Obligația de a face. Decizia 139/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 139
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanta și pârâtul CONSILIUL LOCAL C PRIN PRIMAR, împotriva sentinței numărul 1239 din 29 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta reclamantă, asistată de avocat, lipsind recurentul pârât Consiliul Local C prin Primar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocat pentru recurenta reclamantă învederează instanței că cererea de strămutare, formulată de partea pe care o reprezintă a fost respinsă.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocat pentru recurenta reclamantă precizează că temeiul de drept al acțiunii îl constituie dispozițiile art.13 alin.2 din Legea 550/2002, care fac referire la terenurile aferente spațiilor comerciale proprietate de stat, vândute în cadrul procedurii de privatizare.
Solicită repunerea reclamantei în termenul de recurs, întrucât comunicarea hotărârii recurate s-a făcut la Primăria C, și nu la reclamantă, care a luat cunoștință de aceasta în mod incidental.
În ceea ce privește terenul aferent spațiului comercial proprietatea reclamantei, arată că acesta nu a putut fi cumpărat la data achiziționării spațiului întrucât nu era clarificat regimul juridic.
Consideră că în cauză nu sunt incidente prevederile alin.3 al art13 din Legea nr.550/2002, întrucât terenul în litigiu nu aparține domeniului public.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Referitor la recursul formulat de pârâtul Consiliul Local C prin primar, solicită respingerea acestuia.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față;
Prin acțiunea formulată la 07.06.2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local C, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să-i vândă sau să-i concesioneze terenul în suprafață de 111 mp, aferent spațiului comercial proprietatea sa, situat în C,-.
A solicitat în subsidiar ca instanța să constate dreptul său de superficie asupra terenului, constând în dreptul de proprietate asupra construcției și dreptul de folosință asupra terenului pe toată durata existenței construcției.
În motivare a arătat că în fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 18.09.1990 cu organizația "" C, a dobândit în proprietate magazinul din-, aflat într-un stadiu avansat de degradare,iar în luna noiembrie 1991 formulat cerere în vederea cumpărării terenului aferent, însă prin adresa nr.6141/27.11.1991 a fost îndrumată să se adreseze proprietarului de drept al terenului.
A mai arătat că prin sentința civilă nr.8609/25.06.1998, pronunțată de Judecătoria Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus acordarea de despăgubiri numitului pentru imobilul proprietatea sa din C,- și 71, iar prin adresa 14728/22.09.2003, Primăria C i-a comunicat faptul că terenul în suprafață de 114 mp din C,-, pe care sunt amplasate obiectivele proprietatea sa, aparține domeniului public de interes local al municipiului C și deci va fi intabulat pe numele Consiliului Local al Municipiului
A precizat că prin adresa nr.41289/04.07.2005, Primăria i-a comunicat și faptul că imobilul în litigiu (strada - nr.71, actual nr.49) nu este notificat în conformitate cu prevederile Legii 10/2001 și prin urmare, situația juridică a terenului pe care este amplasat spațiul comercial proprietatea sa este clarificată, acest teren fiind proprietatea Municipiului C se poate vinde sau se poate concesiona proprietarului spațiului comercial.
La data de 21.09.2006, reclamanta a precizat acțiunea, în sensul că temeiul juridic al acesteia îl constituie art.13 din Legea 550/2002 și art.1073 Cod civil, care reglementează obligația pârâtului de a-i vinde obligatoriu proprietarului construcției edificate la cererea acestuia, terenul aferent.
Prin încheierea din 12.10.2006, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice, fiind desemnat expert, care a depus lucrarea la 06.02.2007, iar la 26.02.2006 s-a depus completare la raportul de expertiză.
Prin sentința nr.1239 din 29 martie 2007, Tribunalul Dolja admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta.
În baza dispozițiilor art.13 alin.3 din Legea 550/2002, a fost obligat pârâtul Consiliul Local C să încheie cu reclamanta contract de concesiune pentru terenul în suprafață de 114 mp, situat în C,- (actual nr.49), cu vecinătățile stabilite prin raportul de expertiză.
S-a respins capătul de cerere privind vânzarea acestui teren ca nefondat.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.13 alin.3 din Legea 550/2002, întrucât terenul în cauză aparține domeniului public, reclamanta având posibilitatea să îl dețină în baza unui contract de concesiune, pe care trebuie să-l încheie cu pârâtul.
S-a mai reținut că cererea de vânzare a acestui teren este nefondată, deoarece nu se încadrează în dispozițiile art.13 alin.2 din Legea 550/2002, invocate de reclamantă.
Împotriva sentinței au declarat recurs ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanta a invocat că la data de 21 septembrie 2006 și-a precizat acțiunea, în sensul că temeiul juridic îl constituie art.13 din Legea 550/2002 și art.1073 Cod civil, fiind obligatorie vânzarea terenului cumpărătorului construcției la cererea sa, însă admițându-se în parte acțiunea, tribunalul în mod greșit a apreciat aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.13 alin.3 din Legea 550/2002, deoarece nu s-a dovedit că terenul aparține domeniului public de interes local al pârâtei.
A precizat că stabilirea regimului juridic al unui teren nu se poate face printr-o simplă adresă emisă de o autoritate a administrației publice, ci este determinată de lege sau de natura bunului, care este de uz sau de interes public.
S-a mai invocat că terenul în litigiu nu face parte nici din categoria de bunuri înscrise în Anexa 3 la Legea 213/1998, iar în urma expertizei efectuate în cauză s-a constatat că acesta nu este afectat de vreo utilitate publică.
Pârâtul a susținut la rândul său reținerea greșită de către instanța de fond, privind aplicabilitatea prevederilor Legii 550/2002, deoarece acestea stabilesc cadrul juridic pentru vânzarea spațiilor comerciale - proprietate privată a statului - și a unităților administrativ teritoriale, iar în speță terenul este de interes public, iar pe de altă parte vânzarea construcției s-a perfectat cu 12 ani înainte de intrarea în vigoare a legii.
Referitor la prevederile art.13 din legea sus menționată, a precizat că terenurile aparținând domeniului public al statului sau unităților administrativ teritoriale pot fi concesionate numai în vederea realizării de construcții sau de obiective de uz și/sau de interes, cu respectarea documentațiilor de urbanism aprobate potrivit legii, legiuitorul prevăzând pentru autoritatea publică posibilitatea, și nu obligația de a aproba încheierea unui astfel de act.
Recursurile sunt fondate.
Prin acțiunea inițială reclamanta a cerut obligarea Consiliului Local al Municipiului C de a-i vinde sau concesiona terenul în suprafață de 111mp aferent spațiului comercial proprietatea sa, situat în C,-.
Ulterior, la termenul de judecată din 21.09.2006, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că, urmare a faptului că terenul în litigiu nu a fost solicitat de vechiul proprietar, acesta aparține domeniului privat al municipiului C și ca atare pârâtul are obligația de a-l vinde proprietarului construcției edificate, conform dispozițiilor art.13 din Legea 550/2002 și art.1073 cod civil (fila 24 dosar fond).
După această precizare, prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta a cerut din nou vânzarea sau concesionarea terenului, în principal sau constituirea unui drept de superficie în favoarea sa, în subsidiar.
Preluând pur și simplu temeiul juridic invocat de reclamantă și ținând cont de acțiunea inițială, și nu de precizarea de acțiune pe care a făcut-o, instanța de fond, admițând în parte acțiunea acesteia, a obligat pârâtul, în baza art.13 alin.3 din Legea 550/2002 să încheie cu reclamanta contractul de concesiune pentru terenul în suprafață de 114 mp situat în C,- și a respins ca nefondat capătul de cerere privind vânzarea acestui teren.
Procedând astfel, instanța a schimbat obiectul acțiunii și în raport de temeiul invocat a pronunțat o soluție vădit nelegală și netemeinică.
Dacă în ceea ce privește obiectul acțiunii, acesta nu poate fi schimbat, temeiul juridic invocat de parte nu poate lega instanța, în virtutea rolului său activ, aceasta fiind obligată să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în raport de natura dreptului și scopul urmărit de reclamant prin exercitarea acțiunii.
Reținând incidența în cauză a dispozițiilor art.13 alin.3 din Legea 550/2002, instanța a omis să constate că spațiul comercial cumpărat de reclamantă nu s-a făcut în temeiul acestei legi, care reglementează posibilitatea ca ulterior terenul aferent să poată forma obiectul unui contract de concesiune,ci cu mult timp înainte de intrarea în vigoare a legii.
În această situație, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere regimul juridic al proprietății publice,- astfel cum este reglementat de Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia- dacă ar fi luat în considerare acțiunea inițială, care cuprinde și cererea de concesionare a terenului.
Este întemeiat și motivul potrivit căruia regimul juridic al unui teren nu poate fi determinat doar în baza unei adrese emise de parte, în speță constatarea că terenul aparține proprietății publice a municipiului C nu a fost dovedită prin existența unei hotărâri adoptate în acest sens sau a unei hotărâri de guvern, prin care să se ateste această situație.
Față de aceste aspecte neclarificate,precum și față de poziția procesuală oscilantă a reclamantei în ceea ce privește obiectul acțiunii promovate, se impune a se dispune în conformitate cu art.312 al.3 Cod pr.civilă, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru stabilirea exactă a obiectului acțiunii, constatarea pe bază de probe a regimului juridic a terenului în litigiu, în raport de care se va stabili și temeiul juridic aplicabil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de reclamanta și pârâtul CONSILIUL LOCAL C PRIN PRIMAR, împotriva sentinței numărul 1239 din 29 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Ianuarie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/15.02. 2008
Jud.fond:.
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu
