Obligația de a face. Decizia 1194/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 1194/

Ședința publică din 08 decembrie 2009

Completul compus din:

- - Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursurilor promovate de reclamanții -, domiciliat în Tg.-M, B-dul 1 - 2. nr.255,.16, jud.M și, domiciliat în Tg.-M, B-dul 1 - 2. nr.255,.10, jud.M, împotriva Sentinței civile nr. 162 din 13 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde reclamantul recurent, lipsă fiind reclamantul recurent -.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Cauza fiind în stare de judecată, instanța, față de actele existente la dosar acordă cuvântul părții prezente.

Reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum este formulat și în scris.

CURTEA,

Prin sentința nr.162/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- s-a respins cererea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Municipiul Tg-M și Primarul municipiului Tg-M, având ca obiect comunicarea de informații publice - în baza Legii nr.544/2001, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că informațiile solicitate de reclamanți au caracter aproximativ și general, care exced cadrului legal, iar răspunsul dat de pârâți sub nr.14533/28.11.2008 se încadrează în obiectul cererii.

S-a reținut că la data înregistrării cererii - 10.12.2008, reclamanții erau în posesia răspunsului nr.14533/28.11.2008, plângerea lor fiind lipsită de obiect.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții și au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii și admiterea acțiunii.

În motivarea recursurilor s-a menționat că reclamanții au dreptul la informare, însă autoritatea intimată nu le-a furnizat informațiile solicitate.

S-a arătat de către recurenți că cererea de informații publice se referea la un imobil clar delimitat prin adresa sa administrativă, unic și lipsit de ambigualitate, nefiind în nici un fel vorba de nici un caracter aproximativ sau general și nici de informații care exced cadrului legal.

Recurenții au solicitat cheltuieli de judecată constând în contravaloarea orelor de studiu necesare formulării acțiunii și daune morale pentru prejudiciul constând în nedreptățirea și umilirea cetățeanului care are dreptul de a obține informațiile solicitate.

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:

Reclamanții au formulat o cerere pentru comunicarea de informații în baza Legii nr.544/2001(4 dos.fond).

La această cerere s-a răspuns prin adresa nr.14533/28.11.2008(11-12 dos.fond).

Prima instanță a apreciat că răspunsul este complet, fără să verifice dacă prin acest răspuns se comunică sau nu informațiile efectiv.

Într-adevăr reclamanților li se comunică un răspuns, însă prin acest răspuns le este oferit doar un site pe care aceștia îl pot vizita sau sunt invitați la sediul instituției pentru a-și obține singuri informațiile solicitate.

Instanța de recurs a procedat la o verificare efectivă a posibilității obținerii informațiilor vizitând site-ul indicat prin adresă și a constatat că este imposibilă obținerea acestor informații.

Potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.544/2001,"autoritățile și instituțiile publice au obligația sa răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public"

Art.9 alin.1 din lege prevede că"n cazul în care solicitarea de informații implica realizarea de copii de pe documentele deținute de autoritatea sau instituția publica, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în condițiile legii."

Dacă solicitarea reclamanților implica efectuarea unei plăți în sensul legii, intimata trebuia să informeze petiționarii în acest sens.

Din conținutul adresei reiese că intimata a recunoscut caracterul public al informațiilor fără să le-o fere însă.

Răspunsul dat în scris trebuia să conțină și informațiile în mod efectiv astfel încât nu putem considera că răspunsul îndeplinește condițiile pentru a putea considera că s-a răspuns cererilor reclamanților.

Prin necomunicarea acestui răspuns în condițiile legii considerăm că reclamanții au suferit un prejudiciu moral prin ignorarea lor și prin inducerea sentimentului că, deși puteau obține aceste informații în mod firesc prin introducerea unei cereri, ei au fost nevoiți să urmeze calea justiției, efectuând astfel un consum nervos și de timp.

În ce privește însă celelalte pretenții bănești și cheltuielile de judecată solicitate, ele nu au fost dovedite de către recurenți, urmând să fie respinse.

În consecință, în baza art.312 alin.1-3 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul, va modifica hotărârea atacată și va admite acțiunea în sensul obligării la comunicarea informațiilor publice solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de, domiciliat în Tg-M, B-dul 1 - 2. nr.255,.16, județul și, domiciliat în Tg-M, B-dul 1 - 2. nr.255,.10, județul M, împotriva sentinței nr.162/13 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosar nr-.

Modifică în tot hotărârea atacată și în consecință admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, domiciliat în Tg-M, B-dul 1 - 2. nr.255,.16, județul și, domiciliat în Tg-M, B-dul 1 - 2. nr.255,.10, județul M, în sensul că obligă pârâții să furnizeze reclamanților informațiile de interes public solicitate.

Obligă pârâții la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de daune morale în favoarea fiecăruia dintre reclamanți.

Respinge celelalte pretenții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 8 decembrie 2009.

PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

-

GREFIER

Red.

Tehnored.

6 exp.

07.01.2010

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 1194/2009. Curtea de Apel Tg Mures