l numi temporar la conducerea Corpului de Control s-au încălcat prevederile art.3 lit.a și b din Legea nr.188/1999, ce definesc principiile care stau la baza exercitării funcției publice, respectiv imparțialitate, obiectivitate și responsabilitate, mai ales că potrivit prevederilor art.69 alin.3 lit.b, calificativele obținute la evaluarea profesională sunt avute în vedere la promovarea într-o funcție superioară.
Conform art.92 alin.1 și 2, exercitarea cu caracter temporar a unei funcții de conducere se poate face pe o perioadă de maxim 6 luni.
Intimata B, prin întâmpinarea depusă la filele 14 - 15 solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate, deoarece în mod corect s-a reținut de prima instanță că, refuzul pârâtei intimate este justificat de faptul că potrivit prevederilor art.92 din Legea nr.188/1999, măsura numirii într-o funcție publică de conducere vacantă temporar, se dispune de către persoana care are competența numirii în funcția publică.
Numirea pe o funcție vacantă se face, potrivit prevederilor art.92 alin.1 și 2 din Legea nr.188/1999 coroborat cu art.288 alin.5 lit.h din Legea nr.95/2006, de către conducătorul instituției, fiind atributul exclusiv al acestuia.
În data de 8.07.2008, s-a aprobat transformarea postului vacant de șef birou control din cadrul B în consilier clasa I superior, treapta I, situație în care solicitarea reclamantului nu s-ar putea pune în practică, deoarece funcția invocată nu există în prezent în organigrama
Instanța de recurs, analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, reține că este nefondat, urmând ca în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă să se dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate, pentru următoarele considerente:
Recurentul reclamant a solicitat pârâtei intimate ca începând cu data de 1.10.2007 să fie numit coordonator al compartimentului de control al
Conform prevederilor art.92 din Legea nr.188/1999 republicată, exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere se realizează prin promovarea temporară a unui funcționar public care îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea acestei funcții publice și care nu are în cazierul administrativ sancțiuni disciplinare neradiate. Dacă funcția publică este vacantă, măsura numirii temporare se dispune de către persoana care are competența numirii în funcția publică pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic.
Potrivit prevederilor art.288 alin.5 lit.h din Legea nr.95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, numirea pe o funcție publică de conducere se face de către conducătorul instituției, legiuitorul stipulând expres în competența sa această atribuție.
Fiind vorba despre o competență exclusivă, stabilită de legiuitor în sarcina conducătorului unei instituții de a desemna și numi într-o funcție publică de conducere vacantă temporar, acestei persoane îi revine atributul exclusiv de a opta între mai mulți funcționari publici care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea funcției vacante respective.
În speță, recurentul a solicitat numirea sa în funcția de coordonator al compartimentului de control al B, funcție care potrivit organigramei instituției la momentul solicitării nu era prevăzută, existând la biroul de control doar un șef de birou, post pe care conducătorul instituției a desemnat o altă persoană.
Fiind un drept exclusiv al conducătorului instituției, acestuia îi revene competența și sarcina de a desemna ocuparea temporară a funcției publice respective, instanța de judecată neputându-se substitui acestei competențe exclusive.
Motivele de recurs invocate de recurent în sensul că ar fi fost îndreptățit datorită competențelor sale profesionale să ocupe funcția temporară invocată, nu pot fi reținute favorabil în cauză, atâta vreme cât, atributul numirii în funcția respectivă aparține conducătorului instituției, care optează între mai multe persoane îndreptățite și nu instanței de judecată.
De altfel, pe parcursul soluționării cauzei, prin ordin la Președintelui. s-a dispus schimbarea organigramei B, postul vacant de șef birou control din cadrul instituției fiind transformat în consilier clasa I superior, treapta I, situație în care solicitarea recurentului de numire pe postul vacant transformat și care în prezent nu mai există, apare ca rămasă fără obiect (fila 16).
În consecință, instanța de recurs reține că, motivele de recurs invocate în cauză sunt nefondate, în mod corect dispunând prima instanță respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului, astfel că recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, deoarece acestea nu au fost solicitate de partea intimată, iar partea recurentă nu este îndreptățită la acordarea lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței nr.403 din 29 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. - jud.
- în concept - 06.03.2009
- jud. fond. -
- tehnoredact. -
- 06.03.2009/2 ex.
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Vîrtop Florica, Blaga Ovidiu
