Alte cereri. Decizia 141/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 141
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI, împotriva sentinței numărul 4542 din 24 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns procurator, pentru intimata reclamantă, lipsind recurenta pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI și intimații pârâți - Primarul comunei și - Secretar în cadrul Primăriei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Procurator pentru intimata reclamantă pune concluzii de respingere a recursului și menținere a sentinței ca temeinică și legală.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea formulată la data de 13 februarie 2007, reclamanta ,președintele Comisiei de și Cultură din cadrul Consiliului local a chemat in judecată pe numiții -primarul localității și secretarul localitatii, pentru a fi obligați la plata sumelor cu titlu de indemnizație de ședință de comisie de specialitate pe lunile aprilie, iulie, august septembrie, noiembrie,decembrie 2006 și ianuarie 2007, care nu i-a fost plătită, înțelegând să facă dovada prezenței sale și a lucrărilor comisiei cu convocatoarele, procesele verbale,proiectele de hotărâri, avize de proiecte de hotărâri, prezența pe lunile când i s-a reținut indemnizația de ședință, solicitând obligarea pârâților la plata acestei sume cu indexarea lor.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei copia Regulamentului de Funcționare a Consiliului local,proiectele de hotărâri, avize, prezența la ședințele comisiei, procese verbale de ședință cu care a înțeles să dovedească prezența și activitatea sa in cadrul comisiei respective in perioadele reclamate, considerând astfel că in mod nejustificat s-a refuzat plata sumelor cu titlu de indemnizație și ca in aceste condiții trebuie sa fie obligați piriții la plata sumelor respective.
În cauza,având in vedere că plata indemnizației se asigura de Primăria,s-a introdus in calitate de pirita și această instituție.
Primarul și secretarul comunei au arătat că lunar au fost depuse la serviciul de contabilitate prezența consilierilor la ședințele de consiliu și prezența comisiilor de specialitate pentru a se efectua plata,solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Reclamanta a mai adus la cunoștința instanței de judecata,la 21 mai 2007, faptul că si pe lunile februarie si martie 2007 i s-a reținut indemnizația, insă la acest termen nu se mai putea modifica respectiva acțiune.așa incit pentru aceste luni, reclamanta, daca se considera nedreptațită, poate formula acțiune separată.
S-a solicitat Primăriei comunei sa comunice care au fost motivele pentru neplata indemnizației in discuție, dar nu s-a primit răspuns in timpul soluționării cauzei, astfel ca s-a trecut la soluționarea acesteia pe baza actelor din dosarul cauzei.
Prin sentința nr. 4542 din 24 septembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta primăria comunei să plătească reclamantei indemnizația de ședință de comisie de specialitate a Consiliului Local pentru lunile aprilie, iulie, august, septembrie, noiembrie, decembrie 2006 și ianuarie 2007, actualizată cu rata inflației.
A fost respinsă acțiunea față de pârâții și.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul Mehedinția reținut că în conformitate cu dispozițiile Legii nr.215/2001 privind administrația publică si cu Regulamentul de organizare și funcționare al consiliului local, se plătesc indemnizații pentru consilierii ce fac parte din comisiile de specialitate și participă la ședințele acesteia, iar reclamanta a fost in perioada precizată președinta comisiei de învățământ și cultură din cadrul Consiliului Local, dovedindu-și prezența la ședințele acestei comisii și a lucrărilor efectuate in cadrul acesteia, in lunile reclamate prin acțiune, însă nu se face dovada plății acestor indemnizații de către Primaria.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs, pârâta Primăria Comunei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, s-a susținut, în principal, că, în mod greșit, Tribunalul Mehedinția dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanta a indemnizației de ședință pentru lunile aprilie, iulie, august, septembrie, noiembrie, decembrie 2006 și ianuarie 2007, actualizată, fără a fi avut în vedere actele depuse la dosar, din care rezultă că reclamanta a convocat ședința comisiei de învățământ, iar în calitate de președinte a ținut singură această ședință.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate în cererea de recurs și în raport de dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază prezentul recurs ca fiind neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Reclamanta este consilier local în cadrul consiliului Local al comunei, fiind în același timp și președinte al Comisiei de Învățământ, Cultură, Sănătate și Sport.
Potrivit dispozițiilor art.51 alin.5 din Lg.215/2001 republicată, privind administrația publică locală, pentru participarea la ședințele Consiliului Local și ale comisiilor de specialitate, consilierul local primește o indemnizație stabilită în condițiile legii.
În același sens sunt și prevederile art.29 din Regulamentul de funcționare a Consiliului Local.
În speța dedusă judecății, cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv, "foi de prezență, convocatoare, procese - verbale ale ședințelor Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local al comunei, reclamanta a făcut dovada participării în perioadele aprilie, iulie, august, septembrie, noiembrie, decembrie 2006 și ianuarie 2007 la lucrările efectuate în cadrul Comisiei de învățământ și cultură din cadrul Consiliului Local.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a stabilit că reclamanta era îndreptățită, în conformitate cu dispozițiile legale precitate, să primească indemnizația pentru participarea la ședințele comisiei de specialitate menționate în cuprinsul acțiunii introductive.
Așa încât, constatând că susținerile recurentei sunt nefondate, neexistând motive de casare ori de modificare a sentinței conform dispozițiilor art.304 Cod procedură civilă, urmează ca în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă să fie respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul recurenta pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI, împotriva sentinței numărul 4542 din 24 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red. jud.
2ex/15.02.2008
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu