Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1170/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 1170/
Ședința publică din 26 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul ales în Târgu-M,-, împotriva sentinței nr.148/2.03.2009 a Tribunalului Mureș.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul Consiliul Județean M prin consilier juridic, lipsă restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei și cu un timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, părțile solicitând judecarea auzi și în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
De asemenea, se mai constată depunerea unei cereri de probațiune din partea recurentului.
Reprezentanta intimatului declară că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei cereri.
Instanța respinge cererea de probațiune formulată de recurent și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta intimatului solicită, conform întâmpinării depuse la dosar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
CURTEA,
Prin sentința nr. 148 pronunțată de Tribunalul Mureș la data de 02.03.2009 în dosarul nr-, s-au admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției și Înalta Curtee Casație și Justiție și s-a respins acțiunea reclamantului față de acești pârâți pentru lipsa calității lor procesuale pasive, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului în contradictoriu cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M cu citarea CNCD B, s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M în contradictoriu cu Consiliul Județean M, s-au respins excepțiile inadmisibilității și autorității de lucru judecat invocate în cererea de chemare în garanție.
În considerentele sentinței se arată că excepția lipsei calității procesuale a pârâților ÎCCJ și Ministerul Justiției este justificată întrucât reclamantul nu invocă nici o pretenție concretă față de acestea, neexistând nici o identitate între pârâți și cel obligat în raportul juridic de drept material dedus judecății. Pe de altă parte, nici una din hotărârile invocate nu emană de la ÎCCJ iar MJ nu are atribuții în ceea ce privește înfăptuirea justiției, neputându-se angaja răspunderea acestei instituții pentru hotărârile judecătorești de care reclamantul este nemulțumit.
Excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție este nefondată întrucât obiectul acesteia constă în obligarea Consiliului Județean la plata în favoarea DGASPC Mas umelor la care aceasta ar fi obligată să le achite reclamantului în cazul admiterii cererii principale, iar excepția autorității de lucru judecat în raport de decizia nr. 1302/R/30.11.2007 a Curții de Apel Tg. M prin care a fost modificată integral sentința nr. 245/22.05.2007 în sensul respingerii cererii, a fost respinsă întrucât cele două cererii diferă prin cauza lor. Pe fond, s-a arătat că reclamantul a solicitat să se constate tratamentul diferențiat la care a fost supus prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești ale căror soluții sunt diferite într-o situație asemănătoare sau identică, unele instanțe acordând angajaților DGASPC M sporul de dispozitiv, în timp ce lui i-a fost respinsă cererea prin decizia Curții de Apel. Instanța de fond a considerat practica judiciară nu poate face obiectul constatării unui tratament diferențiat sau discriminatoriu întrucât s-ar ajunge pe această cale la modificarea unor hotărâri judecătorești în afara cadrului legal sau constituțional.
Împotriva sentinței a formulat recurs reclamantul arătând că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâților Ministerul Justiției și Înalta Curtee Casație și Justiție întrucât, ambele instituții au atribuții în ceea ce privește buna funcționare a justiției ca serviciu public, veghează la stricta aplicare a legii și asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești. Pe fond reclamantul arată că prin practica neunitară a instanțelor în aplicarea prevederilor Legii nr. 138/1999 și Ordinul nr. 496/2003 față de persoane aflate în situații similare s-a creat față de el un tratament discriminatoriu fiind privat de a obține beneficiul dreptului prevăzut de cele două acte normative în condițiile în care acest drept le-a fost recunoscut unor alte persoane angajate ale DGASPC S-a invocat încălcarea prevederilor art. 6 alin. 1 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În susținere, recurentul a invocat și Hotărârea nr. 358/19.07.2008 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care s-a pronunțat la cererea sa și în considerentele căreia se face referire la faptul că, prin efectul interpretării neunitare a legii se poate naște circumstanța ipotetică a unui tratament generic de excludere, restricție, preferință sau deosebire, materializată într-un tratament diferențiat prin efectul hotărârilor judecătorești contradictorii în ceea ce privește persoane aflate în situații analoage. De asemenea, s-a invocat și practica recentă a CEDO în Cauza Beian împotriva României.
întâmpinare, ÎCCJ a solicitat respingerea recursului în ceea ce privește calitatea sa procesuală, instanța de fond dând o soluție temeinică și legală acestei chestiuni.
De asemenea, și Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare solicitând, la rândul său, respingerea recursului, instanța reținând corect că este un organ al administrației centrale de stat iar potrivit principiului independenței judecătorilor, judecătorul este apărat de orice imixtiune din exterior.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mad epus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat întrucât situația invocată de recurent ca fiind discriminatorie, nu se regăsește în Directivele nr. 43/2000 și nr. 78/2000 ale Consiliului UE.
Chematul în garanție Consiliul Județean Mas olicitat, de asemenea, prin întâmpinarea formulată, respingerea recursului întrucât, așa cum corect a reținut instanța de fond, prin admiterea cererii reclamantului s-ar ajunge la modificarea unei hotărâri judecătorești irevocabile în afara cadrului constituțional și legal.
La acest termen de judecată recurentul a depus o cerere de probațiune solicitând acvirarea mai multor dosare ale Tribunalului Mureș iar de la ÎCCJ, regulamentul de funcționare și organizare a acestei instituții. Cererea a fost respinsă de instanța de recurs, la dosarul de fond fiind depuse sentințele pronunțate în dosarele respective iar regulamentul de funcționare și organizare a ÎCCJ nu prezintă relevanță în cauză cu atât mai mult cu cât, o asemenea cerere nu a fot formulată în fața instanței de fond.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu în raport de dispozițiile art. 3041pr. civ. Curtea constată aceasta este temeinică și legală.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților ÎCCJ și Ministerul Justiției și Libertăților, instanța de fond dând o justă și legală soluționare acesteia. Într-adevăr, ambele instituții au atribuții în ceea ce privește buna funcționare a justiției ca serviciu public, veghează la stricta aplicare a legii și asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești însă nu prin imixtiuni în actul de justiție. Atât Constituția României cât și Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor statuează principiul independenței acestora și supunerea lor numai legii, iar reclamantul nu arată modul în care, concret, acești pârâți ar putea interveni în actul de justiție. Divergențele de jurisprudență constituie, prin natura, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar în care există mai multe instanțe judecătorești iar rolul instanței supreme este acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței, singurul mecanism capabil sa asigure coerenta practicii judiciare fiind recursul în interesul legii. În speță, reclamantul nu a invocat nici o pretenție concretă față de instanța supremă și niciuna dintre hotărârile arătate în cererea de chemare în judecată nu a fost pronunțată de aceasta după cum nici nu este parte a raportului juridic dedus judecății, așa încât motivele invocate în cererea de recurs sub acest aspect sunt nefondate.
Reclamantul este funcționar public în cadrul DGASPC M, instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Consiliului Județean În această calitate, reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr- al Tribunalului Mureș prin care solicita acordarea sporului de dispozitiv de 25% prevăzut de Legea nr. 138/1999 și Ordinul MIRA nr. 496/2003, finalizată prin sentința nr. 245/22.05.2007 modificată prin decizia nr. 1302/R/30.11.2007 a Curții de Apel Tg. M, în sensul că cererea a fost respinsă. Prin alte hotărâri judecătorești irevocabile, unor persoane din cadrul acestei instituții i-a fost recunoscut dreptul de mai sus. Prin obiectul prezentei cererii, este evident că reclamantul tinde la modificarea sentinței nr. 245/22.05.2007 modificată prin decizia nr. 1302/R/30.11.2007 în afara cadrului legal prevăzut de pr. civ. Astfel, o hotărâre irevocabilă poate fi reformată doar în cadrul căilor extraordinare de atac, revizuirea și contestația în anulare, căi de care reclamantul nu a uzat. Așadar, interpretarea legii este atributul exclusiv al instanței de judecată în opera de înfăptuire a justiției iar unicul control asupra acestei interpretări se realizează prin exercitarea căilor de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege. date în recursul în interesul legii, care are ca obiect chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită, sunt, într-adevăr obligatorii pentru instanțe, însă doar pentru viitor, neafectând hotărârile care au intrat în puterea lucrului judecat.
Reclamantul a solicitat constatarea existenței aplicării unui tratament diferențiat cu ocazia interpretării și aplicării art. 13 din Legea nr. 138/1999 și Ordinul MIRA nr. 496/2003 prin existența unei practici neunitare, însă trebuie remarcat faptul că însuși Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 358/19.07.2008 a stabilit că aspectele sesizate nu intră sub incidența art. 2 din Legea nr. 137/2000, hotărâre ce nu a fost atacată. Mai mult, chiar în cuprinsul acestei hotărâri se arată că personalul din cadrul aparatului propriu de specialitate al autorităților publice locale nu beneficiază de acest spor, nefăcând parte din instituțiile enumerate în art. 1 al Legii nr. 138/1999, nefiind subordonat MIRA, în aplicarea căruia a fost emis ordinul menționat mai sus. Așa fiind, nu poate fi vorba de încălcarea prevederilor art. 6 alin. 1 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că sentința atacată este temeinică și legală, ferită de orice critici, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de, cu domiciliul ales în Târgu-M,-, împotriva sentinței nr.148 pronunțată de Tribunalul Mureș la data de 02.03.2009 în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
tehnored. BI/8ex
jud.fond:
-4.01.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
