Obligația de a face. Decizia 1155/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--25.07.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.1155

Ședința publică din 5 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă

JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă împotriva sentinței civile nr.547/17.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Grupul Școlar Industrial T și Inspectoratul Școlar T, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă personal, pentru pârâții intimați se prezintă consilier juridic.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reclamanta depune la dosar răspuns la întâmpinare, care se comunică și cu reprezentanta pârâților.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Reprezentanta pârâților solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală pentru motivele din întâmpinare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr.547/17.06.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Grupul Școlar Industrial T și Inspectoratul Școlar Județean

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Examinând acțiunea reclamantei raportat la pozițiile exprimate de pârâți, actele - probe aflate la dosar, precum și văzând dispozițiile legale în materie: prevederile art.7 pct.6 al Regulamentului privind regimul juridic al actelor de studii, raportat la art. 1 alin.1, art.8 alin.1 și art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, instanța a constatat că este neîntemeiată acțiunea reclamantei, sens în care a respins-o în baza celor ce urmează.

Verificând actele aflate la dosar și depuse de către pârâtul GRUPUL ȘCOLAR INDUSTRIAL T se observă că numele reclamantei conform Certificatului de naștere al acesteia seria 6 nr. - aflat în copie la fila 34 dosar este "". Sub acest nume este înregistrată întreaga activitate școlară a reclamantei așa cum rezultă din fișele de înscriere, foaia matricolă emisă de Școala Generală nr.27 T, cataloage și registrul de evidență al diplomelor de bacalaureat și catalog cu rezultatele la examenul de bacalaureat. toate aceste acte care atestă parcurgerea studiilor școlii generale și apoi a liceului și a absolvirii liceului de către reclamantă au înregistrat ca fiind numele reclamantei "".

Prin raportare la proba acestei stări de fapt se constată cert și categoric faptul că nu se poate reține nici o culpă, greșeală comisă de pârâtul GRUPUL ȘCOLAR INDUSTRIAL T la redactarea de nr. 102/14.07.1993, seria L nr. - cu înscrierea numelui reclamantei ca fiind "", pentru că acest nume rezultă din absolut toate actele școlare (acte aflate la filele 20-34 dosar) și în acea perioadă lungă de timp ( 1975 - 1993 ) în care reclamanta și-a efectuat aceste studii: școală generală și liceu este o evidență de asemenea faptul că reclamanta era conștientă de scrierea numelui său cu doi de "SS". Astfel încât, pârâtul GRUPUL ȘCOLAR INDUSTRIAL T nu a săvârșit nici un abuz la adresa reclamantei și nici o greșeală, respectând prevederile art.7 pct.6 al Regulamentului privind regimul juridic al actelor de studii, în care se statuează că "în actele de studii nu se admit modificări privind datele personale ale titularului și nici nu se eliberează alte acte de studii (duplicate ) cu nume sau prenume schimbate după eliberarea actelor de studii originale".

Față de evidențele aflate în posesia instituțiilor de învățământ cu privire la numele reclamantei ca fiind "" în absolut toate actele școlare ce o priveau, nici nu se putea reține pentru reclamantă un alt nume.

Proba celor redate supra rezultă și din semnătura care aparține reclamantei aplicată pe actul a cărui rectificare a solicitat-o, anume pe Diploma de nr. 102/14.07.1993, seria L nr. - aflată în copie la fila 9 dosar, pe care reclamanta a semnat cu numele "" la acea dată, în anul 1993 când i-a fost eliberată diploma, pentru ca în 2008, deci după 15 ani de la primirea actului, să introducă acțiunea de față.

Văzând toate cele prezentate supra în considerentele de față, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea neputându-se reține culpa pârâtului GRUPUL ȘCOLAR INDUSTRIAL T la emiterea diplomei pe numele "".

Mai este de semnalat faptul că nu s-a putut reține în pronunțare ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN întrucât starea de fapt conturată în soluționarea cauzei de față s-a extins și asupra perioadei în care reclamanta nu a fost eleva pârâtului GRUPUL ȘCOLAR INDUSTRIAL T, și anume la studiile din Școala Generală nr.27, iar toate aceste evidențe relevante pentru elucidarea temeiniciei cererii reclamantei au rezultat și din evidențele scriptice ale pârâtului INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN

Împotriva acestei hotărâri, în termen, legal, a formulat recurs reclamanta.

În motivarea recursului reclamanta a arătat, în esență, că în actele de stare civilă este trecută cu numele de, nu de cum apare în diploma de bacalaureat, că în certificatul de naștere este, de asemenea, menționat greșit numele de, fiind evident o greșeală de dactilografiere, astfel că se impune eliberarea unui duplicat al diplomei de bacalaureat cu menționarea corectă a numelui de familie.

Recursul este nefondat.

Reclamanta s-a adresat Grupului Școlar Industrial solicitându-i eliberarea unui duplicat al diplomei de bacalaureat în care să fie corectată eroarea strecurată în original, în sensul că în loc de numele de familie să se menționeze, astfel cum apare și în actele de stare civilă. Refuzul respectivei instituții școlare nu este nejustificat în sensul art.2 lit.i din Legea nr.554/2004: "refuz nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile".

Prima instanță a reținut corect în raport de prevederile art.7 pct.6 din Regulamentul privind regimul juridic al actelor de studii, că unitatea de învățământ în discuție nu putea elibera, un duplicat al unui act original de studii, cu modificări în privința datelor personale ale titularului, fiind ținută să reproducă întocmai actul original. Cum diploma de bacalaureat fusese eliberată cu numele de, în mod obligatoriu duplicatul trebuie eliberat în exact aceleași condiții, astfel, cum a reținut tribunalul.

În consecință, conform art.312 (1) Cod procedură civilă, Curtea constatând că recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 547/17.06.2008, este nefondat îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva Sentinței civile nr.547/17.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 5.XI.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

red. - 24.11.2008

tehnored. - 25.11.2008; 2 ex.

prima instanță: Tribunalul Timiș

Judecător:

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru, Ionel Barbă, Rodica Olaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 1155/2008. Curtea de Apel Timisoara